Se afișează postările cu eticheta leac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta leac. Afișați toate postările

marți, 10 mai 2016

Dor de părinţi



      Zilele astea, m-am reîntors în timp printre amintiri.
Înaintea sărbătorii de Înviere, mămica mă invita să fac alături de ea un cozonăcel micuţ.Eram foarte bucuroasă. Ajutam la ultimile retuşuri în curăţenia casei, cum ar fi: spălarea tacâmurilor şi a paharelor şi aşezarea lor în dulapul de bucătărie, după ce în prealabil schimbam coala albă, aşa să se vadă curăţenia. Totul trebuia să strălucească. Apoi îmchestream ouăle, după ce le vopsea, cu o peniţă fină muiată în apă tare. Desenam flori, frunze şi bine-nţeles scriam Hristos a înviat!.
Spre seară înainte de înviere, mămica pregătea apa de baie. Aveam o cadă din tablă zincată şi făceam baie pe rând. Dimineaţa învierii Domnului mă copleşeau emoţiile, căci ştiam că voi fi înnoită, adică rochiţă nouă şi pantofiori noi. Mămica era croitoreasă şi nu uita să -mi facă rochiţă nouă, dar niciodată nu o vedeam până în ziua de Paşte. O croia şi o făcea după o altă rochiţă. Doar pantofiorii îi cumpăram împreună căci trebuia să-i probez. Nu-i încălţam până în duminica Paştelui. Apoi gătiţi plecam spre biserică. Eram emoţionată, căci aveam de spus o poezie lungă.
Scuzaţi-mă, mi-au dat lacrimile. Ce vremuri...


 elena marin alexe

miercuri, 28 ianuarie 2015

De o viaţă




De o viaţă treci prin lume
Uneori mai oboseşti
Printre ochiuri de genune
Adesea te rătăceşti

Când ti-atinge dorul calea
Uiţi cărarea printre spini
Multe pietre-ţi sapă jalea
Şi n-ai cu ce să te-alini

Pari pierdut în lumea mare
Unde sens nu mai găseşti
Eşti învins de supărare
Gata să te prăbuşeşti

În răstimpuri o speranţă
Furişându-se uşor
Se apropie de suflet
Ca o rază printr-un nor

Atunci zâmbetul apare
Privirile înfloresc
Din scântei s-aprinde focul
Când îţi spune Te iubesc

elena marin alexe

vineri, 16 ianuarie 2015

Pe morminte se pun flori

    Anul acesta am hotărât să mă împac cu inima mea. Aşa că  am rupt firele care mă legau de trecut, aducându-mi valuri de tristeţe. Unii dintre prietenii mei buni au dat bir cu fugiţii, invocând diverse motive. Când nu există încredere reciprocă, prietenia moare. Aşa că am ales să nu-i mai urmăresc şi i-am şters din listă. Fiecare este liber. Eu voi păstra cu sfiinţenie amintirile frumoase care ne-au legat, restul voi uita cu desăvârşire, dar nu voi uita că pe morminte se pun flori. Eu am ales să răspund la tăcere cu TĂCERE, dar voi pune trandafiri galbeni pe morminte...
Aşa voi merge mai departe liberă, căci am cugetul curat.
PS.
    Am revenit la prima dragoste, din virtual, la blog. Mă voi plimba pe la "încă" prietenii mei, voi încerca să recuperez timpul pierdut, vizitând mai des casele voastre virtuale, citind şi bucurându-mă de bogăţia pe care fiecare o etalaţi acolo. 
Doresc tuturor un an mai bogat în trăiri, inspiraţie, realizări şi multe binecuvântări !




elena marin alexe

vineri, 10 octombrie 2014

Prin lanul vieţii



Te văd purtând în taină brâul
mireselor îndoliate
ţinând la piept mănunchi din grâul
recoltelor îmbelşugate
Şi nu-nţeleg de ce prin lanuri
mai rătăceşti fără să-ţi pese
c-a fost o amăgire-n gânduri
că spicele sunt neculese

Te văd trecând pe drum de seară
acoperită-n văluri dese
cu chipul palid ca de ceară
tu cea mai tristă-ntre mirese
Şi nu-nţeleg de ce de-o viaţă
tot mai aştepti pe la răscruce
călcând pe locuri cu verdeaţă
ca vântul lacrimi să-ţi usuce

Te văd albită pe la tâmple
de îndoieli înconjurată
deşi cuvintele sunt simple
 tu poţi să-l strigi pe nume -Tată!
Şi nu-nţeleg de ce tristeţea
pe fruntea ta pune cunună
când nu te-atinge bătrâneţea
iar timpul parcă-ţi cântă-n strună





miercuri, 3 septembrie 2014

Aştept ploile

 
 
Aştept ploile să vină
Sol de noapte la fereastră
Să mă legene pe braţe
Plâns de inimă albastră

Ropotind până spre ziuă
Murmur fără de oprire
La poveşti să stăm culcate
Taine curgă în neştire

Spre zori să deschid fereastra
Să dau soarele deoparte
Ploaia molcomă să plângă
Eu s-adorm citind o carte

Aştept ploile să vină
Să ne spunem dorurile
Toamna să ne regăsească
Să nu tragem storurile

Din copaci s-or cerne frunze
Vântul le-a purta departe
Aştept ploile să vină
Cu miros de gutui coapte

elena marin alexe

sâmbătă, 30 iunie 2012

Florile din vis


Florile din vis
jelesc sub tălpile mele
vag aud suspinele şi
mă grăbesc să adun
ce a mai rămas
din puritate
nestrivit de indiferenţă

Ştiu că nădejdea
purtată duios
pe braţe spre Lumină
alungă coşmarul
când seminţele răsar
dincolo de linia orizontului
acolo unde se odihnesc
tălpile Tale Doamne

elena marin alexe