Se afișează postările cu eticheta viaţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viaţă. Afișați toate postările

duminică, 14 februarie 2021

Puzzle


 
De ce sunt in lume atâtea dureri,
De ce lumea pare mai rea azi, ca ieri?
 
Răspunsul e simplu, el este de sus,
S-apropie vremea să vină Isus!
 
De ce tot mai stingheri si-n suflet pustii,
Când lângă noi zburdă minuni de copii?
 
În noi se strecoară frustrări și dureri,
Viclene, tăioase, ne golesc de puteri.
 
E cernerea Lui, Stăpânul etern,
Ne vrea pentru ceruri, nu pentru infern.
 
Azi râdem, sau plângem, de parcă n-am ști
Că totu-i vremelnic, în curând n-om mai fi.
 
E viața un puzzle, dificil de făcut,
Mereu întâlnim greutăți de trecut...
 
Dar pace aflăm doar când stăm, pe genunchi,
Când rugile noastre se prind în mănunchi.
 
Hai, tot ce ne-apasă, să-i spunem mereu,
"El poate să schimbe" El e Dumnezeu!
 
elena marin alexe

miercuri, 7 mai 2014

LA MULŢI ANI!

Au trecut peste noi anii....! M-ai adăpat la răbdarea ta, m-ai ocrotit cu puterea ta, ai fost întotdeauna stâlpul de care m-am sprijinit, mi-ai şters lacrimile şi nu m-ai dezamăgit niciodată. Eşti cel mai bun, mai iubitor şi mai devotat soţ şi tată din lume.
Azi este ziua ta şi toate dorinţele pentru tine, urările de sănătate şi binecuvântare mi le pun pe braţele Domnului Isus. Să mi te păstreze încă lângă mine, mulţi ani, dragul meu soţ!

 


La Mulţi Ani, Ţucule! Dumnezeu să te binecuvânteze
şi să ne binecuvânteze!

  elena marin alexe

marți, 27 august 2013

Aniversare... 61



     Astăzi păşesc pe al 61-lea an din viaţă. Îl las pe Solomon să vă spună câte ceva din plinătatea înţelepciunii sale. Eu ... "no comment"

1. Am zis inimii mele: "Haide! Vreau sa te incerc cu veselie, si gusta fericirea." Dar iata ca si aceasta este o desertaciune.

2. Am zis rasului: "Esti o nebunie!", si veseliei: "Ce te inseli degeaba?"

3. Am hotarat in inima mea sa-mi inveselesc trupul cu vin, in timp ce inima ma va carmui cu intelepciune, si sa starui astfel in nebunie, pana voi vedea ce este bine sa faca fiii oamenilor sub ceruri, in tot timpul vietii lor.

4. Am facut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sadit vii,

5. mi-am facut gradini si livezi de pomi si am sadit in ele tot felul de pomi roditori.

6. Mi-am facut iazuri, ca sa ud dumbrava unde cresc copacii.

7. Am cumparat robi si roabe, si am avut copii de casa; am avut cirezi de boi si turme de oi, mai mult decat toti cei ce fusesera inainte de mine in Ierusalim.

8. Mi-am strans argint si aur, si bogatii ca de imparati si tari. Mi-am adus cantareti si cantarete, si desfatarea fiilor oamenilor: o multime de femei.

9. Am ajuns mare, mai mare decat toti cei ce erau inaintea mea in Ierusalim. Mi-am pastrat chiar intelepciunea.

10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lasat-o sa se bucure de toata truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toata osteneala mea.

11. Apoi, cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare.

12. Atunci mi-am intors privirile spre intelepciune, prostie si nebunie. - Caci ce va face omul care va veni dupa imparat? Ceea ce s-a facut si mai inainte. -

13. Si am vazut ca intelepciunea este cu atat mai de folos decat nebunia, cu cat este mai de folos lumina decat intunericul;

14. inteleptul isi are ochii in cap, iar nebunul umbla in intuneric. Dar am bagat de seama ca si unul si altul au aceeasi soarta.

