La Tine

( pastorului F.Ianovici)

La Tine aflu îndurare,
Te chem cu glasul trist şi stins,
Eşti bunătate, mângâiere,
Doamne, eşti cerul necuprins.

Când sufletu-mi se frânge-n rugă,
Tu vii şi spui ce mi-ai promis,
Că voi trăi o veşnicie
În casa Ta, în Paradis.

Atunci când urlă nedreptatea,
Sub mâna ei când sunt strivit,
Tu vii si-mi aminteşti pe dată,
Cum la Calvar ai suferit.

Îmi spui de dragoste şi milă,
De harul Tău nemăsurat,
Mă-nviorezi, îmi dai putere,
La piept mă strângi, mă simt salvat.

Cu mâna Ta îmi ştergi obrazul,
Şi mă susţii ca să nu cad,
Mă ocroteşti, de valul care
Se zbuciumă-n al urii vad.

Îmi pui picioarele pe stâncă,
Îmi aminteşti că sunt iubit,
De-aşa o mare bogăţie,
De har, rămân mereu uimit.

Începe inima să-mi cânte,
Speranţele încet revin,
La glasu-Ţi minunat şi dulce,
Eu mă proştern şi mă închin.

elena marin alexe

Am cuvinte prea puţine

 În faţa Majestăţii Sale,
Mă plec acum pân la pământ,
Azi, la picioarele-I preasfinte
Depun al biruinţei gând...

Mă dăruiesc în totul Ţie,
Recunoştinţă îţi ofer,
Căci m-ai salvat din negre valuri,
Mi-ai arătat drumul spre cer.

Aş vrea să-Ţi mulţumesc, de-apururi,
În dreptul meu, ai scris iertat,
Când nu aveam nici o speranţă,
Tu sufletul mi-ai mângâiat.

De jos, lovită şi murdară,
Cu răni adânci, cari mă dureau,
Nu îndrăzneam să ridic ochii
Spre cei care mă copleşeau.

Cu lacrimile curse-n taină,
Ştergeam al vieţii legământ,
Descătuşată de Iubire,
De Dumnezeu, de tot ce-i sfânt.

Ca frunza-n vânt, în letargie,
Stam agăţată fără grai,
Căzută la pământ strivită,
Mai aşteptam un strop de rai.

Anostă-mi era existenţa,
Amară apa ce-o sorbeam,
Tristeţea-n jurul meu ţesuse,
O pânză deasă, nu vedeam,

Că ochiul Tău privea spre mine,
Iar mila Ta ţăşnea-n eter,
Habar n-aveam că mâna-Ţi Doamne,
Scria numele meu în cer.

Şi a venit o zi, măreaţă,
Când am gustat iubirea Ta,
Azi roua bucuriei mele,
Stă martoră la Golgota.

Ştiu, am cuvinte prea puţine,
Să-Ţi mulţumesc îndeajuns,
Dar am să-mi plec mereu genunchii,
În cămăruţă, în ascuns.

elena marin alexe

Pe cine deranjez eu?

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2016/03/03/incompetenta-tabloidului-newsnet-crestin/

