Dau la schimb

Altă iarnă se culcă pe inima mea,

Îmbrâncită de vânt, cotropită de nea,

Mă voi vinde pe-o creangă de brad încă-un an,

Sau cu drag voi petrece în alb diafan?

Mă voi vinde, ori nu, sigur voi cumpăra

Înc-un strop de speranţă şi-o rază de stea,

Dau la schimb, de mai pot, timpul ce l-am pierdut,

Pe un strop de Iubire ce abia s-a născut...

Dacă vreţi vă mai dau un pocal cu tristeţi

Jumătate sorbit printre reci dimineţi...

Oare cine-mi va da bucurie-napoi,

Sau aveţi prea puţină stocată în voi?

Dau la schimb îndrăzneală şi nu mă opresc,

Nu mai vreau efemerul şi chiar mă gândesc,

Să pot să aprind candelabrul din mine,

Lumina să port, să urc zări senine.

elena marin alexe

 

Cea mai frumoasă ie

Cum vii toamnă, pe tăcute,

Porți in păr frunze căzute,

Lași în urmă dulce boare,

Naive raze de soare.

Ești frumoasă și bogată,

Poposești din poartă-n poartă,

La bogați și la săraci,

Ai vrea pe toți să-i împaci.

Necuprinsă în arome,

Și nuanțe policrome,

Te știu din copilărie

Bucurii mi-ai dat și mie.

Cu multă îndemânare,

Prefaci frunza într-o floare,

Prin culori îngemănare,

Peste dealuri legănate.

Anotimp cu roade multe,

Frumuseți neîntrecute,

Te admir, ești minunată,

De IUBIRE ești creată.

Doamne, toamna-i o splendoare

Învelită-n vânt și soare,

Trece mândră pe câmpie

Cu cea mai frumoasă ie.

elena marin alexe

 

La noi

La noi mai cântă deal şi munte,
Sau triste sălcii plâng, sub maluri,
Dar mâna sfântă, creatoare,
Trimite vântul, cald, prin ramuri.

Chiar galbenul este mai galben,
Câmpul îmbie la poveşti,
Spre ceruri gândurile-mi zboară,
O, Doamne, cât de mare Eşti!

Copţi, mugurii plesnesc în soare,
Suspină florile-alintate,
În taină, verdele pădurii
Îmbie la eternitate.

Fir de beteală toarce luna,
Pe zări albastre adormite,
Aleargă timpul peste pajişti,
Murmură Milcovul, cuminte.

La noi în zori plânge şi iarba,
De mila zilei trecătoare,
În mine sufletul tânjeşte,
După viaţa viitoare.

Privesc natura în splendoarea-i,
Inima mea speranţă cerne,
Urc trepte albe spre Iubire,
Visez la frumuseţi eterne.

elena marin alexe

Nu uita

Pentru toţi prietenii mei, care păşesc la plimbare azi.
Vă invit să ascultaţi unul dintre poemele mele, recitat cu har de Lucian Dumbravă.

elena marin alexe

Adrian Paunescu - A iubi toamna

S-au scurs doi ani, de la trecerea în eternitate a marelui Poet Adrian Păunescu. Şi el, ca şi mine iubea toamna..Frumoasa în văluri galbene care l-a îmbrăţişat ultima oară..

 

A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poartă in cer se-nvîrteşte, neunsă,
Cad, iată, imperii de tulbure frunză
Şi totuşi se aude Şi ultimul basm.

A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri dansează,
Insecte damnate fac cuiburi în rază,
Speranţa renaşte în cei suferinzi.

A iubi, toamna, neant şi refren,
Vin pluguri pământul spre cer să-l răstoarne
Şi ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` - un altoi pentru sânge şi carne.

Şi tipă a pierdere tren după tren
Şi mieii duc iarba uscată pe coarne.

Şi timpul se opreşte uneori

Astăzi am descoperit in mine,

clarobscur
nedorit,
dureros de real.
Patina vremii
s-a asezat
pe retina obosită,
ca o dulce mângâiere,
ce aşteaptă un răspuns de final...

Doar  tăcutele umbre
atacă lumina
cuibărită în cel mai adânc loc,
când speriată fug
spre albastrul cernut printre zări,
cu inima strânsă în pumn,
buzele mele strigă oferta...

