Aniversare, Lidia Posteucă

 Nu știu cum au trecut anii…Mai ieri îmi amintesc, cum mă rugam lui Dumnezeu să nu nasc în 1 Aprilie, căci în acele era mare haz cu Ziua păcălelilor. Și Dumnezeu a vrut să vii pe lume pe 2 Aprilie, într-o zi însotită când plesneau de bucurie bobocii pomilor, înflorind sub razele jucăușe ale soarelui primăvăratec.

Ești astfel una din cele trei minuni, pe care mi le-a dăruit Dumnezeu. Astăzi, te îmbrățișez cu dragoste, dar și cu regret că nu sunt lângă tine Lidiuk. Totuși depărtarea granițelor Vrancea-Cluj Napoca nu sunt de netrecut, draga mea floare de primăvară. Până ne vom revedea, te încredințez în mâna Domnului nostru Isus Hristos. Pe El îl rog astazi să îti dea sănătate și ploi de binecuvântări ție și familiei tale frumoase.

LA MULȚI ANI!

Cu drag mama

elena marin alexe 

Reînvierea Dragostei lui Dumnezeu

 Primul ghiocel al bucuriei, din acest anotimp, prima veste bună, am primit-o, sau mai bine spus mi-a fost oferită de către Conducerea Cultului Penticostal.
Mi-ar plăcea să redenumesc această primăvară reînvierea dragostei lui Dumnezeu.
M-a bucurat hotărîrea Cultului Penticostal, în cel privește pe pastorul Petru Huțuțui. Nu știu și nu mă interesează ce greșeală a făcut acesta. Știu doar că toți am păcătuit mai mult sau mai puțin, dar Hristos a murit pentru păcatele noastre. Ar fi bine să nu uităm acest adevăr niciodată.
La noi la Vrancea timpul încă este răcoros și este ceață dar, acest anunț mi-a înveselit ziua , precum o rază de soare care bucură sufletul și aduce speranță de viață.
Cârtitorilor mei le voi spune: că nu există în lume om fără de păcat și că viața pe pământ este o continuă luptă pentru creștinul autentic. Dacă ei se consideră curați ca lacrima, au o mare problemă, dar asta nu mă interesează pe mine, asta este strict problema lor.
Pentru ce a fost necesar să moară și să învie Isus Hristos? Dacă vreți răspunsul biblic îl găsiți în Isaia 53:5
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Credincioșii nu sunt infailibili în fața păcatului și o clipă de ațipire este îndeajuns să provoace mari daune , răni sufletești pe care doar sângele Mântuitorului le poate alina și vindeca. Dar cele mai mari și adânci răni le fac frații, prietenii, cei care se grăbesc să judece, să vadă paiul din ochiul altuia și să arunce cu vorbe grele, fără discernământ, în toate părțile, uitând că Domnul nostru ne-a lăsat exemplu de milă, iertare și  dragoste până la jertfă.
În ce mă privește, eu am ales să plâng cu cei ce plâng și să mă bucur cu cei ce se bucură. Astăzi mă bucur cu familia  Petru și Lili Huțuțui!
Dumnezeu să te binecuvânteze pastore!

elena marin alexe

Florin Ianovici, slujitorul Domnului

    

  Ultimile evenimente care i se întâmplă fr. Florin Ianovici m-au descumpănit, trebuie să recunosc. Am scris o postare şi mi-am etalat dezamăgirea, amărăciunea, faptul că pentru mine ca şi pentru  alţii multe întrebări s-au dezlănţuit... În postarea mea- Cine va ridica pâră... am răspuns durităţii cu duritate, ochi pentru ochi...
Zile în şir m-am rugat, am plâns în faţa lui Dumnezeu şi l-am întrebat : de ce, Doamne îngădui aceste lucruri în viaţa slujitorului Tău? Mi-am pus întrebări şi m-am îngrijorat, văzând atitudinea conducerii cultului şi considerând-o prea firească şi de neînţeles. Am stat în post şi rugăciune şi El mi-a dat răspuns.
În urma acestui răspuns, declar că deşi mă simt rănită de răutatea şi nedreptatea care s-a abătut asupra pastorului Ianovici, începând din acest moment mă voi ruga pentru toţi cei care l-au denigrat, l-au nedreptăţit pe F.I. ca Dumnezeu în marea Sa milă să-i ierte pe toţi şi să dea putere de smerenie şi învingere pastorului , spre slava Domnului Isus, Hristos, de dragul Lui şi pentru-că  este nevoie de lucrători cu har, căci mare este secerişul. La fel mă voi ruga pentru cei care mi-au trimis mesaje ofensatoare, deşi afirmă că sunt credincioşi.  Aşa au ales unii: să defăimeze, să dispreţuiască pe alţii şi să se ridice ei în ochii altora şi în proprii lor ochi.Oare trebuie să ne rugăm şi să iubim chiar pe vrăjmaşii noştri? Eu cred că da, deci rămân în aşteptare, rugându-mă, să lucreze Domnul Domnilor aşa cum voieşte El.
Ascultaţi şi voi, răspunsul este clar aici, într-o predică de la om la om, simplu şi concis, pe înţelesul fiecărui om : https://www.youtube.com/watch?v=UZKzLFKbH-M 