Am primit de la un prieten acest link pe care îl afişez aici. Ce nu prea înţeleg eu, este cu ce am deranjat persoana care scrie aici şi de ce nu-şi declină  numele. Eu sunt un om care iubesc adevărul şi pe Dumnezeu. Am intrat pe acest link care se vrea a fi, după cum se şi autodenumeşte, România Evanghelică, nume care nu se prea defineşte din postările aşezate parcă special spre a şoca cititorul. Nici vorbă de vreo trimitere la Evanghelie. 
Pe cine am deranjat cu opiniile mele, nu mă interesează. Sunt blogăriţă de aproape nouă ani şi ştiu cu ce se mănâncă ştirile de pe net. Nu m-am declarat niciodată vreo jurnalistă, dar am dreptul , ca orice om, la opinie personală şi pe blogul meu pot scrie ce simt, ce gândesc, ce mă doare. Nu am folosit şi nu folosesc atacul la persoană, doar uneori mă apăr de răutatea gratuită şi de hărţuirea unor persoane care intră neinvitaţi, ba chiar încălţaţi cu cizme murdare în casa mea virtuală, fără pic de jenă, ori atitudine creştinească. Nu am nicio îndoială că sunt câteva persoane, nu dau nume, se ştiu ele bine, care nu înghit adevărul şi care se ascund sub pavăza României Evanghelice şi nu numai, doar ca să-şi arunce eventualele frustrări, bârfe, răutăţi sau complexe.
Din articolul postat în linkul de mai sus, reiese că aş fi insignifiantă în lumea scrisului. Păi dacă tot sunt neimportantă de ce ai scris despre mine, domnule, care nu ai curajul să te semnezi sub articol? Un creştin, copil de Dumnezeu adevărat, nu are nimic de ascuns.Ori tu....
Spui că ai atenţionat asupra lui John Pop, arătându-i caracterul...Am să-ţi spun ceva care ar trebui să te pună pe gânduri: Nu eşti prea departe de el, cel puţin aşa reiese din tonul şi limbajul folosit, că tot aminteai de bădărănie...
Bine ar fi să-ţi păstrezi frustrările pentru clipele de intimitate cu Dumnezeu, să i le spui doar lui. Poţi să-i spui că eu sunt foarte mică şi tu atât de "mare" că nu-ţi mai încapi în piele. Am un sfat pentru tine: aleargă mult, măcar câteva staţii, să scapi de greutate, să fii mai ager în gândire, în simţire şi mai aprins în dragostea lui Dumnezeu. Păi, dacă tot se numeşte România Evanghelică, s-ar cuveni să fie un site dedicat în mod special Lucrării de evanghelizare şi aproape infim spre deloc la capitolul - Faptul divers, sau bârfe de tot soiul.
Aştept ziua în care clevetirea şi bârfa să dispară din blogurile celor care-şi spun,  sau se cred "aleşi". Dacă cei enumeraţi pe finalul articolului, Teofil Stanciu, Dionis Bodiu, Marius Corduneanu, Alin Cristea,  ca fiind cei mai buni blogări, se simt frustraţi de scrisul meu, atunci, îmi pare rău, dar nu am de gând să concurez cu nimeni. Eu îmi respect cititorii, nu fac din scrisul meu doar pentru o mai mare audienţă, prilej de bârfe şi scandal virtual. Nu-mi stă în caracter să jicnesc pe nimeni, aleg să folosesc multă delicateţe în tot ce scriu. Am o brumă de har, direct de la Tatăl meu şi Lui îi mulţumesc şi pe această cale. Motivul principal al scrierilor mele este poezia, ca odă Creatorului şi Mântuitorului meu.
Nu am nimic de împărţit cu nimeni. Nu concurez cu nimeni. Nu am veleităţi de vedetă.

PS. Cer scuze site-ului New Creştin,  dar şi celorlalte siteuri, care din motiv că au preluat articolele mele , au reintrat sub tirul răutăţilor gratuite din România Evanghelică

elena marin alexe

Ce bine, Doamne

Ce bine, Doamne , că mă ştii
de când eram numai un plod,
ce bine că m-ai ridicat
când rătăceam căzută-n glod.

Ce bine, Doamne, că-mi cunoşti

Gândul şi fapta-n amănunt,
c-ades mă ierţi, când mai greşesc
şi pot s-o iau de la-nceput

.

Ce bine, Doamne, că mi-ai dat
puterea de-a ierta mereu,
să nu apună soarele
peste mânia ce-o port eu.

Ce bine Doamne, că mă vezi
şi totuşi nu mă-nvinuieşti,
pentru-că Dragostea e scrisă
în tainele dumnezeieşti.

Ce bine, Doamne- mi spun mereu,
că pot să m-oglindesc în Tine,
să iert pe alţii nu mi-e greu,
căci şi Tu m-ai iertat pe mine.

Ce bine Doamne că mi-ai pus
pe buze o cântare nouă
mi-ai dat iubire, mi-ai dat har,
Te regăsesc în astea două.

Ce bine, Doamne, o, ce bine!
că Te-am ales când m-a durut
şi-am înţeles dragostea mare
din clipa când Te-am cunoscut.

Lacrima roşie

Alergând
despletită, peregrină,
mi-ai bătut în poarta vieţii,
toamnă dragă...

Ţi-am privit chipul obosit
de vânturi şi ploi,
până mi-ai desenat
mila pe suflet cu
răcoarea ceţii.
Să te invit aş fi vrut,
la o cafea,
dar te-ai sustras
grăbită,
lăsându-mi în palmă
o lacrimă roşie...

Cădeau
frunzele ruginii
din castan,
acoperindu-mi fruntea
cu tristeţea
primei nopţi albe, de bruma
căzută în noiembrie.

Iar eu, prizonieră,
adorm între vis şi realitate,
urmărită miraculos
de ochiul Luminii.

Încă
mai strâng lacrima în pumn.

Elena Marin Alexe

De la o vreme găsesc

De la o vreme
găsesc
lucrurile pierdute de tine..
ieri ţi-am găsit zâmbetul
uitat de ceva vreme,
oglindindu-se
în fântâna din curte..
azi când primul mesager al zorilor
mi-a plâns pe umăr
ţi-am găsit speranţa
lipită pe buza
unei ceşti de cafea..
acum câteva minute
am găsit într-un sertar
prima felicitare pe care mi-ai scris-o
de ziua mamei..
le-am adunat şi
rând pe rând
ţi le-am aşezat la picioare..

