Bocet

Bocet

Unde ți- e înfumurarea

Chip de lut nesăbuit,

Fața ta e împietrită,

Glasul tău a amuțit.

Unde-s frazele nebune

Care te- mpopoțonau,

Te credea- i cel mai de seamă,

Sforile-n sus te trăgeau.

Omule sortit pieirii,

Fiindcă nu ai ascultat,

Ai fost aruncat în lume

Din Edenul minunat.

Dar nu ți-ai oprit mândria,

Tot te crezi un "cineva"

Parc-ai fi tu centrul lumii,

Parcă poti opri ceva...

Esti un peregrin, străine

Treci purtat ca frunza- n vânt,

Când apar furtuni în viață,

Te răstoarnă la pământ.

Te-nfiori, te rogi, IL cauți

Vrei să-ți vină-n ajutor,

Simți că Dumnezeu mai poate,

Doar cu El ai viitor.

Bocetul ți se aude

Din amurg și până- n zori,

Nu mai poți zâmbi spre soare,

Nu mai poți privi spre flori.

Recunoaște- ți azi micimea,

Chiar nu poți să faci nimic,

Molima e uriașă,

Iar tu ești atât de mic.

Omule, dă-ți seama bine,

Cine ești și ce dorești,

Căci deasupra ta domnește,

Domnul cetelor cerești,

Omenirea azi e- un bocet,

Despre moarte și necaz

Roagă- L astăzi să te ierte,

Schimbă iute-al tău macaz.

Cel Ce-I Alfa și Omega,

Creator a tot ce-i viu,

Te așteaptă, Lui te- nchină,

Până nu e prea târziu.

 

elena marin alexe

2020

Se aud pașii Noului An. Peste câteva ore va păși în viața noastră. Fiecare dintre noi îl va întâmpina cum și-a propus.
Eu am ales să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile, pentru ocrotirea Lui, pentru-că mi-a fost alături, la greu și la bine în tot acest an, 2019 care se grăbește să plece...și să îl rog să îmi rămână Prieten bun, Medic, Ocrotitor, Mântuitor, Călăuză și pe mai departe.

Pentru voi, toți prietenii din lista mea am o urare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate, pace și bucurii!

elena marin alexe

Arome pierdute, amintiri regăsite

Prima tavă așteaptă să intre la cuptor. O privesc și parcă intru într-o lume de mult apusă. Au trecut o grămadă de ani de atunci.

Mă văd pășind pe străzile cu arome pierdute ale micului orășel Fălticeni. Gândul își deschide larg aripile, aromele sărbătorilor mă năpădesc cu mii de brațe, scoțând la lumină clipe ce s-au pierdut printre zile și nopți, săptămâni, luni și ani obosiți.

Sunt tare emoționată, prinsă de mâna ocrotitoare a tăticulu meu, dând cu tifla puiului de ger aștept să colind pe la vecini și pe la cei dragi dintre rudele care locuiesc pe aproape. Obrajii aproape că imi iau foc, dar nu mă plâng.

La primul geam unde poposim mi se înmoaie glasul, lovit mișelește de aromele cozonacilor abia scoși din tăvi.

Eii, ce mai arome…Cu mâna pe inimă pot spune că nicăieri nu am gustat așa bunătate de cozonac. Ușa se deschide și tanti Filareta, roșie în obraji, cu părul strâns într-un batic înflorat, îmi întinde o farfurioară cu câteva felii de cozonac din care ies încă aburi care îmi gâdilă năsucul înghețat. Mușc lacomă…e tare bun. În pragul ușii apare și tanti Florica cu o farfurie plină cu mere și nuci, iar în mijloc o portocală care parcă îmi face cu ochiul.

.

– Lenută, dragă, hai ia, mă îmbie și îmi îndeasă fructele în trăistuța mea. Aproape că strig:

– La Mulți Ani, dar când să plec, o mână mă oprește cu duioșie. E nenea Ghițucă. Mă pupă pe obraz, imi strecoară în palmă o hârtie de o sută și îmi spune:

– Să crești mare Leanușca!

Pornim mai departe de data asta alături si de verișoara Paula.

