Mă plouă cu gânduri

Mă plouă cu gânduri, mă duce
spre patria mea, spre liman,
îmi plec rugăciunea sub cruce,
acolo găsi-voi alean.
.
E toamnă, afară şi-n mine,
se scutură frunzele, cad,
azi picură stropii de lacrimi,
îmi umplu al inimii vad.

Cămara mi-e plină de toate,
dar inima mea s-a golit,
în ea a rămas dor de ceruri,
de Domnul meu, Bun şi iubit.

E toamnă, şi cerul, jeleşte,
creştinii sunt tot mai puţini,
e greu, drumu-i strâmt pe la cruce,
iar calea-i bătută cu spini.

Răbdarea-i pe ducă, se pierde,
nădejdea-i căzută şi zace,
iar dragostea-i stinsă, pe-alocuri,
grijile vin, nu-mi dau pace.

Mă plouă cu gânduri, mă doare,
ulei toarnă-n candela mea,
coboară Isuse la mine,
doar Tu toamna-mi vei lumina.

E toamnă, pe-altarul din mine,
cad stropi reci şi brumă mereu,
azi vreau să aprind foc, să ardă
doar dragostea lui Dumnezeu.

elena marin alexe

Mi-e o silă de mă doare

Făcătură la tot pasul,
Prea multă disimulare,
De-atâta făţărnicie
Mi-e o silă, de mă doare!

Când văd linguşeli pe faţă
Mă întreb ce-i asta oare?
N-am cuvinte, sunt blocată,
Mi-e o silă, de mă doare!

Uneori din complezenţă
Zâmbesc unii, ce oroare,
Ii privesc, şi sunt mirată,
Mi-e o silă, de mă doare!

Cum pot oare să mimeze
Mă întreb cu-nfiorare?
N-au ruşine, însă mie
Mi-e o silă, de mă doare!

Când e falsă-mbrăţişarea,
Devine dezgustătoare,
Fiindcă nu pot să mă apăr,
Mi-e o silă, de mă doare!

Văd mereu ipocrizia,
Înmulţindu-se sub soare,
Cred că lumea o ia razna,
Mi-e o silă, de mă doare!

Teatru ieftin, măşti căzute,
La inimă dau eroare.
Mă cutremură minciuna,
Mi-e o silă, de mă doare!

elena marin alexe

Adevărul

Adevăru-i floare rară,
Zice-o vorbă din bătrâni.
Nu răsare la tot pasul,
Stă ascuns în alb de crini.

Dacă-l cauţi cu răbdare
Şi în suflet îl doreşti,
Strălucirea lui te poartă
Până-n sferele cereşti.

Ca să guşti din apa vie,
Sufletul să ţi se-aline,
Bucuria şi speranţa
Să-nflorească, iar, în tine

.

Adevărul e Lumina
Strânsă de pe-un colţ de cer,
Înfloreşte în răbdare,
Alungând orice mister.

Adevăru-i floare rară,
Semănat pe deal sub cruce,
Biruieşte-adesea răul,
Ce pândeşte la răscruce.

Cine-alege Adevărul
Nu va rătăci vreodată,
Va avea o călăuză,
Un Izbăvitor, un Tată.

elena marin alexe

N-aş vrea

N-aş vrea să mă surprindă noaptea
pe uliţe necunoscute
când dacă bat din poartă-n poartă
nu-i nimeni care să m-asculte

N-aş vrea să-mi plâng nefericirea
sub raza lunii care-i oarbă
aş rătăci pe drumuri negre
şi-aş pierde încă-un ban din salbă

N-aş vrea să mă opresc la uşa
celor ce nu cunosc suspinul
mai bine-ngenunchez în taină
şi stau de vorbă cu Divinul

