Nu uita

Pentru toţi prietenii mei, care păşesc la plimbare azi.
Vă invit să ascultaţi unul dintre poemele mele, recitat cu har de Lucian Dumbravă.

elena marin alexe

BUCURII

Bucurii, de suflet, aşa denumesc eu Antologia revistei, USCÂND O LACRIMĂ, revistă înfiinţată de domnul Dumitru Negoiţă. Ca şi colaborator al acestei reviste de cultură, mi-am adus şi eu prinosul la această Antologie.

 

Mulţumiri d-le Negoiţă! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

elena marin alexe

Odă

Eşti Universul vieţii mele,

Eşti Absolut şi eşti Concret,

Eşti Geana zărilor albastre,

Maestru, Pictor şi Poet.

Eşti Fondator a toate cele,

Eşti Împărat, Judecător,

Eşti un Luceafar printre astre

Şi singurul Clarvăzător.

Eşti Lacrima de fericire,

Eşti Stea ce-n veacuri străluceşti,

Eşti Pacea, Mila, Mântuirea,

Divinul sferelor cereşti.

Eşti Mâna care mă susţine,

Eşti Călăuză-n drumul greu,

Eşti Vocea care ades mă strigă

Cetate tare-n drumul meu.

Eşti Mângâiere-n încercare,

Eşti din vecii Biruitor,

Eşti Cel ce-nvinge pentru mine,

Medicul bun, Vindecător.

Eşti Domnul înviat din slavă,

Eşti Îndurat, Sfătuitor,

Eşti Calea, Adevăr, Viată,

Cuvânt, Lumină, Creator.

Eşti Tot ce am mai scump pe lume,

Eşti Trandafirul din Sharon,

Eşti Aurora dimineţii,

Domneşti pe-a cerurilor tron.

Eşti Începutul şi Sfârşitul,

Eşti Unic, Sfânt doar Tu, eşti Bun,

Eşti Siguranţa Mântuirii,

Iar eu sunt doar un biet nebun...

Eşti Dragostea, mareaţă, sfântă,

Eşti Bucurie, eşti Extaz,

Eşti Oaza din pustiul vieţii,

Eliberarea din necaz.

Eşti Căpitan de cursă lungă,

Eşti cel mai priceput Cârmaci,

Eşti Avocatul apărării

Dreptate sufletului faci.

Eşti Arhitectul, Ziditorul,

Eşti Astrolog, eşti bun Pescar

Eşti Sculptor, eşti Semănătorul

Din crucea Ta picură Har.

Eşti Analistul, Inginerul,

Eşti cel mai cunoscut Chirurg,

Eşti Autorul cărtii vieţii

Liniştea blândă în amurg.

Eşti Infinitul creaţiunii,

Eşti Cel mai mare-ntre Profeţi,

Eşti Minunat, eşti Vegheatorul,

Plin de răbdare înc-aştepţi.

Eşti Taină, eşti Învăţătorul

Eşti singurul Neprihănit,

Eşti Fiul Domnului Cel Veşnic,

Dar pentru mine Te-ai jertfit.

Eşti Îndurare, Salvatorul,
Eşti naturalul, eşti gândirea,
Eşti plus sau minus infinitul
De când creat-ai omenirea.

Eşti tot ce-nseamnă Împlinire,

Eşti Armonie, Apogeu,

Eşti Totul, Totul, pentru mine,

Eşti Domnul , Dumnezeul meu!

elena marin alexe

Ştii tu cine

( pentru Simo )

Spune-mi , astăzi, ştii tu, cine
E alăturea de tine,
Când ţi-e bine, sau ţi-e rău,
Cin' te mângâie mereu?

Cine-ţi dă de dimineaţă
Stropi de bucurii în viaţă?
Cine scoală răsăritul,
Sau coboară asfiinţitul?

Stii tu, cine-mparte viaţă
şi sapă  ridul pe faţă?
Lacrima cine ţi-o şterge
Când nimic nu pare a merge?

Spune-mi, ploaia cine-o cerne
Galaxiile eterne
Cine le orânduieşte
Şi pe om cine-l iubeşte?

Stii cumva, cine cunoaşte
Clipa când omul se naşte?
Sau când viaţa se sfârşeşte,
Oare cine porunceşte?

Haide spune-mi cine-ţi poartă
Grija sufletului toată?
Cine rănile-ţi alină
Cin' te-a absolvit de vină?

Sus pe deal urcând calvarul
Cine ţi-a purtat amarul?
Ce înseamnă pentru tine
Vestea că Isus revine?

elena marin alexe

Nu-i uşor să urci

Să urci spre colinele albe
nu-i drumul atât de uşor,
mai cazi, te răneşti, câteodată
lumina se-ascunde sub nor.

Atunci crezi că nu mai poţi merge,
prin beznă n-ai cum să păşeşti,
aluneci mereu pe cărare,
te-ntrebi de mai poţi să iubeşti...

