miercuri, 8 mai 2019

CUM AȘ PUTEA


Cum aș putea să mă despart de Tine,     
Când nimeni nu m-a mai iubit așa,
Încât să rabde crucea pentru mine,
Acolo sus pe culmea Golgota.    




Cum aș putea să nu- ți ascult chemarea,
Când Tu mi-ai frământat chipul de lut
Aidoma cu chipul Tău din ceruri,
Așa de mare cinste mi-ai făcut.

Cum as putea să nu Te cred Isuse,
Când tot ce mi-ai promis ai împlinit,
Din gura Ta răsare Adevărul
Și Dragostea cu care m- ai iubit.

Cum aș putea să mă ridic vreodată,
Din valul vieții când necazu-i greu,
De nu m-ai apuca chiar Tu de mână,
Tu, Cel Ce Ești, de-apururi Tatăl meu.

Cum aș putea să-alerg pe căi străine,
Prin întuneric, printre gropi și spini,
Unde pândesc ispitele și groaza
Cu răutate și cu ochi haini.

Cum aș putea să trec indiferentă
Pe lângă Cel ce-a stat îndurerat,
Împovărat de valul de păcate,
Urât de toți pe lemnul blestemat.

Cum aș putea vreodată să uit prețul
Pe care L- ai plătit că să trăiesc,
Căci port în mine doar o părticică
A harului divin dumnezeiesc.

Cum aș putea? Nu, n- aș putea o
Doamne,
Căci ai murit pe lemn și-ai înviat,
Ca eu să duc o viață- n fericire
Ai scris în dreptul meu că sunt iertat.

Cum aș putea să nu-mi doresc Isuse,
Mântuitor iubit, De dragul Tău,
O veșnicie pe cărări celeste,
Acolo unde Ești să fiu și eu.

elena marin alexe

sâmbătă, 20 aprilie 2019

ÎNTRE FĂȚĂRNICIE ȘI IGNORANȚĂ



Deja am obosit citind despre cum înțeleg unii să diferențieze problema sărăciei, din Siria și tragedia secularei catedrale Notre Dame din Paris. Imaginile alăturate cu un copil flămând neîngrijit și catedrala în flăcări, circulă fără temei, fără logică la fel sculpturile, catedralei, cu demonul și oamenii chinuiți, invocându-se satanismul.De ce nu se ține seama de epoca în care s-a construit catedrala, când oamenii nu cunoșteau carte și se miza pe ...vizual, ca să arate omului că dacă nu vine la Dumnezeu îl așteaptă iadul cu demoni și chinuri nespuse.
Siria cu războaiele ei vs Notre Dame sunt două probleme distincte. Siria este o problemă social politică, iar Notre Dame este emblema creștinismului de acum 800 de ani.
Nu se pot amesteca.
Dar unii fățarnici, care chipurile sunt miloși și suferă în adâncul sufletului pentru copiii sirieni, nu au ochi să vadă, săracii copii de prin canale, de prin gările României și sunt neinteresați de mizeria și foamea pe care bieții de ei o arată tuturor.
Mă adresez creștinilor: cunoașteți conflictul dintre Siria și Israel? Cunoașteți biblia? Ce părere aveți
V-aș întreba de ce nu vizitați spitalele de copii, orfelinatele din România, dacă sunteți așa miloși?
Vă spun eu de ce: pentru-că e mult mai ușor să postezi pe pagina ta imagini cu copii în suferință, ca să pozezi , să arăți prietenilor ce mult te doare soarta unui copil...Nu-i așa că e simplu, milă din spatele tastaturii?
Ignoranților le spun să pună mâna pe cărți de istorie, de artă să se informeze despre ce reprezintă pentru creștinii de acum 8 secole, catedrala Notre Dame, această perlă gotică pe care nu au distrus-o cele două războaie mondiale și care este o un simbol al artei europene.
Imi cer scuze dacă ce spun nu vă este pe plac, dar ce bine ar fi să ne informăm mai întâi și abia după...să ne dăm cu părerea.
PS. Mai lasați-mă cu postări reprezentând copii în suferință, de prin spitale. Treceți la fapte. Vizitați copii care trec prin necaz, dăruiți un ban, o haină, o felie de bucurie copiilor de la colț de stradă! Chemați la mesele de Paști familii sărace. Rugați-vă pentru Siria! Noi în comunitatea bisericii Maranata ne rugăm pentru Siria și toate țările necreștine.

elena marin alexe

luni, 15 aprilie 2019

FERICE DE CEL CE IUBEȘTE


Se-așterne tăcerea pe dealul rușinii
Cumplita durere se stinge,
Căci timpul trecut nu alină tristețea,
Iar ochiul din mine mai plânge.