De o viaţă

De o viaţă treci prin lume

Uneori mai oboseşti

Printre ochiuri de genune

Adesea te rătăceşti

Când ti-atinge dorul calea

Uiţi cărarea printre spini

Multe pietre-ţi sapă jalea

Şi n-ai cu ce să te-alini

Pari pierdut în lumea mare

Unde sens nu mai găseşti

Eşti învins de supărare

Gata să te prăbuşeşti

În răstimpuri o speranţă

Furişându-se uşor

Se apropie de suflet

Ca o rază printr-un nor

Atunci zâmbetul apare

Privirile înfloresc

Din scântei s-aprinde focul

Când îţi spune Te iubesc

elena marin alexe

Printre ruine

Îmi număr zilele şi anii,
Privesc la tot ce am făcut,
La împliniri, sau la păţanii,
La tot ce-n viaţă-am petrecut.

Ce mult aş vrea să pot întoarce,
În mine, timpul ce s-a scurs,
Aş îndrăzni şi aş preface
În bucurii al meu recurs.

Dar vremea nu are zăbavă,
Nu mai priveşte înapoi,
Iar în a inimii enclavă
Se-adună râuri de noroi.

Nu mai pot, Doamne, viaţa-mi zboară,
Nu ştiu cât timp a mai rămas,
Mai trece-o zi, se face seară,
Tristeţea creşte fără glas.

Pot doar să plâng, să-mi cer iertare,
Mulţi ani la rând am irosit,
Te rog, dă-mi Doamne îndurare,
Tu, singurul, ce m-ai iubit.

În frământările din mine
Aprinde foc din Golgota,
Să construiesc printre ruine
Ce-a mai rămas din viaţa mea.

Cu glasul stins te chem Stăpâne
Şi ruga-n mine curge lin,
- Coboară, Doamne, zări senine,
Sunt fiica Ta , la Tine vin.

Eu , ca şi frunza-n plină toamnă
Mă ofilesc sub crucea grea
Şi pot să cad sub aspre vânturi
De nu m-ar ţine mâna Ta.

La ceas de cumpănă, Isuse,
Aştept să curgă har din cer,
Să-mi şteargă lacrimile curse,
S-alunge al iernii aspru ger.

Mai vreau să-Ţi spun, că-ntre ruine
Rămân şi Te voi aştepta,
Ţi-am pregătit un loc în mine
Şi-am aşezat lumina Ta.

Te caut....

 Dacă e vineri, Hai la plimbare la braţ cu poezia!

Te caut pe căi neştiute mergând pe câmpii, dealuri şi adâncuri de văi,
Şi mă regăsesc în marea-Ţi  iubire, nemărginită milă din ochii Tăi.

Te caut pe aripi de vânt, printre nori, pe abruptele stânci sculptate-n granit
Şi mă regăsesc alinată de dor, de palmele Tale, căci mult mai iubit.

Te caut în susurul apei din zori, în valul ce-ngână şi curge uşor
Şi mă regăsesc setoasă-n pustie, călăuzită doar de foc şi de nor.

Te caut mereu, călător ostenit, spre o cetate ce-mi pare străină
Şi mă regăsesc tristă-n drum spre Damasc, înspăimântată şi oarbă-n lumină.

Te caut în nădejde şi-n iertare, în credinţă, iubire milă şi har,
Şi mă regăsesc pustiită ades, sub poale de deal, înspre tristul Calvar.

Te caut şi pe muntele cu maslini, confuză privesc, mi-e sila de mine
Când Tu cu iubire mă ierţi şi mă chemi, stând lâng-un foc, eu mă lepăd de Tine.

Te caut în bogăţii şi-n dorinţe, sorbind cupa vieţii cu foc şi cu dor.
Şi mă regăsesc flămânda şi-n zdrenţe, tânjind la casa Tatălui iubitor.

Te caut în mine cu-nfrigurare, cu mâini tremurate şi buze mute
Şi mă regăsesc ca tâlhar ţintuit, plin de nădejde pe cruce, pe-un munte.

elena marin alexe