Viață efemeră

 

Adeseori mă simt străină-n lume
şi buzele-mi şoptesc doar al Tău nume.

Nu-mi găsesc loc în viaţa trecătoare,
sunt biată umbră, rătăcind sub soare.

Mă pierd în amănunte şi când sufăr
încui sub lacăt greu, inima-n cufăr.

Şi nu l-aş mai deschide niciodată,
aş pune lanţuri grele şi pe poartă.

Vreau numai ochiul Tău să mă zărească,
pe drumul lung m-ascund sub bolt-albastră.

Şi cum Îți spun, mă pierd mereu în mine,
şi printre lacrimi caut zări senine.

Mă regăsesc în Tine, când mă caut,
Spre ceruri urc în armonii de flaut.

 

elena marin alexe

El restaurează

Aripa zorilor m-a adus la poala crucii
am dorit ca lacrima mea
să fie prima rouă a dimineții
dar cu greu am mai găsit un loc
în marea de lacrimi care scălda piciorul crucii Lui.
Suspinurile mele s-au împletit
cu durerile îngenunchiate
am plâns până s-a topit inima în mine
apoi mi-am făcut o învelitoare din lacrimi
să-mi acopere duhul zdrobit.
El nu disprețuiește
El iartă, iubește fără margini.
alină și vindecă, Restaurează pentru veșnicie.

elena marin alexe

Vis în Lumină

Mă cuprinde-n braţe somnul şi mă leagănă alene
Printre gene vis coboară, iarna monotonă cerne.

Parcă urc pe nori de vată, las în urmă deal şi vale,
Poarta cerului îmbie sub arcade abisale.

Îngerul mă ia de mână mă ajută să trec pragul,
Văd uimită iarba verde şi Păstorul cu toiagul...

Apoi cât cuprind cu ochii, o mulţime care cântă,
Îmbrăcată-n haine albe, intonând cântarea sfântă.

Mă apropii cu sfială, vocea mea se alipeşte
Cetelor de mii de glasuri, Domnul slavei dăinuieşte! 

elena marin alexe

Despre har cu pastorul Daniel Cocar

Sunt atîția creștini care se „zbenguie și desfată” în răzbunarea, dreptatea și mînia lui Dumnezeu. Ei sunt consumatori ai plăcerii de-a vedea aplicată pedeapsa lui Dumnezeu asupra altora (nu asupra lor). Sunt focalizați pe pedeapsă și dreptate și numai despre ea ar vorbi. Fața lor se îmbujorează doar atunci cînd aud că cineva a fost „pedepsit” de Dumnezeu. Ei vor doar dreptate și răzbunare, foc, pucioasă și iad, uitînd că dacă Domnul s-ar comporta după cum ar vrea ei, primii care ar ajunge în iad și ar avea parte de răzbunarea lui Dumnezeu, ar fi tocmai … ei
.
Ar păți ca sora Marta (Luca 10:38-42), care ar fi așteptat ca Maria să fie mustrată de Isus, dar cînd colo, tocmai ea, (imaginați-vă), a fost mustrată de Domnul!
Noi însă să fim ca Domnul Isus și să ne concentrăm pe ceea ce Domnul se concentrează: pe Bunătatea lui Dumnezeu. Să ne concentrăm pe vindecare, pe ridicare, pe încurajare, pe eliberare, pe restaurare și pe … salvare. 

Vă invit în Atelierul de reparat oameni :
https://cocardaniel.wordpress.com/2017/01/28/harul-teologia-omiterii/ 

  Deseori mă furişez  în Atelierul de reparat oameni, blogul lui Daniel Cocar, să mai sorb o gură de aer proaspăt. Îl ştiu de prin 2000, de când păstorea biserica Golgota din oraşul de pe Bega. M-a uimit faptul că biserica era arhiplină şi dimineaţa se ţineau două servicii ca să poată intra toţi membri, biserica fiind neîncăpătoare.   
-Bine aţi venit la Golgota, aşa eram întâmpinaţi duminica dimineaţă de pastorul  Cocar, care ne zâmbea şi ne vorbea într-un limbaj uman şi duhovnicesc fără ...coada limbii de lemn atât de uzitată de majoritatea .. Pe fundalul bisericii trona o cruce mare pe care era depus steagul României. Mi-a plăcut mult asta. Era ca o chemare la pocăinţă a întregii ţări. La rugăciune se aprindea focul Duhului sfânt şi pentru prima dată într-o biserică baptistă am auzit Aleluia... S-a luptat mult să mărească spaţiul bisericii şi ...după atâta trudă, când totul a fost realizat, conducerea cultului l-a mazilit invocând o vină mai veche. Eh, ce să spun...decât că Dumnezeu să-i ierte pe cei care se consideră fără păcat.
Acum îi urmăresc cu mare interes blogul şi azi m-am gândit să vi-l împărtăşesc ca să vă înfruptaţi  şi voi prieteni din slova biblică explicată de Daniel Cocar, pe înţelesul tuturor.