Se leapădă Eul la marginea lumii,
Dar lupta acerbă nu-i gata,
Răbdarea mai cerne-n clepsidră,
Credința aduce răsplata.

Se tot pregătește în ceruri venirea,
Pe Golgota crinu-nflorește,
Cununile-s gata, așteaptă eroii,
Ferice de cel ce iubește.

De sus glasul tainic se-aude-n răstimpuri,
Mai strigă pe nume, așteaptă,
Să vină aleșii pe urmele sfinte,
Pe calea îngustă și dreaptă.

Las' ochii să-mi plângă de dorul Tău iarăși
Aștept cu nesaț dimineața,
Lumina celestă răzbate pe cale,
Dezleagă de-a pururi viața.

Se leapădă lumea de Numele-Ti Doamne,
Se-afundă- n păcat și-n pierzare,
O mare de lacrimi inundă voința,
Puțini mai doresc azi iertare.

Acolo în ceruri Iubirea suspină,
De veacuri pe om îl așteaptă,
Cu masa bogată și brațele-ntinse,
Să intre nuntașii pe poartă.

elena marin alexe

marți, 26 martie 2019

Remember Via Dolorosa


În fiecare primăvară
La Tine, Doamne, mă gândesc,
Revăd durerile- ți cumplite
Ce-n suflet mi se împletesc.


Mă tot întreb, câtă iubire
Te-a țintuit pe lemnul mut,
Nevinovat, între tâlharii
Care doar răul au făcut.

Tu, Mielul blând, cu bunătate
Iertai pe cei ce te-au lovit,
Cu vorbe calde, cu-ndurare,
Chiar de pe cruce-ai mântuit.

Mă regăsesc într-o grădină,
Spunând că nu te recunosc,
M-ascund plângând și-n mine însămi
Se-aprind aromele de mosc.

Tu ești pe crucea blestemată,
Eu de departe când privesc,
O jale- adâncă mă inundă,
Aș vrea să-Ti spun că Te iubesc!

În fiecare primăvară
Pe Via Dolorosa plâng,
Pășesc cu teamă spre Golgota,
Când toate florile se strâng

Să înflorească pentru Tine,
Cu arome și culori de vis,
Sub crucea unde a plâns Iubirea,
Ce s-a-mpletit în paradis.


elena marin alexe

duminică, 24 februarie 2019

PRIETENIE



Tu nu dezamăgești pe nimeni,
Isuse drag, Prieten bun,
În fața Dragostei sublime
Vin astăzi și aș vrea să-ți spun,


Dac-aș căuta întreaga viață
Un prieten bun și devotat,
Nu aș găsi niciunde-n lume,
Un om cu sufletul curat,

Să mă iubească pe vecie,
Așa cum sunt, cu-a mele vini,
Să mă-nsoțească-n Valea morții,
Nu doar pe-aleea cea cu crini.

Cu dragoste neprefăcută
Să-mi ungă rănile ce dor,
Iar pe obrazul plin de lacrimi
Să mă mângâie-ncetișor.

Să îmi răspundă cu un zâmbet
Când sunt cu duhul întristat,
O vorbă bună să-mi șoptească,
Iar de greșesc să fiu iertat.

Am tot căutat, însă speranța
Pe- ndepărtate căi s-a frânt,
Lăsându-mi inima să spună,
Da, totu-i goană după vânt.

Prietenia este-o floare,
Iar Prietenul cel mai ales,
Isus, Mântuitorul slavei,
Pe mine-odată m-a cules.

De-atunci mă poartă-n mâna-I sfântă,
Cu dragoste mă ocrotește,
Adevărat Prieten, care
Oricum aș fi, tot mă iubește.

