Se afișează postările cu eticheta har. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta har. Afișați toate postările

miercuri, 6 septembrie 2017

VIS DE AUGUST



Am atins cu palma cerul,
Mii de stele s-au aprins,
Cu-a lor raze de lumină
Sufletul mi l-au cuprins

Într-o vastă feerie
M-au purtat în pași de dans,
Am privit ca-ntr-o oglindă
Unicul, mărațul vals.

A durat o veșnicie,
Timpul s-a oprit în loc,
Inima-mi și-acum vibrează,
N-am să uit celestul joc.

Port în mine amintirea
Pașilor făcuți pe cer,
În mireasma rugăciunii
Răspândită în eter.

Vis de August, vis ferice,
Oare când se va-mplini,
Ce măreață va fi clipa
Când cu EL m-oi întâlni...

Printre astrele cernute
Albe trepte voi urca,
Am să gust din nemurire,
Când voi fi la dreapta SA.

Pân-atunci, cărări nescrise
Încă voi sui în vis,
Să găsesc desăvârșirea
Ce m-așteaptă-n Paradis.

elena marin alexe

joi, 26 mai 2016

O nuntă binecuvântată

Duminică 22 mai am petrecut momente de neuitat, la nunta Lidiei şi a lui Iulian Hârtie. Vremea a fost frumoasă, ca şi mirii, Dumnezeu a fost prezent, aşa că pot spune: a fost o nuntă reuşită.

Ei au fost mirii: Lidia şi Iulian Hârtie!

Locaţia salonului romantică...

Oficializarea cununiei religioase cu binecuvântarea mirilor.

Moment de suflet cu Lidia, frumoasa mireasă!

Fără cuvinte...

La masă alături de Pastorul meu, Eugen Dan şi soţia, Mariana

Cu Didina şi Cornel Androne.


 
Azi când ne-am adunat cu toţii
La celebrarea nunţii voastre
Urarea mea este aceasta:
Fiţi fericiţi, trăind în pace!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei, dragi!



vineri, 27 februarie 2015

Nu uita

Pentru toţi prietenii mei, care păşesc la plimbare azi.
Vă invit să ascultaţi unul dintre poemele mele, recitat cu har de Lucian Dumbravă.


elena marin alexe

joi, 2 octombrie 2014

Cearcănul nopţii


 În inima mea e-o golgotă de lacrimi,
O zare arzând peste soarele mut.
Mă frâng deseori sub asaltul de gânduri
Şi cad în duelul cu timpul pierdut.

Am aripa frântă, lovită de moarte,
Aş vrea să răscumpăr acum ce-am vândut.
Citesc, să m-aline Cuvântul din carte,
Cu El peste multe-ncercări am trecut.

Durerea din suflet mă ţine în cleşte,
Îmi tremură ochiul stins în orbită,
Când cearcănul nopţii privirea-mi răneşte,
Freamătă răul ascuns în ispită.

Dar ştiu, că de sus, Cineva mă veghează,
Frunzele cad, dar eu rămân undeva,
Nădejdea nu pleacă, mă-ndeamnă: Fii trează!
În noaptea adâncă răsare o stea.

Atunci, dialogul timid se-nfiripă,
Îl rog umilită: Mă scapă Isus!
Iar El îmi răspunde, la preţ de o clipă,
Şi înspre Lumină mă-nalţă mai sus.



marți, 26 august 2014

62

Trece timpul meu, precum florile...toamna... Prin mila lui Dumnezeu...am 62 ani!
 Atât. Oricum nu-mi vine să cred...


elena marin alexe

luni, 26 mai 2014

Soră cu risipitorul





Sunt soră cu risipitorul
Pe-ntunecatele cărări.
Sau unde-si cerne apa norul
Prin toate cele patru zări.

Am rătăcit pe cheiuri moarte,
Cu viaţa am făcut negoţ
De dimineaţă până-n noapte,
Am stat alăturea de-un hoţ.

Mi-am cheltuit în van averea
Fără să-mi pese de.al meu trai,
Nesocotindu-I planul, vrerea,
Mi-am murdărit frumosul strai.

M-am afundat în întuneric,
Cu mine am făcut rabat,
Nu mai zăream nimic feeric
Pe meandrele unde-am umblat.

