Sfidarea

Plouă cu inimi
sfărâmate inutil,
incandescente, plânse,
dar tu indiferentă,
îti strângi aripile
colorate în nuanţele curcubeului, 
te înveleşti în ele
sfidătoare

şi râzi..

Dar dacă nu mai ai timp,
dacă te-ai obişnuit
în nimicnicie

 şi nici Calea Lactee cu
toată splendoarea ei
nu -ţi mai luminează fruntea ?

Te vei cufunda
iarăşi în noroi, deşi
încă mai
tânjeşti după înalt?

De-aş putea,
ţi-aş desprinde
firescul vulgar de pe gene,
te-aş adăposti pe braţele
Unicului crucificat
din iubire, stăpân absolut
peste creaţie.

Acolo ai putea să defineşti
adevărata dimensiune
a efemerului,
dar şi eternitatea
Dragostei...

 

Elena Marin Alexe