VISUL ALB

Tul diafan, din boabe de cleștar
Ce prind viață într un joc sprințar,
S-agață de pomi și cade în somn,
Deasupra lui, cerul se-ntinde diform.

Zâna cea alba răsfiră în zări
Podoabe rare, pe cele cărări,
Totul îngheață, iar norii tăcuți
Colindă cu fulgi pe case și curți.

Ziua e mică, nu-ți vine să crezi,
Raza de soare abia o mai vezi,
Salcia tristă oftează-ndelung,
Plânge cu verde, drumu-i prea lung.

În sobă, focul pictează văpăi,
Ce tare mi-e dor, s-aud zurgălăi,
La sănii, zburând pe ulita mea,
Iar eu să alerg pe- o rază de stea.

E noapte, târziu, în mine e frig,
Urcată pe nor, visez că Te strig,
Ridic mâini spre cer, mă rog să revii
Pe cerul pustiu, Lumină să-mi fii.

elena marin alexe

Vis în Lumină

Mă cuprinde-n braţe somnul şi mă leagănă alene
Printre gene vis coboară, iarna monotonă cerne.

Parcă urc pe nori de vată, las în urmă deal şi vale,
Poarta cerului îmbie sub arcade abisale.

Îngerul mă ia de mână mă ajută să trec pragul,
Văd uimită iarba verde şi Păstorul cu toiagul...

Apoi cât cuprind cu ochii, o mulţime care cântă,
Îmbrăcată-n haine albe, intonând cântarea sfântă.

Mă apropii cu sfială, vocea mea se alipeşte
Cetelor de mii de glasuri, Domnul slavei dăinuieşte! 

elena marin alexe

Lacrimile Magdalenei

Ţi-am aşezat pe frunte spinii,
În palme cuie Ţi-am bătut,
Au plâns şi s-au uscat toţi crinii,
Tu m-ai privit şi ai tăcut.

Pe boltă stele ce veghează
În noaptea neagră, s-au ascuns,
Cernite, zorile oftează,
Suliţa-n coaste a pătruns.

De remuşcări sufletul geme
Şi nu se lasă mângâiat,
În inimă-nfloresc dileme,
Sub pleoape lacrimi stau la sfat.

Însingurarea greu apasă,
Speranţa frântă cade-n drum,
Mă prinde dorul de acasă,
Mă scutur de firesc, de scrum.

De când Te-am răstignit Îsuse,
Nisip şi pietre-am adunat,
Noian de rătăciri absurde,
În gânduri m-au abandonat.

Albastrul nu mai e albastru,
Nici crinii nu mai au miros,
Te ung cu mir de alabastru
Şi ochii mei privesc în jos.

Splendoarea jertfei mă-ncovoaie,
Îngenunchez şi mă supun,
Mă spală sângele-Ţi şiroaie,
Durerea mea doar Ţie-ţi spun.

M-asculţi şi mâna Ta se-ntinde
Cu mângâieri şi cu balsam,
O pace tainică se-aşterne,
Sunt fericită că Te am.

Mă ierţi, a câta oară Doamne
Cuvintele pălesc , Tu plângi,
Arunc povara mea de toamne,
Fără cuvinte mă înfrângi.

************************
Plângea Maria Magdalena,
Căci lacrima nu-i mai seca
Dar la picioarele Iubirii,
Inima ei se vindeca.

elena marin alexe

Reparaţie capitală

    

