În inima mea e-o golgotă de lacrimi,
O zare arzând peste soarele mut.
Mă frâng deseori sub asaltul de gânduri
Şi cad în duelul cu timpul pierdut.
O zare arzând peste soarele mut.
Mă frâng deseori sub asaltul de gânduri
Şi cad în duelul cu timpul pierdut.
Am aripa frântă, lovită de moarte,
Aş vrea să răscumpăr acum ce-am vândut.
Citesc, să m-aline Cuvântul din carte,
Cu El peste multe-ncercări am trecut.
Durerea din suflet mă ţine în cleşte,
Îmi tremură ochiul stins în orbită,
Când cearcănul nopţii privirea-mi răneşte,
Freamătă răul ascuns în ispită.
Dar ştiu, că de sus, Cineva mă veghează,
Frunzele cad, dar eu rămân undeva,
Nădejdea nu pleacă, mă-ndeamnă: Fii trează!
În noaptea adâncă răsare o stea.
Atunci, dialogul timid se-nfiripă,
Îl rog umilită: Mă scapă Isus!
Iar El îmi răspunde, la preţ de o clipă,
Şi înspre Lumină mă-nalţă mai sus.




