Păstrează raza de soare

Dacă vântul cu-adierea-i
Tâmpla caldă ţi-o atinge
Inima se-nviorează
Ochiu-n taină nu mai plânge

Chiar dacă talazul vieţii
Îşi arată iar furia
Sufletul se potoleşte
Se împrăştie urgia

Orice te-ar lovi cu ura
Ce ar vrea să te doboare
N-ar avea putere dacă
Ai păstra raza de soare

În adâncul tău priveşte
Dacă ai lumina bună
Vei putea cu uşurinţă
Să învingi orice furtună

Îndrăzneşte cu speranţă
Cineva de sus veghează
Dacă vei culege pacea
El te binecuvântează

elena marin alexe

Timpul meu

Cosiţele mi-au albit devreme,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o ia razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,

 legănându-se între cer şi pământ
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...

elena marin alexe

Dimineaţa..

Mireasma cerului
în revărsatul zorilor,
umple potirul când
stau la sfat cu Dumnezeu.
Sarcasmul şi dezamăgirile fug,
care încotro apucă.
Cad picuri de ploaie
pe veşmântul verde crud
al primăverii îndoielnice,
grădina sufletului înfloreşte,
prinde viaţă,
sub privirile Lui.
Zâmbetul divin alungă aburii morţii,
iar nepreţuitele mele lacrimi
îmbie floarea
să-şi deschidă cupola petalelor,
spre gloria Lui!

Elena M . Alexe

De la o vreme găsesc

De la o vreme
găsesc
lucrurile pierdute de tine..
ieri ţi-am găsit zâmbetul
uitat de ceva vreme,
oglindindu-se
în fântâna din curte..
azi când primul mesager al zorilor
mi-a plâns pe umăr
ţi-am găsit speranţa
lipită pe buza
unei ceşti de cafea..
acum câteva minute
am găsit într-un sertar
prima felicitare pe care mi-ai scris-o
de ziua mamei..
le-am adunat şi
rând pe rând
ţi le-am aşezat la picioare..

Cine ştie dacă într-o bună zi
nu îţi voi aduce înapoi
timpul pierdut
departe de mine!

elena marin alexe

Amurg

Un amestec de roşu şi verde
Printre ramuri de plop, strecurat
Cu o sită de aur măiastră,
În culori de Eden ruinat.

Plânge şi firul de iarbă,
De vântul trufaş asuprit,
Tremură crengile, mute,

În adânc de amurg liniştit.

Obosit este pasul, ce-atinge
Puntea de peste pârău,
Copleşită de-aduceri aminte,
Mă adun între bine şi rău.

Eu, ca şi toamna, Părinte,
Un amestec de roşu şi verde. 

Dar mai pâlpâie-n mine nădejdea,
Că există un ochi ce mă vede.

elena marin alexe 2009.