    Am înţeles de ce pastorul stă în tăcere şi nu dă dezminţire sau explicaţii. Acest om, care iubeşte sufletele pierdute, slujitor al Dumnezeului Celui viu,  stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi niciun om, nimeni nu are drept de judecată asupra lui, doar Dumnezeu. Acest om s-a aşezat în smerenie sub scutul dragostei Domnului nostru, sub apărarea şi dreptatea Lui. Atât.
Rămân alături de el cu post şi rugăciune şi cu siguranţa că totul este sub controlul Tatălui nostru. Haideţi să ne alăturăm rugile noastre, rugilor fratelui nostru şi să aşteptăm răspunsul lui Dumnezeu.. AMIN.
Doamne binecuvântează-ţi unsul  cu putere, cu răbdare, cu toate binecuvântările Tale şi binecuvântează biserica Betel.AMIN.

elena marin alexe

Dragoste fără bariere

Săptămâna trecută am întâlnit în Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, o frumoasă poveste de dragoste.Când spun dragoste, aş vrea să mă înclin în faţa acestui sentiment divin, pe care doar cei atinşi de inima lui Dumnezeu îl pot avea, la superlativ, în forma lui autentică, nu fake...
Nu am ştiut că există acest diagnostic-  Ciroză cardiacă, până nu am întâlnit-o pe Silvia Dumia, o tânără de treizeci şi cinci de ani, căsătorită, mamă a unei fetiţe de unsprezece ani. Când a intrat în salonul unde eram şi eu internată, m-a răscolit privirea ei de o tristeţe fără margini. Am aflat mai târziu că suferă de o boală gravă- Stenoză pulmonară congenitală şi că la nouă ani a fost operată la valva pulmonară. Între timp s-a căsătorit şi are o fetiţă frumoasă şi isteaţă. De vreo opt ani în urmă se internează  la cardiologie de două ori pe an. Boala a ruinat-o treptat şi sigur. Acum valvele care pleacă la plămâni sunt defecte şi aproape nefuncţionabile. Este dependentă de oxigen. Toată burta şi un picior sunt umflate, tumefiate şi organele urogenitale abia îşi mai fac funcţia...
Singura şansă de viaţă ar fi un transplant de inimă la Tg. Mureş, doar că familia Dumia nu are posibilităţi...Speranţa lor este în Dumnezeu.
Dar eu nu despre asta voiam să vă povestesc. Am lăsat la urmă, cel mai important personaj al familiei, soţul Silviei, Marian Dumia. Am întâlnit câteva cupluri în viaţă, unele chiar îmi sunt prieteni pe net, care au înţeles ce este de fapt dragostea.Dar legătura sufletească dintre Silvia şi Marian m-a făcut să înţeleg, că de fapt aşa ar trebui să arate acest sentiment minunat, acest dar dat oamenilor,  pe care oamenii l-au pervertit, l-au proscris, l-au băgat în ceaţă, că abia dacă mai pâlpâie pe ici pe colo, în căteva inimi curate.
Cum vă spuneam, toată atitudinea lui Marian faţă de Silvia lui, dragă, a uimit personalul secţiei de cardiologie, dar şi pacienţii, colegi oarecum de suferinţă. La cei saizeci şi ceva de ani ai mei nu am mai întâlnit un soţ atât de devotat, iubitor, răbdător, atent la orice dorinţă a soţiei lui, zi şi noapte. Am văzut cum o îndemna să mănânce, cum o mângâia şi o pupa, i-am surprins privirea plină de milă şi dragoste şi bogăţia de gesturi încărcate de tandreţe. Cadrele medicale mi-au spus că aşa se comportă de două săptămâni, de când s-au internat, el fiind însoţitorul ei, dar fără a primi ceva de la stat. A ales să o iubească pe Silvia, la fel de mult, deşi nu mai arată aşa bine datorită ravagiilor pe care boala i le-a lăsat ca o pecingine.
Asta numesc eu "dragoste fără bariere"
Ferice de tine, Silvia, că ai un aşa soţ! Ferice de tine, Marian că eşti un bărbat cu asemenea inimă.  Mă înclin.
Dacă cineva dintre cei care citiţi doriţi să ajutaţi o mămică să se întoarcă acasă lângă micuţa Vanesa, vă rog să depuneţi un strop din ce aveţi în contul lor.

