Săptămâna patimilor

 https://www.ziaruldepenet.ro/2021/04/27/saptamana-patimilor/?fbclid=IwAR3HzsoQPQ5SMMM4KnPPNnNWa9NChuOPPIkaNgrsjuoxCqdx4xsUH8RjDZA

 

Am păşit în săptămâna mare, aşa cum spun românii zilelor care preced sărbătoarea Învierii Domnului. Multă agitație peste tot. Pregătiri, pregătiri, pregătiri. Trist este că predomină doar anumite acţiunii, cum ar fi: ultimile retuşuri ce cuprind curățirea locuinţelor, cozonacii, pasca, sarmăluţele, mielul, ouăle roşii. Toate sunt repartizate pe anumite zile, astfel că înotând în treburi, omul uită adevărata însemnătate a acestei zile de Pasti. Cine se mai gândeşte la mântuirea sufletului şi ce jertfă a necesitat salvarea omului?

În cartea Isaia 53:5-6 scrie:
Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.
Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Eu pe lângă pregătirile diurne, specifice acestor zile, am ales să meditez la dragostea lui Dumnezeu pentru mine. Mai mult ca oricând îmi petrec o parte din timp, trecând prin sumbra anticameră a durerilor Domnului Isus Hristos.
Revăd culmea durerilor, Golgota, mă înfior la supliciile Mântuitorului meu, am inima cernită, îndurerată, dar în acelaşi timp plină de bucurie, căci sufletul meu este salvat, datorită jertfei de pe crucea din Calvar. Rugăciunea mea şoptită se strecoară spre ceruri:

Mulţumesc, Majestate, Domnul meu şi Dumnezeul meu, pentru alegerea de a-ți da singurul Tău Fiu să moară pentru păcatele mele. Mă doare suferinţa Ta, umilinţa Ta, durerea Ta neasemuită. Trăiesc datorită sângelui Tău, care s-a vărsat pe o cruce la Golgota. Eu sunt un om, sunt doar un om, care se întoarce să-ţi mulţumească pentru ispășire, pentru viaţă.

–

Căci fiecare primăvară
Încarcă flori albe pe ramuri,
Hristos a înviat, e vestea
Ce toarnă peste om balsamuri.

–

Seninul alungă tristețea,
Speranța coboară în lume,
Pe moarte-a călcat Biruința,
Isus ne cheamă pe nume.

–

E timpul să simți bucuria,
Când pomii se- îmbracă în verde,
Natura pe El îl cinstește,
Acceptă-L, iubește-L și crede!

elena marin alexe

 

 

 

O lacrimă fugară

O lacrimă fugară din colţ de ochi mi-ai şters,
Ţi-am mulţumit în taină, când lângă mine-ai mers.
În faţa mea, cărare cu jertfă ai făcut  
Şi-am înţeles, îndată, că-i bine să Te-ascult.

Prin bucurii, suspine, alăturea mi-ai fost,
M-ai luat de mâna dreaptă şi mi-ai făcut un rost,
În faţă orizontul mi l-ai desfăşurat,
M-ai scris în cartea vieţii, sunt fiică de-mpărat.

Tu luminezi în juru-mi, când urc trepte de cer,
Ţi-aud glasul oriunde, pe ape, în eter,
Chiar iarba îmi vorbeşte şi munţii cei stâncoşi
Şi florile, izvorul şi arborii umbroşi.

Mi-ai presărat în cale potecile de vis,
Pe palmele-Ţi străpunse numele meu stă scris.
Trimiţi ploaia, să cearnă cu picuri străvezii,
Mă odihneşti, cu pace, în nopţile târzii.

Adeseori mă mângâi, poverile-mi ridici,
Te procupi de mine cât mai rămân aici,
Pe răni îmi torni balsam, pe buze o cântare,
Cu dragoste m-alini, când inima mă doare.

Şi gândurile rele din inimă mi-alungi,
Durerea când mă arde, Tu focul ei îl stingi,
Când Te privesc în faţă, mă luminez, Isus
Şi văd bine, cărarea, ce mă va duce sus.

Chiar de s-aude zarvă sau luptă-n jurul meu,
Nu am habar de frică, iubesc pe Dumnezeu!
Mă plec în rugăciune şi glasul mi-l ridic,
Tu doar priveşti spre mine şi nu mă tem nici pic.

De sunt împovărată, cu griji, cu supărări,
Răsari ca şi un soare, Lumină albă-n zări,
În suflet bucuria îmi torni şi-i cer senin,
Cu trup şi suflet Doamne, îndată mă închin.

O, câte lacrimi oare din ochii mei ai şters,
De când pe calea vieţii alăturea am mers?
Buchet de mulţumire am să-ţi aduc mereu,
Eşti viaţa mea, Isuse, Eşti Dumnezeul meu!

elena marin alexe

Doină...

Alină-mă Doamne, alină,
De jale mi-e inima plină.

Ascultă-mă, ruga fierbinte
Se-nalţă spre Tine Părinte.

Atinge-mă, crede şi iartă,
Povara e grea, Tu mi-o poartă.

Vorbeşte-mi de cer, de iubire
Si şterge-mi a firii pornire.

Te pleacă spre mine, cu milă,
Mă pierd într-o lume ostilă.

Tu pune-ţi iar mâna pe mine,
Transformă tot răul în bine

Alungă-mi tristeţile toate,
Trezeşte izvoare secate,

Să-mi sorb cu nesaţ bucuria,
În alb să îmi port marturia.

Culcată sub culmea iubită,
Te rog scapă-mă de ispită.

Tânjesc dupa zări de lumină,
Privirea de cer mi se-anină.

Speranţa mea urcă spre Tine,
Coboară Isuse la mine.

  Elena M . Alexe

EL

El mă ninge, El mă plouă,
El în braţele-amandouă
Mă cuprinde strâns, mă ţine,
Inimii să-i fie bine.

 El m-alintă, El mă ceartă,
El mă-nalţă şi mă poartă,
Mă iubeşte cât pământul,
Ador să-I ascult Cuvântul.

El mă vindecă de toate,
El mă iartă de păcate,
Când mai cad El mă ridică,
Îmi alungă orice frică.

El m-adoarme, mă trezeşte,
Ochiul sfânt de sus priveşte,
El imi dăruieşte viaţa
Luminându-mi dimineaţa.

El m-adapă la izvoare,
Cerne zorii pe cărare,
Nu mai trec  prin întuneric,
Cerul devine feeric.

El mi-e mamă, El mi-a Tată,
Grija zilnic mi-o arată,
Mă învaţă, mă susţine,

Împăcându-mă cu Sine.

El prin dragoste m-aduce
Să îngenunchez sub cruce
Şi cu lacrimi în privire
Să scriu vers de mulţumire.

Elena M . Alexe