ZIUA DE MÂINE

Ziua de mâine nu-i a mea,

Tu ții în palme destinul meu

Îngrijorarea n-are sens,

Căci mă conduce ochiul Tău.

Sunt clipe-n care lacrimi curg,

Obrazu-n taină îmi brăzdează,

Mă simt sfârșită, fără vlagă,

În mine inima oftează.

Când nu mai văd în jurul meu,

Se-ascunde cerul vieții-n ceață,

Abia mă mai ridic de jos,

Nu-ți aud vocea, cu dulceață.

Dar încă sper, fiindcă știu

Promisiunea Ta, Divine,

Cât voi trăi pe-acest pământ,

Vei fi alăturea de mine.

Sunt scrisă-n palma Ta Isuse,

Nimic și nimeni, niciodată,

Oricât de mult s-ar strădui,

Nu va putea să ne despartă.

Cuvântul Tău e Da și-Amin,

Voi crede asta cu tărie,

Sufletul meu s-a potolit,

Căci voi trăi în veșnicie.

Ziua de mâine nu-i a mea,

De-aceea azi te rog Isuse,

M-ajută să țin drumul drept,

Spre fericirile nespuse.

elena marin alexe

CUM AȘ PUTEA

Cum aș putea să mă despart de Tine,     
Când nimeni nu m-a mai iubit așa,
Încât să rabde crucea pentru mine,
Acolo sus pe culmea Golgota.    

Cum aș putea să nu- ți ascult chemarea,
Când Tu mi-ai frământat chipul de lut
Aidoma cu chipul Tău din ceruri,
Așa de mare cinste mi-ai făcut.

Cum as putea să nu Te cred Isuse,
Când tot ce mi-ai promis ai împlinit,
Din gura Ta răsare Adevărul
Și Dragostea cu care m- ai iubit.

Cum aș putea să mă ridic vreodată,
Din valul vieții când necazu-i greu,
De nu m-ai apuca chiar Tu de mână,
Tu, Cel Ce Ești, de-apururi Tatăl meu.

Cum aș putea să-alerg pe căi străine,
Prin întuneric, printre gropi și spini,
Unde pândesc ispitele și groaza
Cu răutate și cu ochi haini.

Cum aș putea să trec indiferentă
Pe lângă Cel ce-a stat îndurerat,
Împovărat de valul de păcate,
Urât de toți pe lemnul blestemat.

Cum aș putea vreodată să uit prețul
Pe care L- ai plătit că să trăiesc,
Căci port în mine doar o părticică
A harului divin dumnezeiesc.

Cum aș putea? Nu, n- aș putea o
Doamne,
Căci ai murit pe lemn și-ai înviat,
Ca eu să duc o viață- n fericire
Ai scris în dreptul meu că sunt iertat.

Cum aș putea să nu-mi doresc Isuse,
Mântuitor iubit, De dragul Tău,
O veșnicie pe cărări celeste,
Acolo unde Ești să fiu și eu.

elena marin alexe

PRIETENIE

Tu nu dezamăgești pe nimeni,
Isuse drag, Prieten bun,
În fața Dragostei sublime
Vin astăzi și aș vrea să-ți spun,

Dac-aș căuta întreaga viață
Un prieten bun și devotat,
Nu aș găsi niciunde-n lume,
Un om cu sufletul curat,

Să mă iubească pe vecie,
Așa cum sunt, cu-a mele vini,
Să mă-nsoțească-n Valea morții,
Nu doar pe-aleea cea cu crini.

Cu dragoste neprefăcută
Să-mi ungă rănile ce dor,
Iar pe obrazul plin de lacrimi
Să mă mângâie-ncetișor.

Să îmi răspundă cu un zâmbet
Când sunt cu duhul întristat,
O vorbă bună să-mi șoptească,
Iar de greșesc să fiu iertat.

Am tot căutat, însă speranța
Pe- ndepărtate căi s-a frânt,
Lăsându-mi inima să spună,
Da, totu-i goană după vânt.

Prietenia este-o floare,
Iar Prietenul cel mai ales,
Isus, Mântuitorul slavei,
Pe mine-odată m-a cules.

De-atunci mă poartă-n mâna-I sfântă,
Cu dragoste mă ocrotește,
Adevărat Prieten, care
Oricum aș fi, tot mă iubește.

Deci las' a inimii lăută,
Să cânte pentru veșnicie,
Ca să înflorească pe-a mea cale,
A Golgotei prietenie.

elena marin alexe

Vremea colindelor

În copilăria noastra, ne întoarcem câteodată
Printre amintiri frumoase, colindăm din poartă-n poartă.

S-a născut Isus, Mesia, vrem să spunem tuturora,
Prin venirea Lui în lume, iar răsare aurora.

E speranța mântuirii, în iertarea de păcate
Pruncul sfant, născut în iesle, ne-a răscumpărat din moarte.

Bucuria se așterne, peste tot, pe-ntreg pământul
Nori se risipesc pe data, murmură-n tăcere vântul.

Se adună laolaltă, frați surori din depărtare.
Vin la casa părintească, să primească alinare

La ferestre luminate, cântă iar colindătorii
Iar din inimi fericite, se împrăștie toți norii.