Tăticul ne ține de mână pe amândouă. Ca două căprioare sprintene, săltăm de pe un picior pe altul. Până la următoarea casă repetăm colindele:

– O ce veste minunată,

La Betleem ni s-arată…

.

– Trei păstori se întâlniră…

Și așa se sfătuiră…

.

– Florile dalbe….

Casele ne ies în întâmpinare cu ochiuri luminoase de parcă ne-ar aștepta cu bucurie colindul spre slava Domnului.

.

Anii au trecut în fugă, acum zadarnic mă străduiesc să regăsesc mirajul acelor vremuri, pur și aromat, colindele, care mi-au împodobit copilaria dar…

.

– Doamne, unde s-or fi rătăcit aromele de altădată? Emoțiile, bucuria…

Dar de ce să mă plâng? Închid ochii și retrăiesc clipele…

Bine că au rămas amintirile care mă copleșesc în preajma sărbătorilor.

Îmi acopăr cu ele sufletul și mă încălzesc cât pentru o copilărie regăsită...

 

elena marin alexe

–

ZIUA DE MÂINE

Ziua de mâine nu-i a mea,

Tu ții în palme destinul meu

Îngrijorarea n-are sens,

Căci mă conduce ochiul Tău.

Sunt clipe-n care lacrimi curg,

Obrazu-n taină îmi brăzdează,

Mă simt sfârșită, fără vlagă,

În mine inima oftează.

Când nu mai văd în jurul meu,

Se-ascunde cerul vieții-n ceață,

Abia mă mai ridic de jos,

Nu-ți aud vocea, cu dulceață.

Dar încă sper, fiindcă știu

Promisiunea Ta, Divine,

Cât voi trăi pe-acest pământ,

Vei fi alăturea de mine.

Sunt scrisă-n palma Ta Isuse,

Nimic și nimeni, niciodată,

Oricât de mult s-ar strădui,

Nu va putea să ne despartă.

Cuvântul Tău e Da și-Amin,

Voi crede asta cu tărie,

Sufletul meu s-a potolit,

Căci voi trăi în veșnicie.

Ziua de mâine nu-i a mea,

De-aceea azi te rog Isuse,

M-ajută să țin drumul drept,

Spre fericirile nespuse.

elena marin alexe

Nu te teme

Orice-ar veni asupră-ţi, nu te teme,
În dreptul tău stă sângele Meu, sfânt.
Te ocrotesc, n-ai grijă-n orice vreme,
Rămâi în ascultare de cuvânt.

De-ar bate peste tine vânturi aspre,
Nu te vor smulge, nu te vor zdrobi,
Căci în peregrinarea ta prin viaţă
Cu dragoste alăturea-ţi voi fi!

Aşa mi-ai spus, Isuse, cu blândeţe,
În palma Ta din nou m-ai aşezat,
Pe inimă m-ai uns cu pace sfântă
Şi-apoi spre zări albastre m-ai purtat.

O clipă-am poposit sub vechea cruce
Îngenunchind, iertare Ţi-am cerut,
Am revăzut crucificarea Doamne
Şi rănile-Ţi deschise m-au durut.

Te-am întrebat: Ce merit am eu oare,
De ce mă porţi pe braţe tot mereu?
Cum aş putea să-Ti răsplătesc iubirea
Şi tot ce-Ai suferit în locul meu?

Putere nu mai am ca să Te laud,
Vigoarea mea e-un abur dus de vânt,
Mă clatin pe picioare, ca o frunză,
Căci dragostea-Ţi de Tată m-a înfrânt.

Azi dezbrăcată sunt de multe gânduri
Fără ambiţii pe-ale vieţii căi,
Rămân sub crucea Ta, în ascultare,
Nu mă mai depărtez de ochii Tăi.

Am înţeles, c-aici în astă lume
Mai ai cu mine încă de lucrat,
Doreşti să mă transformi în vas de cinste,
Nepreţuit, folositor, curat.

M-ai sigilat pentru eternitate,
Eşti puntea peste care trec mereu,
Tu mă susţii şoptindu-mi: Nu te teme,
N-am să te las, căci eşti copilul Meu!

elena marin alexe

EVENIMENT fericit

Eveniment fericit 🥰 
Felicitări Alexandrice, prima mea nepoată!
Dumnezeu să te binecuvânteze, FRUMOASA MEA, Ana Eliza Alexandra Posteuca!