    Oare inima creştinului nu trebuie să intre într-un proces de curăţire, de refacere, acum în preajma marii sărbători a Învierii Domnului?     
Am descoperit virtualul de aproximativ 10 ani. Ascultam muzică, mai citeam pe ici pe colo diverse informaţii apoi mi-am făcut blog. Lumea blogărilor este extrem de variată şi am avut de ales ce accept şi ce nu. Cred că noi suntem la fel de reali  şi în lumea virtuală, cu unele excepţii, căci ne exprimăm chiar fără voia noastră multe din părerile personale. Când am mai aprofundat diverse bloguri, aşa zis creştine, am descoperit că oamenii se comportă cam anapoda. Ştiu ce spun. În ultimii ani, feriţi de lumea reală, camuflaţi sub anonimat sau pseudonim, unii au coborât mult în obscur şi au început o luptă care nu aparţine lui Dumnezeu ci  satanei. Cu voia sau fără voia lor, mânaţi de orgolii neostoite, frustraţii nesătui de laude şi-au dat în petic, cum se zice, şi-au slobozit gura cu ajutorul tastaturii şi au împroşcat cu noroi în jurul lor, făcând imposibilă asocierea statutului de creştin cu asemenea manifestare de răutate, ură, bârfă, neiertare, dispreţ. M-am înfiorat descoperind diverse persoane cu nume oarecum sonor, care şi-au călcat omenia în picioare de dragul satisfacerii unor orgolii infantile.
     E de rău.  Spun asta deoarece internetul are o mare arie de acţiune şi undele malefice ajung la oamenii care întâmplător îşi caută mântuirea, îl caută pe Hristos. Se pune o întrebare: Cum să-L vadă pe Dumnezeu şi Dragostea Lui într-un blog unde printre câteva linkuri spre youtube spre o melodie care laudă divinitatea, se strecoară alte postări care aduc ofensă unor persoane, sau pun în circulaţie bârfe folosindu-se un limbaj nejustificat de vulgar? Când nu de puţine ori se scot pe tapet la vedere clocotul răutăţilor gratuite a unora faţă de alţii? De ce ar vrea cititorul întâmplător al unui asemenea blog să-şi schimbe viaţa, să -L găsească pe  Dumnezeu, când se loveşte de asemenea persoane total nechibzuite, care aruncă în jurul lor foc de iad în loc de Lumină?

Epistola Iacov 3
Fratii mei, poate oare un smochin sa faca masline sau o vita sa faca smochine? Nici apa sarata nu poate da apa dulce.
Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate, prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii!
Dar, daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului.
Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca.
Caci acolo unde este pizma si duh de cearta, este tulburare si tot felul de fapte rele.
Intelepciunea care vine de sus este, intai, curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica.
Si roada neprihanirii este semanata in pace pentru cei ce fac pace.

     Mi-aş dori, ca toată lumea, dar mai ales cea creştină, din virtual, să intre în reparaţie capitală. Fiecare să privească în curtea inimii lui şi s-o cureţe potrivit principiilor lui Dumnezeu. Cred că săptămâna patimilor lui Hristos, este timpul potrivit pentru  fiecare, să-şi facă o introspecţie, apoi să gândească, să trăiască şi să scrie adoptând o altă, nouă, benefică, viziune.

elena marin alexe

Visul sufletului

E ploaia ursuză de-mi plânge privirea,
pe filele vechi surâde iubirea,
am crucea în mine, mă doare apusul,
citesc printre rânduri să aflu răspunsul.

Tristeţea-i la uşă, încearcă să bată,
pe haina cea albă hlizeşte o pată,
n-am apă destulă, dar plouă afară
şi uşa-i deschisă, o spăl până-n seară.

Cu palmele ude, murate de ploaie,
mă-ntorc amorţită la mine-n odaie,
tăcerea-i stăpână, doar cartea vorbeşte,
Ei, hai, - Nu te teme, Isus te iubeşte!

- Priveşte spre ceruri, căci norul dispare,
azi plouă în suflet, iar mâine e soare,
ţi-s braţele slabe şi inima frântă,
dar sufletu-n taină se roagă şi cântă.

Mai dau înc-o filă din cartea străveche
şi-un murmur de slavă, suav, nepereche,
mă-nvăluie-n noapte, din somn mă trezeşte,
şoptesc printre lacrimi: Ce mult mă iubeşte!

Viaţa ca o toamnă..

http://www.youtube.com/watch?v=iUzaRUZ4GFc 
În memoriam Silvia Tărniceru

Mi-e viaţa toamnă desfrunzită
De nopţi şi zile peregrine
Ce mi se par ca o vâltoare
În drumul meu Doamne spre Tine

Tu mă aştepţi de-o veşnicie
Pe-albastra cerului cărare
Vrei să mă-npodobeşti cu raze
Din aur pur şi pietre rare

Dar pân-atunci îmi trec veşmântul
Cu mare grijă pe la cruce
Păstrez albeaţa ne-ntinată
Căci bucurie-mi va aduce

Mai urc sau mai cobor o treaptă
De multe ori mă poticnesc
Dar pentru-că El mă aşteaptă
Din calea mea nu mă opresc


elena m. alexe



http://www.youtube.com/watch?v=iUzaRUZ4GFc  Priveghiul Silviei a fost ca şi viaţa ei, INEDIT!