Este mare sărbătoare, cântă-n inimi mulțumirea,
Pacea, dragostea, speranța, vin la braț cu fericirea.

Caci în Betleem, Mesia, într-o iesle în smerire
S-a născut ca să aducă oamenilor mântuire.

Stele albe, diafane, cerne iarna fulgii moi
Se așterne bucuria, Dumnezeu este cu noi.

elena marin alexe

Visul

Am închis o clipă ochii

Să nu văd cer nici pământ,

Întristarea să dispară,

S-aud îngerii cântând.

Pe poteci de aur, pașii

M-au purtat în dulce vis,

Tot amarul se ascunde

Și dispare în abis.

Parcă văd Cetatea sfântă

Cu porți de mărgăritar,

Unde pot intra creștinii

Care sunt salvați prin har.

Numai flori înmiresmate

Se ivesc în calea mea,

Mii de îngeri mă salută,

Trâmbițe prind a suna.

Marea de cristal surâde,

Mă îndeamnă s-o ating,

Deși-i ziua, stele dalbe

Sus pe boltă nu se sting.

Triluri nemaiauzite

Mângâie sufletul meu,

Mă  aud șoptind aievea,

Sunt în cer, la Dumnezeu!

Inima prinde să cânte

Imnul Slavei minunat,

Odă binecuvântată,

Pentru Marele-mpărat.

Așa bucurie mare,

Niciodată n-am avut,

Mă trezesc șoptind o rugă:

Pentru cer am să mă lupt.

Vis țesut pe străzi de aur

Bucuria mi-a aprins

Văd la orizont Iubirea

Ce în brațe m-a cuprins

M-a legat de nemurire,

Viața mi-a pecetluit,

Haină albă, fără pată,

Din vecii mi-a hărăzit

Să rămân încredințată

Este tot ce îmi doresc,

Vreau în cer, lângă-al meu Tată,

Veșnicia s-o trăiesc.

Incercări de-ar fi să vină,

Avalanșe-n calea mea,

Ține-mă de mână, Doamne,

Pân-ajung în slava Ta.

elena marin alexe

Florin Ianovici, slujitorul Domnului

    

  Ultimile evenimente care i se întâmplă fr. Florin Ianovici m-au descumpănit, trebuie să recunosc. Am scris o postare şi mi-am etalat dezamăgirea, amărăciunea, faptul că pentru mine ca şi pentru  alţii multe întrebări s-au dezlănţuit... În postarea mea- Cine va ridica pâră... am răspuns durităţii cu duritate, ochi pentru ochi...
Zile în şir m-am rugat, am plâns în faţa lui Dumnezeu şi l-am întrebat : de ce, Doamne îngădui aceste lucruri în viaţa slujitorului Tău? Mi-am pus întrebări şi m-am îngrijorat, văzând atitudinea conducerii cultului şi considerând-o prea firească şi de neînţeles. Am stat în post şi rugăciune şi El mi-a dat răspuns.
În urma acestui răspuns, declar că deşi mă simt rănită de răutatea şi nedreptatea care s-a abătut asupra pastorului Ianovici, începând din acest moment mă voi ruga pentru toţi cei care l-au denigrat, l-au nedreptăţit pe F.I. ca Dumnezeu în marea Sa milă să-i ierte pe toţi şi să dea putere de smerenie şi învingere pastorului , spre slava Domnului Isus, Hristos, de dragul Lui şi pentru-că  este nevoie de lucrători cu har, căci mare este secerişul. La fel mă voi ruga pentru cei care mi-au trimis mesaje ofensatoare, deşi afirmă că sunt credincioşi.  Aşa au ales unii: să defăimeze, să dispreţuiască pe alţii şi să se ridice ei în ochii altora şi în proprii lor ochi.Oare trebuie să ne rugăm şi să iubim chiar pe vrăjmaşii noştri? Eu cred că da, deci rămân în aşteptare, rugându-mă, să lucreze Domnul Domnilor aşa cum voieşte El.
Ascultaţi şi voi, răspunsul este clar aici, într-o predică de la om la om, simplu şi concis, pe înţelesul fiecărui om : https://www.youtube.com/watch?v=UZKzLFKbH-M 

    Am înţeles de ce pastorul stă în tăcere şi nu dă dezminţire sau explicaţii. Acest om, care iubeşte sufletele pierdute, slujitor al Dumnezeului Celui viu,  stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi niciun om, nimeni nu are drept de judecată asupra lui, doar Dumnezeu. Acest om s-a aşezat în smerenie sub scutul dragostei Domnului nostru, sub apărarea şi dreptatea Lui. Atât.
Rămân alături de el cu post şi rugăciune şi cu siguranţa că totul este sub controlul Tatălui nostru. Haideţi să ne alăturăm rugile noastre, rugilor fratelui nostru şi să aşteptăm răspunsul lui Dumnezeu.. AMIN.
Doamne binecuvântează-ţi unsul  cu putere, cu răbdare, cu toate binecuvântările Tale şi binecuvântează biserica Betel.AMIN.

elena marin alexe

La Tine

( pastorului F.Ianovici)

La Tine aflu îndurare,
Te chem cu glasul trist şi stins,
Eşti bunătate, mângâiere,
Doamne, eşti cerul necuprins.

