miercuri, 27 iulie 2016

Mi-e o silă de mă doare




Făcătură la tot pasul,
Prea multă disimulare,
De-atâta făţărnicie
Mi-e o silă, de mă doare!

Când văd linguşeli pe faţă
Mă întreb ce-i asta oare?
N-am cuvinte, sunt blocată,
Mi-e o silă, de mă doare!

Uneori din complezenţă
Zâmbesc unii, ce oroare,
Ii privesc, şi sunt mirată,
Mi-e o silă, de mă doare!

Cum pot oare să mimeze
Mă întreb cu-nfiorare?
N-au ruşine, însă mie
Mi-e o silă, de mă doare!

Când e falsă-mbrăţişarea,
Devine dezgustătoare,
Fiindcă nu pot să mă apăr,
Mi-e o silă, de mă doare!

Văd mereu ipocrizia,
Înmulţindu-se sub soare,
Cred că lumea o ia razna,
Mi-e o silă, de mă doare!

Teatru ieftin, măşti căzute,
La inimă dau eroare.
Mă cutremură minciuna,
Mi-e o silă, de mă doare!
elena marin alexe

joi, 21 iulie 2016

Dragoste fără bariere





Săptămâna trecută am întâlnit în Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, o frumoasă poveste de dragoste.Când spun dragoste, aş vrea să mă înclin în faţa acestui sentiment divin, pe care doar cei atinşi de inima lui Dumnezeu îl pot avea, la superlativ, în forma lui autentică, nu fake...
Nu am ştiut că există acest diagnostic-  Ciroză cardiacă, până nu am întâlnit-o pe Silvia Dumia, o tânără de treizeci şi cinci de ani, căsătorită, mamă a unei fetiţe de unsprezece ani. Când a intrat în salonul unde eram şi eu internată, m-a răscolit privirea ei de o tristeţe fără margini. Am aflat mai târziu că suferă de o boală gravă- Stenoză pulmonară congenitală şi că la nouă ani a fost operată la valva pulmonară. Între timp s-a căsătorit şi are o fetiţă frumoasă şi isteaţă. De vreo opt ani în urmă se internează  la cardiologie de două ori pe an. Boala a ruinat-o treptat şi sigur. Acum valvele care pleacă la plămâni sunt defecte şi aproape nefuncţionabile. Este dependentă de oxigen. Toată burta şi un picior sunt umflate, tumefiate şi organele urogenitale abia îşi mai fac funcţia...
Singura şansă de viaţă ar fi un transplant de inimă la Tg. Mureş, doar că familia Dumia nu are posibilităţi...Speranţa lor este în Dumnezeu.
Dar eu nu despre asta voiam să vă povestesc. Am lăsat la urmă, cel mai important personaj al familiei, soţul Silviei, Marian Dumia. Am întâlnit câteva cupluri în viaţă, unele chiar îmi sunt prieteni pe net, care au înţeles ce este de fapt dragostea.Dar legătura sufletească dintre Silvia şi Marian m-a făcut să înţeleg, că de fapt aşa ar trebui să arate acest sentiment minunat, acest dar dat oamenilor,  pe care oamenii l-au pervertit, l-au proscris, l-au băgat în ceaţă, că abia dacă mai pâlpâie pe ici pe colo, în căteva inimi curate.
Cum vă spuneam, toată atitudinea lui Marian faţă de Silvia lui, dragă, a uimit personalul secţiei de cardiologie, dar şi pacienţii, colegi oarecum de suferinţă. La cei saizeci şi ceva de ani ai mei nu am mai întâlnit un soţ atât de devotat, iubitor, răbdător, atent la orice dorinţă a soţiei lui, zi şi noapte. Am văzut cum o îndemna să mănânce, cum o mângâia şi o pupa, i-am surprins privirea plină de milă şi dragoste şi bogăţia de gesturi încărcate de tandreţe. Cadrele medicale mi-au spus că aşa se comportă de două săptămâni, de când s-au internat, el fiind însoţitorul ei, dar fără a primi ceva de la stat. A ales să o iubească pe Silvia, la fel de mult, deşi nu mai arată aşa bine datorită ravagiilor pe care boala i le-a lăsat ca o pecingine.
Asta numesc eu "dragoste fără bariere"
Ferice de tine, Silvia, că ai un aşa soţ! Ferice de tine, Marian că eşti un bărbat cu asemenea inimă.  Mă înclin.
Dacă cineva dintre cei care citiţi doriţi să ajutaţi o mămică să se întoarcă acasă lângă micuţa Vanesa, vă rog să depuneţi un strop din ce aveţi în contul lor.

