GÂNDUL ZILEI

    

    Adeseori am fost uimită de acțiunile unora...de a poza în ceea ce nu sunt. Din nefericire aceștia uită sau ignoră faptul că ochiul lui Dumnezeu este peste tot și mai ales în Casa Lui. A face spectacol din rugăciunea ta, a dori să se vadă spiritualitatea ta mai presus decât a altuia, toată manifestarea ta exagerată ajunge hilară. Cum să uiți că Dumnezeu este echilibru? Unde este smerenia de altădată, când oamenii nu îndrăzneau să își ridice ochii spre sființenia lui Dumnezeu? Când rugăciunea era smerită, cu lacrimi și suspine. Dumnezeu răspundea la timp și nelatimp.
Dacă am privi în urmă la înaintașii noștri, la apostolii care au împrăștiat creștinismul pe pământ, am avea multe de învățat. Dar unii sunt prea plini de ei, deși par smeriți nevoie mare...
Nedumerirea mea este că deși își spun creștini nu se aseamănă cu Cristos, nu vor să poarte pe suflet veșmântul umilinței, ci vor să iasă în evidență cu orice preț.
Eclesiastul 5.
1. Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu si apropie-te mai bine sa asculti decat sa aduci jertfa nebunilor; caci ei nu stiu ca fac rau cu aceasta.
Galateni 6
7.Nu va inselati: "Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit." Ce seamana omul, aceea va si secera.
8. Cine seamana in firea lui pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul viata vesnica.

elena marin alexe

Despre har cu pastorul Daniel Cocar

Sunt atîția creștini care se „zbenguie și desfată” în răzbunarea, dreptatea și mînia lui Dumnezeu. Ei sunt consumatori ai plăcerii de-a vedea aplicată pedeapsa lui Dumnezeu asupra altora (nu asupra lor). Sunt focalizați pe pedeapsă și dreptate și numai despre ea ar vorbi. Fața lor se îmbujorează doar atunci cînd aud că cineva a fost „pedepsit” de Dumnezeu. Ei vor doar dreptate și răzbunare, foc, pucioasă și iad, uitînd că dacă Domnul s-ar comporta după cum ar vrea ei, primii care ar ajunge în iad și ar avea parte de răzbunarea lui Dumnezeu, ar fi tocmai … ei
.
Ar păți ca sora Marta (Luca 10:38-42), care ar fi așteptat ca Maria să fie mustrată de Isus, dar cînd colo, tocmai ea, (imaginați-vă), a fost mustrată de Domnul!
Noi însă să fim ca Domnul Isus și să ne concentrăm pe ceea ce Domnul se concentrează: pe Bunătatea lui Dumnezeu. Să ne concentrăm pe vindecare, pe ridicare, pe încurajare, pe eliberare, pe restaurare și pe … salvare. 

Vă invit în Atelierul de reparat oameni :
https://cocardaniel.wordpress.com/2017/01/28/harul-teologia-omiterii/ 

  Deseori mă furişez  în Atelierul de reparat oameni, blogul lui Daniel Cocar, să mai sorb o gură de aer proaspăt. Îl ştiu de prin 2000, de când păstorea biserica Golgota din oraşul de pe Bega. M-a uimit faptul că biserica era arhiplină şi dimineaţa se ţineau două servicii ca să poată intra toţi membri, biserica fiind neîncăpătoare.   
-Bine aţi venit la Golgota, aşa eram întâmpinaţi duminica dimineaţă de pastorul  Cocar, care ne zâmbea şi ne vorbea într-un limbaj uman şi duhovnicesc fără ...coada limbii de lemn atât de uzitată de majoritatea .. Pe fundalul bisericii trona o cruce mare pe care era depus steagul României. Mi-a plăcut mult asta. Era ca o chemare la pocăinţă a întregii ţări. La rugăciune se aprindea focul Duhului sfânt şi pentru prima dată într-o biserică baptistă am auzit Aleluia... S-a luptat mult să mărească spaţiul bisericii şi ...după atâta trudă, când totul a fost realizat, conducerea cultului l-a mazilit invocând o vină mai veche. Eh, ce să spun...decât că Dumnezeu să-i ierte pe cei care se consideră fără păcat.
Acum îi urmăresc cu mare interes blogul şi azi m-am gândit să vi-l împărtăşesc ca să vă înfruptaţi  şi voi prieteni din slova biblică explicată de Daniel Cocar, pe înţelesul tuturor.

