Se afișează postările cu eticheta ambiguitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ambiguitate. Afișați toate postările

marți, 16 februarie 2021

Un om și-o floare


Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este eusiiarna.jpg


E iarnă, vântul viscolește
În suflet zâmbetul îngheață,
Biet trandafir, cândva iubire,
Jelește dis de dimineață.

Zvârlit de-o mână în zăpadă,
Tânjește după-un strop de soare,
Îl seacă o durere surdă,
Vântul îl mușcă cu ardoare.

De ce, se-ntreabă cu tristețe,
Sub neaua albă, îngâmfată,
Îi este dat să zacă singur,
Ah, unde- i vara minunată?

La fel și omul, se jelește,
Când timpu-i cerne alb în plete,
Se simte părăsit si singur,
Uitat de toți fără regrete.

Dar îi rămâne o nădejde,
Ce nimeni nu i-o poate smulge,
Cu el pân' la sfârșit e Domnul
Și lacrima cu milă-i șterge.

Un om și- o floare într- o iarnă,
La fel de încercați de soartă,
Dar omul cere ajutorul,
Iar Dumnezeu grija îi poartă.

El este Tatăl, plin de milă,
Îndurător cum nimeni nu-i,
El te ridică din țărână,
Te mângâie cu glasul Lui.

-Lasă tristețea te ridică,
Și către cer mai des privește,
La cruce a suferit blestemul,
Acel ce veșnic te iubește.


elena marin  alexe


marți, 9 ianuarie 2018

Klaus Johannis

Ați dezamăgit domnule președinte! 😪

Am fost printre cei care, atunci cand v-au dat votul, au sperat că, dv, ca și creștin practicant , autentic, veți conduce România prin prisma Bibliei pe care o cunoașteți. Cum să nu știți că Ierusalimul este de fapt și de drept capitala hotărâtă de însuși Dumnezeu, pentru Israel, poporul ales? Eu cred că știți dar vă lipsește curajul de a spune albului alb și negrului negru. Spun asta ținînd cont și de alte declarații la alte subiecte în care răspunsul dv a fost ambiguu. Ne-ați dezamăgit domnule Johanis!
Ce frumos ar fi fost să nu vă deziceți de adevărul Scripturii! Nu vă gândiți că veți da socoteală într-o zi pentru ezitare...conservare...abținere?

 Încă mai sper și nu numai eu, că veți cere lumină din LUMINĂ , asupra hotărârilor pe care le veți mai lua. Apărați adevărul, cu orice preț, d-le președinte, căci aveți această responsabilitate. 
Isus Hristos este : CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA!

elena marin alexe