15. Si am zis in inima mea: "Daca si eu voi avea aceeasi soarta ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai intelept?" Si am zis in inima mea: "Si aceasta este o desertaciune."

16. Caci pomenirea inteleptului nu este mai vesnica decat a nebunului: chiar in zilele urmatoare totul este uitat. Si apoi si inteleptul moare, si nebunul!

17. Atunci am urat viata, caci nu mi-a placut ce se face sub soare: totul este desertaciune si goana dupa vant.

18. Mi-am urat pana si toata munca pe care am facut-o sub soare, munca pe care o las omului care vine dupa mine, ca sa se bucure de ea.

19. Si cine stie daca va fi intelept sau nebun? Si totusi el va fi stapan pe toata munca mea pe care am agonisit-o cu truda si intelepciune sub soare. Si aceasta este o desertaciune.

20. Am ajuns pana acolo ca m-a apucat o mare deznadejde de toata munca pe care am facut-o sub soare.

21. Caci este cate un om care a muncit cu intelepciune, cu pricepere si cu izbanda, si lasa rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Si aceasta este o desertaciune si un mare rau.

22. Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare?

23. Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz: nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune.

24. Nu este alta fericire pentru om decat sa manance si sa bea, si sa-si inveseleasca sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vazut ca si aceasta vine din mana lui Dumnezeu.

25. Cine, in adevar, poate sa manance si sa se bucure fara El?

26. Caci El da omului placut Lui intelepciune, stiinta si bucurie; dar celui pacatos ii da grija sa stranga si s-adune, ca sa dea celui placut lui Dumnezeu! Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vant.
Eclesiastul cap.2



Elena M . Alexe


marți, 12 februarie 2013

La margine de absolut...


motto - La margine de absolut
zăceam tăcută ca pământul
doar inima se sfâşia
şi-n remuşcări murea cuvântul

De când m-am întâlnit cu Tine
la margine de absolut,
am înţeles marea-Ţi iubire
ce-o ai pentru un chip de lut.

Am priceput că mâna sacră,
m-a frământat, m-a modelat
cu dragoste şi bucurie,
să fiu o fiică de-mpărat

Dar n-am rămas în ascultare
la umbra Celui Prea Înalt,
am alergat înflăcărată
pe drumul scris de celălalt...

Degeaba glasul Tău Isuse
pe negre căi m-a tot strigat,
eram atât de fascinată,
fără regret, Te-am alungat.

Perfid era necunoscutul,
ce-şi etala în faţa mea
comorile  născute-n  fiere,
ce inima ademenea.

Mă scufundam în ceaţa vieţii,
alunecând mereu mai jos,
cu faţa către iad adesea
tot mai departe de Hristos.

Până-ntr-o zi când neputinţa
m-a azvârlit în faţa Ta,
am implorat cu vocea-n lacrimi,
căci aşteptam osânda grea.

Din şoapte îngăimate-n taină
Ai înteles cât mă căiesc
şi-am auzit din înălţime,
un glas spunându-mi, Te iubesc!

- Eşti fiica mea şi pentru tine
                      pe cruce trupul mi-am întins,                    
vino în braţele-mi, priveşte,
prin mine moartea ai învins!

Aşa mi-ai spus şi cu iubire
m-ai cufundat în sânge sfânt
care s-a scurs de pe Golgota
şi-a înfrăţit cer cu pământ.

La cruce am fost vindecată,
iar asta n-am s-o uit nicicând,
dar nici măreţul har în care
Tu mi-ai cuprins suflet şi gând.