Dumia Flaviancont CRT Euro
RO84BUCU2261033934587EUR
Sau în RON
RO91BUCU2261033934586RON

alături de Silvia

elena marin alexe

O nuntă binecuvântată

Duminică 22 mai am petrecut momente de neuitat, la nunta Lidiei şi a lui Iulian Hârtie. Vremea a fost frumoasă, ca şi mirii, Dumnezeu a fost prezent, aşa că pot spune: a fost o nuntă reuşită.

Ei au fost mirii: Lidia şi Iulian Hârtie!

Locaţia salonului romantică...

Oficializarea cununiei religioase cu binecuvântarea mirilor.

Moment de suflet cu Lidia, frumoasa mireasă!

Fără cuvinte...

La masă alături de Pastorul meu, Eugen Dan şi soţia, Mariana

Cu Didina şi Cornel Androne.

 

Azi când ne-am adunat cu toţii

La celebrarea nunţii voastre

Urarea mea este aceasta:

Fiţi fericiţi, trăind în pace!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei, dragi!

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

    Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile "sfinţilor" care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.
    Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului "sacru" deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici. Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi. Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
    Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre. Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!

Elena Marin Alexe

Când tăcerea devine de plumb

Motto- “Lumea a devenit un loc periculos de trait, nu din cauza oamenilor rai, ci din cauza oamenilor care nu fac nimic, oamenilor indiferenti, oamenilor care ce vad nu vad si ce aud nu aud.”

Dacă aş asemăna conducerea cultului penticostal cu clopotele unei uriaşe catedrale, clopote care tac, deşi restriştea îşi arată colţii hidoşi, parcă s-ar cere o întrebare retorică: de ce nu bat clopotele adevărului? Apostolul Pavel în 1Cor. îmi descrie atributele dragostei lui Dumnezeu, care printre altele, crede totul. Am aliniat vesetele din Corinteni începând cu vers. 4 şi continuând, făcând o acoladă între John Pop şi Florin Ianovici. Nu-i cazul să vă dau eu răspunsul care  a rezultat, poate fiecare să-l afle.
Eu îl cred pe pastorul Ianovici, nu pe cei care fierb veninul la foc molcom.

E dureros că împotriva adevărului s-au aliat doi pastori din comunitatea de Bucureşti, Oros şi Meştereagă, aşa se spune pe la colţuri. Nu ştiu cine sunt, nu am auzit până acum de ei, deci nu vreau să spun nimic  în privinţa lor. Dar, dacă chiar sunt nevinovaţi şi nu au participat la acest complot împotriva pastorului Ianovici, de ce nu dezmint aceste zvonuri? Oare de teama lui J.P? Eu una pot înţelege: ori sunt vinovaţi de furnizarea probelor cusute cu aţă albă şi nu mai pot ieşi din cercul vicios al lui J.Pop, ori comunitatea de Bucureşti nu le permite acest lucru.

