Se afișează postările cu eticheta margaritare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta margaritare. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

O altfel de urare



Dragii mei, Prieteni, fraţi
Azi cu toţi vă adunaţi
Cuvântu-mi să-l ascultaţi
Mai departe să-l purtaţi.
Iată, Anul Nou se-arată,
A pornit în lumea toată,
Să dea Domnu-n România
Să răsară şi să crească
Dragostea, prietenia.
Să-mplinim ce-a spus Scriptura,
Dintre noi să piară ura,
Să-nflorească doar Iubirea
Între fraţi, între surori
Şi în loc de vorbe rele,
Să ne-ntâmpinăm cu flori.
Pe părinţi să-i respectăm,
Cât putem să-i ajutăm
Hai să ne-ndemnăm la bine,
Eu pe tine, tu pe mine.
Să citim des în Scriptură
Și să fim atenți ...la gură,
Pe copii să-i creştem bine,
Cu învăţături creştine,
Să-L iubim pe Dumnezeu
Şi pe Hristos Fiul Său!
Să-nvăţăm ce e răbdarea,
Cinstea, mila, bunătatea,
Dărnicia şi dreptatea.
Vă doresc, la toţi, să fiţi
Împliniţi şi fericiti,
Cât va voi Dumnezeu,
Ocrotiţi de orice rău.
Dacă Îl vom asculta
Fața-I sfântă vom vedea
La anul şi LA MULŢI ANI!

elena marin alexe

vineri, 14 august 2015

La Fălticeni

Când revii în locurile copilăriei, timpul se opreşte în loc, ochii ţi se umezesc de amintiri dragi, inima o ia la fugă şi greu mai poţi ţine pasul cu ea...
Mi-am revăzut pastorul copilăriei şi adolescenţei mele, Orest Hapenciuc, acum în etate de 95 de ani, cu care am petrecut ore minunate.

Apoi, o zi întreagă am colindat strada copilăriei, unde am locuit până la vârsta de 26 de ani. Am imortalizat întâlnirea cu fratele meu, în faţa casei noastre, unde am admirat doar gardul făcut de tatăl nostru, restul fiind schimbat...

Am vizitat-o pe mama Senciuca, paznic la Cimitirul evreiesc...acum în etate de 94 de ani
Duminica am adus laudă Domnului în biserica unde am crescut...

La ieşire ne-am reîntâlnit cu cei mai vechi dintre prieteni şi fraţi.





 Am plecat din micul orăşel, cu amintirea străduţelor, dintre care, unele, mai păstrează patina timpului copilăriei noastre.


La plecare pot spune doar, Doamne binecuvântează Fălticeniul meu drag!

elena marin alexe

luni, 29 decembrie 2014

De-o viaţă de om




De-o viaţă de om, m-adun în cuvinte
cu suflet deschis, merg tot înainte.

Deşi nu-mi doresc, observ la tot pasul
minciuna, urzind, nu-i tremură glasul.

Necazuri pe rând vor să mă doboare,
ascund viclenii, întunecă soare.

Pe-un colţ de pământ mă vreau în  Lumină,
dar umbre apar, în noaptea senină.

Toţi anii pierduţi prin mine aleargă,
cuvintele vii ar vrea să le şteargă.

Îmi pun baricade la geamuri, la uşi
când ura mocneşte, cu ochii ascunşi


Şi ipocrizia loveste mai rău,
c-aproape mă-mpinge la margini de hău.

Alături îl am doar pe omul iubit,
ce-ades mă alină, cu glas potolit.


Chiar dac-au trecut ani mulţi peste mine,
am fost amândoi la greu şi la bine.

Dar timpul se scurge si când ne e greu,
se-adună şi grijuri în sufletul meu.


Când simt că cedez, mă plec iar în rugă,
-Tu, Doamne, cobori şi frica-mi alungă

În braţele Tale speranţele cresc,
zâmbind printre lacrimi, îţi spun, Te iubesc!

elena marin alexe

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

COȘULEȚUL CU MERE DE AUR

Dacă este flămând vrășmașul tău, dă-i să mănânce,
dacă-i este sete, dă-i apă să bea.

Căci făcând așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui,
și Domnul îți va răsplăti   
Proverbele 25: vers, 21 si 22.