Deci las' a inimii lăută,
Să cânte pentru veșnicie,
Ca să înflorească pe-a mea cale,
A Golgotei prietenie.


elena marin alexe

vineri, 15 februarie 2019

Sunt om




Cu lacrimi sărut o geană din zori,
Alintul se pierde-n privire,
Timpu-i de rugă aprinsă-n fiori,
Atinsă de sfânta simțire.

Ah, Doamne, te rog ascultă - mă iar,
Raspunde-mi, când sunt în strâmtoare,
Ești Unic, Prieten și Salvator,
Balsam peste rana ce doare.

Ruga se urcă, picură smirnă,
Focul se-aprinde, fruntea-mi ridică.
Azi mă topește, mă copleșește,
Aripi îmi dă și dreptul de fiică.

Sunt om, doar un om, Te caut mereu,
Nu pot fără Tine pe cale,
E greu de trăit aici pe pământ,
Când urc , când cobor, iar la vale.

Rămân și te- aștept, nu fac nici un pas,
Aș vrea să mă ții Tu de mână,
Privirile-mi plec în semn de respect,
Eu sunt doar un pumn de țărână.

elena marin alexe

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

O altă iarnă




Câte ierni au trecut peste ani,
Ți-au lăsat umbre albe de-argint
Prin pletele-ți fir de mătase,
S-au pierdut zile în labirint.


La-nceput te-au iubit primăveri,
Presărându-ti în cale alei,
Alergai zile-ntregi, căutând
Tufe albe, gingași ghiocei.


Mai apoi, trandafirii cu țepi
Te-mbiau să-i privești și s-alegi,
Din miresmele tainice-n zori,
Pe cel galben te-opreai să-l culegi.


Prin aromele toamnei, curând
Te-a găsit ruginiul din vii,
Să-i rămâi credincioasă mereu,
A pictat frunzele aurii.


Acum iernile albe tresar
Când îți mângâie părul, duios
Cerne fulgi printre firele moi,
Vântul iernii, cu aer voios.


O altă zi, o altă iarnă,
Doar Dumnezeu poate să știe,
Cât timp mai ai în lumea asta,
Aleargă pentru veșnicie!


Să nu pui preț pe tinerețe,
Căci trece repede ca visul.
Eu am pus preț doar pe Golgota
Știu că m-asteaptă Paradisul

elena marin alexe

marți, 18 decembrie 2018

Vremea colindelor






În copilăria noastra, ne întoarcem câteodată
Printre amintiri frumoase, colindăm din poartă-n poartă.

S-a născut Isus, Mesia, vrem să spunem tuturora,
Prin venirea Lui în lume, iar răsare aurora.

E speranța mântuirii, în iertarea de păcate
Pruncul sfant, născut în iesle, ne-a răscumpărat din moarte.

Bucuria se așterne, peste tot, pe-ntreg pământul
Nori se risipesc pe data, murmură-n tăcere vântul.

Se adună laolaltă, frați surori din depărtare.
Vin la casa părintească, să primească alinare

La ferestre luminate, cântă iar colindătorii
Iar din inimi fericite, se împrăștie toți norii.

Este mare sărbătoare, cântă-n inimi mulțumirea,
Pacea, dragostea, speranța, vin la braț cu fericirea.

Caci în Betleem, Mesia, într-o iesle în smerire
S-a născut ca să aducă oamenilor mântuire.

Stele albe, diafane, cerne iarna fulgii moi
Se așterne bucuria, Dumnezeu este cu noi.

elena marin alexe

miercuri, 12 decembrie 2018

Nu-i drumul prea lin


dedicație, cu iubire, familiei pastorului meu Eugen Dan


Se macină lacrimi în moara durerii,
Suspinele gem în surdină,
Apun albe zile sub vălul tăcerii,
Iar dramele -n inimi se-anină.

Biet sufletul rabdă furtuni de tot felul,
Talazuri se-abat să-l doboare,
E-o luptă de veacuri, e- ură,
Dar totul se stinge, dispare,

Când ruga fierbinte mai suie calvarul,
Topită-n șuvoiul de lacrimi,
În cer se ridică din nou stăvilarul,
Și curăță sângele patimi.

