Candela inimii

Candela
încă mai pâlpâie
şi îndeamnă la ruga
de seară.
Ochii obosiţi
trag storurile, chemând liniştea
în sălaşul adânc,

al inimii prinse de tumult.

Clocotul
se aude până departe,
la al treilea cer.
Îngerii amuţesc, uimiţi
de tristeţea care
urcă în valuri,
treaptă cu treaptă,
implorând bucuria.
Tăcerea strigă.
Cerul uimit
îngenunchează şi el
în solemnă aşteptare.

Încetul cu încetul,
zbuciumul se stinge,
ochii se deschid larg,
inima îşi domoleşte suspinul,
timpul o ia din loc,
iar sufletul zâmbitor
dă mâna cu pacea.
Candela
încă mai pâlpâie,
ruga urcă,
dar timpul nu se mai opreşte

până la al treilea cer.

Omenie

Pe unde treci, să-mparți lumină,

Să lași o vorbă bună-n cale,

Când întâlnești nefericirea,

Să cerni a Dragostei petale.

Pe inimă să ai dreptatea,

Să-nlături orice  viclenie,

Fii sprijin oricui, la nevoie,

Zidește în prietenie.

În urma ta raze de soare

Să porți și-n brațe bucurie,

Balsam de dragoste să semeni,

Pe unde treci tu, omenie.

elena marin alexe

O lacrimă fugară

O lacrimă fugară din colţ de ochi mi-ai şters,
Ţi-am mulţumit în taină, când lângă mine-ai mers.
În faţa mea, cărare cu jertfă ai făcut  
Şi-am înţeles, îndată, că-i bine să Te-ascult.

Prin bucurii, suspine, alăturea mi-ai fost,
M-ai luat de mâna dreaptă şi mi-ai făcut un rost,
În faţă orizontul mi l-ai desfăşurat,
M-ai scris în cartea vieţii, sunt fiică de-mpărat.

Tu luminezi în juru-mi, când urc trepte de cer,
Ţi-aud glasul oriunde, pe ape, în eter,
Chiar iarba îmi vorbeşte şi munţii cei stâncoşi
Şi florile, izvorul şi arborii umbroşi.

Mi-ai presărat în cale potecile de vis,
Pe palmele-Ţi străpunse numele meu stă scris.
Trimiţi ploaia, să cearnă cu picuri străvezii,
Mă odihneşti, cu pace, în nopţile târzii.

Adeseori mă mângâi, poverile-mi ridici,
Te procupi de mine cât mai rămân aici,
Pe răni îmi torni balsam, pe buze o cântare,
Cu dragoste m-alini, când inima mă doare.

Şi gândurile rele din inimă mi-alungi,
Durerea când mă arde, Tu focul ei îl stingi,
Când Te privesc în faţă, mă luminez, Isus
Şi văd bine, cărarea, ce mă va duce sus.

Chiar de s-aude zarvă sau luptă-n jurul meu,
Nu am habar de frică, iubesc pe Dumnezeu!
Mă plec în rugăciune şi glasul mi-l ridic,
Tu doar priveşti spre mine şi nu mă tem nici pic.

De sunt împovărată, cu griji, cu supărări,
Răsari ca şi un soare, Lumină albă-n zări,
În suflet bucuria îmi torni şi-i cer senin,
Cu trup şi suflet Doamne, îndată mă închin.

O, câte lacrimi oare din ochii mei ai şters,
De când pe calea vieţii alăturea am mers?
Buchet de mulţumire am să-ţi aduc mereu,
Eşti viaţa mea, Isuse, Eşti Dumnezeul meu!

elena marin alexe

Aş vrea să scriu

De drag de Tine-aș vrea să scriu
În dorul meu nespus,
Cu cer, cu apă, cu pământ,
De patria de sus.

De aș putea, pe nori de cer
Ți-aș condeia poem,
Să afle toți că Te aștept,
Isuse și Te chem.

Din val de mare-aș împleti
Albastre diademe,
Și fruntea Ți-aș împodobi
Cu-a inimii poeme.

Pe munții cei înalți de-aș sta
Să scriu pe iarba crudă,
Alese gânduri, un eseu,
Ce sufletu-mi inundă.

Ți-aș scrie și pe stele, mii
Poeme de iubire,
Să strălucească-n nopți târzii,
Cununi de nemurire.

elena marin alexe