Când sufletu-mi se frânge-n rugă,
Tu vii şi spui ce mi-ai promis,
Că voi trăi o veşnicie
În casa Ta, în Paradis.

Atunci când urlă nedreptatea,
Sub mâna ei când sunt strivit,
Tu vii si-mi aminteşti pe dată,
Cum la Calvar ai suferit.

Îmi spui de dragoste şi milă,
De harul Tău nemăsurat,
Mă-nviorezi, îmi dai putere,
La piept mă strângi, mă simt salvat.

Cu mâna Ta îmi ştergi obrazul,
Şi mă susţii ca să nu cad,
Mă ocroteşti, de valul care
Se zbuciumă-n al urii vad.

Îmi pui picioarele pe stâncă,
Îmi aminteşti că sunt iubit,
De-aşa o mare bogăţie,
De har, rămân mereu uimit.

Începe inima să-mi cânte,
Speranţele încet revin,
La glasu-Ţi minunat şi dulce,
Eu mă proştern şi mă închin.

elena marin alexe

64 sau Cum trec anii

      Peste câteva ore voi păşi într-un nou an de viaţă. Toate mulţumirile aş vrea să le depun la crucea Domnului meu, care mi-a fost alături până acum şi care va fi lângă mine până voi fi plecată de pe pământul acesta şi voi ajunge acasă!

elena marin alexe

Scrisoare deschisă conducerii cultului Penticostal

Onorată conducere

Cred că ar fi cazul să meritaţi această formulare risipind fluxul părerilor pro şi contra.
Îmi închipui că ştiţi foarte bine uraganul bârfelor de pe net, dar mă mir că nu înţelegeţi ce deserviciu faceţi Cultului Penticostal  şi implicit lucrării lui Dumnezeu. De câteva luni se aşteaptă un răspuns din partea dv. Chiar nu aţi putut da nici un comunicat până acum, de atâta timp, de când circulă printre credincioşi dar  nu numai,  hai să-l numesc- cazul, Florin Ianovici? Dv. nu realizati ce deserviciu faceţi lui Dumnezeu, lăsând ambiguitatea să circule, să distrugă prietenii de o viaţă, să aducă nelinişti şi suferinţă pe toate planurile? Nu v-aţi gândit la repercursiuni? Ce vor spune oamenii acestei lumi despre noi, pocăiţii, despre pastorul care i-a chemat la viaţă veşnică, care a plâns îngenunchiat alături de cei ce păşeau în faţă, alegându-l pe Isus ? Sau poate nu vă pasă? De suferinţa pastorului F.Ianovici am convingerea că nu vă pasă şi mă întreb cât de mult iubiţi pe aproapele dv. în Hristos? El, a iubit până la jertfă şi nu ne-a cerut decât să facem acelaşi lucru: să iubim pe Dumnezeu şi pe cel de lângă noi, ca pe noi înşine. Să fie oare atât de dificil? Cum aţi ales să împliniţi porunca? Personal sunt confuză în ceea ce vă priveşte, datorită atitudinii de totală indiferenţă asupra acestu caz. Cred că tăcerea forului dv. singurul abilitat să dea un comunicat, este cu ţintă directă, tocmai spre a mări şi suferinţa familiei Ianovici, dar şi pentru-ca tulburarea şi haosul cititorilor, al credincioşilor să ia amploare. Alt motiv al tăcerii conducerii cultului nu văd. Aş fi vrut să citesc un comunicat măcar, să menţionaţi că aveţi în vedere situaţia  apărută , că studiaţi problema etc. Nu s-a întâmplat nimic. Îmi asum cele scrise aici. Nu intenţionez să jignesc, să acuz, doar ca fiecare om care citeşte pe net şi care se străduieşte să împlinească tot ce spune Biblia, îmi pun nişte întrebări. Răspunsurile, sau răspunsul ar trebui să vină de la dv. Ar trebui să vă pună pe gânduri, de ce sunt înlăturaţi din lucrarea Domnului, folosindu-se înscenări scabroase, tocmai cei mai hăruiţi pastori, cei mai puternici în cuvânt...De ce tocmai ei?

 PS. Oare nu aveţi purtător de cuvânt, căci la capitolul comunicare sau nu există…sau nu se vrea.
Să fie atât de mare discrepanţa şi rivalitatea dintre vestul ţării şi Bucureşti cum afirmă unii?

elena marin alexe

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

    Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile "sfinţilor" care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.
    Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului "sacru" deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici. Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi. Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
    Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre. Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!