Supusă planurilor Tale,
făr-de cârtire am s-aştept
măreaţa zi a revenirii,
Isuse, să mă strângi la piept.
Elena M . Alexe

marți, 5 februarie 2013

CHEIA


.
motto "Dragostea nu va pieri niciodată"
1Cor.13
Te-am întâlnit  într-o zi frumoasă printre nuanţe vii de smarald, stropită cu raze călduţe de soare şi mi s-a umplut faţa de bucurie. Eram în siguranţă, mulţumită şi fericită când mă ţineai strâns de mână alergând pe cărările vieţii. Soarele mă săruta pe gene în fiecare dimineaţă, înainte de a porni în călătoria sa. Lângă tine până şi nopţile erau luminoase, iar iernile mă îmbrăţişau cu fiori calzi. Roua cădea din belşug pe aria mea, florile erau veşnic înflorite, iar nemărginirea cerului îmi ţinea companie cu  seninul albastrului. Însă rutina îmi fura zilnic stropi de bucurie. De la o vreme parcă mă descopeream călătorind pe aceeaşi rută şi nimic nu-mi mai entuziasma viaţa, aşa că pe neobservate am început să mă îndepărtez  puţin câte puţin. Libertatea avea aroma mierii de salcâm şi eu o gustam din plin, dar, deşi alergam tot mai departe, îngrijorarea nu-şi odihnea încă fruntea pe umărul meu...
- Pot trăi şi fără tine, mi-am zis.

Şi clipele treceau,  ofilindu-mi zilnic petalele gingaşe, dar cine mai dădea importanţă amănuntelor...

Într-o zi, seninul cerului a fost asaltat de norii negri şi m-am speriat, căutându-te cu priviri îngrijorate aţintite pe zări. Am auzit uşa care s-a trântit cu putere şi-ai rămas ascuns sub lacăt greu din bronz masiv.

Împietrită de tristeţe, am rămas cu sufletul pustiu, rătăcită în mijlocul furtunii. Ce goală îmi devenise inima şi ce grea... În jurul gâtului regretele strângeau laţul. Am început să bat cu pumnii în uşa închisă şi abia când pumnii mi s-au zdrelit am văzut lacătul. Zadarnic am tras de el, doar doar s-o deschide.  Am încercat să caut cheia şi am răscolit împrejurul uşii, dar a fost în zadar. Cheia dispăruse fără urmă. Atunci te-am strigat, te-am implorat să ieşi măcar pentru o clipă, să vezi durerea mea târându-se pe plaja fierbinte. Ardeam îmbrăţişând marea cu privirile pierdute  de dorul tău, de neputinţă.  La strigătele mele îmi răspundea cu ţipăt metalic, străin, doar ecoul ... iar tunetele nu mai conteneau.

-Iartă-mi nebunia, şopteam, dar tăcerea mă şi înfăşurase  râzându-mi în faţă cu cinism, în timp ce haosul furtunii se dezlănţuia cu şi mai multă îndârjire. Descurajarea mă îmbia la drum, oferindu-mi alternative deplorabile, de neacceptat.

Copleşită, m-am îndepărtat de ţărm şi am hoinarit nopti întregi prin toate gradinile, ca o hoata de rând, până am găsit cel mai frumos trandafir şi, întoarsă lângă uşa ferecată, ţi l-am oferit, sărutat de căuşul palmelor fierbinţi. Uşa rămase închisă, iar lacătul imens neînduplecat. Atunci mi-am făcut glasul liră de argint, acordată de clipocitul apei în lucirea astrelor şi am cântat toate cântecele vieţii mele, dar tot nu ai deschis.
Printre suspine, mă întrebam:
-Oare unde să fie cheia, mi-o poate da cineva? Aş plăti oricât în schimbul ei!

Şi cum nimeni nu-mi răspundea, m-am aşezat lângă uşa închisă, plângând cu amar până am adormit, sperând poate la o minune. Când m-am trezit, ochii mei scrutau dureros căutând albeaţa zorilor după vreun ajutor, dar negura învăluise zarea luată ostatec. M-am zgribulit lângă uşă, răscolind printre gânduri urme de rugăciuni stropite cu mir de nard.
Deodată, în faţa mea, printre sfioase raze de lumină, am zărit întinse spre mine mâinile ca de alabastru care-mi ofereau cheia uşii fără să aştepte ceva la schimb. Le-am privit printre lacrimi si am tresarit. Purtau pe ele stigmatul cuielor.
Mi-am prins faţa în palme, în timp ce căutam cu înfrigurare şirul vorbelor de mulţumire, căci în sfârşit am înţeles preţul...
Erai Tu... Dragostea.




