Aştept ploile

 

 

Aştept ploile să vină
Sol de noapte la fereastră
Să mă legene pe braţe
Plâns de inimă albastră

Ropotind până spre ziuă
Murmur fără de oprire
La poveşti să stăm culcate
Taine curgă în neştire

Spre zori să deschid fereastra
Să dau soarele deoparte
Ploaia molcomă să plângă
Eu s-adorm citind o carte

Aştept ploile să vină
Să ne spunem dorurile
Toamna să ne regăsească
Să nu tragem storurile

Din copaci s-or cerne frunze
Vântul le-a purta departe
Aştept ploile să vină
Cu miros de gutui coapte

elena marin alexe

ploaia

Salcia udă loveşte-n fereastră
cu braţele lungi de zână maiastră ..
pletele-i verzi răsucite-n furtună ,
lacrimi de ploaie frenetic adună

cerul se rupe sub vântul ce bate,
nici nu mai văd să citesc într-o carte ,
lumina adoarme, neagră e zarea,
sub cernerea dură geme cărarea .

ploaia topeşte verdeaţa din curte ,
infamă şi rea, nu vrea să asculte
nici jalea grădinii, nici trandafirul ,
care se-neacă visând la zefirul

ce tainic adie, când stelele dorm ,
la puii de păsări ce cântă prin somn.
Greu ropotul cade cu-nverşunare,
doar visul atinge raza de soare.

elena marin alexe

Ploaie mocănească

Storc umezeala în pumni
până la ultimul strop
apoi

cu fruntea rezemată
de răcoarea ceţurilor
dinspre Măgura,
fac autostopul
pe calea vieţii..
Până se crapă de ziuă,
rătăcesc dusă de gânduri,
scormonind în
iluzia primăvăratecă,
acompaniată doar
de şoaptele sacadate, monotone,
fatale clipelor melancolice,
picături şovăitoare,
reci, străine sufletului.

Ropotul
nu mai conteneşte,
legănându-se într-o parte şi-n alta,
ca o vorbărie plictisită,
atemporală,
ignorând tăcerea nopţii,
toacă cerul mărunt
sub privirile norilor
indiferenţi, părtaşi
la măcelul orb.

Sunt captiva
celei de-a patra zi,
de ploaie mocănească,
rebelă, pisăloagă,
îmbrăţişată adeseori
de tărâmul primitor,
şi binecuvântat,
de la Vrancea.

Aici
până şi ploile
ţes, nemuritoare,
magice legende,
iar norii rătăcitori
le povestesc
plângând
depărtărilor.

elena marin alexe

Când streşinile plâng

În noaptea asta
streşinile
plâng ,
comori de perle
în palme se
strâng ,
tremură-n mine,
amintiri
ce-s vii ,
arome de flori ,
dor de
bucurii .

Mugurii tresar
sub fulgul
de nea ,
visând soarele
ce-n zări
hoinărea
la verdele crud
mă gândesc
mereu
şi speranţă port
în sufletul
meu.

În noaptea asta
streşinile
plâng
şi cu jalea lor
inima îmi
frâng ,
adă Doamne iar
verde pe
câmpii ,
când stele doinesc
nopţilor
târzii.

elena marin alexe