Unic în măiestrie

Mi s-au rătăcit privirile

în jocul galben auriu

ce smălţuieşte covorul
efemer, care suspină sub paşii mei
osteniţi de cale.

Meşter iscusit, Tesătorul,

a topit nuanţele

din cele patru zări,

le-a cernut prin sita dragostei

şi le-a dat numele - Toamnă.

Unic în măiestrie,

incapabil de erori,

zâmbeşte inimii mele,

care se pleacă cu sfială

într-o eternă reverenţă.

Tăcute, privirile rămân agăţate

de poala hainei Lui.

elena marin alexe

Greu de descifrat

 

 

Când plângi Tu Doamne
se-nfioară tot cerul
oftează pământul
până la marginile lui
Se zbuciumă talazurile mărilor
iar pustiul urlă din străfunduri
pornind furtuni de nisip
zorii zilei se sfiesc să apară
lăsând greul pe umerii nopţilor

Când plângi Tu Doamne
fumegă munţii înalţi
prind a clocoti în străfundurile lor
hăurile întunecoase şi umede
câmpiile îşi ascund faţa
în umbra copacilor solitari
străjeri ai zărilor albastre

Când plângi Tu Doamne
geme universul şi se frământă
de durere scuturând stelele
din bogatele-i plete
Doar omul pe care l-ai iubit
până la moarte
rămâne impasibil ca o mască
greu de descifrat
deşi i-ai dat chipul Tău 

elena marin alexe

Coşuleţul cu mere de aur

Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?
 Dupa cum este scris: "Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat."
 Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
 Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
 nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru. 

Romani 8.35/39

elena marin alexe

Aştept ploile

 

 

Aştept ploile să vină
Sol de noapte la fereastră
Să mă legene pe braţe
Plâns de inimă albastră

Ropotind până spre ziuă
Murmur fără de oprire
La poveşti să stăm culcate
Taine curgă în neştire

Spre zori să deschid fereastra
Să dau soarele deoparte
Ploaia molcomă să plângă
Eu s-adorm citind o carte

Aştept ploile să vină
Să ne spunem dorurile
Toamna să ne regăsească
Să nu tragem storurile

Din copaci s-or cerne frunze
Vântul le-a purta departe
Aştept ploile să vină
Cu miros de gutui coapte

elena marin alexe

E iaraşi toamnă Doamne

E iaraşi toamnă Doamne

pe dealuri peste văi

Şi-s pârguite poame

cu foc din ochii Tăi

Jeleşte frunza-n vie

privind spre cer cu-amar

Stă trista despuiată

de-al strugurilor har

În mine frunza cade

cu jale la pământ

Când muşcă întristarea,

m-apropii de Cuvânt

Nici roua de pe iarbă

n-o mai alint în pumn

iar inima întreabă

şi nu ştiu ce să-i spun

Mă mai mângâie vântul

cu adierea lui

Dar si el trece-n goană

prin viaţa omului

Umbrită azi nădejdea

agaţă nori în tei

Greu mai zăresc lumina

ascunsă printre ei

Insingurată floarea,

în seară s-a ascuns

Să nu-i vad ofilirea,

sub vălul nepătruns

Tăcut se cerne timpul

în mine totu-i scrum

Îngenunchez la cruce

pe-o margine de drum.

Căci totuşi toamna asta

pe suflet mi-a săpat

Inflexiuni de galben

de printre zări pictat