elena marin alexe

La Tine

( pastorului F.Ianovici)

La Tine aflu îndurare,
Te chem cu glasul trist şi stins,
Eşti bunătate, mângâiere,
Doamne, eşti cerul necuprins.

Când sufletu-mi se frânge-n rugă,
Tu vii şi spui ce mi-ai promis,
Că voi trăi o veşnicie
În casa Ta, în Paradis.

Atunci când urlă nedreptatea,
Sub mâna ei când sunt strivit,
Tu vii si-mi aminteşti pe dată,
Cum la Calvar ai suferit.

Îmi spui de dragoste şi milă,
De harul Tău nemăsurat,
Mă-nviorezi, îmi dai putere,
La piept mă strângi, mă simt salvat.

Cu mâna Ta îmi ştergi obrazul,
Şi mă susţii ca să nu cad,
Mă ocroteşti, de valul care
Se zbuciumă-n al urii vad.

Îmi pui picioarele pe stâncă,
Îmi aminteşti că sunt iubit,
De-aşa o mare bogăţie,
De har, rămân mereu uimit.

Începe inima să-mi cânte,
Speranţele încet revin,
La glasu-Ţi minunat şi dulce,
Eu mă proştern şi mă închin.

elena marin alexe

Unic în măiestrie

Mi s-au rătăcit privirile

în jocul galben auriu

ce smălţuieşte covorul
efemer, care suspină sub paşii mei
osteniţi de cale.

Meşter iscusit, Tesătorul,

a topit nuanţele

din cele patru zări,

le-a cernut prin sita dragostei

şi le-a dat numele - Toamnă.

Unic în măiestrie,

incapabil de erori,

zâmbeşte inimii mele,

care se pleacă cu sfială

într-o eternă reverenţă.

Tăcute, privirile rămân agăţate

de poala hainei Lui.

elena marin alexe

O lacrimă fugară

O lacrimă fugară din colţ de ochi mi-ai şters,
Ţi-am mulţumit în taină, când lângă mine-ai mers.
În faţa mea, cărare cu jertfă ai făcut  
Şi-am înţeles, îndată, că-i bine să Te-ascult.

Prin bucurii, suspine, alăturea mi-ai fost,
M-ai luat de mâna dreaptă şi mi-ai făcut un rost,
În faţă orizontul mi l-ai desfăşurat,
M-ai scris în cartea vieţii, sunt fiică de-mpărat.

Tu luminezi în juru-mi, când urc trepte de cer,
Ţi-aud glasul oriunde, pe ape, în eter,
Chiar iarba îmi vorbeşte şi munţii cei stâncoşi
Şi florile, izvorul şi arborii umbroşi.

Mi-ai presărat în cale potecile de vis,
Pe palmele-Ţi străpunse numele meu stă scris.
Trimiţi ploaia, să cearnă cu picuri străvezii,
Mă odihneşti, cu pace, în nopţile târzii.

Adeseori mă mângâi, poverile-mi ridici,
Te procupi de mine cât mai rămân aici,
Pe răni îmi torni balsam, pe buze o cântare,
Cu dragoste m-alini, când inima mă doare.

Şi gândurile rele din inimă mi-alungi,
Durerea când mă arde, Tu focul ei îl stingi,
Când Te privesc în faţă, mă luminez, Isus
Şi văd bine, cărarea, ce mă va duce sus.

Chiar de s-aude zarvă sau luptă-n jurul meu,
Nu am habar de frică, iubesc pe Dumnezeu!
Mă plec în rugăciune şi glasul mi-l ridic,
Tu doar priveşti spre mine şi nu mă tem nici pic.

De sunt împovărată, cu griji, cu supărări,
Răsari ca şi un soare, Lumină albă-n zări,
În suflet bucuria îmi torni şi-i cer senin,
Cu trup şi suflet Doamne, îndată mă închin.