Elena M . Alexe


vineri, 11 ianuarie 2013

Nici nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu
câte primăveri
mi-au sărutat palmele
cu albul neprihănit
din cupa florilor de vişin
şi verdele crud
cu irizări de smarald
al ierbii de  poveste

Nici nu mai ştiu
câte toamne
mi-au abandonat ochii
îndragostiţi
iremediabil de ploile frunzelor
roş-galbene
sau prin câte veri am alergat
să culeg pe buze
o fărâmă din
unda  
râului de munte
spart de pietrele necruţătoare
ale vrâncioaiei

Nici nu mai ştiu
câte ierni
mi-au plâns molcom pe umăr
boabe de argint apoi
s-au rostogolit
în valea umbrei morţii
mută
nesupusă vremurilor

De ce mi-am încrustat
sufletul cu atâta suferinţă
refuzând Lumina

Nici nu mai ştiu

Elena Marin Alexe
 


 

miercuri, 17 octombrie 2012

La răspântii..

Te-am căutat
multă vreme,
ascultându-mi şoaptele inimii,
zăbovind
la toate răspântiile
timp de o viaţă,
până când într-o zi
ceasul s-a oprit,
zdrobit
de osteneala zadarnică,
dându-şi minutarele peste cap
în bătaie de joc
şi toate drumurile s-au închis..
Eram
plină de toamnă
galbenă,
pustiitor de tristă,
Doamne..
Pe langă inima mea
curgea mustul aromat,
stors din vâlvătaia viilor,
care îngenunchiate
plângeau în pumni deşertăciunea
lumii.
Mi-au trebuit
braţe de răbdare
să deschid cel mai îngust drum,
apoi pe celelalte,
unul după altul.
Acum
răspântiile drumurilor noastre
aşteaptă în Lumină.

- Pe aici se poate trece!

elena marin alexe- oct. 2012




sâmbătă, 13 octombrie 2012

captiv între pământ şi cer



cu Tine-n gând îmi e uşor
să curm  dorinţe ce mă dor
şi-n taina serii să Te-aştept,
cu bucurii ascunse-n piept.

cu Tine-n gând trec negre căi,
mă prind în zbor pe-ntinse văi
cu legături de-albastru vis
şi mă cufund în paradis.

cu Tine-n gând alung tristeţi,
Tu ai răbdare să mă-nveţi,
tot ce-am uitat în drumul meu
cu drag îmi aminteşti mereu.

cu Tine-n gând durere nu-i,
dar nici nu mai alerg haihui
şi nici nu mă mai simt stingher,
captiv între pământ şi cer.

cu Tine-n gând povara-mi duc,
în noapte lacrima-mi usuc,
privesc văzduhul în văpăi
şi mă topesc în ochii Tăi.

cu Tine-n gând nu mă mai tem
când valurile vieţii gem,
stau în tăcere şi ascult,
nu mă-grozeşte-al ei tumult.

cu Tine pot păşi pe nori,
mă încălzeşti cu dulci fiori,
spre Golgotha ades mă urci
şi-adorm la umbra sfintei cruci.

cu Tine-aş merge peste tot
fară să simt că nu mai pot,
în revelaţii mă trezesc,
şoptindu-ţi: Doamne, Te iubesc!

cu Tine-n gând  speranţa mea
o smulg din luminiş de stea
şi între crini o împletesc,
pe-altarul Tău dumnezeiesc.

cu Tine-n gănd şi noaptea-i zi,
stau liniştită orice-ar fi,
prin  bucurii ori încercări
călătoresc spre albe zări.