Elena Marin Alexe

Somnul rugăciunii...naşte monştri

“Iisus este într-o grădină, dar nu este a deliciilor, cum a fost cea a primului Adam, în care el s-a pierdut, şi în felul ăsta a pierdut tot genul uman, ci într-una a supliciilor, în care El s-a salvat şi-n felul ăsta a salvat tot genul uman. El trăieşte această suferinţă şi acest abandon în toată oroarea nopţii. Iisus caută companie şi caută reconfort din partea oamenilor. Asta e unic în toată viaţa, mi se pare, dar El nu găseşte nici un sprijin, pentru că discipolii Săi dorm.”
Şi acum urmează unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au scris vreodată: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.”
Simţiţi progresia. Iisus se roagă pe Munte, discipolii dorm, atâta lucru v-am rugat, să staţi cu Mine, şi voi dormiţi?, apoi se întoarce, El ştie că va muri, şi moartea e îngrozitoare, El este om şi ştie că nu e doar aşa – Zeus care s-a făcut lebădă şi apoi se întoarce, nu, El este om şi asumă acest lucru până la capăt, este totul, suferinţa, predestinarea şi abandonul. Pascal, în rugăciune fiind, scrie: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.” (fragment din conferinţă)

H.Patapievici

Dacă am fi mai atenţi la viaţa noastră, dacă vegherea şi rugăciunea "la timp şi ne la timp" ar sta la baza atitudinii de creştin autentic, atunci nu ar mai fi devieri de la calea adevărului. Dacă oamenii şi-ar spune adevărul unii altora, ar ocoli planurile celui rău. De ce nu facem asta? Fiecare poate să răspundă în dreptul său. Avalanşa dispreţului şi a vorbelor urâte care nu se mai termină ci continuă asupra pastorului Ianovici, mă face să dau dreptate iarăşi  cuvântului biblic: Dragostea celor mai mulţi se va răci. Primesc în continuare mesaje anonime în care unii aleg să-şi arunce frustrările şi ura asupra oricui ar susţine nevinovăţia lui F.Ianovici. O fac fără pic de ruşine. Dumnezeu să-i ierte.
Eu pot să spun doar atât: că aşa egoism, gelozie, răutate, invidie, aviditate de a bârfi, cum se vede azi printre cei ce-şi spun creştini,  nu ştiu să mai fi întâlnit pe tot parcursul vieţii mele de şasezeci şi patru de ani. Unii dintre noi au uitat complet că suntem trecători ca iarba de pe câmp, care azi este şi mâine n-o mai vezi. Suntem labili şi ne lăsăm luaţi de vânturi încoace şi încolo. Mă întreb unde ne sunt rădăcinile? Unde-i ţelul nostru? Hristos a abolit într-un fel cele zece porunci , sau mai bine spus, le-a condensat lăsându-le sub ochii noştri în Ev. Matei 22:
37. Isus i-a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau."
38. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." 

Poate dacă ne-am ancora mai mult în veghere şi rugăciune am putea discerne mai lesne între bine şi rău, dar n-o facem. Mândria că suntem copiii lui Dumnezeu ne orbeşte spiritual şi o luăm razna, cum ar fi spus tatăl meu, într-un limbaj mai arhaic. Dumnezeu este dragoste şi n-ar trebui să uităm asta nici o clipă. Aşa că se cere o concluzie: Dacă despre mine nu aş divulga vorbe urâte, de ce s-o fac în pofida aproapelui meu, mai ales că nu cunosc temeinicitatea acestora. Încă mai sper că se vor linişti apele şi vorbele de ocară aruncate asupra unora şi a altora. Dacă am scris câte ceva şi dacă cineva s-a simţit lezat de cuvintele mele, îmi pare rău.Nu am intenţionat asta. Am intrat într-un carusel al răutăţii, fără să-mi doresc asta.
Mă doare toată această uriciune a vorbelor care au inflamat internetul şi continuă să arunce în derizoriu lucrarea lui Dumnezeu.

Haideţi să nu uităm preţiosul îndemn biblic.Rugaţi-vă neîncetat.

elena marin alexe

Adevărul

Adevăru-i floare rară,
Zice-o vorbă din bătrâni.
Nu răsare la tot pasul,
Stă ascuns în alb de crini.

Dacă-l cauţi cu răbdare
Şi în suflet îl doreşti,
Strălucirea lui te poartă
Până-n sferele cereşti.

Ca să guşti din apa vie,
Sufletul să ţi se-aline,
Bucuria şi speranţa
Să-nflorească, iar, în tine

.

Adevărul e Lumina
Strânsă de pe-un colţ de cer,
Înfloreşte în răbdare,
Alungând orice mister.

Adevăru-i floare rară,
Semănat pe deal sub cruce,
Biruieşte-adesea răul,
Ce pândeşte la răscruce.

Cine-alege Adevărul
Nu va rătăci vreodată,
Va avea o călăuză,
Un Izbăvitor, un Tată.

elena marin alexe

John Popp sau Florin Ianovici?

