Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările

joi, 17 martie 2016

Odă pentru Absolut


Sunt doar un graunte micuţ de ţărână,
Udată de ape, bătută de vină.
Ce merit am eu pe tăcutul pământ
Pribeagă-ntr-o lume, de mila-i plângând?

 Te caut în zori, dar te caut şi-n-noapte
Dincolo de cântec, cu jale în şoapte.
În zâmbetul gingaş şi-n ochi de copilă,
În verdele ierbii din glia umilă.

Te strig să te-ntorci, port in mine aminuri,
În dangăt de clopot răsună suspinuri.
Se-aşteaptă din ceruri un strop de lumină
Să curgă pe suflet, din raza-Ţi divină..

Hai, vino să-mi umpli cu haruri făptura,
Să-mi comanzi universul gândirii si gura,.
Tu stăpân peste mine să fii absolut
Eu, plecată la cruce, cu drag să Te-ascult

Să reverşi peste mine belşugul de har
În inimă-mi pacea să n-aibă hotar.
Să nu mai existe lacune în mine,
Doar omenescul, contopinduse-n Tine.




miercuri, 18 decembrie 2013

Ziarul de pe Net



 De la începutul lunii Decembrie colaborez cu Ziarul de pe net. Vreau să împărtăşesc cu voi, prietenii mei,  această bucurie, aşa că vă invit să poposiţi  aici pe banca sufletului meu. Vă mulţumesc celor care mă urmăriţi încă. Tuturor vă urez Sărbători fericite şi anul care vine să vă aducă realizări pe toate planurile dar cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

http://www.ziaruldepenet.ro/2013/12/03/o-noua-colaborare-zdpn-scriitoarea-elena-marin-alexe/
http://www.ziaruldepenet.ro/2013/12/03/intoarcerea/
http://www.ziaruldepenet.ro/2013/12/18/ragaz-poetic-graiul-colindelor/


elena marin alexe 2013




marți, 30 octombrie 2012

Primul volum personal..





Mulţumiri alese, aştern la picioarele Tale, Domnul meu şi Dumnezeul meu!



Acesta este primul volum personal. Nu vreau să mă laud, ci vreau să împărtăşesc cu voi, dragii mei cititori, visul meu de-o viaţă pe care toamna, înveşmântată în galben auriu, l-a transformat în buchet de bucurie.
Sunt pe blog de aproape patru ani şi nu-mi imaginam, măcar o clipă, că voi găsi sprijin în lumea virtuală spre a-mi vedea visul cu ochii. Mulţi dintre cititori mă întrebau de ce nu public poeziile, căci sunt frumoase. Pe unii îi credeam, pe alţii nu. Şi cum posibilităţile mele erau infime, am alungat acest vis.

După un an de blogărit aveam reale îndoieli asupra lumii virtuale, dar în timp  am descoperit ceva interesant; la fel ca în lumea reală internetul are valorile lui umane, dar şi nonvalorile lui...
Eu am avut şansa şi binecuvântarea, să descopăr printre prietenii valoroşi din virtual doi oameni tineri şi frumoşi la propriu, oameni oneşti, talentaţi, sinceri si deschişi, gata să sprijine atunci când este cazul. Ei sunt Geanina şi Cristian Lisandru, care m-au invitat în Cenaclul fondat şi coordonat de ei - Amprente Literare. Ei au avut încredere în harul meu de a scrie şi cu mare drag m-au sprijinit, iar astăzi ţin în mâini primul meu volum personal de poezie şi proză, în mare parte datorită lor.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au citit poeziile pe parcursul acestor ani! Vă mulţumesc pentru prietenie! 


MULŢUMESC, Gena şi Cristi! Împart bucuria cu voi. Meritaţi dragii mei dragi!


elena marin alexe-30 oct.2012



luni, 25 iunie 2012

Ziua în nuanţe roz


Azi curtea noastră a fost decorată în "roz de trandafir".. cu numele Rodica! Împreună cu Paul, soţul ei, ne-au făcut o vizită pe care o aşteptam de mult timp.. Banca şi buturugile de sub vişin au fost luate cu asalt din pricina undei răcoroase ..
Ce dor mi-a fost de tine, Rody!
Sper că ţi-a plăcut "balmeşul" de fructe..

