Se afișează postările cu eticheta indiferenţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta indiferenţă. Afișați toate postările

luni, 13 martie 2017

Pe voi cine vă suspendă?




    A fost amânată ședința Comitetului Executiv, al Cultului Penticostal, pentru revizuirea suspendării Pastorului Florin Ianovici. De ce nu mă mir?
       O Doamne, dacă mai aveam ceva dubii în privința acestei stupide și răuvoitoare decizii de suspendare a pastorului Ianovici, iată că ele s-au spulberat luate de vântul ciudato-primăvăratic emanat acum de neserioasa conducere a cultului. Acest nociv comitet executiv se teme, așa tare, de o rezoluție decentă asupra erorii pe care a declanșat-o? Ce dilemă mai au, sau poate niscaiva temeri?
Toată creștinătatea din țară și dinafară a fost șocată de această suspendare, cu excepția câtorva lichele bolnave psihic, sau nepocăite, handicapate spiritual , invidioase pe munca și realizările pastorului. Adevărații credincioși din denominațiuni diverse, și-au pus întrebarea firească, de ce a fost necesară suspendarea pe timp de șase luni, dacă omului nu i s-a interzis accesul la Cina Domnului? Este aberant, nu are noimă și totuși pastorul a acceptat decizia, s-a smerit și numai sufletul lui știe gustul amarului suferit în această perioadă grea. Cu toții am așteptat eliberarea pastorului mazilit, sperând că Duhul lui Dumnezeu și dragostea Lui să atingă inimile celor din actuala conducere și să dea în sfârșit semnul de slobozire. Se pare însă, că Ianovici are dușmani puternici care nu vor să cedeze, iar satana are supuși loiali "sub acoperire".
 Domnul nostru a lăsat o poruncă sfântă: "Duceti-va în toata lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Ev. Marcu 16: 15  Unii au lipsă de discernământ și stopează planul de mântuire al oamenilor, prin faptul că prin sentința lor oarbă îl opresc pe pastorul Ianovici să predice evanghelia, deși timpul venirii Domnului Isus este iminent. Lucrarea Domnului este în suferință, datorită pierderii acestui slujitor plin de har și dăruire.

   Domnilor membri ai CECP !
În comunicatul vostru precedent ați scris că motivul suspendării ar fi că Ianovici a mințit și ați dat o sențință de suspendare pe șase luni. Acum poate că nu v-ați dat seama, dar voi înșivă ați păcălit, ați mințit o țară întreagă, deoarece veniți cu alt comunicat.Voi ați scris că suspendarea este pe timp de șase luni. De ce nu vă țineți cuvântul dat și nu umblați în Adevăr? Asta demonstrează lipsă de integritate dar și altele... La urma urmei, a nu-ți respecta promisiunile este tot un soi de amăgire, o minciună.
Pe voi, cei din Comitetul executiv, cine vă suspendă?

PS. Cei mai mulți dintre credincioși îl susținem în continuare pe pastorul F.Ianovici, prin mesajele noastre, prin post și rugăciuni. Dumnezeu este Calea, Adevărul și Viața. Fie ca sărbătoarea Învierii Domnului să aducă aer curat de pace și dragoste în Comitetul executiv al Cultului Penticostal și astfel bucuria noastră să fie deplină!
Dumnezeu este DRAGOSTE!


marți, 16 iunie 2015

Scrisoare deschisă către Ghiţa Ovidiu, Sf. Treime Galaţi




Încă aştept un răspuns de la dv.


Domnule Ovi



Cind ne-am văzut ultima oară în sept. 2004, într-o situaţie delicată pentru Betania, din Focşani ne-aţi spus aşa:
  -Peste un an vom vedea de partea cui este adevărul. Dacă lucrarea va lua amploare, înseamnă că eu am avut dreptate, dacă nu ...Se va vedea.