elena marin alexe

Dor de părinţi

      Zilele astea, m-am reîntors în timp printre amintiri.
Înaintea sărbătorii de Înviere, mămica mă invita să fac alături de ea un cozonăcel micuţ.Eram foarte bucuroasă. Ajutam la ultimile retuşuri în curăţenia casei, cum ar fi: spălarea tacâmurilor şi a paharelor şi aşezarea lor în dulapul de bucătărie, după ce în prealabil schimbam coala albă, aşa să se vadă curăţenia. Totul trebuia să strălucească. Apoi îmchestream ouăle, după ce le vopsea, cu o peniţă fină muiată în apă tare. Desenam flori, frunze şi bine-nţeles scriam Hristos a înviat!.
Spre seară înainte de înviere, mămica pregătea apa de baie. Aveam o cadă din tablă zincată şi făceam baie pe rând. Dimineaţa învierii Domnului mă copleşeau emoţiile, căci ştiam că voi fi înnoită, adică rochiţă nouă şi pantofiori noi. Mămica era croitoreasă şi nu uita să -mi facă rochiţă nouă, dar niciodată nu o vedeam până în ziua de Paşte. O croia şi o făcea după o altă rochiţă. Doar pantofiorii îi cumpăram împreună căci trebuia să-i probez. Nu-i încălţam până în duminica Paştelui. Apoi gătiţi plecam spre biserică. Eram emoţionată, căci aveam de spus o poezie lungă.
Scuzaţi-mă, mi-au dat lacrimile. Ce vremuri...

 elena marin alexe

La cizmarul vesel

   Seara se lăsase pe nesimţite în micuţul orăşel, unde ajunul Crăciunului presăra peste case stropi de sărbătoare, armonii de colinde şi speranţă. Ningea cu fulgi mari. Bărbatul ajuns la jumătatea vârstei, citea o carte veche, dragă lui, în fotoliul de lângă fereastră. Aştepta colindătorii. Din când în când stropi de amintiri îi picurau pe pleoape imagini de demult.

Se născuse la poalele Dumbrăvii Minunate într-o zi de mai. Îl chema Gheorghiţă dar lumea îi spunea simplu "Bodrângosul", ceea ce în limbajul arhaic însemna ursuzul...Oamenii ii spuneau aşa deoarece era un tip închis în el, pe care nimeni nu-şi amintea să-l fi văzut râzând vreodată. Când vorbeau despre el, despre cizmăria lui, oamenii ziceau: La Bodrângosul. El ştia asta dar îi era indiferent.Pe Marcela a cerut-o de nevastă căci era frumuşică şi curată ca un pahar decristal. Ea a spus da, dar nici asta nu i-a descreţit fruntea. Anii au trecut peste ei şi ea îi dăruise treii copilaşi unul mai frumos ca altul, dar nici aceştia nu au reuşit să-i aducă zâmbetul pe obraz. Cu meseria de cizmar câştiga bănuţi frumoşi, el fiind cel mai bun din târgul Folticenilor, dar având o fire închisă, neprietenoasă, rămânea tot neguros aşa că oamenii l-au poreclit pe bună dreptate, "bodrângosul".
Cu toate că nu duceau lipsă de bani, de ani buni nu-i mai cumpărase neveste-sii măcar o rochie nouă, ori nişte pantofi noi. Biata de ea îşi ascundea peticile hainelor cu o îndemânare nemaiîntâlnită. Seară de seară era cu acul în mână, străduindu-se să ascundă uzura hainelor ei şi ale copiilor. Cât despre aceştia, ce să mai spun, rareori primeau ceva dulciuri,cumpărate de mama lor din puţinul economisit de la cumpărăturile zilnice, dar niciodată jucăriile pe care şi le doreau, la care visau...
Ursuz şi răutăcios făcuse un iad din căminul lui, mai ales când venea beat acasă, dar ea, Marcela, rămase supusă sub mâna sorţii. Se mulţumea cu atât de puţin, iar cei trei copilaşi erau toată bucuria ei.Băieţii lui care crescuseră, nu de puţine ori l-au rugat să le dea voie să meargă la pescuit cu prietenii, la iazul din marginea târgului, dar el nici nu a vrut să audă. Şi-au dorit o minge să joace fotbal cu vecinii lor, dar şi acest lucru le-a fost refuzat.Cât despre Alina, fetiţa lui, ea, tare şi-a mai dorit o păpuşică, să fie doar a ei, însă nu a căpătat-o niciodată şi s-a mulţumit să mai mângâie din când în când păpuşile vecinelor ei. Cu pantofiorii roşii pe care şi i-a visat mereu a fost mai greu căci fetiţele nu-i dădeau voie nici să-i atingă măcar.