Încă se mai cern mizerii asupra pastorului Ianovici,  conducerea cultului tace şi tace, iar creştinii se împart în două tabere. De ce nu se vrea lumină în acest caz? Cine are interes obscur pentru denigrarea lui Florin Ianovici, nu realizează că toată avalanşa bârfelor murdăreşte tot cultul Penticostal.
Pe cât de fericită eram când a început mişcarea de susţinere a fam. Bodnariu, văzând dragostea frăţească la unison, o putere care poate muta şi munţii , îmi spuneam, pe atât de ruşinată mă simt acum şi profund dezamăgită de atitudinea celor care au pretenţia să se numească fraţi şi să afirme că fac parte din trupul lui Hristos. S-o luăm logic.Cum e posibil ca pe fr.Ianovici să-l chinuie o criză de astm, să nu poată respira de durere şi eu, poate, piciorul drept, să bat tactul unei melodii auzite doar de mine şi să-mi doresc să dansez? Mai fac eu parte din trupul lui Hristos? Mai pot afirma că sufăr cu fratele meu?

 Îmi place să cred că şi cei din Conducerea cultului fac parte din trupul divin. Dacă da, s-o dovedească.

PS.Am scris asta deoarece unii dintre prieteni mă evită, alţii îmi dau replici amare, iar eu nu am nici o vină, decât că, am ales să spun adevărul, aşa cum îl simt.

elena marin alexe

N-aş vrea

N-aş vrea să mă surprindă noaptea
pe uliţe necunoscute
când dacă bat din poartă-n poartă
nu-i nimeni care să m-asculte

N-aş vrea să-mi plâng nefericirea
sub raza lunii care-i oarbă
aş rătăci pe drumuri negre
şi-aş pierde încă-un ban din salbă

N-aş vrea să mă opresc la uşa
celor ce nu cunosc suspinul
mai bine-ngenunchez în taină
şi stau de vorbă cu Divinul

COLECTIV 30 Octombrie

        Ce voi scrie aici îmi asum cu seriozitate. Mă doare sufletul când scriu şi nu încetez să mă rog, ca orice creştin adevărat, pentru victimile incendiului din clubul Colectiv, care se zbat între viaţă şi moarte. 
Am certitudinea că şi lui Dumnezeu îi este milă de ei, căci şi rokerii sunt făpturile Lui.Cred că aici şi-au dat mâna mai mulţi factori, dar artizanul a fost diavolul, cel care a profitat la maxim de inconştienţa tinerilor şi de toate neregulile sistemului...dar şi de corupţia care macină ţara asta de multă vreme şi nimeni nu i-a nici o măsură.
Nu vreau să polemizez cu nimeni şi din start vă spun că şi eu am ascultat şi ascult Queen şi Freddie Mercury este vocea absolut cea mai bună din toate timpurile. Este părerea mea.
De când am internet de ceva ani, am mai citit şi m-am informat despre curentul rock. Citiţi şi voi aici şi vă lămuriţi singuri:  
https://ro.wikipedia.org/wiki/Heavy_metal
Cu siguranţă veţi găsi motivul sau motivele pentru care biserica înfierează acest gen muzical. Părerea mea este că nu toată muzica rock este infectată de duhuri satanice....Dar nu pot să nu rămân pe gânduri....mai ales că ultimile evenimente m-au marcat, prin agresivitate, foarte mult.

Un lucru aş puncta şi anume: că ar trebui să înţelegem, noi creştinii că Dumnezeu a biruit lumea şi moartea nu prin război, chiar şi verbal, ci prin Dragostea cu care şi-a dat singurul Fiu, pentru-ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16.
Aşa că mă rog ca Dumnezeu să se atingă de inimile şi mintea şi trupul celor aflati în grea suferinţă, să ierte, să aline durerile lor şi durerile familiilor lor.
 "Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut"(Luca 19:10). 

Dacă şi voi credeţi asta haideţi să ne unim în rugăciune şi să mijlocim pentru cei care acum suferă dureri cumplite şi aşteaptă ajutor. Este datoria noastră a tuturor creştinilor indiferent de confesiune.