Am lăsat să treacă nu un an, ci 10 încheiaţi şi daţi-mi voie să vă întreb, acum, în 2015, dacă aveţi curajul răspunderii, privind în urmă, dar şi în prezent să spuneţi deschis, de partea cui a fost adevărul? Ştiţi, de ce s-a distrus aproare totul? Pentru-că aţi zidit pe nisip şi chiar pe nisipuri mişcătoare...Ştiţi bine la ce mă refer, domnule Ghiţă, Ovi! Nu v-a păsat prea mult. Aveaţi interese şi preferinţe proprii - Tonică, Luminiţa, Danţuş.
Cred că ştiţi ce viziune asupra vieţii are acum,discipolul dv. preferat, care se ocupa de catiheză, dar avea şi sarcina să frângă pâinea, Luminiţa Obreja, nu? Dacă nu ştiţi ceea ce mă cam îndoiesc intraţi pe pagina ei de facebook, să vedeţi cât de interesată este de orice, în afară de mântuirea ei, cum ar fi:  Studiul Conştiinţei Cuantice,
http://www.gammainstitute.ro/ro/blog/sas-curs-de-transformare-mentala-si-activare-sinelui-0
Cei ce am plecat de la Betania, destul de mulţi, într-o disperare, debusolaţi, alungaţi de faptul că aţi fost părtinitor faţă de aroganţa şi mitocănia unui om bolnav, ca Emanuel Tonică,  dispreţul, îmgâmfarea şi minciunile lui Iulian Danţuş, ori purtarea neruşinată a Luminiţei Obreja, şi-au găsit refugiu în Dumnezeu şi braţe primitoare, pline de adevărată dragoste şi sfiinţenie. Excepţie fac câtiva, cum ar fi, Lidia Stănchescu, Dănuţ de la Odobeşti şi soţia lui, Vali şi alţii,  care au rătăcit cărarea, s-au pierdut pe drum ... Dar nu cred că vă mai interesează.
Pe mine mă doare, încă, starea incertă a Betaniei şi sper că lucrurile vor lua o altă turnură, dacă se va ocupa de "ea" un  om cu har, cu MILĂ ŞI DRAGOSTE, dar şi responsabilitate în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu.
Aş vrea să vă întreb ceva:
- Nu vă mustră conştiinţa? Vă temeţi cât de cât de Dumnezeu, ca să vă cereţi iertare de la cei ce au avut de suferit din pricina  indolenţei a nevegherii şi a părtinirii de care aţi dat dovadă? Dacă nu aveţi, atunci mi-e milă de dv.

PS. Aş fi putut să dau detalii asupra celor întâmplate, dar le ştiţi dv. foarte bine.Aş putea să scriu un roman pe acest subiect, dar nu ar fi încurajator pentru sufletul cititorilor. 
E trist bilanţul. Dintr-un locaş plin, au rămas doar câţiva, atât cât să-i numeri pe degete. Sunteţi mulţumit acum? V-am văzut recent într-o fotografie. Constat, că aţi slăbit şi fizic… 

Aştept un răspuns, sincer, de la dv. Adresa mea - ellylena@yahoo.com

Elena Marin Alexe

miercuri, 10 iunie 2015

Greu de descifrat

 
 
Când plângi Tu Doamne
se-nfioară tot cerul
oftează pământul
până la marginile lui
Se zbuciumă talazurile mărilor
iar pustiul urlă din străfunduri
pornind furtuni de nisip
zorii zilei se sfiesc să apară
lăsând greul pe umerii nopţilor

Când plângi Tu Doamne
fumegă munţii înalţi
prind a clocoti în străfundurile lor
hăurile întunecoase şi umede
câmpiile îşi ascund faţa
în umbra copacilor solitari
străjeri ai zărilor albastre

Când plângi Tu Doamne
geme universul şi se frământă
de durere scuturând stelele
din bogatele-i plete
Doar omul pe care l-ai iubit
până la moarte
rămâne impasibil ca o mască
greu de descifrat
deşi i-ai dat chipul Tău 


elena marin alexe

joi, 12 februarie 2015

Uluitor...



Emine...



De obicei nu urmăresc asemenea emisiuni, dar butonând am dat de burtiera cu litere de o şchioapă:
Statul vrea să-i ia cei 9 copii! Mama ameninţă!

Emine, femeia de etnie turcă, din satul "Lumina" , jud. Constanţa ţipă şi îşi trage hainele de pe ea, într-o criză de furie, ori, poate  mai degrabă vrând să impresioneze reporterul. Aflu, că luna trecută a dus ea însăşi un copil de câteva luni mâncat de şobolani...la urgenţă, acum îl vrea înapoi. 
De curiozitate am urmărit povestea nenorocită a celor 9 copii amărâţi, care au neşansa să aibă asemenea monstru care nu merită să se numească mamă. Păi dacă ea este mamă, eu ce sunt? Mamele care se sacrifică pentru binele copiilor lor, cum se pot numi? 

Aflu că cel mai mare, un băiat de 15 ani nu a mers niciodată la şcoală, dealtfel  niciunul nu merge la şcoală.
Nu înţeleg ce a făcut Protecţia copilului din jud. Constanţa până acum. Cum, Doamne, să laşi responsabilitatea unor suflete nevinovate în seama unei femei retardate, dar, care nu ştie decât să cheltuiască, doar pentru ea, alocaţiile celor nouă copilaşi,  în timp ce micuţii trăiesc fără pic de condiţii umane şi îndură foamea?