Bărbatul privea în gol şi mângăia din când în când cartea veche de pe genunchii săi. Se întreba retoric:
- Cum oare am putut să fiu aşa ...atât de mulţi ani la rând? Of, Doamne, Doamne...
Oftă adânc sub povara amintirilor. Poate că aşa a fost destinul. Cine ştie... A venit însă o zi care l-a detaşat de el însuşi. Îşi aminteşte de parcă ieri s-a întâmplat totul.

Era toamnă târzie.Se întorcea de la un client căruia îi făcuse o pereche de cizme noi. Satisfăcut, duse mâna la buzunarul raglanului şi se simţi mândru de el, căci luase bani frumoşi. Intră în parcul răvăşit de vânt cu gând să bea o gură două de rachiul pe care îl avea permanent la el, într-o sticluţă de o litră..
Călcă parcă mecanic pe covorul galben roşietic al frunzelor şi căută din priviri o bancă mai ascunsă privirilor. Paşii îl purtară pe aleile neprimitoare, zgribulite de frigul toamnei reci Pe o bancă zări o carte, uitată poate acolo de un cititor grăbitit. Se aşeză şi luă cartea, apoi din curiozitate începu să o răsfoiască. Părea o carte sfântă, căci îi apărea mereu sub priviri un nume deosebit, pe care îl ignorase din copilărie, Dumnezeu. Uitând de sticla din buzunar, începu să citească. Frază după frază, îşi făcea loc în sufletul şi inima lui, dechizând nişte uşi ce stătuseră multă vreme încuiate.

Auzi paşi repezi pe alee şi cu gesturi mecanice, ascunse cartea sub pulpana hainei. Sigur , el găsise cartea, aşa că oricine ar fi lăsat-o acolo nu mai avea drept asupra ei, gândea Gheorghiţă, privind indiferent, dar cu oarece emoţie la străinul care trecu tăcut pe lângă banca lui. Abia când acesta se depărtă binişor, respiră uşurat. Cartea avea să-i rămână doar lui.

