Prima tavă așteaptă să intre la cuptor. O privesc și parcă
intru într-o lume de mult apusă. Au trecut o grămadă de ani de atunci.
Mă văd pășind pe străzile cu arome pierdute ale micului
orășel Fălticeni. Gândul își deschide larg aripile, aromele sărbătorilor
mă năpădesc cu mii de brațe, scoțând la lumină clipe ce s-au pierdut
printre zile și nopți, săptămâni, luni și ani obosiți.
Sunt tare emoționată, prinsă de mâna ocrotitoare a tăticulu meu,
dând cu tifla puiului de ger aștept să colind pe la vecini și pe la cei
dragi dintre rudele care locuiesc pe aproape. Obrajii aproape că imi iau
foc, dar nu mă plâng.
La primul geam unde poposim mi se înmoaie glasul, lovit mișelește de aromele cozonacilor abia scoși din tăvi.
Eii, ce mai arome…Cu mâna pe inimă pot spune că nicăieri nu am
gustat așa bunătate de cozonac. Ușa se deschide și tanti Filareta, roșie
în obraji, cu părul strâns într-un batic înflorat, îmi întinde o
farfurioară cu câteva felii de cozonac din care ies încă aburi care îmi
gâdilă năsucul înghețat. Mușc lacomă…e tare bun. În pragul ușii apare și
tanti Florica cu o farfurie plină cu mere și nuci, iar în mijloc o
portocală care parcă îmi face cu ochiul.
.
– Lenută, dragă, hai ia, mă îmbie și îmi îndeasă fructele în trăistuța mea. Aproape că strig:
– La Mulți Ani, dar când să plec, o mână mă oprește cu duioșie. E
nenea Ghițucă. Mă pupă pe obraz, imi strecoară în palmă o hârtie de o
sută și îmi spune:
– Să crești mare Leanușca!
Pornim mai departe de data asta alături si de verișoara Paula.
Tăticul ne ține de mână pe amândouă. Ca două căprioare sprintene,
săltăm de pe un picior pe altul. Până la următoarea casă repetăm
colindele:
– O ce veste minunată,
La Betleem ni s-arată…
.
– Trei păstori se întâlniră…
Și așa se sfătuiră…
.
– Florile dalbe….
Casele ne ies în întâmpinare cu ochiuri luminoase de parcă ne-ar aștepta cu bucurie colindul spre slava Domnului.
.
Anii au trecut în fugă, acum zadarnic mă străduiesc să regăsesc
mirajul acelor vremuri, pur și aromat, colindele, care mi-au împodobit
copilaria dar…
.
– Doamne, unde s-or fi rătăcit aromele de altădată? Emoțiile, bucuria…
Dar de ce să mă plâng? Închid ochii și retrăiesc clipele…
Bine că au rămas amintirile care mă copleșesc în preajma sărbătorilor.
Îmi acopăr cu ele sufletul și mă încălzesc cât pentru o copilărie regăsită...
elena marin alexe
–
