Candela inimii

Candela
încă mai pâlpâie
şi îndeamnă la ruga
de seară.
Ochii obosiţi
trag storurile, chemând liniştea
în sălaşul adânc,

al inimii prinse de tumult.

Clocotul
se aude până departe,
la al treilea cer.
Îngerii amuţesc, uimiţi
de tristeţea care
urcă în valuri,
treaptă cu treaptă,
implorând bucuria.
Tăcerea strigă.
Cerul uimit
îngenunchează şi el
în solemnă aşteptare.

Încetul cu încetul,
zbuciumul se stinge,
ochii se deschid larg,
inima îşi domoleşte suspinul,
timpul o ia din loc,
iar sufletul zâmbitor
dă mâna cu pacea.
Candela
încă mai pâlpâie,
ruga urcă,
dar timpul nu se mai opreşte

până la al treilea cer.