Dumia Flaviancont CRT Euro
RO84BUCU2261033934587EUR
Sau în RON
RO91BUCU2261033934586RON

alături de Silvia
elena marin alexe

duminică, 3 iulie 2016

Bieţi călători



Nu mai este senin
la răspântii de viaţă
plouă cu amarăciune
A început să înflorească
prea devreme dezamăgirea
Tâlharii se leagă precum lianele de suflet
înăbuşindu-l acoperind
micuţa timidă rază de soare tocmai
când asfiinţitul taie în carne vie
cu tristeţe ancestrală
iar speranţa
se îndepărtează în goană
lăsând uşile deschise
hoţilor de bucurii
Mila strigă pe uliţă
dar puhoaiele îi astupă repede glasul
iar cerul nu conteneşte să plângă
de mila noastră bieţi călători
cu ghetele uzate
rătăcite pe cărări sumbre
agăţaţi de provizorat
ca de ceva ce nu s-ar mai termina
deşi pe firmament Creatorul a început să scrie
cu majusculă
The end

elena marin alexe

joi, 26 mai 2016

O nuntă binecuvântată

Duminică 22 mai am petrecut momente de neuitat, la nunta Lidiei şi a lui Iulian Hârtie. Vremea a fost frumoasă, ca şi mirii, Dumnezeu a fost prezent, aşa că pot spune: a fost o nuntă reuşită.

Ei au fost mirii: Lidia şi Iulian Hârtie!

Locaţia salonului romantică...

Oficializarea cununiei religioase cu binecuvântarea mirilor.

Moment de suflet cu Lidia, frumoasa mireasă!

Fără cuvinte...

La masă alături de Pastorul meu, Eugen Dan şi soţia, Mariana

Cu Didina şi Cornel Androne.


 
Azi când ne-am adunat cu toţii
La celebrarea nunţii voastre
Urarea mea este aceasta:
Fiţi fericiţi, trăind în pace!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei, dragi!



marți, 10 mai 2016

Dor de părinţi



      Zilele astea, m-am reîntors în timp printre amintiri.
Înaintea sărbătorii de Înviere, mămica mă invita să fac alături de ea un cozonăcel micuţ.Eram foarte bucuroasă. Ajutam la ultimile retuşuri în curăţenia casei, cum ar fi: spălarea tacâmurilor şi a paharelor şi aşezarea lor în dulapul de bucătărie, după ce în prealabil schimbam coala albă, aşa să se vadă curăţenia. Totul trebuia să strălucească. Apoi îmchestream ouăle, după ce le vopsea, cu o peniţă fină muiată în apă tare. Desenam flori, frunze şi bine-nţeles scriam Hristos a înviat!.
Spre seară înainte de înviere, mămica pregătea apa de baie. Aveam o cadă din tablă zincată şi făceam baie pe rând. Dimineaţa învierii Domnului mă copleşeau emoţiile, căci ştiam că voi fi înnoită, adică rochiţă nouă şi pantofiori noi. Mămica era croitoreasă şi nu uita să -mi facă rochiţă nouă, dar niciodată nu o vedeam până în ziua de Paşte. O croia şi o făcea după o altă rochiţă. Doar pantofiorii îi cumpăram împreună căci trebuia să-i probez. Nu-i încălţam până în duminica Paştelui. Apoi gătiţi plecam spre biserică. Eram emoţionată, căci aveam de spus o poezie lungă.
Scuzaţi-mă, mi-au dat lacrimile. Ce vremuri...


 elena marin alexe

vineri, 29 aprilie 2016

Lacrimile Magdalenei




Ţi-am aşezat pe frunte spinii,
În palme cuie Ţi-am bătut,
Au plâns şi s-au uscat toţi crinii,
Tu m-ai privit şi ai tăcut.

Pe boltă stele ce veghează
În noaptea neagră, s-au ascuns,
Cernite, zorile oftează,
Suliţa-n coaste a pătruns.

De remuşcări sufletul geme
Şi nu se lasă mângâiat,
În inimă-nfloresc dileme,
Sub pleoape lacrimi stau la sfat.

Însingurarea greu apasă,
Speranţa frântă cade-n drum,
Mă prinde dorul de acasă,
Mă scutur de firesc, de scrum.