Vis şi realitate

Mi-e inima soră cu creanga de nuc.
Bătută de vânt, de dor mă usuc,
Îmi freamătă frunza de frica urgiei,
Când iarba se stinge în poala câmpiei.

Am strâns în cămară frânturi de noroc,
La grindă mai am de-acu' an busuioc,
Dar urme de zâmbet pe-un colţ de obraz
Răsar când pe nouri văd ochiul Lui treaz.

El cerne iubirea divină mereu
Şi curge balsamul pe sufletul meu,
În liniştea dulce stau clipe fierbinţi,
Sub pleoape s-ascund două lacrimi cuminţi.

Privirea îmi cade pe nucul bătrân,
Cu vântul de seară ador să mă-ngân,
Furtuna se stinge şi arome de crin
Mă-mbie să urc înspre cerul senin.

Ating trepte albe din lespezi de nor,
În hora celestă mă lepăd de dor,
Miresme alese mă-ncântă pe rând,
La braţ cu Iubirea adorm surâzând.

Departe de lume aleg să trăiesc,
Cu stele în plete îmi pare firesc,
Dar creanga de nuc mă-ntoarce din vis,
Himerele râd şi se pierd în abis.

Doar ochiul din taină priveşte cu drag,
Curg lacrimi şi cad pe al inimii prag,
Când seara coboară pe frunza de nuc
O rugă în soaptă m-aplec să-I aduc...

elena m. alexe

De multe ori

De multe ori privirea mea

a fost umbrită de nori grei,

balsam de tină mi-ai adus,

zori de  lumina-n ochii mei.

De multe ori am fost să cad

sub braţul zeului tiran,

cu inima făcută zob

şi-ncărcătură de catran.

De multe ori viaţa mea

s-a mpotmolit, dar n-a cedat,

m-a susţinut iubirea Ta,

nicicând nu m-ai abandonat.

De multe ori descurajat

nu mai puteam să cred, să sper,

doar firav, gând tremurator

se ridica timid spre cer.

De multe ori visam că zbor

spre-albastre zări de infinit,

dar mă izbeam de ziduri reci

şi mă trezem nefericit.

De multe ori speranţe vagi

ca lumânarea se topeau

şi abia dacă le mai zăream,

atât de repede treceau.

Am încercat de multe ori

învingătoare să urc, dar

am reuşit, când jertfa Ta

mi-a cuprins inima în har.

elena marin alexe

Dor de părinţi

Cutreieră gândul oaze pustii

Tremură-n vale frunza de vie
Grădina îmbracă flori stacojii
Soarele culcă iarba-n câmpie

Mi-e dor de casa copilăriei
Şi de potecile de peste deal
Ţin într-o mână albul soliei
Vin din poveste mă pierd în real

Nucul din poartă se gârboveşte
Sub el petreceam zile şi nopţi
O veşnicie adăposteşte
Taină de suflet păzită de porţi

Mă cheamă dorul buimac şi rebel
La drumul lung mă călătoreşte
Cum se agaţă mlădiţa-n cârcel
Dorul de ducă m-ademeneşte

Cutreieră gândul calea din vis
Pleoapele cad peste ochii fierbinţi
Trec prin povestea cu flori de cais
Mă plimb peste ani cu dor de părinţi

Elena M . Alexe

Când sufletul..

Când sufletul se frânge-n dor
pe abruptele trăiri de vis,
las inima să urce-n zbor,
s-asculte imn de paradis.

Când ochii trişti coboară-n gol,
alunecând pe terne văi,
mi-adun privirile în stol
şi  le-ascund în ochii Tăi.

Când cerul stă posomorât,
scăldat de norul cenuşiu,
sufletu-mi tace amărât,
mai sunt, sau nu mai sunt, nu ştiu.

Când paşii mi s-au rătăcit
pe voluptoasele cărări,
mă prinzi de mână, blând, tacit
şi mă conduci spre albe zări.

Când visul se transformă-n jar,
iluziile-n braţe-mi plâng,
tot cerul freamătă de har,
Iubirea-n inimă o strâng.