Nu-i drumul prea lin, nici cu flori nu-i cărare,
E greu de trecut prin strâmtură,
Să cânți, să zâmbești, când în inimă doare,
Iubire să semeni pe zgură.

Dar totul va trece în ziua măreață,
Hristos te va ține de mână,
Uita-vei amarul din fosta viață,
Pe frunte -ți va pune cunună.

Cu cete de îngeri în coruri celeste,
Ferice vei fi pe vecie,
La masă cu Domnul Iubirii e bine,
Acolo e doar bucurie.

Ridică-ți privirea spre cerul din tine,
Pe buze să scrii rugăciune.
Vei fi fericit, mâna Lui să te-aline,
În taină la greu și la bine.


elena marin alexe Dec. 2018




luni, 19 noiembrie 2018

VISUL ALB



Tul diafan, din boabe de cleștar
Ce prind viață într un joc sprințar,
S-agață de pomi și cade în somn,
Deasupra lui, cerul se-ntinde diform.

Zâna cea alba răsfiră în zări
Podoabe rare, pe cele cărări,
Totul îngheață, iar norii tăcuți
Colindă cu fulgi pe case și curți.

Ziua e mică, nu-ți vine să crezi,
Raza de soare abia o mai vezi,
Salcia tristă oftează-ndelung,
Plânge cu verde, drumu-i prea lung.

În sobă, focul pictează văpăi,
Ce tare mi-e dor, s-aud zurgălăi,
La sănii, zburând pe ulita mea,
Iar eu să alerg pe- o rază de stea.

E noapte, târziu, în mine e frig,
Urcată pe nor, visez că Te strig,
Ridic mâini spre cer, mă rog să revii
Pe cerul pustiu, Lumină să-mi fii.

elena marin alexe

duminică, 21 octombrie 2018

Diminețile plâng





Diminețile plâng
La ferestrele mele
Mă ascund de tristeți
Sunt mai tare ca ele

Vântul suflă rebel
Parcă-ar ninge cu frunze
Toamna cerne cu dor
Jalea iernii pe buze

În câmpie doinesc
Ierburi arse de vânturi
Aș mai vrea să ascult
Ale verii dulci cânturi

Dar în loc de cântat
Plânge cerul pe munte
Apa nu pot s-o trec
Nu mai văd nici o punte

Curge curge șuvoi
Tulburată și rece
Vine iarna curând
Albul ei va petrece

Melancolică zi
Toamna-n galben domnește
Doamne, orice-ar veni
Inima mea Te iubește

elena marin alexe


joi, 21 iunie 2018

Visul



Am închis o clipă ochii
Să nu văd cer nici pământ,
Întristarea să dispară,
S-aud îngerii cântând.

Pe poteci de aur, pașii
M-au purtat în dulce vis,
Tot amarul se ascunde
Și dispare în abis.

Parcă văd Cetatea sfântă
Cu porți de mărgăritar,
Unde pot intra creștinii
Care sunt salvați prin har.

Numai flori înmiresmate
Se ivesc în calea mea,
Mii de îngeri mă salută,
Trâmbițe prind a suna.

Marea de cristal surâde,
Mă îndeamnă s-o ating,
Deși-i ziua, stele dalbe
Sus pe boltă nu se sting.

Triluri nemaiauzite
Mângâie sufletul meu,
Mă  aud șoptind aievea,
Sunt în cer, la Dumnezeu!

Inima prinde să cânte
Imnul Slavei minunat,
Odă binecuvântată,
Pentru Marele-mpărat.

Așa bucurie mare,
Niciodată n-am avut,
Mă trezesc șoptind o rugă:
Pentru cer am să mă lupt.

Vis țesut pe străzi de aur
Bucuria mi-a aprins
Văd la orizont Iubirea
Ce în brațe m-a cuprins

M-a legat de nemurire,
Viața mi-a pecetluit,
Haină albă, fără pată,
Din vecii mi-a hărăzit

Să rămân încredințată
Este tot ce îmi doresc,
Vreau în cer, lângă-al meu Tată,
Veșnicia s-o trăiesc.