De când Te-am răstignit Îsuse,
Nisip şi pietre-am adunat,
Noian de rătăciri absurde,
În gânduri m-au abandonat.

Albastrul nu mai e albastru,
Nici crinii nu mai au miros,
Te ung cu mir de alabastru
Şi ochii mei privesc în jos.

Splendoarea jertfei mă-ncovoaie,
Îngenunchez şi mă supun,
Mă spală sângele-Ţi şiroaie,
Durerea mea doar Ţie-ţi spun.

M-asculţi şi mâna Ta se-ntinde
Cu mângâieri şi cu balsam,
O pace tainică se-aşterne,
Sunt fericită că Te am.

Mă ierţi, a câta oară Doamne
Cuvintele pălesc , Tu plângi,
Arunc povara mea de toamne,
Fără cuvinte mă înfrângi.

************************
Plângea Maria Magdalena,
Căci lacrima nu-i mai seca
Dar la picioarele Iubirii,
Inima ei se vindeca.

elena marin alexe

luni, 25 aprilie 2016

Reparaţie capitală

    
    Oare inima creştinului nu trebuie să intre într-un proces de curăţire, de refacere, acum în preajma marii sărbători a Învierii Domnului?     
Am descoperit virtualul de aproximativ 10 ani. Ascultam muzică, mai citeam pe ici pe colo diverse informaţii apoi mi-am făcut blog. Lumea blogărilor este extrem de variată şi am avut de ales ce accept şi ce nu. Cred că noi suntem la fel de reali  şi în lumea virtuală, cu unele excepţii, căci ne exprimăm chiar fără voia noastră multe din părerile personale. Când am mai aprofundat diverse bloguri, aşa zis creştine, am descoperit că oamenii se comportă cam anapoda. Ştiu ce spun. În ultimii ani, feriţi de lumea reală, camuflaţi sub anonimat sau pseudonim, unii au coborât mult în obscur şi au început o luptă care nu aparţine lui Dumnezeu ci  satanei. Cu voia sau fără voia lor, mânaţi de orgolii neostoite, frustraţii nesătui de laude şi-au dat în petic, cum se zice, şi-au slobozit gura cu ajutorul tastaturii şi au împroşcat cu noroi în jurul lor, făcând imposibilă asocierea statutului de creştin cu asemenea manifestare de răutate, ură, bârfă, neiertare, dispreţ. M-am înfiorat descoperind diverse persoane cu nume oarecum sonor, care şi-au călcat omenia în picioare de dragul satisfacerii unor orgolii infantile.
     E de rău.  Spun asta deoarece internetul are o mare arie de acţiune şi undele malefice ajung la oamenii care întâmplător îşi caută mântuirea, îl caută pe Hristos. Se pune o întrebare: Cum să-L vadă pe Dumnezeu şi Dragostea Lui într-un blog unde printre câteva linkuri spre youtube spre o melodie care laudă divinitatea, se strecoară alte postări care aduc ofensă unor persoane, sau pun în circulaţie bârfe folosindu-se un limbaj nejustificat de vulgar? Când nu de puţine ori se scot pe tapet la vedere clocotul răutăţilor gratuite a unora faţă de alţii? De ce ar vrea cititorul întâmplător al unui asemenea blog să-şi schimbe viaţa, să -L găsească pe  Dumnezeu, când se loveşte de asemenea persoane total nechibzuite, care aruncă în jurul lor foc de iad în loc de Lumină?

Epistola Iacov 3
Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline sau o vita sa faca smochine? Nici apa sarata nu poate da apa dulce.
Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate, prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii!
Dar, daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului.
Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca.
Caci acolo unde este pizma si duh de cearta, este tulburare si tot felul de fapte rele.
Intelepciunea care vine de sus este, intai, curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica.
Si roada neprihanirii este semanata in pace pentru cei ce fac pace.

     Mi-aş dori, ca toată lumea, dar mai ales cea creştină, din virtual, să intre în reparaţie capitală. Fiecare să privească în curtea inimii lui şi s-o cureţe potrivit principiilor lui Dumnezeu. Cred că săptămâna patimilor lui Hristos, este timpul potrivit pentru  fiecare, să-şi facă o introspecţie, apoi să gândească, să trăiască şi să scrie adoptând o altă, nouă, benefică, viziune.

elena marin alexe