Te pleci la izvor cu speranţa
că apă vei bea din belşug,
dar iată, te-adapi doar cu lacrimi,
din zori până către amurg.

Nimic nu te-opreşte din cale,
nici rănile care te dor,
la piept strângi eterna dorinţă,
să-ţi fie traiul dulce zbor.

Citeşti într-o carte străveche,
că deşertăciune e tot,
pe dată-nţelegi rostul jertfei
şi-ngaimi într-o rugă: nu pot...

Priveşti înspre cer, cu mirare,
de ce nu se schimbă nimic?
şi râul de amărăciune
devine acerb inamic.

Degeaba aştepţi bucurie,
orice-ai încercat s-a topit
ca fulgul de nea, când e soare,
speranţele s-au năruit.

Te frângi în suspine şi glasul
se zbuciumă-n tine acum,
ai vrea să-ţi găseşti alinare,
puteri, să porneşti iar la drum.

De sus, Cineva te priveşte
şi mâna-ţi întinde la greu,
aşa că mai urci înc-o treaptă,
când prieten îţi e Dumnezeu.

În suflet se naşte nădejde
şi norul dispare uşor
tu uiţi de dureri şi de lacrimi
când fruntea ţi-o pleci, urci în zbor.

elena marin alexe

Uluitor...

Emine...

De obicei nu urmăresc asemenea emisiuni, dar butonând am dat de burtiera cu litere de o şchioapă:
Statul vrea să-i ia cei 9 copii! Mama ameninţă!
Emine, femeia de etnie turcă, din satul "Lumina" , jud. Constanţa ţipă şi îşi trage hainele de pe ea, într-o criză de furie, ori, poate  mai degrabă vrând să impresioneze reporterul. Aflu, că luna trecută a dus ea însăşi un copil de câteva luni mâncat de şobolani...la urgenţă, acum îl vrea înapoi. 
De curiozitate am urmărit povestea nenorocită a celor 9 copii amărâţi, care au neşansa să aibă asemenea monstru care nu merită să se numească mamă. Păi dacă ea este mamă, eu ce sunt? Mamele care se sacrifică pentru binele copiilor lor, cum se pot numi? 
Aflu că cel mai mare, un băiat de 15 ani nu a mers niciodată la şcoală, dealtfel  niciunul nu merge la şcoală.
Nu înţeleg ce a făcut Protecţia copilului din jud. Constanţa până acum. Cum, Doamne, să laşi responsabilitatea unor suflete nevinovate în seama unei femei retardate, dar, care nu ştie decât să cheltuiască, doar pentru ea, alocaţiile celor nouă copilaşi,  în timp ce micuţii trăiesc fără pic de condiţii umane şi îndură foamea?

Faceţi ceva oameni buni, voi cei de la Protecţia copilului. Salvaţi copiii!

elena marin alexe

Canon

Vino iar, o dulce rază,

În noapte mă ţine trează.

Cazi pe frunte şi pe suflet,

Pe inimă şi pe umblet.

Şterge lacrimi de sub pleoape

Să te simt cât mai aproape.

Balsam picură-mi pe buze,

Alungă clipe confuze,

Iar în revărsat de zori

Aşterne rouă pe flori.

Lasă vântul să adie

Ca să-i simt blândeţea vie

Sus pe deal lângă izvor,

Să-mi mai ostoiesc din dor.

C-aş zbura, să trec de umbre,

Tălpile să mă preumble

Pe la casa părintească,

Liliacul să-nflorească,

Mândru ca şi altădată

Când eram la mama fată.

Pe taica să mi-l alint

Pe şuviţele de-argint.

Acum inima mă doare

De dor şi de supărare.

Că-mi trec zilele cu anii

Şi adun numai strădanii.

Clipele se duc în fugă

Abia dacă-ngân o rugă,

Când mă culc, sau când mă scol,

Celui Ce mă ocroteşte,

Mă alină, mă iubeşte.

Clipă trece, clipă vine

Doamne dă să fie bine.

elena marin alexe

Iernile aristocrate

Iar mă prinde dor  de albul iernilor aristocrate

care îmbrăcau grădina în văluri immaculate

Ochiul plânge ramuri goale peste tot e tern şi doare

Numai vântul nemilosul bate fără încetare

Prin ferestrele ochioase rar privirea se strecoară

Satul plânge prin unghere cenuşiul de afară

Înhămaţi la carul mare norii negri dau năvală

Peste nucul din ogradă împietrit de amorţeală

În tăcerea nefirească îmi trimit gândul departe

Către Cel ce din vecie, viaţă peste tot împarte

-Domn al zărilor măiastre cerne-ţi albul peste ţară

Inima să înflorească bucurii la drum de seară

Clipele să se prefacă într-o iarnă fermecată

Şi să ningă cu Iubire, cum n-a mai nins niciodată

elena marin alexe