Într-un târziu,
sfios, şoptit, zâmbetul
alungă temerile
spre abisul uitării, zdrobindu-le
puterea.
Cu ochii deschişi, senină,
calc pe urma paşilor Tăi Doamne,
însoţită de zorile străvezii.
Căci pentru mine
chiar timpul se opreşte uneori,
să-şi tragă sufletul.

elena marin alexe

Aroganţă la catafalc

Daca e vineri...Hai la plimbare la braţ cu poezia!

Vă propun azi o poezie de Radu Luca Dupeş

Eu nu te plâng, nu am de ce, poete…
Nu am fost rude, nu te-am cunoscut,
Dar vreau să şterg novembre cu-n burete,
Din calendarul binecunoscut.

Sunt zile-amare pentru naţiune, 

Aşa cum ţie îţi plăcea să zici,
Tu ai luat o ambarcaţiune,
Lui Avram Iancu să îi ţii un speech.

Ce fericiţi te-aşteaptă la o ţuică, 

Nichita, Eminescu şi Marin,
Sper c-ai luat stiloul şi-o fiţuică,
Ai grijă să nu o pătezi cu vin!

Să le transmiţi ce jale e în ţară 

Şi bucuroşi să fiţi că aţi scăpat,
Iar moartea, strictă taxă forfetară,
Să o cinstiţi c-o vorbă de… rahat.

Nu plâng deloc, n-am lacrimi pentru tine, 

Destrăbălat ai plâns în locul meu,
Şi mă mai mir că nu-ţi este ruşine,
Cum ne-ai lăsat pe toţi când ne e greu.

Ţi-a fost uşor să pleci spre libertate, 

Te-ai săturat povara să ne-o duci,
Nu ţi se pare o absurditate
Să ne reciţi poeme dintre cruci?

M-ai enervat teribil cu tupeul 

De a ne părăsi premeditat,
Ai vrut tu să răsune Ateneul
În noapte. Şi ziceai că eşti bărbat...

Mă străduiam să-ţi fur din vitamine, 

Ca tine aş fi vrut, poet, să fiu,
Am copiat doar bolile din tine,
Sunt mort aici, tu eşti acolo viu.

De la A, catre E

 In memoriam Adrian Paunescu - 20 Iulie

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.

ADRIAN PAUNESCU

În semn de respect pentru POET!

Poemul de vineri

Dacă e vineri, Hai la plimbare ,la braţ cu poezia lui Marin Sorescu

---

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiinţei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte carţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

Labirintul

Ating suspinand
usa zorilor
cu tandrete in
gesturi, rasfatate
de caldura
privirii. In gand
dau tarcoale
meandrele
visului pasager
incoerent, ratat:
Ma straduiesc
sa deschid
seiful inimii
prin Cuvant
si sa descopar
taine ascunse
profanului
dar, descoperite
pruncilor Sai....
Ciudat nu?
Zilnic, aceeasi
coborare , vie
neostoita, in
labirintul imens
al Eului dur,
mascat de
complezenta.
Si lamentarea
vine prea tarziu
Vai, am uitat
sa aprind lumina
in mine!

elena marin alexe - Martie 2010.

Prietenul

Daca este vineri, atunci "hai la plimbare" cu poezia de mana.....

---

Prietenul

Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale
Uniti fiind în toate, cu umar linga umar.
Tin minte, intr-o noapte ploua si urla vintul
Când ai venit în goana să mă previi de-un rau
Simteam ca eu, ca tine, as rascoli pamintul
Dear fi cindva-n pericol un fir din parul tau
Iar viata-si urma cursul. Trecuram dintr-o tara
In alta, ce nisipul cu greu l-a inflorit,
N-a fost usor, adesea viata ne-a fost amara
Ne-am sprijinit cu vorba, cu fapta si-am razbit
Plimbarea-i pe sfirsite, amurgul vietii vine,
Privit-am iara viata în orele tirzii,
Prietene-ti string mâna, stiindu-te cu mine
Senin privesc la toate ce inca vor veni.

Jan Lulu Stern

Alinare

Ia-mi Doamne
ochiul plans
si aseaza-l
cu grija
in palma Ta.
Acolo
nici un nor
nu-l atinge
si lacrima
se va usca.

Saruta clipa
si tristetea
din glasul
ce suspina,
atingand aripa
rupta
a darului
refuzat si
aruncat jos
cu manie.

Alunga timp
si spatiu,
vis furat in zori
de retina
si compromis
in real.
Cu mila si dor
incetineste
caderea noptii
in haos.

Apoi, iarta
miluieste
si mangaie
cu slova Ta
amaraciunea
din el,
stropindu-l
cu apa vie
sa-i renasca
Lumina.

elena marin alexe -Dec.2009.