elena marin alexe

Revederea

 Din depărtare, cimitirul evreiesc îşi întinde braţele spre mine, semn că timpul n-a putut să-i rupă vraja cu care ne ademenea pe noi copilandri anilor 70. Am senzaţia că degetele emoţiei mă sugrumă şi nu mai pot respira. Ochii caută febril casa sumbră, acum, înconjurată de arbuştii crescuţi alandala, care îi sporesc misterul. Sunt cu Dinuţa Hapenciuc, prietena mea şi vecina mamei Senciuc, la care am tras în ospeţie. O ţin strâns de mână căci emoţiile mă copleşesc cu fiecare pas. Ne apropiem tăcute. Pe o bancă, în preajma treptelor, stă o bătrână înveşmântată în albastru închis.E putin adusa de spate si mâinile i se cuibaresc în poală. Aş vrea să o strig, dar un căluş nevăzut îmi pune barieră maxilarelor şi strigătul meu piere mai înainte de a se fi născut...
Un grilaj de fier cu patina timpului pe el, lângă care un dulău enorm se agită, mă împiedică să mă apropii, aşa ca încep să strig timid:
       -Hei, mamă Senciuc! Glasul meu o face să-şi ridice capul şi îndată îi aud vocea  care şi-a păstrat inflexiunile calde, atât de cunoscute:
      - Eii, cari eşti acolo, câ nu ti cunosc? Pleacâ mă, îi strigă dulăului, hai pleacâ şi ducându-şi mâna streaşină la ochi se apropie încet de poartă.
     - Mamă Senciuc, eu sunt , ce nu mă mai cunoşti? Am venit de la Focsani să mai vad locurile astea atât de dragi sufletului meu, să mă întâlnesc cu prietenii pe care nu i-am mai văzut de multă , multă vreme...
Bătrâna îşi frecă ochii cu degetele noduroase, amorţite de timp şi privindu-mă lung dădu din cap, iar zâmbetul ei atât de binecunoscut mie, i se întinse pe obraji luminându-i chipul. Lacrimi de bucurie  prind să-i curgă pe obraji făcânduşi loc printre zâmbete de bucurie, iar surpriza o amuţi câteva clipe. O cuprind în braţe şi mă întorc inevitabil în timp.Stăm aşa îmbrăţişate fără vorbe, doar lacrimile nostre se împletesc unind inimile pline de dor. Într-un târziu ţinându-mă de mână îmi şopteşte numele printre lacrimile care continua să-i umezească ochii:
     - Of, Linuţa, Linuţa dragâ ai vinit sâ mă vez, of, Linuţa! Se aşeză pe bancă şi-mi face loc să stau lângă ea. Tăcem în continuare, şi mă gândesc ce multe ar avea de povestit vechea bancă...O cavalcadă de amintiri, de persoane dragi, trecând peste timp îmi invadează gândul şi anii petrecuţi aici se perindă în faţa ochilor mei cu rapiditate aducând în mine dulceaţa vremurilor petrecute aici, la poalele dealului Spătăreşti.
     - Spune-mi ce mai faci, mamă Senciuc, cum îţi petreci vremea... cu cine mai stai aici? Şirul de întrebări o trezi din amintiri pe bătrână, care începu să sporovăiască despre toate, vrând să mă pună la curent cu noutăţile. Ea vorbeşte neântrerupt, iar eu o privesc mirată cu duioşie, admirându-i vitalitatea sufletului ei, dar observ în acelaşi timp ravagiile cu care timpul şi-a gravat numele pe chipul mamei Senciuc.Obrajii altădată rumeni, sunt acum doar amintire.Închid ochii să o revăd  cu puterea imaginaţiei, dar nu prea reuşesc. Îi mângâi cutele adânci de pe frunte şi de pe obrazul ca de pergament, de pe care cu toată încăpăţânarea lui, timpul, nu a reuşit să-l estompeze farmecul bunătăţii. Apoi privirile ni se întâlnesc şi o căldură fără seamăn mă inundă din albastrul fără prihană al ochilor ei care mă face să strig aproape:
      - Doamneee...ochii tăi mamă Senciuc, au rămas la fel de frumoşi, sunt aşa cum îi ştiu din vremea adolescenţei mele, nu s-au schimbat deloc, îi spun şi  continuu să mă scald în adâncul lor , în  azuriul lor minunat.
      - Ei, Linuţa, tari-i greu sâ rămâi sînguricâ ...aşa începe să-mi spună oful ei şi-mi povesteşte cum şi-a pierdut câţiva copii care i-au murit rând pe rând. O întreb de ce nu merge să stea cu una dintre fete, cu Victoriţa, dar ghicesc răspunsul şi înţeleg că aici este viaţa ei şi aici vrea să fie până la sfârşitul ultimei clipe. Oftează mereu. Durerea i se citeşte în glasul obosit de atâta necaz. Din când în când se adresează prietenei mele:
      -  Nu-i aşa Dinuţa? Aceasta clatină din cap în semn afirmativ.
Mă gândesc, oare ce simte o mamă când îi mor copiii, deşi ea însăşi ar fi pregătită să părăsească pământul care o adăposteşte de 94 de ani. O privesc în tăcere şi aud ca un ropot de vaiete cum îşi plânge fii plecaţi prea curând.  Când şirul vorbelor încetează, mă încumet să-i şoptesc:
     -  Nu te mai necăji, ce putem noi face, mamă Senciuc? Aşa ne este dat de la Dumnezeu un număr de ani şi fiecare la timpul hotărât, când firul vieţii ajunge la sfârşit pleacă din această lume. Important este să  ascultăm de Dumnezeu şi să-L iubim , să trăim frumos, să-L iubim în Fiul Său, căci ne aşteaptă raiul, alături de Domnul nostru, care şi-a dat viaţa, pentru-ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică. Aşa scrie în ev.după Ioan cap 3:16.  Bătrâna mă ascultă cu atenţie şi-mi răspunde prompt:
     - Eu îl iubesc pi Domnu Isus, Linuţa dragâ, da-m pari rău câ  mă dor picioarili şî nu mai pot ajungi la bisericâ. Tari aş mai vre sî merg, da anchilozarea nu mă lasâ di loc...Poati mă ie Dumnezău la El câ am trăit distul şâ tari-i greu sângură. ..noroc am di o nepoatâ di la Gelu meu, cari s-o dus şâ el, câ mi-o rupt inima di dureri. Fata asta  mai vini, îmi faci mâncari...îmi aduci ci-mi mai trebui...îmi spalâ câti ceva... Dacâ n-ar fi e...ci m-aş faci oari? Vai di capu meu, încheie bătrâna, oftând greu. Îşi şterge o lacrimă şi văd că tremurul mâinii nu conteneşte, ca şi lacrima ca şi tremurul vocii.