Incercări de-ar fi să vină,
Avalanșe-n calea mea,
Ține-mă de mână, Doamne,
Pân-ajung în slava Ta.

elena marin alexe

marți, 5 iunie 2018

Promisiunea

Dedicație pentru nepoțica mea, Andreea Dalia Estera, mezina familiei Posteucă Lidia și Sergiu,
cu prilejul botezului Nou Testamental! Fii binecuvântată, cu dragoste din Dumnezeu!






M-ai scris pe palma Ta pentru vecie
Cu slove ce-au unit cer și pământ,
Aleasă grijă ai avut de mine,
Până când eul meu a fost înfrânt.

Mi-ai pus pe umeri haină sclipitoare,
Țesută la gherghef pe Golgota,
Azi mă încearcă-o bucurie mare,
Stau ca o floare albă-n fața Ta.

Îți mulțumesc, din suflet scump Isus,
Al vieții mele Domn și Prieten bun,
Voi face legământ pentru vecie,
Promit naintea Ta să mă supun.

Orice-ar veni, în viața-mi trecătoare,
În ascultare pururi să rămân,
Pe brațul Tău, ocrotitor și tandru,
Tot ce-am să simt, doar ție am să-ți spun.

Și vom vorbi în zilele frumoase,
Dar și în nopți cu stele argintii,
Cu Tine-mpărtășesc a mele șoapte,
Căci Te aștept Isus ca să revii.

Tată m-asculți cu drag în orice vreme,
Și mă îndemni să merg pe drumul Tău,
Îmi place atât de mult să stăm de vorbă,
În sfânt Cuvânt Te regăsesc mereu.

Iubirea Ta, e unică sub soare,
Tu m-ai ales și grija mi-ai purtat,
M-ai infiat, mi-ai pus un tainic nume,
Sunt azi, pe drept, o fiică de-mpărat.

Nu mai e mult și vei veni Isuse,
Să-ți iei mireasa sfântă sus la cer,
În slava Ta cu bucurii nespuse,
Dar, mă gândesc: eu ce am să-ți ofer?

Doar inima-mi întreagă, e obolul,
E tot ce am,acum să-ți dăruiesc
O spală-n sângele ce-a curs odată,
Și crede-mă când spun că: te iubesc!

Pân-ai să vii, privește-mă Isuse,
Sunt o copilă, într-un alb veșmânt,
Care-ți promite azi să te urmeze,
Întreaga viață pe acest pământ.

elena marin alexe






luni, 14 mai 2018

Israel 70

Azi statul ISRAEL aniversează 70 de ani de independență. Mă alătur tuturor celor care poartă Ierusalimul în inima lor și se roagă pentru pacea lui.
Nu uitați:
Din Israel ne vine, mântuirea prin Isus Hristos! Binecuvântați Israelul!


elena marin alexe

miercuri, 9 mai 2018

AȘ VREA SĂ SCRIU

Aș vrea să scriu



De drag de Tine-aș vrea să scriu
În dorul meu nespus,
Cu cer, cu apă, cu pământ,
De patria de sus.

De aș putea, pe nori de cer
Ți-aș condeia poem,
Să afle toți că Te aștept,
Isuse și Te chem.

Din val de mare-aș împleti
Albastre diademe,
Și fruntea Ți-aș împodobi
Cu-a inimii poeme.

Pe munții cei înalți de-aș sta
Să scriu pe iarba crudă,
Alese gânduri, un eseu,
Ce sufletu-mi inundă.

Ți-aș scrie și pe stele, mii
Poeme de iubire,
Să strălucească-n nopți târzii,
Cununi de nemurire.