Amarul mi se părea dulce
Şi patima mă-ncovoia,
Durerea nu voia să plece
Căci răul o înlănţuia

De inima-mi cu-n verşunare,
Iar eu simţeam că nu mai pot,
Prea ostenită de-alergare
Mă-mpleticeam într-un complot.

M-ademenea amăgitorul,
Mereu confuză îl urmam,
Cu umbra mă-nsoţeam şi norul,
Nimic în jur nu mai vedeam.

Am irosit comori de suflet,
S-a frânt în mine ce-a fost bun,
Talent, speranţă-n al meu umblet,
Gândeam doar cum să mă răzbun.

Si valul mă purta departe
De viaţă şi de Dumnezeu,
Dar m-a oprit din drum o carte
Şi-am înţeles cine sunt eu, 

Abia când am citit că viaţa
Mi-a mântuit prin sânge sfânt,
Că El  e veşnic dimineaţa
Ce a învins chiar din mormânt.

Am alungat frica de moarte
Când am privit spre Golgota,
Am evadat din lunga noapte
Şi am primit iertarea Sa.

Şi, iată cum mi-a fost răsplata,
Din clipa-n care L-am iubit,
Pe nume m-a strigat chiar Tata,
De-atunci nu ne-am mai despărţit.

elena marin alexe

marți, 27 august 2013

Aniversare... 61



     Astăzi păşesc pe al 61-lea an din viaţă. Îl las pe Solomon să vă spună câte ceva din plinătatea înţelepciunii sale. Eu ... "no comment"

1. Am zis inimii mele: "Haide! Vreau sa te incerc cu veselie, si gusta fericirea." Dar iata ca si aceasta este o desertaciune.

2. Am zis rasului: "Esti o nebunie!", si veseliei: "Ce te inseli degeaba?"

3. Am hotarat in inima mea sa-mi inveselesc trupul cu vin, in timp ce inima ma va carmui cu intelepciune, si sa starui astfel in nebunie, pana voi vedea ce este bine sa faca fiii oamenilor sub ceruri, in tot timpul vietii lor.

4. Am facut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sadit vii,

5. mi-am facut gradini si livezi de pomi si am sadit in ele tot felul de pomi roditori.

6. Mi-am facut iazuri, ca sa ud dumbrava unde cresc copacii.

7. Am cumparat robi si roabe, si am avut copii de casa; am avut cirezi de boi si turme de oi, mai mult decat toti cei ce fusesera inainte de mine in Ierusalim.

8. Mi-am strans argint si aur, si bogatii ca de imparati si tari. Mi-am adus cantareti si cantarete, si desfatarea fiilor oamenilor: o multime de femei.

9. Am ajuns mare, mai mare decat toti cei ce erau inaintea mea in Ierusalim. Mi-am pastrat chiar intelepciunea.

10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lasat-o sa se bucure de toata truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toata osteneala mea.

11. Apoi, cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare.

12. Atunci mi-am intors privirile spre intelepciune, prostie si nebunie. - Caci ce va face omul care va veni dupa imparat? Ceea ce s-a facut si mai inainte. -

13. Si am vazut ca intelepciunea este cu atat mai de folos decat nebunia, cu cat este mai de folos lumina decat intunericul;

14. inteleptul isi are ochii in cap, iar nebunul umbla in intuneric. Dar am bagat de seama ca si unul si altul au aceeasi soarta.

15. Si am zis in inima mea: "Daca si eu voi avea aceeasi soarta ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai intelept?" Si am zis in inima mea: "Si aceasta este o desertaciune."

16. Caci pomenirea inteleptului nu este mai vesnica decat a nebunului: chiar in zilele urmatoare totul este uitat. Si apoi si inteleptul moare, si nebunul!

17. Atunci am urat viata, caci nu mi-a placut ce se face sub soare: totul este desertaciune si goana dupa vant.

18. Mi-am urat pana si toata munca pe care am facut-o sub soare, munca pe care o las omului care vine dupa mine, ca sa se bucure de ea.

19. Si cine stie daca va fi intelept sau nebun? Si totusi el va fi stapan pe toata munca mea pe care am agonisit-o cu truda si intelepciune sub soare. Si aceasta este o desertaciune.

20. Am ajuns pana acolo ca m-a apucat o mare deznadejde de toata munca pe care am facut-o sub soare.

21. Caci este cate un om care a muncit cu intelepciune, cu pricepere si cu izbanda, si lasa rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Si aceasta este o desertaciune si un mare rau.

22. Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare?

23. Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz: nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune.

24. Nu este alta fericire pentru om decat sa manance si sa bea, si sa-si inveseleasca sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vazut ca si aceasta vine din mana lui Dumnezeu.

25. Cine, in adevar, poate sa manance si sa se bucure fara El?

26. Caci El da omului placut Lui intelepciune, stiinta si bucurie; dar celui pacatos ii da grija sa stranga si s-adune, ca sa dea celui placut lui Dumnezeu! Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vant.
Eclesiastul cap.2



Elena M . Alexe


luni, 24 iunie 2013

De multe ori


De multe ori privirea mea
a fost umbrită de nori grei,
balsam de tină mi-ai adus,
zori de  lumina-n ochii mei.

De multe ori am fost să cad
sub braţul zeului tiran,
cu inima făcută zob
şi-ncărcătură de catran.

De multe ori viaţa mea
s-a mpotmolit, dar n-a cedat,
m-a susţinut iubirea Ta,
nicicând nu m-ai abandonat.

De multe ori descurajat
nu mai puteam să cred, să sper,
doar firav, gând tremurator
se ridica timid spre cer.

De multe ori visam că zbor
spre-albastre zări de infinit,
dar mă izbeam de ziduri reci
şi mă trezem nefericit.

De multe ori speranţe vagi
ca lumânarea se topeau
şi abia dacă le mai zăream,
atât de repede treceau.

Am încercat de multe ori
învingătoare să urc, dar
am reuşit, când jertfa Ta
mi-a cuprins inima în har.

elena marin alexe

marți, 12 februarie 2013

La margine de absolut...


motto - La margine de absolut
zăceam tăcută ca pământul
doar inima se sfâşia
şi-n remuşcări murea cuvântul

De când m-am întâlnit cu Tine
la margine de absolut,
am înţeles marea-Ţi iubire
ce-o ai pentru un chip de lut.

Am priceput că mâna sacră,
m-a frământat, m-a modelat
cu dragoste şi bucurie,
să fiu o fiică de-mpărat

Dar n-am rămas în ascultare
la umbra Celui Prea Înalt,
am alergat înflăcărată
pe drumul scris de celălalt...

Degeaba glasul Tău Isuse
pe negre căi m-a tot strigat,
eram atât de fascinată,
fără regret, Te-am alungat.

Perfid era necunoscutul,
ce-şi etala în faţa mea
comorile  născute-n  fiere,
ce inima ademenea.

Mă scufundam în ceaţa vieţii,
alunecând mereu mai jos,
cu faţa către iad adesea
tot mai departe de Hristos.

Până-ntr-o zi când neputinţa
m-a azvârlit în faţa Ta,
am implorat cu vocea-n lacrimi,
căci aşteptam osânda grea.

Din şoapte îngăimate-n taină
Ai înteles cât mă căiesc
şi-am auzit din înălţime,
un glas spunându-mi, Te iubesc!

- Eşti fiica mea şi pentru tine
                      pe cruce trupul mi-am întins,                    
vino în braţele-mi, priveşte,
prin mine moartea ai învins!

Aşa mi-ai spus şi cu iubire
m-ai cufundat în sânge sfânt
care s-a scurs de pe Golgota
şi-a înfrăţit cer cu pământ.

La cruce am fost vindecată,
iar asta n-am s-o uit nicicând,
dar nici măreţul har în care
Tu mi-ai cuprins suflet şi gând.

Supusă planurilor Tale,
făr-de cârtire am s-aştept
măreaţa zi a revenirii,
Isuse, să mă strângi la piept.
Elena M . Alexe

duminică, 2 decembrie 2012

Parc-a fost ieri...


Parc-a fost ieri când m-ai găsit
căzută-n drum şi tâlhărită,
cu idealul ne-mplinit,
uitată, tristă, părăsită...

Treceau pe lângă mine toţi,
mă ocoleau făr să le pese,
oameni de bine, răi sau hoţi
cu glasurile bine drese.

Râdeau de mine, căci eram

în zdrenţe fără de podoabă,
amaru-n suflet îl căram,
în loc să port la gâtu-mi salbă.

Rănită, cu ochii-n pământ,

tânjeam după un strop de apă,
uitasem primul legământ
ce-n dragoste inimi adapă.

Despre nădejde nu mai zic,

în inima mea îndoiala
a semănat flori de nimic
şi mi-a marcat pe veci greşeala.

