Se afișează postările cu eticheta brumă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta brumă. Afișați toate postările

luni, 25 septembrie 2017

MAI LASĂ-MI DOAMNE


Mai lasă-mi, Doamne, inima să guste
în nopți de vară bucuria Ta,
Speranțe noi să-mi înflorească-n suflet,
s-adun putere, crucea a purta.

Mai lasă-mi, Doamne, frunzele pe ramuri
să cânte, sub arcușul multor seri,
Pe banca veche să adorm, sub stele,
adăpostită-n visul dulcei veri.

Mai lasă-mi, Doamne, colț de cer albastru,
să-mi scutur clipa adormită-n el,
Când lacrimi împăienjenesc privirea,
alungă-mi iute gândul cel rebel.

Mai lasă-mi, Doamne, zorii să răsară,
în dalbe dimineți să mă-nfășor,
Cuprinde-mă în Dragostea-Ți divină,
alungă întristări care mă dor...

elena marin alexe

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Mă plouă cu gânduri


Mă plouă cu gânduri, mă duce
spre patria mea, spre liman,
îmi plec rugăciunea sub cruce,
acolo găsi-voi alean.
.
E toamnă, afară şi-n mine,
se scutură frunzele, cad,
azi picură stropii de lacrimi,
îmi umplu al inimii vad.

Cămara mi-e plină de toate,
dar inima mea s-a golit,
în ea a rămas dor de ceruri,
de Domnul meu, Bun şi iubit.

E toamnă, şi cerul, jeleşte,
creştinii sunt tot mai puţini,
e greu, drumu-i strâmt pe la cruce,
iar calea-i bătută cu spini.

Răbdarea-i pe ducă, se pierde,
nădejdea-i căzută şi zace,
iar dragostea-i stinsă, pe-alocuri,
grijile vin, nu-mi dau pace.

Mă plouă cu gânduri, mă doare,
ulei toarnă-n candela mea,
coboară Isuse la mine,
doar Tu toamna-mi vei lumina.

E toamnă, pe-altarul din mine,
cad stropi reci şi brumă mereu,
azi vreau să aprind foc, să ardă
doar dragostea lui Dumnezeu.
elena marin alexe

joi, 22 noiembrie 2012

Lacrima roşie




Alergând
despletită, peregrină,
mi-ai bătut în poarta vieţii,
toamnă dragă...
Ţi-am privit chipul obosit
de vânturi şi ploi,
până mi-ai desenat
mila pe suflet cu
răcoarea ceţii.
Să te invit aş fi vrut,
la o cafea,
dar te-ai sustras
grăbită,
lăsându-mi în palmă
o lacrimă roşie...

Cădeau
frunzele ruginii
din castan,
acoperindu-mi fruntea
cu tristeţea
primei nopţi albe, de bruma
căzută în noiembrie.

Iar eu, prizonieră,
adorm între vis şi realitate,
urmărită miraculos
de ochiul Luminii.

Încă
mai strâng lacrima în pumn.



Elena Marin Alexe

luni, 23 noiembrie 2009

Amurg



Un amestec de roşu şi verde
Printre ramuri de plop, strecurat
Cu o sită de aur măiastră,
În culori de Eden ruinat.

Plânge şi firul de iarbă,
De vântul trufaş asuprit,
Tremură crengile, mute,
În adânc de amurg liniştit.

Obosit este pasul, ce-atinge
Puntea de peste pârău,
Copleşită de-aduceri aminte,
Mă adun între bine şi rău.

Eu, ca şi toamna, Părinte,
Un amestec de roşu şi verde. 
Dar mai pâlpâie-n mine nădejdea,
Că există un ochi ce mă vede.
elena marin alexe 2009.