CUM AȘ PUTEA

Cum aș putea să mă despart de Tine,     
Când nimeni nu m-a mai iubit așa,
Încât să rabde crucea pentru mine,
Acolo sus pe culmea Golgota.    

Cum aș putea să nu- ți ascult chemarea,
Când Tu mi-ai frământat chipul de lut
Aidoma cu chipul Tău din ceruri,
Așa de mare cinste mi-ai făcut.

Cum as putea să nu Te cred Isuse,
Când tot ce mi-ai promis ai împlinit,
Din gura Ta răsare Adevărul
Și Dragostea cu care m- ai iubit.

Cum aș putea să mă ridic vreodată,
Din valul vieții când necazu-i greu,
De nu m-ai apuca chiar Tu de mână,
Tu, Cel Ce Ești, de-apururi Tatăl meu.

Cum aș putea să-alerg pe căi străine,
Prin întuneric, printre gropi și spini,
Unde pândesc ispitele și groaza
Cu răutate și cu ochi haini.

Cum aș putea să trec indiferentă
Pe lângă Cel ce-a stat îndurerat,
Împovărat de valul de păcate,
Urât de toți pe lemnul blestemat.

Cum aș putea vreodată să uit prețul
Pe care L- ai plătit că să trăiesc,
Căci port în mine doar o părticică
A harului divin dumnezeiesc.

Cum aș putea? Nu, n- aș putea o
Doamne,
Căci ai murit pe lemn și-ai înviat,
Ca eu să duc o viață- n fericire
Ai scris în dreptul meu că sunt iertat.

Cum aș putea să nu-mi doresc Isuse,
Mântuitor iubit, De dragul Tău,
O veșnicie pe cărări celeste,
Acolo unde Ești să fiu și eu.

elena marin alexe

ÎNTRE FĂȚĂRNICIE ȘI IGNORANȚĂ

Deja am obosit citind despre cum înțeleg unii să diferențieze problema sărăciei, din Siria și tragedia secularei catedrale Notre Dame din Paris. Imaginile alăturate cu un copil flămând neîngrijit și catedrala în flăcări, circulă fără temei, fără logică la fel sculpturile, catedralei, cu demonul și oamenii chinuiți, invocându-se satanismul.De ce nu se ține seama de epoca în care s-a construit catedrala, când oamenii nu cunoșteau carte și se miza pe ...vizual, ca să arate omului că dacă nu vine la Dumnezeu îl așteaptă iadul cu demoni și chinuri nespuse.
Siria cu războaiele ei vs Notre Dame sunt două probleme distincte. Siria este o problemă social politică, iar Notre Dame este emblema creștinismului de acum 800 de ani.
Nu se pot amesteca.

Dar unii fățarnici, care chipurile sunt miloși și suferă în adâncul sufletului pentru copiii sirieni, nu au ochi să vadă, săracii copii de prin canale, de prin gările României și sunt neinteresați de mizeria și foamea pe care bieții de ei o arată tuturor.
Mă adresez creștinilor: cunoașteți conflictul dintre Siria și Israel? Cunoașteți biblia? Ce părere aveți
V-aș întreba de ce nu vizitați spitalele de copii, orfelinatele din România, dacă sunteți așa miloși?
Vă spun eu de ce: pentru-că e mult mai ușor să postezi pe pagina ta imagini cu copii în suferință, ca să pozezi , să arăți prietenilor ce mult te doare soarta unui copil...Nu-i așa că e simplu, milă din spatele tastaturii?
Ignoranților le spun să pună mâna pe cărți de istorie, de artă să se informeze despre ce reprezintă pentru creștinii de acum 8 secole, catedrala Notre Dame, această perlă gotică pe care nu au distrus-o cele două războaie mondiale și care este o un simbol al artei europene.
Imi cer scuze dacă ce spun nu vă este pe plac, dar ce bine ar fi să ne informăm mai întâi și abia după...să ne dăm cu părerea.
PS. Mai lasați-mă cu postări reprezentând copii în suferință, de prin spitale. Treceți la fapte. Vizitați copii care trec prin necaz, dăruiți un ban, o haină, o felie de bucurie copiilor de la colț de stradă! Chemați la mesele de Paști familii sărace. Rugați-vă pentru Siria! Noi în comunitatea bisericii Maranata ne rugăm pentru Siria și toate țările necreștine.

elena marin alexe

FERICE DE CEL CE IUBEȘTE

Se-așterne tăcerea pe dealul rușinii
Cumplita durere se stinge,
Căci timpul trecut nu alină tristețea,
Iar ochiul din mine mai plânge.

