Se afișează postările cu eticheta zbucium. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zbucium. Afișați toate postările

luni, 26 mai 2014

Soră cu risipitorul





Sunt soră cu risipitorul
Pe-ntunecatele cărări.
Sau unde-si cerne apa norul
Prin toate cele patru zări.

Am rătăcit pe cheiuri moarte,
Cu viaţa am făcut negoţ
De dimineaţă până-n noapte,
Am stat alăturea de-un hoţ.

Mi-am cheltuit în van averea
Fără să-mi pese de.al meu trai,
Nesocotindu-I planul, vrerea,
Mi-am murdărit frumosul strai.

M-am afundat în întuneric,
Cu mine am făcut rabat,
Nu mai zăream nimic feeric
Pe meandrele unde-am umblat.

Amarul mi se părea dulce
Şi patima mă-ncovoia,
Durerea nu voia să plece
Căci răul o înlănţuia

De inima-mi cu-n verşunare,
Iar eu simţeam că nu mai pot,
Prea ostenită de-alergare
Mă-mpleticeam într-un complot.

M-ademenea amăgitorul,
Mereu confuză îl urmam,
Cu umbra mă-nsoţeam şi norul,
Nimic în jur nu mai vedeam.

Am irosit comori de suflet,
S-a frânt în mine ce-a fost bun,
Talent, speranţă-n al meu umblet,
Gândeam doar cum să mă răzbun.

Si valul mă purta departe
De viaţă şi de Dumnezeu,
Dar m-a oprit din drum o carte
Şi-am înţeles cine sunt eu, 

Abia când am citit că viaţa
Mi-a mântuit prin sânge sfânt,
Că El  e veşnic dimineaţa
Ce a învins chiar din mormânt.

Am alungat frica de moarte
Când am privit spre Golgota,
Am evadat din lunga noapte
Şi am primit iertarea Sa.

Şi, iată cum mi-a fost răsplata,
Din clipa-n care L-am iubit,
Pe nume m-a strigat chiar Tata,
De-atunci nu ne-am mai despărţit.

elena marin alexe

joi, 16 februarie 2012

Viscolul


Cu sclipirea
încremenită în priviri

cerga albă

îşi doarme visul

rece şi tăcut

în strânsoarea

braţelor iubitoare

posesive şi suverane

ale arborilor

Păsările negre
dansând în ochii mei

pătează neprihanita cernere

cu lacrimi îndoliate

în alese încrustaţii

de filigran

Inima zbuciumată sub povara

gândurilor

se adăposteşte

la focul Iubirii Lui

ocrotitoare

care îi sărută timid pulsul

domolindu-i
  bătăile
Ruptă de realitate

urc treptele flăcarilor

mă ascund

departe

de respiraţia dominatoare

a viscolului alb

neobosit

apoi aştept o nouă dimineaţă

Necruţător şi hapsân
vântul

se întoarce din drum

pentru o ultimă rafală

în timp ce

noaptea sleită de puteri

se întinde letargică

pe nemărginirea albă

dureros de tăcută

elena marin alexe