Se afișează postările cu eticheta predică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta predică. Afișați toate postările

duminică, 18 iunie 2017

Bine ai venit, Biserică RENOVAȚIO



     Am asistat on line la primul botez al Misiunii RENOVAȚIO. M-au emoționat cei 21, noii membri,
dar cel mai mult tânăra Sara, de la Fundația Viață și Lumină și am înțeles că Dumnezeu lucrează cu putere și cu neasemuită dragoste față de cei pierduți, oriunde s-ar afla aceștia.
Am apreciat predica pastorului Frank, dar și prietenia adevărată a pastorului Cornel Ilioi, moldovean de-al nostru. Spun asta căci locul meu natal este în Fălticeni jud, Suceava. 
Se spune că noi, moldovenii suntem cam săraci, datorită influenței ținutului de lângă Rusia.
Așa o fi, dar, suntem bogați, cred că poate cei mai bogați la suflet, în sinceritate, cuget și prietenie.
Cine nu ne cunoaște ne vinde, dar cine ne cunoaște ne cumpără, adică prețuim ceva...
M-am bucurat pentru pastorul Florin Ianovici și îi doresc :
Putere-n luptă zi de zi
Lumină-n orice pas
Prin valuri grele și stihii
S-asculți doar sfântul glas.


Astăzi s-a născut Biserica RENOVAȚIO! Dumnezeu s-o binecuvânteze! 

elena marin alexe

duminică, 9 octombrie 2016

Florin Ianovici, slujitorul Domnului

    
  Ultimile evenimente care i se întâmplă fr. Florin Ianovici m-au descumpănit, trebuie să recunosc. Am scris o postare şi mi-am etalat dezamăgirea, amărăciunea, faptul că pentru mine ca şi pentru  alţii multe întrebări s-au dezlănţuit... În postarea mea- Cine va ridica pâră... am răspuns durităţii cu duritate, ochi pentru ochi...
Zile în şir m-am rugat, am plâns în faţa lui Dumnezeu şi l-am întrebat : de ce, Doamne îngădui aceste lucruri în viaţa slujitorului Tău? Mi-am pus întrebări şi m-am îngrijorat, văzând atitudinea conducerii cultului şi considerând-o prea firească şi de neînţeles. Am stat în post şi rugăciune şi El mi-a dat răspuns.
În urma acestui răspuns, declar că deşi mă simt rănită de răutatea şi nedreptatea care s-a abătut asupra pastorului Ianovici, începând din acest moment mă voi ruga pentru toţi cei care l-au denigrat, l-au nedreptăţit pe F.I. ca Dumnezeu în marea Sa milă să-i ierte pe toţi şi să dea putere de smerenie şi învingere pastorului , spre slava Domnului Isus, Hristos, de dragul Lui şi pentru-că  este nevoie de lucrători cu har, căci mare este secerişul. La fel mă voi ruga pentru cei care mi-au trimis mesaje ofensatoare, deşi afirmă că sunt credincioşi.  Aşa au ales unii: să defăimeze, să dispreţuiască pe alţii şi să se ridice ei în ochii altora şi în proprii lor ochi.Oare trebuie să ne rugăm şi să iubim chiar pe vrăjmaşii noştri? Eu cred că da, deci rămân în aşteptare, rugându-mă, să lucreze Domnul Domnilor aşa cum voieşte El.
Ascultaţi şi voi, răspunsul este clar aici, într-o predică de la om la om, simplu şi concis, pe înţelesul fiecărui om : https://www.youtube.com/watch?v=UZKzLFKbH-M 

    Am înţeles de ce pastorul stă în tăcere şi nu dă dezminţire sau explicaţii. Acest om, care iubeşte sufletele pierdute, slujitor al Dumnezeului Celui viu,  stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi niciun om, nimeni nu are drept de judecată asupra lui, doar Dumnezeu. Acest om s-a aşezat în smerenie sub scutul dragostei Domnului nostru, sub apărarea şi dreptatea Lui. Atât.
Rămân alături de el cu post şi rugăciune şi cu siguranţa că totul este sub controlul Tatălui nostru. Haideţi să ne alăturăm rugile noastre, rugilor fratelui nostru şi să aşteptăm răspunsul lui Dumnezeu.. AMIN.
Doamne binecuvântează-ţi unsul  cu putere, cu răbdare, cu toate binecuvântările Tale şi binecuvântează biserica Betel.AMIN.

elena marin alexe