Se leapădă Eul la marginea lumii,
Dar lupta acerbă nu-i gata,
Răbdarea mai cerne-n clepsidră,
Credința aduce răsplata.

Se tot pregătește în ceruri venirea,
Pe Golgota crinu-nflorește,
Cununile-s gata, așteaptă eroii,
Ferice de cel ce iubește.

De sus glasul tainic se-aude-n răstimpuri,
Mai strigă pe nume, așteaptă,
Să vină aleșii pe urmele sfinte,
Pe calea îngustă și dreaptă.

Las' ochii să-mi plângă de dorul Tău iarăși
Aștept cu nesaț dimineața,
Lumina celestă răzbate pe cale,
Dezleagă de-a pururi viața.

Se leapădă lumea de Numele-Ti Doamne,
Se-afundă- n păcat și-n pierzare,
O mare de lacrimi inundă voința,
Puțini mai doresc azi iertare.

Acolo în ceruri Iubirea suspină,
De veacuri pe om îl așteaptă,
Cu masa bogată și brațele-ntinse,
Să intre nuntașii pe poartă.

elena marin alexe

Remember Via Dolorosa

În fiecare primăvară
La Tine, Doamne, mă gândesc,
Revăd durerile- ți cumplite
Ce-n suflet mi se împletesc.

Mă tot întreb, câtă iubire
Te-a țintuit pe lemnul mut,
Nevinovat, între tâlharii
Care doar răul au făcut.

Tu, Mielul blând, cu bunătate
Iertai pe cei ce te-au lovit,
Cu vorbe calde, cu-ndurare,
Chiar de pe cruce-ai mântuit.

Mă regăsesc într-o grădină,
Spunând că nu te recunosc,
M-ascund plângând și-n mine însămi
Se-aprind aromele de mosc.

Tu ești pe crucea blestemată,
Eu de departe când privesc,
O jale- adâncă mă inundă,
Aș vrea să-Ti spun că Te iubesc!

În fiecare primăvară
Pe Via Dolorosa plâng,
Pășesc cu teamă spre Golgota,
Când toate florile se strâng

Să înflorească pentru Tine,
Cu arome și culori de vis,
Sub crucea unde a plâns Iubirea,
Ce s-a-mpletit în paradis.

elena marin alexe

PRIETENIE

Tu nu dezamăgești pe nimeni,
Isuse drag, Prieten bun,
În fața Dragostei sublime
Vin astăzi și aș vrea să-ți spun,

Dac-aș căuta întreaga viață
Un prieten bun și devotat,
Nu aș găsi niciunde-n lume,
Un om cu sufletul curat,

Să mă iubească pe vecie,
Așa cum sunt, cu-a mele vini,
Să mă-nsoțească-n Valea morții,
Nu doar pe-aleea cea cu crini.

Cu dragoste neprefăcută
Să-mi ungă rănile ce dor,
Iar pe obrazul plin de lacrimi
Să mă mângâie-ncetișor.

Să îmi răspundă cu un zâmbet
Când sunt cu duhul întristat,
O vorbă bună să-mi șoptească,
Iar de greșesc să fiu iertat.

Am tot căutat, însă speranța
Pe- ndepărtate căi s-a frânt,
Lăsându-mi inima să spună,
Da, totu-i goană după vânt.

Prietenia este-o floare,
Iar Prietenul cel mai ales,
Isus, Mântuitorul slavei,
Pe mine-odată m-a cules.

De-atunci mă poartă-n mâna-I sfântă,
Cu dragoste mă ocrotește,
Adevărat Prieten, care
Oricum aș fi, tot mă iubește.