Faceţi ceva oameni buni, voi cei de la Protecţia copilului. Salvaţi copiii!



elena marin alexe

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Poveste de Crăciun



Dintr-o ţară-ndepărtată
O solie a plecat
Grăbită să ducă vestea
S-a născut fiu de-mpărat

Şi de peste tot din lume
Invitaţii au sosit
Bucuroşi la sărbătoarea
Prinţului cel mai iubit

În curând mareaţa sală
Pregătită de ospăţ
A fost repede umplută
N-avea-i loc s-arunci un băţ

Gazda începu toastul
În onoarea pruncului
Şi mâncară şi băură
Cum e-n firea omului

Era mare gălăgie
Abia de se-nţelegeau
Vorbele fiecaruia
Despre prinţ nu pomeneau

Îmbrăcaţi în straie scumpe
Cei chemaţi porniră dansul
Pruncul prinse-ncet să plângă
Dar nu-i auziră glasul

Ce bogat era ospăţul
Bunătăţile tronau
Pe la mesele-ncărcate
Musafirii se distrau

Când o doamnă curioasă
Vru să-l vadă pe copil
Vocile s-au stins în grabă
Gazda dispăru tiptil

Alergă prin tot regatul
Să le-arate pe-al său fiu
Multi i se alăturară
Căutând până târziu

Răscoliră tot palatul
Camerele rând pe rând
Toţi cuprinşi de remuşcare
Se-nvinovăţeau în gând

Începură să se vaite
Doamne cum de au uitat
Când o slujnică le spuse
C-a găsit  copilu-n pat

Şi-au venit buluc să-l vadă
Dar mirarea i-a-mpietrit
Între  haine şi cadouri
Micul Prinţ zăcea strivit

În zadar au prins a plânge
Vina lor i-a judecat
Şi-au plecat cu-amar în suflet
Rând pe rând de la palat

Dragi creştini de pretutindeni
De Crăciun  când v-adunaţi
Nu uitaţi Sărbătoritul
Loc de cinste să-I păstraţi.

Elena Marin Alexe

luni, 10 decembrie 2012

Sfidarea


Plouă cu inimi
sfărâmate inutil,
incandescente, plânse,
dar tu indiferentă,
îti strângi aripile
colorate în nuanţele curcubeului, 
te înveleşti în ele
sfidătoare
şi râzi..

Dar dacă nu mai ai timp,
dacă te-ai obişnuit
în nimicnicie
 şi nici Calea Lactee cu
toată splendoarea ei
nu -ţi mai luminează fruntea ?

Te vei cufunda
iarăşi în noroi, deşi
încă mai
tânjeşti după înalt?

De-aş putea,
ţi-aş desprinde
firescul vulgar de pe gene,
te-aş adăposti pe braţele
Unicului crucificat
din iubire, stăpân absolut
peste creaţie.

Acolo ai putea să defineşti
adevărata dimensiune
a efemerului,
dar şi eternitatea
Dragostei...


 



Elena Marin Alexe

 

luni, 12 septembrie 2011

Lipsă de bun simţ?

Deunăzi, întorcându-mă spre casă, am fost martora unei scene într-un mijloc de transport în comun. Eram în microbuz, aerul devenise irespirabil şi cîţiva călători nu aveau locuri şi stăteau în picioare.
Unul dintre ei era bătrîn şi se vedea cu ochiul liber, ca era şi suferind. Locurile în marea majoritate erau ocupate, de tineri  între 12 şi 18 ani. Mai erau şi mămici tinere, care în loc să-şi ţină copiii de 4-5 ani în braţe îi aşezaseră pe un scaun, mult prea mare pentru ei. Ar fi putut foarte bine să ofere locul celor cu mulţi ani în spate... Niciunul, nu s-a gîndit să ofere locul bătrânului. Ba înca, un baiat la vreo 18...ani şi-a tras perdeluţa , să nu-l bată soarele) şi s-a tolănit pe locul ce-l ocupase mai devreme.
Mi-a trecut un gînd ca o fulgerare : 
Unii dintre tinerii aceştia vor deveni parlamentarii de mâine! Ce pot eu aştepta de la ei? Cu siguranţă vor afişa aceeaşi indiferenţă crasă faţă de problemele oamenilor.

Încă mă urmăreşte gestul tânărului tolănit...dar şi al mămicii mult prea comode...
Eu, venind dintr-o altă generatie, nu pot să nu mă întreb: Aceşti tineri sunt în derivă? O fi lipsa de educaţie, sau pur şi simplu lipsă de bun simţ?