Dacă...

Dacă-n calea ta e umbră
Nu mai vezi nici drum nici zare
Nu te-ngrijora degeaba
La Isus găsesti scăpare

Dacă ziua-i cenuşie

şi simţi sufletul că doare
Ridică-ţi fruntea zâmbeşte
La Isus găseşti scăpare

Dacă fii tăi de-o vreme
Scriu pe uşa ta uitare
Nu te-ncrâncena aşteaptă
La Isus găseşti scăpare

Dac-ai adunat în cuget

Refulări apăsătoare
Lasă-ţi sarcina sub cruce
La Isus găseşti scăpare

Dacă lacrimile-n taină
Pe obraji sapă cărare
Mâna Lui le va culege
La Isus găseşti scăpare

Dacă porti vinovăţie
Sau tânjeşti dupa iertare
Ai o şansa numai una
La Isus găseşti scăpare

Dacă cel mai bun prieten
Azi te vinde cu strigare
Plângi pe umarul IUBIRII
La Isus găseşti scăpare

Dacă nu mai sunt repere
Şi te pierzi în disperare
Dacă nu auzi răspunsuri
La Isus găseşti scăpare 

Dac-ai rătăcit poteca
Afişând în jur sfidare
Te întoarce te căieşte
La Isus găsesti scăpare

Dacă-n tine remuşcarea
Se-arată necruţătoare
Vezi a cerului ofertă
La Isus găseşti scăpare 

Dacă peste tot  în toate
Crezi că ochii Lui veghează
Şterge-ţi lacrima rebelă
El te binecuvântează.

Elena M . Alexe

Ce vă spune imaginea?

Aprilie...altfel

Mi-au sosit ajutoare!
De acum lucrul la grădină va fi ...o joacă ....

Maruşka ne propune o pâine la cuptor...

Un strop de odihnă în hamac... vindecă inima...

Seara avem parada modei...!

Acum zilele îmi zâmbesc cu subînţeles... :)

Dimineaţa..

Mireasma cerului
în revărsatul zorilor,
umple potirul când
stau la sfat cu Dumnezeu.
Sarcasmul şi dezamăgirile fug,
care încotro apucă.
Cad picuri de ploaie
pe veşmântul verde crud
al primăverii îndoielnice,
grădina sufletului înfloreşte,
prinde viaţă,
sub privirile Lui.
Zâmbetul divin alungă aburii morţii,
iar nepreţuitele mele lacrimi
îmbie floarea
să-şi deschidă cupola petalelor,
spre gloria Lui!

Elena M . Alexe

15 Aprilie

       Azi se împlinesc 101 ani de la celebra tragedie a scufundării Titanicului. Privind secvenţele am simţit efemerul în toată "splendoarea" lui. Suntem atât de "uşor de ucis" avem o  existenţă  fragiă...Uităm, adeseori, ce trecătoare este clipa şi dăm cu piciorul binelui alegând să strângem răul în braţe într-un gest inexplicabil. Am urmărit secvenţele şi parcă mii de fire nevăzute s-au împletit să unească dramele, zilnic ascunse. ale oamenilor cu marea tragedie de neuitat îngăduită de Dumnezeu în braţele ucigătoare ale Atlanticului.

15 Aprilie, va fi o zi specială  pentru mine.... mult timp de aici înainte. Mă doare sufletul. M-am despărţit de cineva tare drag. 
Dar la anul pe 15 Aprilie lumea va marca doar 102 ani de la scufundarea Titanicului. Eu voi îmbrăţişa amintiri...

Fotografia săptămânii

În tihna amiezii...

Uneori, cănd se scriu amintirile, minutele se agaţă de frunzele vişinului, martor tăcut, iar sufletul depune săruturi nevăzute pe aripa timpului...
Atunci, până şi  aerul din jur aduce vindecare, pecetluind viaţa cu bucurie.

foto - vlad oneţ

Aproape de finiş...

   Nimeni nu-şi cunoaşte clipa sfârşitului ...Suntem călători pe pământ îână într-o zi... Să cernem raze de lumină sub paşii noştri.