Deci las' a inimii lăută,
Să cânte pentru veșnicie,
Ca să înflorească pe-a mea cale,
A Golgotei prietenie.

elena marin alexe

Sunt om

Cu lacrimi sărut o geană din zori,
Alintul se pierde-n privire,
Timpu-i de rugă aprinsă-n fiori,
Atinsă de sfânta simțire.

Ah, Doamne, te rog ascultă - mă iar,
Raspunde-mi, când sunt în strâmtoare,
Ești Unic, Prieten și Salvator,
Balsam peste rana ce doare.

Ruga se urcă, picură smirnă,
Focul se-aprinde, fruntea-mi ridică.
Azi mă topește, mă copleșește,
Aripi îmi dă și dreptul de fiică.

Sunt om, doar un om, Te caut mereu,
Nu pot fără Tine pe cale,
E greu de trăit aici pe pământ,
Când urc , când cobor, iar la vale.

Rămân și te- aștept, nu fac nici un pas,
Aș vrea să mă ții Tu de mână,
Privirile-mi plec în semn de respect,
Eu sunt doar un pumn de țărână.

elena marin alexe

O altă iarnă

Câte ierni au trecut peste ani,
Ți-au lăsat umbre albe de-argint
Prin pletele-ți fir de mătase,
S-au pierdut zile în labirint.

La-nceput te-au iubit primăveri,
Presărându-ti în cale alei,
Alergai zile-ntregi, căutând
Tufe albe, gingași ghiocei.

Mai apoi, trandafirii cu țepi
Te-mbiau să-i privești și s-alegi,
Din miresmele tainice-n zori,
Pe cel galben te-opreai să-l culegi.

Prin aromele toamnei, curând
Te-a găsit ruginiul din vii,
Să-i rămâi credincioasă mereu,
A pictat frunzele aurii.

Acum iernile albe tresar
Când îți mângâie părul, duios
Cerne fulgi printre firele moi,
Vântul iernii, cu aer voios.

O altă zi, o altă iarnă,
Doar Dumnezeu poate să știe,
Cât timp mai ai în lumea asta,
Aleargă pentru veșnicie!

Să nu pui preț pe tinerețe,
Căci trece repede ca visul.
Eu am pus preț doar pe Golgota
Știu că m-asteaptă Paradisul

elena marin alexe

An Nou 2019

Vremea colindelor

În copilăria noastra, ne întoarcem câteodată
Printre amintiri frumoase, colindăm din poartă-n poartă.

S-a născut Isus, Mesia, vrem să spunem tuturora,
Prin venirea Lui în lume, iar răsare aurora.

E speranța mântuirii, în iertarea de păcate
Pruncul sfant, născut în iesle, ne-a răscumpărat din moarte.

Bucuria se așterne, peste tot, pe-ntreg pământul
Nori se risipesc pe data, murmură-n tăcere vântul.

Se adună laolaltă, frați surori din depărtare.
Vin la casa părintească, să primească alinare

La ferestre luminate, cântă iar colindătorii
Iar din inimi fericite, se împrăștie toți norii.

Este mare sărbătoare, cântă-n inimi mulțumirea,
Pacea, dragostea, speranța, vin la braț cu fericirea.

Caci în Betleem, Mesia, într-o iesle în smerire
S-a născut ca să aducă oamenilor mântuire.

Stele albe, diafane, cerne iarna fulgii moi
Se așterne bucuria, Dumnezeu este cu noi.

elena marin alexe

Nu-i drumul prea lin

dedicație, cu iubire, familiei pastorului meu Eugen Dan


Se macină lacrimi în moara durerii,
Suspinele gem în surdină,
Apun albe zile sub vălul tăcerii,
Iar dramele -n inimi se-anină.

Biet sufletul rabdă furtuni de tot felul,
Talazuri se-abat să-l doboare,
E-o luptă de veacuri, e- ură,
Dar totul se stinge, dispare,

Când ruga fierbinte mai suie calvarul,
Topită-n șuvoiul de lacrimi,
În cer se ridică din nou stăvilarul,
Și curăță sângele patimi.

