Un om și-o floare

E iarnă, vântul viscolește
În suflet zâmbetul îngheață,
Biet trandafir, cândva iubire,
Jelește dis de dimineață.

Zvârlit de-o mână în zăpadă,
Tânjește după-un strop de soare,
Îl seacă o durere surdă,
Vântul îl mușcă cu ardoare.

De ce, se-ntreabă cu tristețe,
Sub neaua albă, îngâmfată,
Îi este dat să zacă singur,
Ah, unde- i vara minunată?

La fel și omul, se jelește,
Când timpu-i cerne alb în plete,
Se simte părăsit si singur,
Uitat de toți fără regrete.

Dar îi rămâne o nădejde,
Ce nimeni nu i-o poate smulge,
Cu el pân' la sfârșit e Domnul
Și lacrima cu milă-i șterge.

Un om și- o floare într- o iarnă,
La fel de încercați de soartă,
Dar omul cere ajutorul,
Iar Dumnezeu grija îi poartă.

El este Tatăl, plin de milă,
Îndurător cum nimeni nu-i,
El te ridică din țărână,
Te mângâie cu glasul Lui.

-Lasă tristețea te ridică,
Și către cer mai des privește,
La cruce a suferit blestemul,
Acel ce veșnic te iubește.


elena marin  alexe

Puzzle

 

De ce sunt in lume atâtea dureri,

De ce lumea pare mai rea azi, ca ieri?

 

Răspunsul e simplu, el este de sus,

S-apropie vremea să vină Isus!

 

De ce tot mai stingheri si-n suflet pustii,

Când lângă noi zburdă minuni de copii?

 

În noi se strecoară frustrări și dureri,

Viclene, tăioase, ne golesc de puteri.

 

E cernerea Lui, Stăpânul etern,

Ne vrea pentru ceruri, nu pentru infern.

 

Azi râdem, sau plângem, de parcă n-am ști

Că totu-i vremelnic, în curând n-om mai fi.

 

E viața un puzzle, dificil de făcut,

Mereu întâlnim greutăți de trecut...

 

Dar pace aflăm doar când stăm, pe genunchi,

Când rugile noastre se prind în mănunchi.

 

Hai, tot ce ne-apasă, să-i spunem mereu,

"El poate să schimbe" El e Dumnezeu!

 

elena marin alexe