O privesc continuu de parcă nu m-aş mai sătura de chipul ei. Pare obosită, aşa că Dina  îmi face semn să plecăm. Mama Senciuc caută jos la picioarele ei şi ridică o sacoşă cu bob din care ia câţiva pumni îi pune într-o punguţă de plastic şi mă îmbie s-o iau. Nu pot s-o refuz , aşa că iau punga şi o îndes în poşeta mea şi mulţumindu-i din suflet mă ridic. Banca scârţâie ca o placă de patefon uzată. O îmbrăţişez. Ea mă roagă să mai revin. Eu o privesc lung apoi privirea mi se opreşte pe gardul sumbru al cimitirului. Mă sprijin pe umărul Dinei şi oftez.
Timpul se opreşte brusc şi ne îmbrăţişează dureros., poate pentru ultima oară.

http://www.ziaruldepenet.ro/2015/10/01/revederea/

elena marin alexe

Aniversare 63

Acum câteva zile,  am mai dat o filă în cartea vieţii mele. Mi-au fost aproape copiii de la Cluj, Lidia şi Sergiu Posteucă, cu nepoţeii, Alexandra, Emi şi Andreea, Simona şi Vlad Oneţ au venit şi ei din Bucureşti, iar lor li s-a adăugat Fiul meu Robert Alexe cu soţia Mary şi nepoţeii, Robert şi Miriam.

Curtea noastră a devenit parc de maşini...iar noaptea s-a luminat de veselie şi glasuri zglobii... Dumnezeu mi-a ascultat ruga şi mi-a dăruit momente de eternitate. Nici nu ştiu cum au trecut cele trei zile de bucurie.

Acum sunt încă sub portalul emoţiilor şi încă visez că am curtea plină. Doar liniştea deplină mă convinge că timpul s-a scurs şi a luat cu el momente minunate, dar mi-a lăsat deschisă o fereastră prin care vin amintirile....

elena marin alexe

LA MULŢI ANI!

Au trecut peste noi anii....! M-ai adăpat la răbdarea ta, m-ai ocrotit cu puterea ta, ai fost întotdeauna stâlpul de care m-am sprijinit, mi-ai şters lacrimile şi nu m-ai dezamăgit niciodată. Eşti cel mai bun, mai iubitor şi mai devotat soţ şi tată din lume.
Azi este ziua ta şi toate dorinţele pentru tine, urările de sănătate şi binecuvântare mi le pun pe braţele Domnului Isus. Să mi te păstreze încă lângă mine, mulţi ani, dragul meu soţ!
 