Nu-i drumul prea lin, nici cu flori nu-i cărare,
E greu de trecut prin strâmtură,
Să cânți, să zâmbești, când în inimă doare,
Iubire să semeni pe zgură.

Dar totul va trece în ziua măreață,
Hristos te va ține de mână,
Uita-vei amarul din fosta viață,
Pe frunte -ți va pune cunună.

Cu cete de îngeri în coruri celeste,
Ferice vei fi pe vecie,
La masă cu Domnul Iubirii e bine,
Acolo e doar bucurie.

Ridică-ți privirea spre cerul din tine,
Pe buze să scrii rugăciune.
Vei fi fericit, mâna Lui să te-aline,
În taină la greu și la bine.


elena marin alexe Dec. 2018

Binecuvântată să fii, Românie

Doamne binecuvântează țara mea, dragă, România!

elena marin alexe

VISUL ALB

Tul diafan, din boabe de cleștar
Ce prind viață într un joc sprințar,
S-agață de pomi și cade în somn,
Deasupra lui, cerul se-ntinde diform.

Zâna cea alba răsfiră în zări
Podoabe rare, pe cele cărări,
Totul îngheață, iar norii tăcuți
Colindă cu fulgi pe case și curți.

Ziua e mică, nu-ți vine să crezi,
Raza de soare abia o mai vezi,
Salcia tristă oftează-ndelung,
Plânge cu verde, drumu-i prea lung.

În sobă, focul pictează văpăi,
Ce tare mi-e dor, s-aud zurgălăi,
La sănii, zburând pe ulita mea,
Iar eu să alerg pe- o rază de stea.

E noapte, târziu, în mine e frig,
Urcată pe nor, visez că Te strig,
Ridic mâini spre cer, mă rog să revii
Pe cerul pustiu, Lumină să-mi fii.

elena marin alexe

Diminețile plâng

Diminețile plâng

La ferestrele mele

Mă ascund de tristeți

Sunt mai tare ca ele

Vântul suflă rebel

Parcă-ar ninge cu frunze

Toamna cerne cu dor

Jalea iernii pe buze

În câmpie doinesc

Ierburi arse de vânturi

Aș mai vrea să ascult

Ale verii dulci cânturi

Dar în loc de cântat

Plânge cerul pe munte

Apa nu pot s-o trec

Nu mai văd nici o punte

Curge curge șuvoi

Tulburată și rece

Vine iarna curând

Albul ei va petrece

Melancolică zi

Toamna-n galben domnește

Doamne, orice-ar veni

Inima mea Te iubește

elena marin alexe

Visul

Am închis o clipă ochii

Să nu văd cer nici pământ,

Întristarea să dispară,

S-aud îngerii cântând.

Pe poteci de aur, pașii

M-au purtat în dulce vis,

Tot amarul se ascunde

Și dispare în abis.

Parcă văd Cetatea sfântă

Cu porți de mărgăritar,

Unde pot intra creștinii

Care sunt salvați prin har.

Numai flori înmiresmate

Se ivesc în calea mea,

Mii de îngeri mă salută,

Trâmbițe prind a suna.

Marea de cristal surâde,

Mă îndeamnă s-o ating,

Deși-i ziua, stele dalbe

Sus pe boltă nu se sting.

Triluri nemaiauzite

Mângâie sufletul meu,

Mă  aud șoptind aievea,

Sunt în cer, la Dumnezeu!

Inima prinde să cânte

Imnul Slavei minunat,

Odă binecuvântată,

Pentru Marele-mpărat.

Așa bucurie mare,

Niciodată n-am avut,

Mă trezesc șoptind o rugă:

Pentru cer am să mă lupt.

Vis țesut pe străzi de aur

Bucuria mi-a aprins

Văd la orizont Iubirea

Ce în brațe m-a cuprins

M-a legat de nemurire,

Viața mi-a pecetluit,

Haină albă, fără pată,

Din vecii mi-a hărăzit

Să rămân încredințată

Este tot ce îmi doresc,

Vreau în cer, lângă-al meu Tată,

Veșnicia s-o trăiesc.

Incercări de-ar fi să vină,

Avalanșe-n calea mea,

Ține-mă de mână, Doamne,

Pân-ajung în slava Ta.

elena marin alexe