Se întoarse acasă şi intrând în micul atelier se apucă de citit. Abia târziu de tot o lăsă din mână şi adormi pe canapeaua micuţă pe care de cele mai multe ori adormea beat. Acum însă simţea o bucurie nedefinită şi adormi cu zâmbetul pe buze.Timp de o lună nu s-a mai despărţit de carte. Zi de zi citea, citea şi nu se mai sătura. Cartea îi devenise mai necesară decât pâinea.Inima lui se transforma, mintea lui găsea răspunsuri.
Timpul s-a scurs repede şi prima zăpadă bogată din acel decembrie anunţa sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou. Seara se lăsa peste micul Folticeni, dar străzile erau asediate de forfota cumpărătorilor, Era ajunul Crăciunului.. Simţi că trebuie să facă ceva. Ieşi grăbit pe uşa casei şi se pierdu în mulţimea care mişuna peste tot cu braţele încărcate cu pachete şi pacheţele. Colindă magazinele într-un tur de forţă şi se întoase acasă cu sacoşele pline, pentru prima dată în viaţa lui. Intră în atelier şi îşi chemă băieţii. Aceştia veniră, iar el cu glasul timorat de emoţie, încurcat oarecum de moment, le puse în braţe câte un pachet voluminos şi precipitat le ceru iertare pentru toate sărbătorile pe care nu le-a onorat cu dragostea lui de tată.
- Măi copii...ăă...i-a luaţi de aici...ăă...v-am cumpărat câte ceva...hai luaţi..
Băieţii uluiţi, deschiseră cadourile cu mâini tremurătoare şi chipul lor se lumină când găsiră acolo ce îşi doreau de ani buni. Lăsară darurile jos şi într-un impuls de moment, râzând şi plângând de bucurie, îl îmbrăţişară pe tatăl lor gata să-l sufoce. Ochii lui se umplură de lacrimi şi inima i se aprinse de o bucurie pe care nu o mai simţise niciodată. Apoi fu rândul micuţei lui fetiţe, care mai timidă abia îndrăzni să intre în atelierul tatălui. Acesta o luă pe genunchii lui şi îi puse în braţe o păpuşă mare cum nici nu visase vreodată. O încălţă apoi cu o frumuseţe de pantofiori roşii, de lac şi când o sărută pe obrăjori, micuţa amuţi neştiind ce se întâmplase cu tatăl ei. Reuşi să îngaime...tată...tată...tăticu' meu...

Gheorghiţă lăcrimă şi luând în mâini cartea o sărută cu sfioşenie şi respect. Amintirile astea îl copleşeau de fiecare dată, când se apropiau sărbătorile Crăciunului şi parcă retrăia totul ca atunci.

Când o căută pe Marcela, o găsi pe aceasta trebăluind în bucătărie printre vase. O luă de mână şi-i spuse să se aşeze puţin lângă el. Uimită de tonul blând , se aşeză pe marginea canapelei cu oarecum încurcată, căci nu ştia ce va urma.
- Draga mea, aş vrea să mergem împreună undeva, aşa că îmbracă-te cât poţi de repede, îi spuse cu voce stângace. Ieşiră din casă şi cu paşi repezi se îndreptară spre strada Mare, acolo unde erau cele mai multe magazine. O rugă să privească vitrinele şi dacă-i place ceva să-i spună. Cum Marcela era crispată şi aproape şocată de invitaţia lui, Gheorghiţă îi spuse:
- De multă vreme nu ţi-am cumpărat ceva nou, draga mea. Hai spune, ce ţi-ai dori? Încurcată, ruşinată, puţin speriată, Marcela îi arătă un şal, ce îi păru la preţ mai ieftin, doar ca să nu-l supere.
Gheorghiţă intră repede, dar nevasta nu-l urmă ci rămase afară să-l aştepte.
Pe lângă ea treceau perechi, tineri şi bătrâni cu veselia înscrisă pe chip. Ea uitase de mulţi ani muzica bucuriei. Cum el nu mai venea, femeia intră la gânduri. Ce se întâmplase cu el? Cum să stea aşa mult pentru un şal?
Într-un târziu ieşi cu două sacoşe mari în braţe şi porniră spre casă. Aici scoase şalul şi cu duioşie îl aşeză pe umerii Marcelei, care nu scotea o vorbă de uimită ce era. Apoi mai goli o sacoşă şi sub privirile uimite ale Marcelei scoase alte daruri, printre care şi o rochie, frumoasă, pentru ea, dar şi alte lucruri pentru copii. Femeia îl privea şi nu înţelegea nimic. O lumină din interior îl transfigurase pe soţul ei şi-l făcea de nerecunoscut.
Indrăzni să-i zâmbească şi-i zise:
- Omule, parcă nu mai eşti tu, ce se întâmplă? Te porţi ciudat, nici eu nici copiii nu te mai recunoaştem. De ce te-ai schimbat aşa? Şi oare ce mai minunăţii ascunde cealaltă sacoşă?