La Mulţi Ani, Ţucule! Dumnezeu să te binecuvânteze

şi să ne binecuvânteze!

  elena marin alexe

Drum bun în viaţă!

A terminat liceul Sigismund Toduţă din Cluj, a luat bacul cu bine, aşa că acum eliberată de stres pot să-i urez nepoţelei mele dragi, Ana Eliza Alexandra Posteucă - Drum bun în viaţă!

Dumnezeu să-ţi vegheze calea, frumoasa mea!

Dacă...

Dacă-n calea ta e umbră
Nu mai vezi nici drum nici zare
Nu te-ngrijora degeaba
La Isus găsesti scăpare

Dacă ziua-i cenuşie

şi simţi sufletul că doare
Ridică-ţi fruntea zâmbeşte
La Isus găseşti scăpare

Dacă fii tăi de-o vreme
Scriu pe uşa ta uitare
Nu te-ncrâncena aşteaptă
La Isus găseşti scăpare

Dac-ai adunat în cuget

Refulări apăsătoare
Lasă-ţi sarcina sub cruce
La Isus găseşti scăpare

Dacă lacrimile-n taină
Pe obraji sapă cărare
Mâna Lui le va culege
La Isus găseşti scăpare

Dacă porti vinovăţie
Sau tânjeşti dupa iertare
Ai o şansa numai una
La Isus găseşti scăpare

Dacă cel mai bun prieten
Azi te vinde cu strigare
Plângi pe umarul IUBIRII
La Isus găseşti scăpare

Dacă nu mai sunt repere
Şi te pierzi în disperare
Dacă nu auzi răspunsuri
La Isus găseşti scăpare 

Dac-ai rătăcit poteca
Afişând în jur sfidare
Te întoarce te căieşte
La Isus găsesti scăpare

Dacă-n tine remuşcarea
Se-arată necruţătoare
Vezi a cerului ofertă
La Isus găseşti scăpare 

Dacă peste tot  în toate
Crezi că ochii Lui veghează
Şterge-ţi lacrima rebelă
El te binecuvântează.

Elena M . Alexe

Primii paşi spre depresie

 Instabilitatea, este cuvântul de ordine care marchează acest început de secol în toată lumea.

Instabilitate financiară a băncilor...
Instabilitatea teritorială...
Instabilitatea climaterică...
Instabilitatea promisiunilor...
Instabilitatea politică...
Instabilitatea stării materiale...
Instabilitatea familiei...
Instabilitatea afacerilor...
Instabilitatea pacii...
Instabilitatea prieteniilor...
Instabilitatea locurilor de muncă...
Instabilitatea emoţională, sentimentală...
Instabilitatea la propriu a Terei...

Lista poate continua, dar aş vrea să ating un semnal de alarmă, asupra faptului că această instabilitate NE POATE AFECTA VIAŢA, poate duce la îngrijorare şi depresie, dacă nu am înţeles că totul pe lumea asta este schimbător. Până şi pământul a început să alunece...doar Dumnezeu în dragostea Sa rămâne stabil şi toate promisiunile Sale nu se vor schimba niciodată. El este de neclintit, Dragostea Sa pentru noi, oamenii nu se va sfârşi, El este stânca veacurilor şi cine se va încrede în El nu se va clătina niciodată. Să fim precum copilaşii care îşi pun toată încrederea în părinţii lor.
Vă doresc, o duminică plină de credinţă în puterea lui Dumnezeu, care dincolo de apartenenţa noastră religioasă, rămâne ACELAŞI.


Elena M. Alexe
                                                                                                                                     


   

Taifas.....

Să stau uitată la taifas
aş vrea din ce în ce mai mult
să uit de timpul scurs pe ceas
să îţi vorbesc să Te ascult

Tu despre cer să-mi povesteşti
cuvintele să-ţi sorb ades
iar când la mine-ai să priveşti
eu să confirm c-am înţeles

Chiar dacă floarea va păli
sub cernerea albă din păr
în inima-mi va năvăli
dorinţa după Adevăr

Cu braţele întinse larg
să prind speranţele de sus
te voi privi cu dor şi drag
tot aşteptând să-mi dai răspuns

Tu vei zâmbi sub tainic nimb
şi-mi vei propune veşnicii
eu neavând nimic la schimb
promit c-am să Te-aştept să vii

Elena M . Alexe
 

EL

El mă ninge, El mă plouă,
El în braţele-amandouă
Mă cuprinde strâns, mă ţine,
Inimii să-i fie bine.