      Mai zilele trecute am primit un link într-un mesaj de la o prietenă aflată în Italia. Faptul că aceasta credea tot ce scria acolo şi era destul de abătută spunându-mi că ea e dezgustată, că n-o să mai asculte nicio predică a niciunui pastor, niciodată,  m-a determinat să caut peste tot să-mi fac propria părere. Prietena mea mi-a mai scris că Italia fierbe, efectiv, că majoritatea cred spusele unui pastor din Cluj, John Popp, despre F.Ianovici. Am văzut că printre prietenele ei se află şi o doamnă, Mihaela Gheorghe, soţia  unui pastor din Roma. Am interpelat-o pe aceasta cu o întrebare simplă: dacă ştie ceva  cu probe sigure.... M-am lămurit imediat din ce mi-a spus, chipurile îi era tare milă de d-na Mina Ianovici, că citise ea nişte poezii scrise de aceasta. Am căutat şi am citit şi eu poeziile, dar nu aveau legătură deloc cu ce-şi imaginau persoanele avide de bârfă. Şi eu scriu poezie şi mă transpun în versuri cu tot sufletul meu, dar unii cred că ştiu să citească printre rânduri...ce doresc ei să audă şi fac diverse legături.
      De ce sunt cu sufletul şi rugăciunile alături de pastorul Ianovici? Pentru-că sunt literalmente bulversată de răutatea cu care unii îşi morfolesc propriile neputinţe şi complexe, aruncând venin peste tot pe unde au acces nemaiţinând cont de atributele creştinilor, copiilor lui Dumnezeu. Începând cu acest John Popp, care îşi atribuie atâtea titluri de merge cocârjat de greutatea lor, şi continuând cu cei slabi în credinţă, dar tari în cleveteli şi bârfe, de care nu duce lipsă naţia română, unii nu mai au odihnă, ar fi în stare să arunce cu pietre şi-n Dumnezeu, făcând abstracţie de cuvântul şi poruncile sfinte, doar ca să-şi verse preaplinul bârfelor şi frustrările. Din nefericire nu-şi dau seama că aruncarea cu mizerii tinde să le murdărescă haina albă. Cum să uiţi că eşti chemat la Dragoste, Bunătate, Milă şi să te aliezi cu un denigrator care aduce ofensă lucrării lui Dumnezeu? Oare asta aşteaptă Dumnezeu de la noi? Sunt şocată că denigratorilor li s-au alăturat şi unii lucrători, pastori din diaspora de prin Italia mai precis.  Ce poate să-i determine la asemenea atitudine necreştină, nebiblică, decât gelozia? Da, aşa cred eu, că unii lucrători lipsiţi de har şi de spiritualitate, doar ei pot susţine şi îmbrăţişa asemenea bârfe oloage, pe care diversioniştii anti Dumnezeu, ca John Popp, le scot la mezat. Ştim cu toţii cum se fabrică probele când vrei să distrugi reputaţia cuiva.
     Dacă vreau să-mi fac o părere despre cineva, nu ascult bârfe,  intru pe pagina respectivă, caut peste tot şi mă lămuresc. Pe Facebookul lui John m-am lămurit, dar şi pe blogul lui unde mulţi pastori de diverse confesiuni sunt murdăriţi , denigraţi...Limbajul golănesc, scuzaţi-mi expresia voită, lipsit total de bun simţ, de respect, de alură de  urmaş al lui Cristos, m-a şocat.M-a uimit răutatea cu care expune denigrările şi am vrut să-l mai testez ca să fiu sigură. I-am cerut prietenie pe Facebook şi am primit-o imediat, în mai puţin de un minut. Am lăsat un mesaj de bun simţ, cu trimiteri la Biblie şi mi-am văzut de treabă. După vreo 10 minute mesajul meu a primit un like, dar fiind ocupată cu scrisul, am revenit pe pagina lui John după 15 min, aprox. Am constatat cu stupoare că mesajul meu fusese şters, dar, şi eu ştearsă din lista lui .Cu siguranţă, mi-am zis, că nu sunt demnă de standardele unei asemenea prietenii...
Doamne apără!
Eu l-am urmărit ani la rând pe F.Ianovici propovăduind în direct în turneele cu Speranţa şi am văzut dăruirea lui pentru lucrare, iar când oamenii veneau în faţă predându-se lui Dumnezeu, plângând, îngenunchiaţi, plângeam şi eu de bucurie că Dumnezeu încă mai lucrează. Şi EL NU SE FOLOSEŞTE DE VASE MURDARE, CI DIN CONTRĂ. Dumnezeu este sfânt.

Şi chiar dacă s-ar dovedi o urmă de adevăr  în mizeria scursă pe net despre acest lucrător, eu tot nu aş putea acuza. Avem Judecător care ne va judeca pe fiecare în parte.Mă voi ruga împreună cu familia mea pentru familia pastorului F.Ianovici. Dumnezeul Păcii şi al Adevărului, al Dragostei depline să-i umbrească şi să-i protejeze până în veşnicii!

Să veghem mai mult asupra gurii noastre: Ps 141:3- 4
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor. Amin.

elena marin alexe

Adevărul... lui Ivan Turbincă

       

        Sunt consternată de cei trei nemernici din Brăila şi nu pot să nu mă întreb:

- Oare aşa mult s-a denaturat natura umană? Oare  nu cumva se înmulţesc monştri de lângă noi? Nu cumva avem şi noi partea noastră de vină, când am stat nepăsători şi din laşitate sau comoditate am închis ochii la unele manifestări sălbatice?

Doamne, Doamne, în ce lume trăim? Nu ne lăsa singuri , Doamne!

      De la o vreme nu mai înţeleg ce se petrece în mintea românului.Zilnic veşti tot mai şocante mă fac să îmi pun întrebarea, dacă nu cumva regresul a pus stăpânire peste ţara noastră.

Minciuna şi hoţia, răutatea şi mârşăvia, lipsa de recunoştinţă şi de respect pentru tot ce este benefic sufletului, au invadat mintea şi inima românilor şi nu numai.