Dar ai trecut şi Tu, Isus,

prin valea plângerilor mele
şi-n marea-Ţi milă de nespus
mi-ai arătat sclipiri de stele.

M-ai dus la Marea de cristal

o apă vie minunată,
pe răni mi-ai pus mir de santal
şi-am fost, Isuse, vindecată.

Cu gingăşie mi-amintesc,

de mână m-ai purtat cu milă,
am învăţat să Te iubesc,
să uit de lumea cea ostilă.

Mi-ai dăruit un strai albit,

curat, ca picurul de rouă,
din fir subţire împletit,
ca dar de sus la viaţa-mi nouă.

Pe frunte port senin de cer,

când ochii mei privesc la Tine
şi mersul nu-l mai simt stingher,
căci totdeauna Eşti cu mine.

Acum Îţi mulţumesc şi plec,

s-aştern în cale-Ţi trandafirii,
Apoi an să mă odihnesc
sub crucea din Dealul Iubirii.
 
Elena Marin Alexe

marți, 30 octombrie 2012

Primul volum personal..





Mulţumiri alese, aştern la picioarele Tale, Domnul meu şi Dumnezeul meu!



Acesta este primul volum personal. Nu vreau să mă laud, ci vreau să împărtăşesc cu voi, dragii mei cititori, visul meu de-o viaţă pe care toamna, înveşmântată în galben auriu, l-a transformat în buchet de bucurie.
Sunt pe blog de aproape patru ani şi nu-mi imaginam, măcar o clipă, că voi găsi sprijin în lumea virtuală spre a-mi vedea visul cu ochii. Mulţi dintre cititori mă întrebau de ce nu public poeziile, căci sunt frumoase. Pe unii îi credeam, pe alţii nu. Şi cum posibilităţile mele erau infime, am alungat acest vis.

După un an de blogărit aveam reale îndoieli asupra lumii virtuale, dar în timp  am descoperit ceva interesant; la fel ca în lumea reală internetul are valorile lui umane, dar şi nonvalorile lui...
Eu am avut şansa şi binecuvântarea, să descopăr printre prietenii valoroşi din virtual doi oameni tineri şi frumoşi la propriu, oameni oneşti, talentaţi, sinceri si deschişi, gata să sprijine atunci când este cazul. Ei sunt Geanina şi Cristian Lisandru, care m-au invitat în Cenaclul fondat şi coordonat de ei - Amprente Literare. Ei au avut încredere în harul meu de a scrie şi cu mare drag m-au sprijinit, iar astăzi ţin în mâini primul meu volum personal de poezie şi proză, în mare parte datorită lor.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au citit poeziile pe parcursul acestor ani! Vă mulţumesc pentru prietenie! 


MULŢUMESC, Gena şi Cristi! Împart bucuria cu voi. Meritaţi dragii mei dragi!


elena marin alexe-30 oct.2012



marți, 2 august 2011

Amprente Literare vol 4

Dragi prieteni, doresc să vă împărtăşesc şi vouă un crâmpei din bucuria acestei veri...


Vă mulţumesc vouă dragilor mei prieteni pentru-că încă mă citiţi şi nu v-aţi plictisit. 
Mulţumesc pentru efort şi dăruire, Geaninei şi lui Cristian Lisandru. 
Mulţumesc soţului meu pentru răbdare şi susţinere.

Şi nu în ultimul rând lui Dumnezeu care mi-a dat harul şi bucuria de a scrie câte ceva, de prin adâncul gândurilor care-mi cutreieră sufletul, în fireasca vieţuire pe acest pământ.

luni, 18 aprilie 2011

Golgotha mea


Port taina-ncărcată de dor,
Sub ochiul din inimă plâns.
Fac haltă pe o geană de nor,
Pe-albastrul de cer necuprins
.

Nelinişti şi frica nespuse,
Se-ascund prin cotloane şi gem.
Prea multe speranţe distruse
Mă-ndeamnă din nou să Te chem.

La poalele dealului sumbru,

Îmi duc azi al lanţului gând.
Găsesc tot alaiul lugubru,

În jalea din mine plângănd.

Sub cruce m-aşez chinuită,
Trişti ochii mei cată în sus

Şi-o nouă nădejde se-agită,
Şoptind, Il implor pe Isus:

-De vrei, ştiu că poţi împăcarea
Cu Tatăl Prea sfânt să-mi aduci.
Căci sufletu-mi cere iertarea,

Isuse, sa vii să-l ridici.