"Doi într-un hamac' zâmbesc în faţa camerei..!
Sub îmbrăţişarea salciei, trandafirul devine nostalgic ..

În bazin apa încă este răcoroasă şi mângâie degetele ..

Trandafirul roz şi floarea soarelui, au multe să-şi povestească...

Paul şi-a găsit refugiu ideal în hamac..Ei, ce bine i-o fi..
Poveştile nu se mai sfârşesc..
Timpul zboară, dar nimeni nu se întrece cu el. Din când în când aparatul foto îşi face datoria, pecetluind momentele.

N-a fost uitată nici buturuga de sub salcie.
După ce au plecat, tăcerea a pus iar stăpânire pe curte. Mi se pare că a fost doar o iluzie..dar trandafirul roz din faţa ferestrei îmi face şterengăreşte cu ochiul şi îmi şopteşte: Nu, nu a fost vis, eu am simţit-o cu toate petalele mele!
Fântâna arteziană clipoceşte alungând arşiţa dupa amiezii, iar noi ne retragem în casă, discret, să nu cumva să ştirbim clipele frumoase care încă mai adastă prin amintirile atât de proaspete.
Un refren pare a pune punctul pe i, a acestei zile .....O, happy day!
Vă mai aşteptăm, cu mare drag!

vineri, 30 decembrie 2011

Urarea mea



 Pentru toţi prietenii mei din virtual, care mi-au fost alături de când am deschis uşa blogului meu şi v-am invitat " Hai la plimbare"...

Dragi prieteni, fii, sau fraţi,
Staţi puţin să m-ascultaţi:
Vă urez cu bucurie
Anul nou mai bun să fie,
Pâine albă şi gustoasă
Domnul să vă dea pe masă.

Sănătate, gânduri bune
Lumină să fiţi în lume.
Pacea Lui să vă inunde
Orişicând şi orişiunde.
Credinţa mereu vă crească,
Dragostea să vă unească,
Să traiţi frumos şi demn,
Doar la bine vă îndemn!
Ca un pom lângă izvor,
Bun, gustos şi roditor,
Aşa să fiţi tot mereu,
Iubitori de Dumnezeu.
Să aveţi multă răbdare
Când treceţi prin încercare
Şi să-I fiţi mulţumitori,
În toate ascultători,
Până va veni de sus
Mântuitorul Isus.
Şi cu El doar bucurii
Vom trăi în veşnicii...

La anul şi la mulţi ani!
vă doreşte -elena marin alexe, în prag de an nou, 2012!

duminică, 28 februarie 2010

Zâna Ghiocel


Dis de dimineaţă, adunandu-şi ultimile puteri nevăzute cu care era înzestrată, Zâna Ghiocel şi-a ridicat fruntea şi s-a scuturat de urmele fulgilor care se adapostiseră pe lungile ei gene verzui, gingaşe. Azi e hotărâtă să lupte pe faţă  contra "babei Dochia" şi acoliţilor ei: frigul vântul, zăpada. Ridică zâmbetul diafan spre întâia rază de soare, salutand-o discret din vârful buzelor tremurătoare şi asteptă tăcută răspunsul frumosului astru.
Zărind-o, soarele îşi plecă şi mai mult buchetul de raze fierbinţi într-o îmbrăţişare, cotropind  zâna, ocrotitor, şoptindu-i: nu-ţi fie frică, de azi voi fi aici lângă tine, curaj! Zâna Ghiocel îl privi uimită, preţ de o clipă, şi înţelese pe dată, când soarele victorios puse stăpânire pe cer, alungând şi ultima rămăţiţă de nor. Era fericiă. De azi ghioceii vor duce mesajul primăverii peste tot, scuturând clopoţeii de ultimii fulgi adormiţi.

Acest moment intim despre vestitorii primăverii, l-am aşezat aici spre a saluta toţi prietenii mei şi cu acest prilej vă doresc: Bun venit, într-o nouă primăvară! Să lăsăm bucuria să ne pecetluiască inima, cu iubire din Iubirea divină a lui Dumnezeu şi să mai dam o şansă speranţei, care ne face cu mâna ...

elena marin alexe