Violatorii cresc ca ciupercile după ploaie şi cazurile de răsunet naţional nu mai sunt excepţii, violenţe asupra bietelor animale aduc şi ele o pată peste naţiunea noastră, popii fură oasele sfinţilor de prin mănăstiri...Dumnezeu ştie de ce, ce o fi în planul lor şi cum se mai pot numi ăştia creştini? Tot mai multe crime care te lasă fără grai din pricina violenţei cu care se fac, părinţi sinucigaşi şi ucigaşi de copii şi viceversa, lideri , oameni de valoare cândva, care îşi vând cinstea la mezat, pentru un castron de linte, ce le va distruge libertatea şi onoarea în final. O dorinţă generală de a face rău aproapelui cu orice preţ, de a-l murdări, a-l hărţui, chiar cu preţul ridicolului îi bagă pe unii în CARUSELUL DIAVOLULUI şi-i determină să urască fără motiv, până într-acolo încât să îi vrea la pământ chiar pe cei care cândva le-a făcut mult bine.Astfel binele răsplătit cu rău este partitura preferată a românului.

   

     Toate aceste lucruri mă fac să-mi amintesc de povestea lui Ivan Turbincă şi i-aş da dreptate (sic) lui Ion Creangă, oarecum, dacă nu ar fi pură ficţiune. Asta pentru-că între noi fie zis, după el, unii oameni s-ar trezi în rai şi...negăsind acolo cele lumeşti, diverse plăceri, vicii, răutăţi, nu le-ar fi pe plac, deloc, pacea şi sfiinţenia raiului şi l-ar  părăsi în grabă ,alegând iadul.

    Nu mă mai întreb de ce se întâmplă aceste nenorociri printre oamenii, căci răspunsul vremurilor din urmă l-am găsit în Biblie, dar mă întreb de ce îşi mai pierd oamenii timpul amăginde-se, afirmând că sunt creştini, frecventând o biserică, pozând în oameni de bine, făcându-şi cruce la fiecare pas, dacă în fapt sunt plini de ură, răutate, ingratitudine, lipsă de respect, de dragoste, lipsă de milă, de bun simţ? Ce au de câştigat? Dacă nu le place mila şi dragostea faţă de aproapele, de ce tind să ajungă în rai, căci acolo domneşte Dragostea? Sigur nu este locul lor acolo şi cred că mai bine ar fi să trăiască după pofta inimii şi nu după perceptele lui Dumnezeu, pe care vor să-l amăgească,  vezi doamne că sunt creştini...de parcă Dumnezeu nu le-ar cunoaşte adâncul inimii...

Vai , vai ţie, omule, care încerci să-l minţi pe Cel ce te-a creat! 

Biblia nu minte:

2 Timotei cap.3

1. Să ştii că in zilele din urmă vor fi vremuri grele.
2. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudărosi, trufasi, hulitori, neascultatori de părinti, nemulţumitori, fără evlavie,
3. fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine,
4. trădători, obraznici, ingâmfati; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
5. avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.

13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi.

 Bine-nţeles că şi anul acesta mulţi se vor buluci la moaştele sfintei Parascheva, uitând că unii dintre propovăduitorii lor  au furat acum câteva zile dintr-o mănăstire,  mâna sfântului Haralambie...

Totuşi speranţa moare ultima, aşa că îmi place să cred în revigorarea naţiunii noastre, să nu mai circule despre români veşti care de care mai şocante, ci din contră să se spună că suntem un popor credincios, milos, doritor de bine, plin de dragostea lui Dumnezeu, cinstit, evlavios, cu o inimă bună şi înţeleaptă.

Doamne ajută!

elena marin alexe

Implorare

Te-ndură Isuse, mai picură sânge
Şi rupe Tu lanţul ce inima-mi frânge.

Mi-e sete de aer, mă scald în tăcere
Cuvântul Tău, Doamne , e lapte şi miere.

Cu fruntea în palme te-aştept dimineaţa,
S-alungii norii negri, furtuna şi ceaţa.

Pe bancă, sub vişin, privesc ceru-n taină,
Păstrează-mi ca floarea, albeaţa din haină.

Te-ndură Isuse, speranţa îmi cerne,
Goneşte tristeţea culorilor terne.

Cu mâinile-ntinse, o dată cu zorii,
Te chem să vii, Doamne, împrăştie norii...

Să prindă contur, pe zări, bucuria,
Sub raze de soare să fugă urgia.

Sclipească-n răstimpuri alintul de Tată
Cu stropi de iubire, pe fruntea-mi plecată.

Te-ndură Isuse, coboară la mine,
Mi-e dor de Iubire, de ceruri, de Tine.

elena marin alexe

Gura românului cea de toate zilele

 M-am trezit la încrengătura nopţii într-o cascadă de răcnete şi înjurături. Am coborât din pat şi am deschis uşa cu precauţie şi mirare. De peste drum , dintr-o curte, fiul, un beţivan de doar şaptesprezece ani, urlă la maică-sa, agitând în aer o sticlă de plastic pe jumătate golită. Nici să pot n-aş reda sudalmele şi vulgaritatea vorbelor cu care se împroaşcă amândoi. O ţin aşa zeci de minute până soseşte maşina poliţiei , chemată de vreun vecin deranjat şi el în miez de noapte. Răcoarea ocrotită de întuneric mă face să-mi adun şalul strângândul mai tare în jurul trupului. Nu este prima dată când asist la asemenea scene de promiscuitate care îmi strică echilibrul relaţiei de vecinătate. Când mama şi fiul sunt rătăciţi în aburii alcoolului, orice urmă de omenie se risipeşte.Cu sufletul greu, intru în casă şi încerc să-mi desferec gândurile şi să adorm.