Când zilele îmi sunt pustii,
abandonate de cu zori,
pun amintirile-n cutii
să le ascund în aurori.

Când aripa durerii port,
iar liniştea n-o mai zăresc,
doar cu o boare de efort
La Isus pacea îmi găsesc.

elena marin alexe

Când streşinile plâng

În noaptea asta
streşinile
plâng ,
comori de perle
în palme se
strâng ,
tremură-n mine,
amintiri
ce-s vii ,
arome de flori ,
dor de
bucurii .

Mugurii tresar
sub fulgul
de nea ,
visând soarele
ce-n zări
hoinărea
la verdele crud
mă gândesc
mereu
şi speranţă port
în sufletul
meu.

În noaptea asta
streşinile
plâng
şi cu jalea lor
inima îmi
frâng ,
adă Doamne iar
verde pe
câmpii ,
când stele doinesc
nopţilor
târzii.

elena marin alexe 

Sfat de taină

Dacă e vineri, "Hai la plimbare" la braţ cu poezia!

S-au adunat la sfat:

norii cărunţi

cu razele sclipitoare,

şipotul ploilor reci

cu strugurii legănaţi

în îmbrăţişarea aracilor,

adierea vântului

cu mireasma florilor,

verdele trist al ierbii

cu foşnetul porumbului auriu,

ramurile legănând mere rotofeie

cu trilul înaripatelor,

ascunse printre frunze gureşe.

Pare a fi

o dimineaţă de taină,

neînţeleasă de om.

De printre zări,

ochiul divin odihneşte

pe spuma norilor,

în stare de veghe.

Păşind tiptil

prin iarba trudită,

se apropie alaiul toamnei

în valea plângerii noastre...

E aşteptată

o ultimă şoaptă,

prin uşa cămărilor de sus,

deschise în nuanţă

galben- arămie.

Pierdute zile

Pierdute zile                
pe roua din zori
prin ceaţă
poartă cu ele
clipe nespuse
de viaţă

Prin soare timid
sau pală de vânt
furtuna
se-atârnă de vis
călare pe nor
nebuna

Trec vremurile
pierdute în van
pe cărări
clipă cu clipă
am sufletul  plin
de-ntrebări

Tăcute umbre
cutreieră timp
prin  jalea
şi jarul nestins
vrând să culeagă
uitarea

Spre veşnicie
curge izvorul
de viaţă
tremură zarea
dorul de ceruri
se-agaţă

elena marin alexe 

Prietenul

Daca este vineri, atunci "hai la plimbare" cu poezia de mana.....

---

Prietenul

Da-mi mâna, vechi prieten si s-o pornim agale
Uniti fiind în toate, cu umar linga umar.
Tin minte, intr-o noapte ploua si urla vintul
Când ai venit în goana să mă previi de-un rau
Simteam ca eu, ca tine, as rascoli pamintul
Dear fi cindva-n pericol un fir din parul tau
Iar viata-si urma cursul. Trecuram dintr-o tara
In alta, ce nisipul cu greu l-a inflorit,
N-a fost usor, adesea viata ne-a fost amara
Ne-am sprijinit cu vorba, cu fapta si-am razbit
Plimbarea-i pe sfirsite, amurgul vietii vine,
Privit-am iara viata în orele tirzii,
Prietene-ti string mâna, stiindu-te cu mine
Senin privesc la toate ce inca vor veni.

Jan Lulu Stern

Ninge in Moldova

Strafulgerata
floare dalba
cruda si rece
cade intr-una
pe inima mea.
Hora nomada
s-o inghete
ar vrea.

Dans tremurat
in viscolul alb
joaca ninsoarea
zglobie in ham
imbracand
in glazura de nea
incrustarea pe
geam.

Intr-o clipa
lumina si ea
prelinge pe vis
o lacrima stea,
dar nimeni
nici cerul macar
s-o vada nu
vrea.

Galopand dur
in sufletul meu
nestiuta urgie
nedorita mereu
dar stransa
cu mila si dor in
cupa Stapanului
meu.

Cernere alba
praf de pe cer
gingasa tandra
discreta si rece
cu tainic mister
cade plangand.
Pe cer magia
petrece.

elena marin alexe Ian. 2010.