         Vinerea trecută am avut o puternică criză cardiacă şi am fost la un pas de infarct. Soţul a chemat ambulanţa şi am ajuns la spitalul de urgenţă Focşani, seara pe la 20.30. Nu am mai fost internată de 23 ani.
M-am aşteptat la schimbări în bine, schimbări radicale în administrarea spitalului, dar, în perioada cât am stat internată am avut mari dezamăgiri  îndeosebi în privinţa personalului ... Atâta indiferenţă faţă de pacienţi chiar nu mi-am putut imagina. Dacă nu plăteşti ceva personalului sanitar sau administrativ eşti ignorat pe termen lung. Să fiu mai explicită: infirmierele poartă pe chip o aroganţă şi o indiferenţă de neînţeles pentru bolnavi. La fel şi cadrele sanitare, cu ceva excepţii. Două zile respectiv sâmbătă şi duminică nu au catadicsit să ne răspundă măcar la nişte întrebări banale de care orice bolnav era oarecum stresat. Dar am primit şi undă verde a omeniei din partea unor cadre cu suflet, cu dragoste şi înţelegere faţă de aproapele aflat în impas.
          Am toată consideraţia faţă de trei asistente cărora vreau să le mulţumesc şi pe această cale şi o fac în numele colegelor de suferinţă din salonul 333, Cardiologie.Colegele se numesc: Toader Tincuţa, Tatu Ioana, Pâslaru Anişoara, Văduva Flory, Împreună am fost plăcut impresionate şi mângâiate de atitudinea şi profesionalismul asistentelor, mai precis doar a celor trei : asist. Alexandrescu Oana  Adriana, asist. Stănescu Anişoara şi asist. Cătălina. Lor le mulţumim cu tot sufletul!
         Despre infirmiere ce pot să spun... decât că tratează bolnavul ca pe un intrus care îi strică liniştea. Dis de dimineaţă intrau ca la asalt, cu voci ridicate, trântiri de uşi, fără a da bineţe...fără o urmă de zâmbet pe care bietul bolnav o aşteaptă cu răbdare. Totuşi printre multele infirmiere am descoperit una, o d-nă cu suflet bun, cu milă şi teamă de Dumnezeu, pe Tiţa. Nu-i cunosc decât prenumele, dar are mulţumirile noastre.
         Dezamăgite am fost şi de castroanele din tablă în care ni se aduceau...ceva ce seamănă cu mâncarea. Sala de mese, cu farfurii şi tacâmuri a dispărut din peisajul spitalului  de urgenţă sf.Pantelimon din Focşani. Eşti nevoit să te înghesui pe patul pe care dormi şi acolo guşti câte ceva din blidul ce are parcă haină de inchisoare, nu de spital judeţean.
       Totuşi, cireaşa de pe tort a venit din partea unui medic, care ne asculta cu stetoscopul peste pijamale. Aşa ceva ...nu am mai întâlnit. Dar şi atitudinea de după aşa zisul consult, adică felul cum se proţăpea la capătul patului şi aştepta, privindu-te în ochi, să-i pui ceva în buzunarul halatului....Dezgustător. Câte o bolnavă se furişa din pat cu ochii în podea, punea obolul în buzunarul medicului. Acesta îndesa banii mai adânc scăpând printre dinţi: Lasă ..nu trebuie ...
Stiu că sănătatea se confruntă cu mari lipsuri, ştiu că medicii şi cadrele sanitare în general se confruntă cu mizeria salariilor mici, indecente, dar poate s-ar impune o altă atitudine.
      Când am plecat cu salvarea nu aveam nici cea mai mică speranţă că voi mai reveni acasă. În  ambulanţă pe tot parcursul drumului i-am spus Domnului Isus doar să nu mă părăsească nici o clipă.Atât.
Ieri m-am externat. cu stare ameliorată şi o mulţime de privaţiuni. Mulţumesc celor care s-au rugat pentru mine şi m-au susţinut prin mesajele de telefon, ca şi celor care m-au vizitat .M-au făcut să nu mă simt singură în acest impas  şi mi-au arătat o faţă a prieteniei lor. Mulţumiri şi celor care mi-au trimis mesaje pe Facebook. Fiţi binecuvântate, fiţi binecuvântaţi!


Pentru o perioadă...nu ştiu durata, voi intra ceva mai rar pe la prietenii mei. Abia m-am externat din spital şi mi s-a recomandat printre altele odihna, evitarea stărilor emoţionale şi stresul.
Vă port în gândurile mele, dragilor...

Elena M.Alexe