-Măi române, când îţi vine să înjuri, pune-ţi mâna la gură!
Mă doare, când  românii spun tuturor, că noi suntem creştini sub apostolatul sf.Andrei, de mai bine de 2000 ani. Mi-ar plăcea să fie şi adevărat.
Din nefericire  mă întreb ce a mai rămas din aureola noastră de creştinism, după ani şi ani? Nu ştiu, deoarece de dimineaţa până seara, sunt bombardată  de înjurături, care de care mai violente, la adresa divinului..Aceste vorbe sapă răni adânci în inima mea.
Oare cu ce este vinovat Dumnezeu, dacă:
ciocanul dă pe lângă cui
pâinea cumpărată de copilă este veche
bietul cal nu mai poate urca panta, cu o caruţă plină pana la refuz
mânuţele subţiri scapă jos sticla cu lapte
un sofer nu-ţi  acordă prioritate în traffic
Nu ai bani de rachiu
nu plouă la timpul dorit
plouă pe timpul culesului strugurilor
se întoarce Băsescu
rămâne Ponta prim ministru
îţi moare găina
nu ai bani de ţigări
pierzi trenul
cineva se izbeşte de tine şi-ţi sfărâmă toate ouăle din plasă
apare prea des D.Diaconescu la toate posturile
nu mai apare Băsescu
s-a spart acoperişul şi trebuie înlocuit
nu ai primit restul corect la piaţă
ţi se afumă fasolea
se sparge damigeana sub presiunea vinului nou
autobuzul pleacă înainte de a a ajunge tu lângă el
în carnetul fiicei tale a răsărit o notă proastă
ţi s-a rupt încălţămintea
găina vecinei sare peste gard şi ciupeşte cu nesaţ roşiile
se termină pâinea la marchet
esti dat afară de la serviciu

Aş putea să vă dau mii de "motive" dar cred că este deajuns dr edificator..
Cât despre înjurături, vorbe grele, insulte, ele pornesc de la "trimiterea la origini" şi ce este mai grav, continuă cu:
Dumnezeul ...
biserica ...
candela ...
Cristosul ...
arhanghelul ...
mănăstirrea ...
împărtăşania ...
duminica ...
Paştele ...
crucea ...
altarul ...
luate-ar dracu
mâncate-ar moartea
ardăte-ar focul
etc.
  Oare cum îşi pot spune creştini cei care vorbesc şi blesteamă aşa? Şi ce este mai grav ..că nu sunt puţini, ba o mare parte a românilor folosesc uzual aceste insulte la adresa Divinului. Le aud mereu, zilnic, oriunde în drumul meu, la piată, la semafor, la vie, la trecere de pietoni, oriunde se adună de la doi oameni în sus. Mulţi sunt cucernici doar la biserică, sau în faţa unor moaşte, cum ar fi la rămăşiţele sf. Paraschieva, sf. Ioan etc. în speranţa că vor fi iertaţi dacă stau 3 zile în ploaie, sau înconjură locaşul bisericii pe genunchi, uitând sau poate neştiind, că Dumnezeu ne-a iertat şi a ispaşit păcatele noastre pe lemnul crucii, la Golgota.Dacă oamenii ar citi Biblia, ar înţelege cât de păcat este insultarea Domnului şi s-ar lăsa de acest limbaj ofensator, care le blochează calea rugăciunilor şi viaţa le-ar deveni  mai plăcută. Continui să gândesc, dar aproape că îmi vine să strig, poate mă aude cineva! Dar cine să mă audă în toaca nopţii?
Îmi vin în memorie vorbele bibliei…
Cuvintele îl pot despărţi pe om de Dumnezeu pentru totdeauna:
Ev. Matei 12
35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit."

Se spune că gura românului este bogată. Şi chiar este, doar că trebuie educată.Hai să ne facem mai mult timp pentru muncă, lectură, nu pentru băutură, pierdere de vreme la taclale sterile, timp petrecut inutil la televizor, urmărind emisiuni care mai de care mai vulgare, mai groteşti, care ne pot înăbuşi spiritual viaţa. Să ne respectăm ţara, limba, familia, prietenii şi pe Dumnezeu. Suntem un popor cu o istorie bogată şi ar trebui, ar fi timpul, să ne reglăm conturile cu noi înşine, dacă vrem să fim respectaţi de alţii. Of, Doamne, gura românului…

Mă uit la ceasul din perete şi mă mir că timpul a zburat pe nesimţite, iar eu sub avalanşa gândurilor am rămas încă trează. Privesc şi fereastra de unde primul mesager al zorilor îmi face semn, că în curând ziua îşi va intra în drepturi. Deşi noaptea a trecut, închid ochii, sperând măcar la câteva clipe de odihnă...

elena marin alexe

Cearcănul nopţii

 În inima mea e-o golgotă de lacrimi,
O zare arzând peste soarele mut.
Mă frâng deseori sub asaltul de gânduri
Şi cad în duelul cu timpul pierdut.