elena marin alexe

miercuri, 2 mai 2018

RUGĂ PENTRU PASTORUL COPILĂRIEI MELE



Rugăciune pentru pastorul copilăriei mele

Vă invit la rugăciune!
Hapenciuc Orest, pastor baptist, Fălticeni, Ipotești, Bosanci, Podeni, originar din com Șerbăuți a fost internat sâmbătă,28 apr. in Spitalul-Falticeni, apoi a fost transferat la Spitalul Judetean-Sv.pentru investigatii. A suferit un accident vascular. A fost la terapie intensivă dar și-a revenit și a început să mărturisească pe Domnul. Acum este internat pe secția Neurologie a spitalului Județean Suceava. Și-a revenit, vorbește fluent și în românește și ucraineană, spre bucuria celor care il iubesc și prețuiesc. Continuăm să il purtăm în rugăciuni.
Un amănunt: anul acesta cu ajutorul Domnului va împlini 98 de ani! Il iubesc mult, căci el mi-a picurat primele miresme nemuritoare din Dragostea lui Dumnezeu și am descifrat cu el studiind și învățând tainele Bibliei.
Acum doi ani când l-am vizitat la Fălticeni cu fratele meu, ne-am exprimat dorința ca să îi sărbătorim centenarul și știți ce ne-a răspuns: Eii, dacă Domnul vă va da viață până atunci....aș fi bucuros :)
Te iubim frate Orest! Fii binecuvântat! Imi doresc să te sărbătorim la 100 de ani!




elena marin alexe

joi, 1 martie 2018

Petrecere în alb


Cerne Domnul peste tară
Fulgi de nea, imaculați,
Albul lor îmbracă glia
Și copacii supărați.

O perdea de stele dalbe
Cade lin, peste poteci,
Ca-ntr-un basm feeric, totul
Te invită să petreci.

Alb de iarnă, alintată
Sub privirea de copil,
Aduce sublime clipe,
Chiar când vara-i în exil.

Bucurie și splendoare   
Dăruiește Dumnezeu,
Orișicând, în orice vreme,
Alinând sufletul meu.

Pe fereastră-mi trec privirea,
Bogăție-n alb de nea,
Minunată e zăpada,
Vreau să fiu curat ca ea.

Să-mi păstrez la loc de cinste
Haina ce Mi-ai dăruit,
Într-o zi în veșnicie
Voi fi-n alb împodobit.

Cerne Domnul sfânt, Iubire,
Picură balsam din ea,
Peste inimi rătăcite,
Cântă iarăși Dragostea.


elena marin alexe



joi, 25 ianuarie 2018

Refugiul

Rafalele vântului o făcură să grăbească pașii. Dorea să ajungă mai repede acasă, la adăpost de urgia de afară, care parcă nu mai contenea de câteva ceasuri bune. Beba, prietena ei , o grecoaică micuță , dar cu suflet mare se rugase de ea minute întregi:
Hai , mai rămâi...că poate se potolește vântul ăsta spurcat...haiii...cum să pleci acasă pe vremea asta? Să nu ți se întâmple ceva rău pe drum...cu durerea ta de cap, care te chinuie de câteva ore.Îi plăcură vorbele amicei, dar prefera să meargă acasă la ea. Acolo era refugiul ei și putea să se gândească în liniște la ultimile întâmplări care veniseră pe neașteptate și aproape că o striviseră...Abia ieșită în stradă , după câțiva pași, gândurile o copleșeau , o invăluiau , îi biciuiau inima. Auzi într-un târziu telefonul. Cu mâini febrile il scoase din buzunarul hainei și ...auzi vocea ingrijorată a prietenei:
-Sună-mă imediat cum ajungi acasă...să te știu la adăpost ... aș fi vrut să găsești adăpost pentru suflet în casa mea și măcar o vreme să uiți...în fine...ai grijă nu uita să te odihnești bine...Îngăimă...un da, nu uit, draga mea, și închise, oftând adânc. Își cernu amintirile:

