Se afișează postările cu eticheta Miruk. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Miruk. Afișați toate postările

vineri, 15 aprilie 2016

La noi



La noi mai cântă deal şi munte,
Sau triste sălcii plâng, sub maluri,
Dar mâna sfântă, creatoare,
Trimite vântul, cald, prin ramuri.

Chiar galbenul este mai galben,
Câmpul îmbie la poveşti,
Spre ceruri gândurile-mi zboară,
O, Doamne, cât de mare Eşti!

Copţi, mugurii plesnesc în soare,
Suspină florile-alintate,
În taină, verdele pădurii
Îmbie la eternitate.

Fir de beteală toarce luna,
Pe zări albastre adormite,
Aleargă timpul peste pajişti,
Murmură Milcovul, cuminte.

La noi în zori plânge şi iarba,
De mila zilei trecătoare,
În mine sufletul tânjeşte,
După viaţa viitoare.

Privesc natura în splendoarea-i,
Inima mea speranţă cerne,
Urc trepte albe spre Iubire,
Visez la frumuseţi eterne.
elena marin alexe

sâmbătă, 20 iunie 2015

PRINTRE BUCURII

Ne merg la suflet bucuriile copiilor şi nepoţilor noştri. Ieri ne-am adăpat sufletul la bucuria Mirukăi, cu prilejul primirii Premiului I.





DUMNEZEU SĂ TE BINECUVÂNTEZE, PRINŢESA NOASTRĂ DRAGĂ!

elena marin alexe

joi, 19 decembrie 2013

Strop de bucurie..

Astăzi am participat la serbarea Mirukăi, prima din viaţa ei de elev. Cred că eu am fost mai emoţionată decât ea...

 
 Sala Căminului cultural a fost plină până la refuz...

Nici primarul nu a lipsit...Totul s-a finalizat cu o grămadă de bucurie la venirea Moşului...
 

marți, 15 mai 2012

E ziua ta, Miruk!














Astăzi este ziua ta Miruk! De aici de acasă, cu mare drag şi dor, te îmbrăţişăm bunicu şi Miki. Eşti draga noastră prinţessină şi ne este tare dor de tine.

La Multi Ani binecuvântaţi!

PS. Aşa arăta Miruk la binecuvântarea ei, acum 5 ani !

luni, 6 iunie 2011

Acasă...clipe de neuitat!


Am avut câteva zile ploi de bucurii, căci mi s-au întors copiii acasă....şi curtea a fost invadată de veselie...



Mi-am îmbrăţişat fiul...


Nepoţica...


Nepoţelul...


 Simona a fost ca întotdeauna,sufletul petrecerii la iarba verde de acasă....



Joaca....nu a contenit doua zile...


Căpşunicile...sunt numai bune de mâncat...!


Cu Robert sub vişin...


Fratii...


Taifas cu un bun prieten şi frate...


Miruk...ce dor mi-a fost...


Doi Robertcei...se legănau...în hamac!


Cu Alice...


 Iubire...


Repaos la fântâna arteziană...


Parcă visez...


V-a plăcut?- pare a spune Miri...


A fost o zi binecuvântată, pe care am aşteptat-o mult.
O parte din doruri s-au mai potolit, altele vin din urmă.... de pe la Cluj....