Am aripa frântă, lovită de moarte,
Aş vrea să răscumpăr acum ce-am vândut.
Citesc, să m-aline Cuvântul din carte,
Cu El peste multe-ncercări am trecut.

Durerea din suflet mă ţine în cleşte,
Îmi tremură ochiul stins în orbită,
Când cearcănul nopţii privirea-mi răneşte,
Freamătă răul ascuns în ispită.

Dar ştiu, că de sus, Cineva mă veghează,
Frunzele cad, dar eu rămân undeva,
Nădejdea nu pleacă, mă-ndeamnă: Fii trează!
În noaptea adâncă răsare o stea.

Atunci, dialogul timid se-nfiripă,
Îl rog umilită: Mă scapă Isus!
Iar El îmi răspunde, la preţ de o clipă,
Şi înspre Lumină mă-nalţă mai sus.

Florile inimii

Dacă ar fi posibil să fac o incursiune în inimă, dincolo de structura ei anatomică, m-ar interesa foarte mult, structura spirituală a acestui important organ, fără de care viața noastră ar fi imposibilă.
Ce ar fi de găsit în lăcaşurile ei cele mai ascunse?
Multe, multe și diverse …
Inima este împaratia secretă a sentimentelor umane, sau altfel spus, cel mai important loc din ființa omului. Aici este cea mai rafinată şi mai diversă grădină de flori, care de care mai deosebite, una de alta.
Ce mă intrigă oarecum este următorul fapt : cum poate găzdui inima atât de multe sentimente şi trăiri, în mare parte contradictorii? Și ca să glumesc puţin pe seama spuselor mele, nici nu mă mir, că cea mai răspândită boală de pe glob, este cea de inimă.

Dar să revin la “grădina inimii”, despre care vreau să vă vorbesc aici. Am comparat inima cu o grădină, deoarece asemănarea este evidența dintr-un anume punct de vedere și anume: varietatea de flori care încolţesc şi cresc şi în una şi-n cealaltă.
Aici cresc, Trandafirul iubirii, Lăcrămioarele gingaşe ale speranţei, Bujorul bucuriei, și multe altele, minunate flori una mai nobilă ca alta, dar printre ele adeseori apar şi urzici, volbură, pir, şi lobodă porcească. Cele din urmă au un apetit de viață acerb şi pun de multe ori în dificultate frumusețea şi curățenia grădinii, aşa că grădinarul nu aşteaptă maturitatea lor, ci ele sunt stârpite imediat ce apar şi astfel frumoasele flori pot să se dezvolte armonios spre plăcerea stăpânilor.
Nu acelaşi lucru se întâmplă cu “grădina inimii”. Aici ca stăpâni nu suntem atât de interesați de frumusețea grădinii şi mergem cu indiferentă până acolo, încât lăsăm să crească şi să se înmulțească, urzicile urii, volbura minciunii, pirul tristetei care se înfige cu rădăcinile lui otrăvitoare până în adâncul sufletului, afectându-l până la distrugere. Mă întreb de ce acordăm atât de puţină importanţă inimii noastre? Oare nu e la fel de importantă şi grădina din adâncul fiinţei noastre, acea oază minunată din care țâșnesc izvoarele vieții? Cum a ajuns omul atât de indiferent față de inima lui şi de ce nu este atent la fiecare buruiană care îi invadează lăcașul acesta intim? E posibil să dăm mai multă importantă la orice alt lucru, dar să fim total indiferenți cu inimă noastră iar în final cu sufletul nostru, asta pentru-că nu prețuim viața aşa cum ar trebui.

În Biblie scrie că: inima omului este nespus de înşelătoare, deci ar trebui să fim mai atenți cu inima, nelăsând să se dezvolte în ea acele flori rele, acele buruieni, care pot invada la un moment dat inima şi pot stârpi chiar minunatele flori care ar trebui să crească şi să dea parfumul lor minunat vieții noastre de zi cu zi.
…………………………………………�- �…………………………………………�- ��……………………………
Hai să declarăm război -  Minciunii, Indiferenței, Ipocriziei, Tristetei, Amărăciunii, Imoralităţii, Invidiei, Linguşirii, Falsităţii, Deznădejdei, Mândriei, Egoismului , Urii şi încă multor soiuri care ar trebui smulse fără milă.

Ar creşte în voie: Adevărul, Bunătatea, Milă, Bucuria, Cinstea, Modestia, Speranța, Dragostea, Altruismul, Facerea de bine, Dărnicia, Încrederea, Moralitatea, Sinceritatea, Pacea…..și încă altele.
Ce frumos ar arata inima noastră, plină doar de minunate flori, încununate de trandafirul Dragostei!

Pentru încheiere am să recurg iar la Cartea Cărților care spune: Fiule, dă-mi inimă ta și să găsească plăcere ochii tăi, în căile Mele. Prov. 23: 26.

Gânduri de peste zi - elena marin alexe