Refugiu, scăpare, loc de adăpost, e locul spre care alerg, uneori doar cu gândul înfiripat în nemiloasele clipe de tensiune, cu care nu de putine ori mă confrunt pe parcursul vieții ăsteia.
Cand mă simt confuză, imi e tare greu să mă decid incotro să apuc, mai ales atunci cand gândurile și sentimentele devin din ce in ce mai contradictorii ca și acum când inima mea este contopita intr-o lupta chinuitoare cu propriul eu. Incerc să mă desprind de 'mine' și să scotocesc adânc in odaița intimă a ființei mele și vai câte lucruri, câte gânduri, câte sentimente aproape necunoscute mie, mă invadează brusc și ma fac să nu mă mai recunosc. Realizez repede că ma aflu într-un mare impas și incep să caut rezolvarea cea mai rapidă cu putință. Acum parcă e mai greu...ca niciodată. Nici vizita la buna prietenă nu a rezolvat nimic.
-
Ce bine ar fi, dacă aș avea un burete umed.....gândi cu voce tare, să sterg repede, tot ce nu-mi place, toate slăbiciunile care mă împiedică să văd lucrurile clar, așa cum sunt...In adancul fiintei mele, mă vreau învingătoare cu mine în primul rând, dar e o luptă grea, foarte grea, cea mai grea și oricât m-aș strădui, nu găsesc sprijin și refugiu perfect, să pot depăși în timp util toate temerile, toate nemulțumirile, toate greșelile și toate durerile, îndeosebi cele nespuse. Am căutat adăpost, sfaturi mângâiere, înțelegere, dar am gasit doar o timidă consolare de moment iar eu vreau ceva mai mult, mai absolut,să zic așa...ceva care să mă transforme într-un om puternic, să nu-mi mai plâng de milă...Știu, există un loc de refugoi...unic, la care orice om ar trebui să alerge mai înainte de a-și epuiza ultimile puteri...refugiul perfect...există Cineva care iubește necondiționat, care ascultă, dă cele mai bune sfaturi și eliberează sufletul de strânsoarea durerilor ...care cândva chiar si de pe cruce a absolvit talharul și i-a dat speranță...
Versetul din
Isaia, îi juca înaintea ochilor :Totus El suferintele noastre Le-a purtat si durerile noastre Le-a luat asupra Lui ...El, Domnul Cristos, Refugiul Absolut.
Oare mai sunt oameni care să bea tristețea ca pe apă, așa cuum o face ea? Copleșită de gânduri, în dialogul cu ea, nu observă că începuse viscolul. Vântul înghețat o lovea în față și usturimea o făcu să lăcrimeze. Mai avea puțin și va ajunge acasă, își spuse ca să prindă curaj.
La colțul străzii, învelită într-o pătură se clătina o măgâldeață.
-Ce faci aici copile...pe vremea asta...? Tu nu ai casă, părinți? Vru să treacă mai departe, grăbită de necazurile ei, dar vocea copilului o opri în loc:-Tanti...eu am numai mamă , dar...mama este bolnavă și nu avem pâine...poate ai mata ...scânci mogâldeața. ..Ceva se frânse în ea. Se apropie ce copil și văzu că dârdâia din tot corpul micuț și neajutorat. Înfășură pătura mai bine în jurul copilului și o împinse instinctiv înainte, spunându-i:
-Hai cu mine! Te rog ...hai, vedem noi ce facem...
Ajunseră repede. Desfăcu pătura de pe copil și atunci văzu că era o fetiță, îmbrăcată sumar, cu picioarele goale ...în niște încălțări prea mari pentru ea. O așeză pe canapea în bucătăria mică, dar primitoare. Dădu drumul la aragaz și puse ibricul de ceai. Îi puse fetiței dinainte o tăviță cu pișcoturi, ce mai rămăse de la sărbători și o căniță cu ceai. Nu trebui să o invite, căci micuța se repezi la dulciuri și se grăbi să sorbească din ceaiul cald.

-Cum te cheamă, micuțo?
-Florica, doamnă! Dar mama îmi spune Icuța...
-Am să-ți spun și eu tot Icuța, vrei?
-Sigur că vreau...vreau, dar mai aveți ceva să mănânc? De ieri nu am mai gustat nimic...nici mama...și o lacrimă se ivi la colțul ochilor micuței musafire. Ii umplu farfurioara cu biscuiți.
O privi hipnotizată câteva clipe, apoi se repezi la cămară. Într-o sacoșă îngrămădi de-a valma : făină, cârnați, slănină afumată, orez, o sticlă de lapte, una de uiei și cartofi. Căută prin dulapul de haine și scoase câteva lucrușoare cu care o înveșmântă pe copilă. Găsi și niște șosete de lână mai mici. Când să iasă pe ușa cu micuța, își aminti brusc:
-Mama ta are febră? Să iau cu mine niște medicamente, spuse și deschise la iuțeală un sertar de la comodă de unde își umplu buzunarele. Micuța o privea cu ochii mari și calzi...

Mergeau repede spre casa Icuței. Inima îi bătea năvalnic. Un zâmbet îi inflori pe chip. Găsise refugiul. Era ascuns în dragostea față de aproapele.

elena marin alexe