Se afișează postările cu eticheta Simona. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Simona. Afișați toate postările

luni, 8 iunie 2015

Coşuleţul cu mere de aur



Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?
 Dupa cum este scris: "Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat."
 Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
 Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
 nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru. 

Romani 8.35/39

elena marin alexe

miercuri, 18 februarie 2015

Ştii tu cine

( pentru Simo )

Spune-mi , astăzi, ştii tu, cine
E alăturea de tine,
Când ţi-e bine, sau ţi-e rău,
Cin' te mângâie mereu?

Cine-ţi dă de dimineaţă
Stropi de bucurii în viaţă?
Cine scoală răsăritul,
Sau coboară asfiinţitul?

Stii tu, cine-mparte viaţă
şi sapă  ridul pe faţă?
Lacrima cine ţi-o şterge
Când nimic nu pare a merge?

Spune-mi, ploaia cine-o cerne
Galaxiile eterne
Cine le orânduieşte
Şi pe om cine-l iubeşte?

Stii cumva, cine cunoaşte
Clipa când omul se naşte?
Sau când viaţa se sfârşeşte,
Oare cine porunceşte?

Haide spune-mi cine-ţi poartă
Grija sufletului toată?
Cine rănile-ţi alină
Cin' te-a absolvit de vină?

Sus pe deal urcând calvarul
Cine ţi-a purtat amarul?
Ce înseamnă pentru tine
Vestea că Isus revine?
elena marin alexe

vineri, 12 septembrie 2014

BUCUREŞTI


Am respirat aerul capitalei preţ de câteva zile.
Mai întâi am descoperit Centrul vechi al Bucureştiului, care m-a încântat, purtându-mi gândurile şi amintirile spre alte vremuri...de mult apuse. În contrast cu arhitectura veche, două motoare de ultimă generaţie par rătăcite pe aici...

Cântăreţii ambulanţi te fac să te întorci în timp...




În altă zi am colindat pe Calea Victoriei şi am fost la Ateneu..

La statuia lui Carol ...se filma o scenă ...

În spatele meu Palatul regal încă îşi păstrează distincţia şi misterele...
Am lăsat o amprentă în răcoarea fântânilor de la Piaţa Universităţii, care dacă ar putea...multe ar avea de povestit.

Seara am poposit până târziu la Cărtureşti, la taifas cu Van Gogh..

Când am plecat, la închidere, Cărtureştiul ne privea cu ferestrele atinse de lumină...
Noapte bună, Bucureşti! Mulţumesc Simo!


marți, 1 aprilie 2014

În sfârşit primăvară...

Mult aşteptata primăvară ne-a deschis poarta si nouă aici la Vrancea. Liber şi ademenit de razele soarelui care ne îmbrăţişează cu multă căldură, sufletul pare să se fi ostoit, iar noi îi zâmbim primăverii şi mulţumim lui Dumnezeu.
Aşteptăm sărbătoarea creştinilor , Paştele, cu multă bucurie şi emoţie...
 

Vă doresc şi vouă celor ce treceţi pe aici o primăvară minunată!
Elena M. Alexe

joi, 7 noiembrie 2013

Final de octombrie



Dumnezeu smălţuieşte chipul toamnei
în irizari galben-roşcat,
presărându-i curcubeie de frunze în poală.
Verdele pasager al ierburilor
capătă paloare, iar
auriul lor mă îmbie
să-l gust cu priviri nostalgice.
Palmele mele surprind înfiorate
gingăşia şi fragilitatea lor
atât de primitoare totuşi...
Parcă mi-aş culca inima obosită
pe covorul covârşitor de trist
ce îmbie drumeţul la popas.
În străfunduri sufletul
mi se proşterne în rugăciune şi admiraţie.
Raze încă dulci, mângâietoare,
îmbrăţşează dezgolite ramuri
cu tandreţe neprefăcută.
Când arborii se dezbracă de adevar,
himerele rămân
stăpâne peste pădurea căţărată pe deal,
urmărită de păsările ochilor mei.
care pironesc zările
într-o zi cu accente însorite
şi iz de octombrie, şoptind:
- Eu ca şi toamna Părinte
Te iubesc.



elena marin alexe