 El m-alintă, El mă ceartă,
El mă-nalţă şi mă poartă,
Mă iubeşte cât pământul,
Ador să-I ascult Cuvântul.

El mă vindecă de toate,
El mă iartă de păcate,
Când mai cad El mă ridică,
Îmi alungă orice frică.

El m-adoarme, mă trezeşte,
Ochiul sfânt de sus priveşte,
El imi dăruieşte viaţa
Luminându-mi dimineaţa.

El m-adapă la izvoare,
Cerne zorii pe cărare,
Nu mai trec  prin întuneric,
Cerul devine feeric.

El mi-e mamă, El mi-a Tată,
Grija zilnic mi-o arată,
Mă învaţă, mă susţine,

Împăcându-mă cu Sine.

El prin dragoste m-aduce
Să îngenunchez sub cruce
Şi cu lacrimi în privire
Să scriu vers de mulţumire.

Elena M . Alexe

Cu dor intens

Doamne,

acoperă-mi inima

obosită în vălul incolor

împletit de uitare.

Eu voi accepta

tăcând

ploaia ochilor

să-mi cuprindă pleoapa

într-un vals îngheţat,

sub austerul vânt

de ianuarie.

Cu dor intens

voi sorbi diamantele ochilor Tăi,

îmi voi răcori fruntea

împietrită

de arsiţa neputinţei,

apoi voi îngenunchea

în neasemuita-Ţi milă,

încredinţându-mi

ascunsele taine

doar iubirii Tale,

desăvârşite,

desenate

în alb de zăpadă.

- Recunosc, mă surprinzi

mereu

în puterea Dragostei...

Elena Marin Alexe

Promisiunea

Am păşit in 2012, la braţ cu revelaţia câtorva versete din proorocul Isaia, versete ce mă vor conduce prin meandrele anului în care abia am intrat. Ştiu că nu sunt singură, deoarece Dragostea Lui m-a pecetluit pentru totdeauna.
Vă dăruiesc vouă,tuturor prietenilor mei, această comoară pentru suflet

Să privim cu speranţă în viitor!

Isaia 54.
8. Intr-o izbucnire de manie, Imi ascunsesem o clipa fata de tine, dar Ma voi indura de tine cu o dragoste vesnica, zice Domnul, Rascumparatorul tau. 

9. Si lucrul aceasta va fi pentru Mine ca si cu apele lui Noe: dupa cum jurasem ca apele lui Noe nu vor mai veni pe pamant, tot asa jur ca nu Ma voi mai mania pe tine si nu te voi mai mustra. 

10. Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine. 

11. Nenorocito, batuto de furtuna si nemangaiato! Iata, iti voi impodobi pietrele scumpe cu antimoniu si-ti voi da temelii de safir.


12. Iti voi face crestele zidurilor de rubin, portile, de pietre scumpe, si tot ocolul, de nestemate.


13. Toti fiii tai vor fi ucenici ai Domnului, si mare va fi propasirea fiilor tai.


14. Vei fi intarita prin neprihanire. Izgoneste nelinistea, caci n-ai nimic de temut, si spaima, caci nu se va apropia de tine.

Viaţa merge mai departe...

O zi frumoasă îşi dezvăluie chipul şi mă anunţă că viaţa merge înainte, 05- Oct.

Este ziua de naştere a unei DOAMNE, care ne-a uimit familia, a uimit prietenii şi a dat un exemplu de dragoste adevarată Timişorenilor şi de ce nu întregii ţări româneşti.

Datorită gestului ei salvator, fratele meu are viaţă. Amănunte AICI...

Întreaga familie îi urează astăzi- LA MULŢI ANI şi buni Ani draga noastră! Să ai parte de dragostea lui Dumnezeu, din care ai dăruit şi tu un strop celui de lânga tine.

Ai o inima mare şi bună ca pâinea...de astă vară.

Îţi mulţumesc şi te preţuiesc draga mea cumnată dragă.
Te iubesc!

La ceas aniversar îţi dăruiesc flori...multe flori..din Vrancea, să-ţi bucure sărbătoarea.