O, câte lacrimi oare din ochii mei ai şters,
De când pe calea vieţii alăturea am mers?
Buchet de mulţumire am să-ţi aduc mereu,
Eşti viaţa mea, Isuse, Eşti Dumnezeul meu!

elena marin alexe

Răspunsul

Mă regăsesc rătăcită
în clepsidra timpului şi simt
cum mă strivesc întrebările
de ieri de azi de mâine
Cerul rămâne  impasibil
cu buzele pecetluite
eu abia de mai respir sub
avalanşa suspinelor
Dar când inima ajunsă la capătul puterilor
zace îngenunchiată în colbul drumului
se deschid porţile Iubirii
primesc umilă sărutul pe frunte
braţele lui Dumnezeu
mă cuprind cu milă nemărginită
ridicându-mi povara gândului ascuns
apoi mă împodobesc pentru nunta eternă
şi abia atunci  văd
Răspunsul stă atârnat între cer şi pământ
pe un lemn care nu mai putrezeşte
niciodată de atâta Dragoste

elena marin alexe

Ştii tu cine

( pentru Simo )

Spune-mi , astăzi, ştii tu, cine
E alăturea de tine,
Când ţi-e bine, sau ţi-e rău,
Cin' te mângâie mereu?

Cine-ţi dă de dimineaţă
Stropi de bucurii în viaţă?
Cine scoală răsăritul,
Sau coboară asfiinţitul?

Stii tu, cine-mparte viaţă
şi sapă  ridul pe faţă?
Lacrima cine ţi-o şterge
Când nimic nu pare a merge?

Spune-mi, ploaia cine-o cerne
Galaxiile eterne
Cine le orânduieşte
Şi pe om cine-l iubeşte?

Stii cumva, cine cunoaşte
Clipa când omul se naşte?
Sau când viaţa se sfârşeşte,
Oare cine porunceşte?

Haide spune-mi cine-ţi poartă
Grija sufletului toată?
Cine rănile-ţi alină
Cin' te-a absolvit de vină?

Sus pe deal urcând calvarul
Cine ţi-a purtat amarul?
Ce înseamnă pentru tine
Vestea că Isus revine?

elena marin alexe

Pe morminte se pun flori

    Anul acesta am hotărât să mă împac cu inima mea. Aşa că  am rupt firele care mă legau de trecut, aducându-mi valuri de tristeţe. Unii dintre prietenii mei buni au dat bir cu fugiţii, invocând diverse motive. Când nu există încredere reciprocă, prietenia moare. Aşa că am ales să nu-i mai urmăresc şi i-am şters din listă. Fiecare este liber. Eu voi păstra cu sfiinţenie amintirile frumoase care ne-au legat, restul voi uita cu desăvârşire, dar nu voi uita că pe morminte se pun flori. Eu am ales să răspund la tăcere cu TĂCERE, dar voi pune trandafiri galbeni pe morminte...

Aşa voi merge mai departe liberă, căci am cugetul curat.

PS.

    Am revenit la prima dragoste, din virtual, la blog. Mă voi plimba pe la "încă" prietenii mei, voi încerca să recuperez timpul pierdut, vizitând mai des casele voastre virtuale, citind şi bucurându-mă de bogăţia pe care fiecare o etalaţi acolo. 

Doresc tuturor un an mai bogat în trăiri, inspiraţie, realizări şi multe binecuvântări !

elena marin alexe

62

Trece timpul meu, precum florile...toamna... Prin mila lui Dumnezeu...am 62 ani!
 Atât. Oricum nu-mi vine să cred...

elena marin alexe

Ochiul din mine

Îmi şchioapătă pasul ascuns printre flori,
fierbinte fiorul mă poartă spre nori.

Albastru ca zarea e sufletul meu,
sensibil şi tandru doineşte mereu.

Pe umeri ţin greul, pe palme cununi,
la chip am lumină, în ochi port genuni.

Mă doare tristeţea şi plâng uneori,
ca roua discretă ce cade  în zori.

Ascunse de lume  prin cele cămări
păstrez nestemate ce-aduc alinări.

Mă-nchin liniştită când zorii răsar,
am candela vie şi-n inimă jar.

Spre Tine privirea abia se ridică,
Ce mare eşti Doamne, cât sunt eu de mică!

elena marin alexe