În gândul meu vreau să rămâi,
Tu eşti iubirea mea dintâi,
şi fericirea ce-o aştept,
spre Tine ruga îmi îndrept.
elena marin alexe 2012

luni, 7 mai 2012

La Mulţi Ani!

soţului meu cu dragoste!

Aprilie de Vrancea

Adie vântul cuminţit,
Plouă cu linişte pe dealuri,
Dumbrăvile au înverzit,
Milcovu' şi-a ieşit din maluri.

Se crapă frunzele de dud,
E primăvară, dulce viaţă,
În nuanţări de verde crud
Privirile ni se răsfaţă.

Sădeşti un fir de trandafir
Cu dragoste şi cu răbdare,
Privirea ta ca de safir
Îmbină ape dulci-amare.

Şi mă priveşti cu ochi blajini,
Eu împletesc pe foaie gânduri,
Vecinii sapă prin grădini,
Iar via plânge printre rânduri.

La Mulţi Ani dragul meu soţ si Dumnezeu să-şi cearnă bucuria peste tine!

luni, 6 iunie 2011

Acasă...clipe de neuitat!


Am avut câteva zile ploi de bucurii, căci mi s-au întors copiii acasă....şi curtea a fost invadată de veselie...



Mi-am îmbrăţişat fiul...


Nepoţica...


Nepoţelul...


 Simona a fost ca întotdeauna,sufletul petrecerii la iarba verde de acasă....



Joaca....nu a contenit doua zile...


Căpşunicile...sunt numai bune de mâncat...!


Cu Robert sub vişin...


Fratii...


Taifas cu un bun prieten şi frate...


Miruk...ce dor mi-a fost...


Doi Robertcei...se legănau...în hamac!


Cu Alice...


 Iubire...


Repaos la fântâna arteziană...


Parcă visez...


V-a plăcut?- pare a spune Miri...


A fost o zi binecuvântată, pe care am aşteptat-o mult.
O parte din doruri s-au mai potolit, altele vin din urmă.... de pe la Cluj....









miercuri, 11 mai 2011

Rătăcesc. . .


Rătăcesc dorind
clipe de viaţă
ce mor
şi-mpletesc mereu
plasă de visuri
în zbor.

Îmi caut Tatăl
prin zbucium de val
şi plâng,
toată tristeţea
în inima mea
o strâng.

Uneori luna
suspină alb şi
vine,
în noapte târziu
plânge şi ea cu
mine.

Până spre zori stau
prinsă de cerul
curat,
să mângâi stele
ce încă nu le-am
aflat.

Printre degete
îmi trec uneori
zile,
cartea vieţii
tainic deapănă
file.
elena marin alexe

miercuri, 4 mai 2011

Pierdute zile

Pierdute zile                
pe roua din zori
prin ceaţă
poartă cu ele
clipe nespuse
de viaţă

Prin soare timid
sau pală de vânt
furtuna
se-atârnă de vis
călare pe nor
nebuna

Trec vremurile
pierdute în van
pe cărări
clipă cu clipă
am sufletul  plin
de-ntrebări

Tăcute umbre
cutreieră timp
prin  jalea
şi jarul nestins
vrând să culeagă
uitarea

Spre veşnicie
curge izvorul
de viaţă
tremură zarea
dorul de ceruri
se-agaţă
elena marin alexe 

luni, 23 noiembrie 2009

Amurg



Un amestec de roşu şi verde
Printre ramuri de plop, strecurat
Cu o sită de aur măiastră,
În culori de Eden ruinat.

Plânge şi firul de iarbă,
De vântul trufaş asuprit,
Tremură crengile, mute,
În adânc de amurg liniştit.

Obosit este pasul, ce-atinge
Puntea de peste pârău,
Copleşită de-aduceri aminte,
Mă adun între bine şi rău.

Eu, ca şi toamna, Părinte,
Un amestec de roşu şi verde. 
Dar mai pâlpâie-n mine nădejdea,
Că există un ochi ce mă vede.
elena marin alexe 2009.