Bărbatul, oftă adânc, apoi prinse a goli si a doua sacoşă sub uimirea Marcelei şi chemă pe cei trei copilaşi lângă el apoi le spuse tuturor:
- Chiar sunt alt om şi mă bucur că ai observat asta. Apoi le povesti pe larg cum găsise pe o bancă în parc o carte care i-a transformat viaţa. Acel Isus Hristos, despre care vreau să vă spun şi vouă, a făcut atâta bine în jurul Său, a adus doar bucurii celor pe care i-a întâlnit. A vindecat, a scos demoni, a iubit şi a iertat chiar de pe cruce, dăruind dragoste tuturor oamenilor. Citind despre El, mi-a fost tare ruşine că eu , vouă, familiei mele, v-am adus doar frică, lacrimi, lipsuri, întristare. Nu găseam rostul vieţii mele pe pământ, dar acum ştiu că El m-a iertat şi m-a iubit, aşa că am hotărât să vă iubesc cu adevărat şi să vă aduc bucurii cât voi mai fi pe pământ. De azi banii mei vă vor aduce un strop de bunăstare, căci vreau să recuperez timpul pierdut, dar şi dragostea voastră. Dar mai întâi aş vrea să vă întreb ceva:
- Ştiu că El m-a iertat, dar voi?Oare veţi putea să mă iertaţi vreodată?
Glasul îi tremura de plâns sfâşietor. Copii şi Marcela săriră pe el cu bucuria pe chip şi cu braţe iubitoare:
- Tată, tată! Te-am iertat tăticule, drag! Te-am iertat , dragule!
Se îmbrăţişară cu ochii în lacrimi de bucurie o bună bucată de timp. Apoi aşezară masa, cum nu o mai făcuseră până atunci. Dragostea şi bucuria pluteau în aer.
În noapte, târziu, trecătorii se mirau că ferestrele cizmarului sunt luminate şi glasuri vesele de copii răzbăteau până la drum. Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată. Oare ce se întâmplase în căsuţa de la colţul străzii?
Chiar de a doua zi o firmă nou nouţă atrăgea privirile trecătorilor: La cizmarul vesel!

Gheorghiţă zâmbi printre lacrimi şi strânse cartea la piept. Amintirile acelei seri îl pecetluiseră pe viaţă. De atunci a fost alt om, alt soţ, alt tată. Inima i-a înflorit şi nu a uitat să dăruiască zâmbeteşi dragoste în jurul lui. Familia sa gusta în sfârşit bucuria, fericirea.
Glasurile colindătorilor îl trezi din amintiri. Un grup de copii întrebau sub fereastră:
-Primiţi colinda?
-Da, desigur, haideţi copilaşi. Sub taina serii colindul îi mângăie inima. Se trezi cântând alăturea de ei:

Cântaţi toţi de bucurie
Căci Cristos s-a născut
Să cânte spre-a Lui mărire
Cerul şi pământul....Cerul şi pământul...

elena marin alexe

POVESTE VECHE

(satiră)

 La-nceput, Adam şi Eva
Au fost înşelaţi cu-n măr.
Să nu credeţi că-i legendă,
E un mare adevăr.

Cel rău, ager, dă târcoale,
Lăudându-se cu mere,
Şi-mparte la fiecare,
Glasul lui e numai miere.

Parcă-l văd cum se strecoară
Şi ne-mbie surâzând:
-Hai, veniţi, să vă dau mere,
Aşezaţi-vă la rând!

Lumea -ndată năvăleşte,
Se agită ca un roi,
În curând vezi pe satana,
Plecând cu desagii goi.

Nu există-n lumea asta
Un mai mare precupeţ,
Care să ofere fructe
Tuturor, fără vreun preţ.

Cine-a mai văzut vreodată
Aşa darnic negustor,
Care să-şi împartă marfa,
Fără bani, în vreun obor?

