O altă iarnă

Câte ierni au trecut peste ani,
Ți-au lăsat umbre albe de-argint
Prin pletele-ți fir de mătase,
S-au pierdut zile în labirint.

La-nceput te-au iubit primăveri,
Presărându-ti în cale alei,
Alergai zile-ntregi, căutând
Tufe albe, gingași ghiocei.

Mai apoi, trandafirii cu țepi
Te-mbiau să-i privești și s-alegi,
Din miresmele tainice-n zori,
Pe cel galben te-opreai să-l culegi.

Prin aromele toamnei, curând
Te-a găsit ruginiul din vii,
Să-i rămâi credincioasă mereu,
A pictat frunzele aurii.

Acum iernile albe tresar
Când îți mângâie părul, duios
Cerne fulgi printre firele moi,
Vântul iernii, cu aer voios.

O altă zi, o altă iarnă,
Doar Dumnezeu poate să știe,
Cât timp mai ai în lumea asta,
Aleargă pentru veșnicie!

Să nu pui preț pe tinerețe,
Căci trece repede ca visul.
Eu am pus preț doar pe Golgota
Știu că m-asteaptă Paradisul

elena marin alexe

VISUL ALB

Tul diafan, din boabe de cleștar
Ce prind viață într un joc sprințar,
S-agață de pomi și cade în somn,
Deasupra lui, cerul se-ntinde diform.

Zâna cea alba răsfiră în zări
Podoabe rare, pe cele cărări,
Totul îngheață, iar norii tăcuți
Colindă cu fulgi pe case și curți.

Ziua e mică, nu-ți vine să crezi,
Raza de soare abia o mai vezi,
Salcia tristă oftează-ndelung,
Plânge cu verde, drumu-i prea lung.

În sobă, focul pictează văpăi,
Ce tare mi-e dor, s-aud zurgălăi,
La sănii, zburând pe ulita mea,
Iar eu să alerg pe- o rază de stea.

E noapte, târziu, în mine e frig,
Urcată pe nor, visez că Te strig,
Ridic mâini spre cer, mă rog să revii
Pe cerul pustiu, Lumină să-mi fii.

elena marin alexe

Nimic fără Dragoste

Motto:
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea – Psalmii 119:105.

 Azi e luni, îndată-i joi

Doamne cum aleargă ceasul

Nevăzut trece prin noi

Nici nu-i observăm popasul.

Avem traiul efemer,

Dar ne agităm degrabă

În loc să tânjim spre cer

Inima ne-o facem roabă,

Când privim cu ură-n jur

Să găsim la alții pata

Nu veghem la propriul drum

Nu ne pasă, că răspalata,

Pregătită pentru noi

Își va pierde strălucirea,

Căci trăind uscați și goi,

Ne vom pierde mântuirea.

E păcat de timpul scurs

De-orice clipă risipită,

Purtând bârna-n ochi ești orb,

Te afunzi, cazi în ispită.

Azi mă rog, vino Isus,

Rupe lanțul ce ne leagă,

Vrem să ne trezești din somn,

Să-Ți dăm inima întreagă.

Alergarea-i pe final

Să ne ținem trezi la minte,

Vine Domnul în curând,

Suflete, să iei aminte!

Nu sunt vorbe de prisos,

Dintr-o simplă poezie,

Domnul este așa aproape,

Plină candela să-ți fie.

Roagă-te neîncetat,

Dragostea ud-o cu lacrimi,

Ca să crească tot mai mult,

Sparge ziduri, sfarmă patimi,

Poartă-te ca un copil

Care iartă și iubește,

La blândețea lui Isus,

Ia aminte, te gîndește...

Poart-ți viața zi de zi

Fără falsă modestie,

Căci Isus cunoaște tot,

Fie-ți silă de mândrie.

Este-n lume vreun folos,

Merită să-ți pierzi răsplata?

Fiincă tot privind în jos

Rupi relația cu Tata.

Ziua-ți trece fără rost

Lasă ura și-nvrăjbirea,

Roagă-te , mai stai în post,

Cultivă-ți mai mult iubirea.

Umpleți candela cu ea,

Mirele-i gata să vină,

Lipsa dragostei de sus

Te va murdări de tină.

Râul de iubire-i viu

La Golgota el mai curge

Vino, soarbe cu nesaț,

Balsam este-n sfântu-I sânge.

O cunună vei primi,

O haină de sărbătoare,

Dumnezeu e dragoste,

Dragostea-i nemuritoare!

elena marin alexe

Nostalgie

Se tânguie vântul prin ramuri de tei
Ai vrea s-aduni vara, în brațe s-o iei,
S-o legi cu frânghii, de inima-ți rece
Dar tristă privești, vezi timpul cum trece.

Răsar fire albe la tâmple mereu,
Te strigă pe nume, ades, Dumnezeu,
De teamă oglinda încerci s-o dosești
Să nu te-nfiori, când în ea te privești.

Dar timpul nu stă niciodată în loc,
Nu poți să-l păstrezi, să-l ții strâns, nu-i breloc,
El curge,se cerne-n clepsidră mereu
De nimeni oprit, numai de Dumnezeu.

elena marin alexe

De-o viaţă de om

De-o viaţă de om, m-adun în cuvinte
cu suflet deschis, merg tot înainte.

Deşi nu-mi doresc, observ la tot pasul
minciuna, urzind, nu-i tremură glasul.

Necazuri pe rând vor să mă doboare,
ascund viclenii, întunecă soare.

Pe-un colţ de pământ mă vreau în  Lumină,
dar umbre apar, în noaptea senină.

Toţi anii pierduţi prin mine aleargă,
cuvintele vii ar vrea să le şteargă.

Îmi pun baricade la geamuri, la uşi
când ura mocneşte, cu ochii ascunşi

Şi ipocrizia loveste mai rău,
c-aproape mă-mpinge la margini de hău.

Alături îl am doar pe omul iubit,
ce-ades mă alină, cu glas potolit.

Chiar dac-au trecut ani mulţi peste mine,
am fost amândoi la greu şi la bine.

Dar timpul se scurge si când ne e greu,
se-adună şi grijuri în sufletul meu.

Când simt că cedez, mă plec iar în rugă,
-Tu, Doamne, cobori şi frica-mi alungă

În braţele Tale speranţele cresc,
zâmbind printre lacrimi, îţi spun, Te iubesc!

elena marin alexe

Timpul meu

Cosiţele mi-au albit devreme,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o ia razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,

 legănându-se între cer şi pământ
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...

elena marin alexe

Chip vremelnic...

"Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice"

O.Paler