Cine ştie dacă într-o bună zi
nu îţi voi aduce înapoi
timpul pierdut
departe de mine!

elena marin alexe

Locul naşterii mele, Fălticeni

Am preluat tacit 'o leapşă' de la Monica Olteanu, căreia ţin să-i mulţumesc pentru iniţiativă. M-aş bucura să fie o scânteie şi pentru voi, să luaţi drumul copilăriei, la pas...cu gândul şi inima...
De câtva timp, dorul de locurile în care am văzut lumina zilei mă cheamă, mereu, să arunc măcar o privire şi să port un gând în amintirea lor şi a unor timpuri apuse dar păstrate încă, licărind în străfundul inimii mele.

M-am născut, în orăşelul Fălticeni din jud.Suceava, un loc patriarhal şi plin de ospitalitatea obişnuită localnicilor acestor locuri.

FĂLTICENI – aşezare cu urme din epoca bronzului şi altele din secolele III si IV era noastră. Existenţa localităţii este atestată şi de unele documente din veacul al XIII lea.

Din nefericire, nu mi-au mai rămas pe acele dragi meleaguri, decât câteva rude îndepărtate şi foarte puţini dintre prietenii mei. Nu am mai ajuns acolo de prin 2001.

Mi-e dor de locurile sălbatice pe unde hoinăream cu prietenii..

foto- Mihai Tudosa- Falticeni

Doamne ce dor imi este de aceste nepretuite locuri..

Mi-e dor şi de străzile umbrite de tei, de strada Mare...

Mai întâi am avut ca locuinţă o casuţă cu doua camere şi o prispa cu lut, pe care mama mea o primenea la sărbatori ungând-o cu lut proaspat. Apoi in 1960 ne-am făcut o casă mai mare, străjuită de doi nuci şi o grădina frumoasă, pe care am imortalizat-o în una din lucrările mele: Aici mi-am purtat frumoasele clipe ale copilăriei...

Mi-e dor de vechea gară a oraşului prin care mi-am călătorit paşii de atâtea ori...

Nu am să pot uita serbările câmpeneşti din Dumbrava Minunată...

Despre Fălticeni trebuie spus, că dupa Bucureşti si Iaşi, este al treilea oraş din tară de a cărui nume se leagă biografia unor mari scriitori şi oameni de cultură şi arta, începând cu Matei Milo. Aşa că, dacă veţi trece prin acest loc, vă invit să vizitaţi casele memoriale, încercând să vă racordaţi la canalul de aleasă simţire sufletească generat de acest minunat tărâm, care musteşte de legendă.

Am să dau doar câteva repere:

Casa memorială Mihail Sadoveanu

Casa memorială Nicolae Labiş

Casa memorială Ion Creangă, unde a locuit Nică, pe timpul cât a fost elev al şcoalei de catiheţi din Folticeni...

Casa apelor Mihai Băcescu dar şi tribunalul...

.




Muzeul sculptorului Ion Irimescu..

Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni se inaugurează in 1972,de către scriitorul Eugen Dimitriu, în casa cladită de băneasa, Anastasia Cichirdic înainte de 1880, clădire dăruită muzeului, de dramaturgul Horia Lovinescu. Galeria deţine şi o bibliotecă documentară, ale cărei baze fuseseră puse în 1918.

Orasul Fălticeni este supranumit şi oraşul oamenilor de seamă. La Fălticeni au trait şi au creat, iluştrii oameni, cum ar fi: Ion Creangă, Nicu Gane, Mihail Sadoveanu, Dinu Cocea, N.N.Beldiceanu, Ion Dragoslav, Anton Holban, folcloristul Artur Gorovei, Eugen Lovinescu, poetul Nicolae Labis, actorii Matei Milo, Grigore Vasiliu Birlic, Jules Casaban şi alţii..

Aşa arată acum Fălticeniul pe strada Sucevei, dar mie aceasta imagine nu-mi mai spune nimic.

Mă îndrept, grăbită, spre renumita linie de tren : capăt de linie, Fălticeni, unde amintirile mele au făcut casă bună cu timpul trecut!.

foto Mihai Tudosa- Falticeni

Sfârşit de poveste, dar, nu şi de gânduri: Doamne dacă eu nu am uitat aceste meleaguri, Te rog NU LE UITA NICI TU! Adu-ţi aminte de ele, în marea Ta dragoste.

Şi dacă v-aţi plictisit, nu vă obosiţi să mai lasaţi o urmă a trecerii voastre pe aici...vă înteleg.
Doamne cum mai trece timpul!!!

elena ,marin alexe