Ce-l determină să dea
Mere dulci, mere frumoase,
Cu-atâta mărinimie
dacă n-ar avea foloase?

Vreţi să ştiţi ce fel de mere
Are cel rău de-mpărţit?
Nu vă las să staţi pe gânduri,
E foarte uşor de ghicit.

Azi o laudă de sine,
Mâine o ceartă-ntre vecini,
Sau spunând câte-o minciună,
Ori un idol să te-nchini.

Azi o vorbă de ocară,
Mâine o ţuică sau o bere,
Câte o ţigară, două,
Toate astea-s a lui mere.

Câte-o bârfă mincinoasă
A banilor lăcomie,
Sau un furt făcut în taină,
Ură sau făţărnicie...

Azi puţină răutate,
Dublă doză de mândrie
Mâine-un gând de înălţare,
Îngâmfare, gelozie..

Până-n zori să-ţi baţi nevasta
Plânsul ei să nu te doară
Ori să-ţi neglijezi odrasla
Nu ştiu pentru-a cât-a oară

Câte-o vorbă la-ntâmplare
Deseori fără să-ţi pese
Fiindcă ai jicnit pe-un semen
Ai doar proprii interese...

Astea-s merele-aromate
Dăruite de satan
Care-i otrăvesc pe oameni,
Zi de zi şi an de an.

Nu se satură creştinul
Cu averea ce şi-a strâns,
Diavolul îl ispiteşte:
Niciodată nu-i de-ajuns!

Să nu stăm în neştiinţă
De planul acelui rău,
Care-ar vrea să ne distrugă
Să păcătuim mai rău.

Când vedeţi că vă îmbie
Cu măr aromat, frumos,
Refuzaţi-l categoric,
Că-i un mare mincinos.

Iar dacă poftiţi la mere
Eu cunosc un măr gustos,
Care creşte şi rodeşte
În grădina lui Hristos.

elena marin alexe

Poveste de Crăciun

Dintr-o ţară-ndepărtată

O solie a plecat

Grăbită să ducă vestea

S-a născut fiu de-mpărat

Şi de peste tot din lume

Invitaţii au sosit

Bucuroşi la sărbătoarea

Prinţului cel mai iubit

În curând mareaţa sală

Pregătită de ospăţ

A fost repede umplută

N-avea-i loc s-arunci un băţ

Gazda începu toastul

În onoarea pruncului

Şi mâncară şi băură

Cum e-n firea omului

Era mare gălăgie

Abia de se-nţelegeau

Vorbele fiecaruia

Despre prinţ nu pomeneau

Îmbrăcaţi în straie scumpe

Cei chemaţi porniră dansul

Pruncul prinse-ncet să plângă

Dar nu-i auziră glasul

Ce bogat era ospăţul

Bunătăţile tronau

Pe la mesele-ncărcate

Musafirii se distrau

Când o doamnă curioasă

Vru să-l vadă pe copil

Vocile s-au stins în grabă

Gazda dispăru tiptil

Alergă prin tot regatul

Să le-arate pe-al său fiu

Multi i se alăturară

Căutând până târziu

Răscoliră tot palatul

Camerele rând pe rând

Toţi cuprinşi de remuşcare

Se-nvinovăţeau în gând

Începură să se vaite

Doamne cum de au uitat

Când o slujnică le spuse

C-a găsit  copilu-n pat

Şi-au venit buluc să-l vadă

Dar mirarea i-a-mpietrit

Între  haine şi cadouri

Micul Prinţ zăcea strivit

În zadar au prins a plânge

Vina lor i-a judecat

Şi-au plecat cu-amar în suflet

Rând pe rând de la palat

Dragi creştini de pretutindeni

De Crăciun  când v-adunaţi

Nu uitaţi Sărbătoritul

Loc de cinste să-I păstraţi.

Elena Marin Alexe

Ion Bârlădeanu şi colajele sale

De la gheena de gunoi a Bucurestiului a ajuns la dineu, cu Frumoasa diva Angelina Jolie!

