vineri, 25 noiembrie 2011

Şi timpul se opreşte uneori

Astăzi am descoperit in mine,
clarobscur
nedorit,
dureros de real.
Patina vremii
s-a asezat
pe retina obosită,
ca o dulce mângâiere,
ce aşteaptă un răspuns de final...

Doar  tăcutele umbre
atacă lumina
cuibărită în cel mai adânc loc,
când speriată fug
spre albastrul cernut printre zări,
cu inima strânsă în pumn,
buzele mele strigă oferta...

Într-un târziu,
sfios, şoptit, zâmbetul
alungă temerile
spre abisul uitării, zdrobindu-le
puterea.
Cu ochii deschişi, senină,
calc pe urma paşilor Tăi Doamne,
însoţită de zorile străvezii.
Căci pentru mine
chiar timpul se opreşte uneori,
să-şi tragă sufletul.

elena marin alexe

12 comentarii:

maranata spunea...

chiar timpul se opreşte uneori,....
şi mă aşteaptă să mulţumesc,
să mă închin,să te ador
Isus Iubit!
... e atâta har Elena încât inima
în străfundu-i are tinereţe eternă!
o binecuvântare primeşte-n dar
şi pe Domnul să-L aşteptăm cu drag!

Lisandru Cristian spunea...

"Doar tăcutele umbre
atacă lumina
cuibărită în cel mai adânc loc,
când speriată fug
spre albastrul cernut printre zări,
cu inima strânsă în pumn,
buzele mele strigă oferta..."

Lumina învinge întotdeauna, indiferent de situaţie. Iar buzele îşi strigă oferta de bine şi iubire. Am citit cu bucurie şi plăcere. Gândurile noastre bune, la sfârşit de săptămână, scumpă doamnă!

elena marin-alexe spunea...

maranata
Da, e minunat sa stai langa izvor si sa ai ramurile verzi, de parca timpul se opreste special pentru tine.
Multa binecuvantare sa ai!

elena marin-alexe spunea...

Lisandru Cristian
Cand ne incoltesc umbrele, trebuie sa adunam in buchet toate firicelele de lumina din suflet...
Dumnezeu sa va binecuvanteze Cristian.Imbratisari Geaninei, cu iubire din IUBIREA LUI!

Anikó spunea...

Frumoasa poezie.Doresc ca de multe ori sa simtim ca se opreste timpul.cind sintem in partasie cu domnul!
Multa binecuvintare ,draga elena.

geaninalisandru spunea...

Optimispul este conturat spre final de un zâmbet pe care-l primesc cu braţele deschise fiindcă vine de la un OM frumos, de la tine, draga mea dragă.

Te îmbrăţişez cu mare drag!

elena marin-alexe spunea...

Anikó
Poate atunci chiar se opreste in loc...Cine poate sti draga mea? O duminica placuta cu pace sa ai!

elena marin-alexe spunea...

geaninalisandru
Prezenta ta aici si sinceritatea cuvintelor tale , imi insoresc ziua draga Geanina draga!

Ionel Mesaroş spunea...

"Într-un târziu,
sfios, şoptit, zâmbetul
alungă temerile
spre abisul uitării, zdrobindu-le
puterea.
Cu ochii deschişi, senină,
calc pe urma paşilor Tăi Doamne,
însoţită de zorile străvezii.
Căci pentru mine
chiar timpul se opreşte uneori,
să-şi tragă sufletul."
Imi place foarte mult cum "pliati" versurile pe invatatura crestina!
Va doresc o zi plina cu bucurii!

elena marin-alexe spunea...

Ionel Mesaroş
Multumesc Ionel pentru lectura si apreciere.Daca am acest dar, de la El il am si Lui trebuie sa-i inchin si darul primit.

my treasure spunea...

Bine te-am regasit scumpa mea prietena! Cata valoare, frumusete, gingasie , a lasat Domnul in fiinta si cuvintele tale! Fi binecuvantata!

elena marin-alexe spunea...

my treasure
Surpriza frumoasă! Sper sa iţi refaci blogul draga mea! Gandurile mele bune cu îmbrăţişări!