De iarnă

 

Decembrie 2020

Iarnă unde-i strălucirea,
Așteptată cu speranță,
În haină de sărăcie ,
Ții zăpada la distanță.

Bucuria sărbătorii
Stă întemnițată-n gânduri,
Peste tot e trist și plouă,
Veștile plâng printre rânduri.

Doamne, spre pământ privește,
Omul merge spre pieire,
Sfarmă răul și durerea
Vino Tu, Tu ești Iubire.

Cerne din văzduh lumină,
Bucurie, vindecare,
Să uităm molima urii,
Tu ești Medicul cel Mare.

Așteptăm să ningă iară,
Cu fulgi mari, florile dalbe,
Mii de stele de zăpadă,
Să la împletim în salbe.

Într-o noapte liniștită,
Cu miresme de colindă,
Întristările să fugă,
Bucurii să ne cuprindă.

Iarna gândurilor mele,
Stă pândind pe la ferestre,
Inima-mi tristă vioară,
Urcă ruga sus pe creste.

elena marin alexe

 

Străjerii

 

 

Stă frunza gata de plecare

Pe ramul trist, bătut de vânt,

Iar straiul ei, dulcele galben,

E răstignit pân' la pământ.

E-aproape timpul, toamna plânge

Cu lacrimi de gutuie coaptă,

Pe-ntinse dealuri, via strânge

În braţe veştede, o şoaptă.

Nu mai e timp pentru regrete,

Când iarna vieţii bate-n poartă,

Tu ţi-ai sorbit anii cu sete,

Crezându-te stăpân pe soartă.

Acum, cu crengile uscate,

Ca un copac golit de frunze,

Te înfiori, te temi de moarte,

Sub adierile ursuze.

Suspini, mai des ca niciodată,

Şi parcă n-ai nimic a spune,

Mintea şi mâna ţi-e înceată,

Dar tot mai speri într-o minune.

Strajerii vin şi-ti aduc veste,

Tu îi ignori, iarna-i departe...

Viaţa veşnică-i poveste,

Nu crezi deloc ce scrie-n Carte.

De vrei s-accepţi că veşnicia

E pregătită pentru tine,

Ai s-o petreci acolo, unde

Te-ai pregătit să-ţi fie bine.

elena marin alexe

Doar eu sunt trează

 

Se vaită-n furtună nucul, zadarnic ,

lovesc ploi în crengile mute,

s-ar plânge de vremea ce urlă la el,

dar cine-ar mai vrea să-l asculte.

Golaș, fără rod, spre ceruri privește,

e-atât de aproape de moarte,

sub el nu s-oprește nici urmă de om,

e-un maldăr de ramuri uscate.

Cândva a fost falnic cu rod încărcat,

Ce mulți au tânjit după umbră,

Dar vremea-i s-a dus e veștedă frunza,

ce tristă-i coroana, ce sumbră.

Vântul izbește, cad frunzele toate,

sărman si singur, geme tăcut,

plouă, e frig, urlă câinii în noapte,

doar eu sunt trează, plâng și-l ascult.

elena marin alexe

AI PLECAT

 

Ai plecat Țucule, dragul meu.Deși a trecut o lunp de la despărțirea noastră, nu îmi regăsesc deloc cuvintele, de parcă s-au șters din memorie. Te văd doar pe tine cum erai: plin de dragoste, gentil, oferind ajutor, gata de sacrificiu...

Am fost o soție fericită, alintată, iubită. nu știu cum va fi singurătatea ...dar știu că nu pot să te uit vreodată. Mai știu că ai plecat spre țara promisă de Domnul nostru iubit, Isus Hristos. Cândva ne vom revedea în slava lui Dumnezeu, unde nu mai sunt dureri, suferințe, lacrimi....

elena marin alexe

Vreme

Vreme

Ce dor mi-e de tine,
Copilă pribeagă,
Prin timp m-aș ascunde,
Dar vremea mă leagă.

În fire albastre
Din zile-mpletite,
Sau nopți visătoare
Prin văi adormite,

Mă uit în oglindă,
Mirarea mă frânge,
Prin firele albe
Speranța se stinge.

Doar visul mai cheamă
Trăiri de poveste,
În noaptea senină,
Pe pajiști celeste.

Sub stelele dalbe
Se culcă piciorul,
Când luna bătrână
Își toarce fuiorul.

Se-nchide fereastra,
Adoarme și cerul,
Oglinda se mișcă,
Se sparge misterul.

În conul de umbră
Atins de-ntuneric,
Apare un înger
Cu chipul feeric.

Îmi mângâie fruntea
Cu degete fine,
-Te culcă-mi șoptește,
Eu sunt lângă tine.

N-ai teamă, căci vremea
Creată-i de Tata,
De vrei veșnicia,
Ascultă-L, fii gata!

elena marin alexe

 

Aștept

De mă-ntrebi ce mai sper,

într-o lume ce moare,

îți voi spune curat,

Alt pământ și alt soare.

 

Unde nu este plâns,

Boli tristețe și moarte,

Alintată de timp,

Fără gânduri deșarte.

 

Încă sper să ajung,

Să găsesc armonia,

Pe amurg să adorm,

Povestind bucuria.

 

 

 

elena marin alexe

Bocet

Bocet

Unde ți- e înfumurarea

Chip de lut nesăbuit,

Fața ta e împietrită,

Glasul tău a amuțit.

Unde-s frazele nebune

Care te- mpopoțonau,

Te credea- i cel mai de seamă,

Sforile-n sus te trăgeau.

Omule sortit pieirii,

Fiindcă nu ai ascultat,

Ai fost aruncat în lume

Din Edenul minunat.

Dar nu ți-ai oprit mândria,

Tot te crezi un "cineva"

Parc-ai fi tu centrul lumii,

Parcă poti opri ceva...

Esti un peregrin, străine

Treci purtat ca frunza- n vânt,

Când apar furtuni în viață,

Te răstoarnă la pământ.

Te-nfiori, te rogi, IL cauți

Vrei să-ți vină-n ajutor,

Simți că Dumnezeu mai poate,

Doar cu El ai viitor.

Bocetul ți se aude

Din amurg și până- n zori,

Nu mai poți zâmbi spre soare,

Nu mai poți privi spre flori.

Recunoaște- ți azi micimea,

Chiar nu poți să faci nimic,

Molima e uriașă,

Iar tu ești atât de mic.

Omule, dă-ți seama bine,

Cine ești și ce dorești,

Căci deasupra ta domnește,

Domnul cetelor cerești,

Omenirea azi e- un bocet,

Despre moarte și necaz

Roagă- L astăzi să te ierte,

Schimbă iute-al tău macaz.

Cel Ce-I Alfa și Omega,

Creator a tot ce-i viu,

Te așteaptă, Lui te- nchină,

Până nu e prea târziu.

 

elena marin alexe