Ion Bârlădeanu pare un artist realizat, deşi până în 2008 trăia printre gunoaie, la marginea Bucureştiului. Astăzi, Bârlădeanu îşi vede visul cu ochii, prima sa expoziţie deschisă publicului larg. Materia primă folosită a fost din revistele vechi si ziarele de prin gunoaie, iar 'penelul' o forfecuţă de care nu se desparte niciodată.
Zeci de colaje pe care le-a creat din bucăţi de reviste, aruncate înainte şi după regimul comunist, sunt scoase la vânzare pentru mai bine de 1000 de euro fiecare.
Pentru artistul de 63 de ani, călătoria de pe străzile Bucureştiului spre galeriile europene a ajuns în punctul culminant, meritele lui sunt recunoscute. "Mă simt ca şi cum aş fi renăscut", povesteşte Bărlădeanu. "Acum mă simt ca un prinţ. Un cerşetor poate deveni prinţ, dar se poate întoarce din nou la sărăcie", a completat artistul.
Că Bârlădeanu a rezistat cu stoicism, trăind printre gunoaie, nu este o surpriză. În 1989, el a fost unul dintre cei care a rămas fără slujbă după revoluţie. În următorii 20 de ani a dormit pe unde a apucat şi s-a hrănit cu resturi de mâncare şi şi-a câştigat existenţa din munci ciudate, totuşi făcea colaje în secret.
"Este un om de la periferia societăţii care a reuşit să se descopere pe sine", a afirmat Alexander Nanău, un director din Bucureşti care a filmat un documentar despre viaţa lui Bârlădeanu pentru HBO. "A fost leneş în sensul bun, doar aşa a putut să-şi pună mintea la contribuţie şi să creeze. El s-a ascuns de o societate în care a refuzat să fie implicat", spune Nanau.
În 2007, Bârlădeanu i-a arătat colajele sale unui artist, Dan Popescu, Uimit, artistul, a sunat la o galerie. Din acel moment zilele lui Bârlădeanu în mizerie erau numărate."Într-o clipă mi-am dat seama că este ceva foarte important, cel puţin pentru România", a spus Dan Popescu, care expune creaţii ale tinerilor mai puţin cunoscuţi. Cu dinţii stricaţi şi o faţă răvăşită de viscolul iernii, Bârlădeanu nu era nici pe departe tânăr, dar anonimatul său nu a mai durat mult.
După şase luni a avut ocazia să-şi expună creaţiile şi a primit un apartament al său şi o dantură nouă. În 2009 şi-a expus câteva din colaje la un târg din Basel. În această săptămână a aterizat la Paris, a văzut cu ochii lui Turnul Eiffel şi a luat masa cu Angelina Jolie, care se afla în oraş la filmări.
O viaţă de om, schimbată, datorită unui talent incontestabil. Colajele lui sunt admirate de iubitorii de artă şi achiziţionate la preţuri ce variaza de la 1000, până la 3000 de euro.
Bârlădeanu se descrie ca regizorul propriilor sale filme şi consideră fiecare colaj ca fiind un film în sine.
Multe dintre colajele explozive au fost create după 1989, dar o parte dintre cele din timpul regimului au fost achiziţionate deja de colecţionari.
Bârlădeanu spune că va continua să muncească indiferent ce crede lumea despre operele sale. "Este ca şi cum ai mânca plăcintă şi sandvişuri. Mă simt împlinit când creez", a spus Bârladeanu. "Dacă aş mai trăi încă o  viaţă, tot asta aş face, iar dacă le-aş putea duce pe lună, le-aş duce".

 „In colajele lui Ion Bârladeanu e evident că e foarte important efectul plastic, dar există tot timpul o poveste care curge frumos, ca sufletul lui. Nea Ion nu le numeşte colaje, le numeste filme, iar el se considera un mare, poate cel mai mare regizor!

Vă invit, să admiraţi câteva din operele pe drept numite aşa, din creaţia acestui român, în care Dumnezeu a pus o uriaşă încărcătură de talent. Merită admiraţia noastră! 

elena marin alexe