Abia se zăreşte speranţa,
De tot ce se-ntâmplă în jur,
Nori negri întunecă viaţa,

Azi totul devine obscur.

Mai lasă-Ţi cu milă iubirea
Să vindece plâns şi amar.

Îţi caut cu dor azi privirea
Şi urc prima treaptă de har.

elena marin alexe





sâmbătă, 3 aprilie 2010

Talharul

[Fragment]     Costache Ioanid


Si tarziu, cand Paradisul s-a inchis cu-n vuet lin,
printre stele, catre poarta, vine-ncet un biet strain.
Ochii lui sunt plini de frica. Paru-n frunte. Fata supta.
Peste trupul plin de sange, poarta o camasa rupta.
- Ce vrei tu?Ii spuse unul dintre ingerii strajeri.
Cine esti? Il mai intreaba, iscodind cu ochi severi.
-Eu?...raspunse-ncet strainul coplesit de un oftat,
Sunt un ticalos din lume...Nu stiu sa fi fost pacat,
sa nu-l fi facut in viata. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vraja de pacat si de cutit.
Ma tineam ascuns in pesteri si pandeam pe cei bogati.
Sangele curgea ca apa. Apoi galbenii pradati,
mi-i luau toti carciumarii si femeile pierdute.
Si cadeam in zori pe-o vale intre brusturi si cucute.
La altare n-am dus jertfa nici o mierla de cand sunt.
N-am stiut de rugaciune. N-am avut nimica sfant.
O putere, un balaur, imi da branci sa beau  sa prad...
-Vai, destul...vorbi strajerul. Locul tau e-acolo-n iad.
Si cu mina lui intinsa, i-arata in jos sub cer,
intr-o gura de-ntuneric, flacari vii intr-un crater.

Se uita-ngrozit strainul.Iar apoi incet sopti:
- Da ...acolo. Dar asculta. Inainte de-a muri,
osandit fiind la moartea , cea mai grea, mai blestemata,
tintuit pe lemnul crucii, am vazut, hulit de gloata,
Un profet murind alaturi. Ba... mai mult  ca un profet!
Nu era un om din lume.Ci sub fruntea de namet,
Ii plutea in ochi o pace...si-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi fata: Azi vei fi cu mine-n Rai!
Si acum ...o intrebare...un cuvant mai am de spus:
Daca tot ce vad e raiul, nu-i pe-aici acel Isus?...
- O! Isus? E aici, in slava...tot ce vezi Ii apartine.
Dar de ce-ti acoperi fata hohotind? Sau plangi straine
-Rogu-te, o vorba numai...Nu stiu cum sa-mi spun amarul...

Daca e Isus aicea...spune-I c-a venit talharul.
-Vino!...Poarta e deschisa...Domnul Ii vorbeste-n prag.
Il priveste lung talharul. Pasii inapoi se trag...
E Isus acest arhanghel in vesminte sclipitoare?
Parul...Nu-i al Lui. Nici braul. Nici camasa de ninsoare.
Dar...privirea blanda...Ochii. El e! Si-a cazut gramada.
Cum? Dar cine il ridica? Ochii lui nu pot sa creada.
-Doamne, sunt murdar,,,,si0n zdrente, Sunt...
si-si franse vorba-ndinti.
-Eu...in haine de lumina? Eu, talharul printre sfinti?

Si luandu-l bland cu Sine stralucitul Voievod,
langa tron ducandu-l zise; " El Mi-a fost intaiul rod!"


                             *

Si acum sa stie-orcine : Unde a intrat talharul,
nu-i pe lume om sa creada si sa nu-I primeasca Harul!
Nu-i pacat pe care Domnul nu si-a pus fagaduinta.
Unul singur nu se iarta niciodata: Necredinta!


Aceasta capodopera a poetului Ioanid, este dedicatie din partea mea pentru toti cititorii mei din virtual.Nu am postat-o pe toata caci e foarte lunga, dar merita  sa cititi acest fragment, credeti-ma.
ISUS e Viu!... si asteapta sa credem in jertfa Lui de ispasire, asa cum a crezut si unul din talharii cu care a impartit supliciul pe Golgota si a ajuns sa mosteneasca Raiul.

Hristos a inviat! E viu in veci de veci!