ZIUA DE MÂINE

Ziua de mâine nu-i a mea,

Tu ții în palme destinul meu

Îngrijorarea n-are sens,
Căci mă conduce ochiul Tău.

Sunt clipe-n care lacrimi curg,

Obrazu-n taină îmi brăzdează,

Mă simt sfârșită, fără vlagă,

În mine inima oftează.

Când nu mai văd în jurul meu,

Se-ascunde cerul vieții-n ceață,

Abia mă mai ridic de jos,

Nu-ți aud vocea, cu dulceață.

Dar încă sper, fiindcă știu

Promisiunea Ta, Divine,

Cât voi trăi pe-acest pământ,

Vei fi alăturea de mine.

Sunt scrisă-n palma Ta Iubire,

Nimic și nimeni, niciodată,

Oricât de mult s-ar strădui,

Nu va putea să ne despartă.

Cuvântul Tău e Da și-Amin,

Voi crede asta cu tărie,

Sufletul meu s-a potolit,

Căci voi trăi în veșnicie.

Ziua de mâine nu-i a mea,

De-aceea azi te rog Isuse,

M-ajută să țin drumul drept,

Spre fericirile nespu

  In furtuna de la Bulz  unde era cazată tabăra creștină Crisos pentru România, au avut de suferit 17 persoane dintre care una a decedat. Să ne rugăm pentru familia îndoliată, dar și pentru cei care au fost răniți, respectiv trei persoane care sunt în stare gravă.
Dumnezeu să aline și să dea vindecare. AMIN.

elena marin alexe

Reînvierea Dragostei lui Dumnezeu

 Primul ghiocel al bucuriei, din acest anotimp, prima veste bună, am primit-o, sau mai bine spus mi-a fost oferită de către Conducerea Cultului Penticostal.
Mi-ar plăcea să redenumesc această primăvară reînvierea dragostei lui Dumnezeu.
M-a bucurat hotărîrea Cultului Penticostal, în cel privește pe pastorul Petru Huțuțui. Nu știu și nu mă interesează ce greșeală a făcut acesta. Știu doar că toți am păcătuit mai mult sau mai puțin, dar Hristos a murit pentru păcatele noastre. Ar fi bine să nu uităm acest adevăr niciodată.
La noi la Vrancea timpul încă este răcoros și este ceață dar, acest anunț mi-a înveselit ziua , precum o rază de soare care bucură sufletul și aduce speranță de viață.
Cârtitorilor mei le voi spune: că nu există în lume om fără de păcat și că viața pe pământ este o continuă luptă pentru creștinul autentic. Dacă ei se consideră curați ca lacrima, au o mare problemă, dar asta nu mă interesează pe mine, asta este strict problema lor.
Pentru ce a fost necesar să moară și să învie Isus Hristos? Dacă vreți răspunsul biblic îl găsiți în Isaia 53:5
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Credincioșii nu sunt infailibili în fața păcatului și o clipă de ațipire este îndeajuns să provoace mari daune , răni sufletești pe care doar sângele Mântuitorului le poate alina și vindeca. Dar cele mai mari și adânci răni le fac frații, prietenii, cei care se grăbesc să judece, să vadă paiul din ochiul altuia și să arunce cu vorbe grele, fără discernământ, în toate părțile, uitând că Domnul nostru ne-a lăsat exemplu de milă, iertare și  dragoste până la jertfă.
În ce mă privește, eu am ales să plâng cu cei ce plâng și să mă bucur cu cei ce se bucură. Astăzi mă bucur cu familia  Petru și Lili Huțuțui!
Dumnezeu să te binecuvânteze pastore!

elena marin alexe

Visul sufletului

E ploaia ursuză de-mi plânge privirea,
pe filele vechi surâde iubirea,
am crucea în mine, mă doare apusul,
citesc printre rânduri să aflu răspunsul.

Tristeţea-i la uşă, încearcă să bată,
pe haina cea albă hlizeşte o pată,
n-am apă destulă, dar plouă afară
şi uşa-i deschisă, o spăl până-n seară.

Cu palmele ude, murate de ploaie,
mă-ntorc amorţită la mine-n odaie,
tăcerea-i stăpână, doar cartea vorbeşte,
Ei, hai, - Nu te teme, Isus te iubeşte!

- Priveşte spre ceruri, căci norul dispare,
azi plouă în suflet, iar mâine e soare,
ţi-s braţele slabe şi inima frântă,
dar sufletu-n taină se roagă şi cântă.

Mai dau înc-o filă din cartea străveche
şi-un murmur de slavă, suav, nepereche,
mă-nvăluie-n noapte, din somn mă trezeşte,
şoptesc printre lacrimi: Ce mult mă iubeşte!

IUBIRE NECONDIŢIONATĂ

Nu-mi condiţionezi nimic

Mă onorezi deşi sunt mic

Prea multă importanţă-mi dai

Mi-ai pregătit şi-un loc în rai

Sunt o comoară-n ochii Tăi

Din crucea Ta culeg văpăi

Cununi de raze împletesc

Să ţi-le ofer căci Te iubesc

Necondiţionat mă ierţi

Iar când greşesc Tată mă cerţi

Cu milă şi durere-n glas

Îmi porţi de grijă pas cu pas

De urc în viaţă sau cobor

Mă ocroteşti cu ochi de nor

Cu Duhul Sfânt mă-mbrăţişezi

Din veşnicie mă veghezi

Pe căi umbroase nu m-opresc

În tot ce fac îţi mulţumesc

Sub cruce gândul mi-l adun

Durerea mea ţie ţi-o spun

Când ceasul nopţii cheamă har

Genunchii mi se pleacă iar

Inima cheamă rugăciuni

Ce alungă frica în genuni

Sunt liniştită nu mă tem

Vii lângă mine când te chem

Din înălţimi mă cercetezi

Tu nu mă condiţionezi

Cu dragoste te-ai răstignit

Ai fost bătut şi chinuit

Azi culeg albe flori de crin

Cu ele inima-mi alin

Tu nu mă condiţionezi

Ţie-ţi spun totul şi mă crezi

Nimic la schimb nu mi-ai cerut

Vrei doar atât să Te ascult

Elena M . Alexe
 

Când cerul se contopeşte...

Această primăvară mi-a cernut pe inimă nori negri şi am crezut că nu voi mai putea scrie niciodată. Dar, m-a atins Dragostea Lui şi gândurile triste au fugit departe de mine, iar aripile sufletului caută acum zborul spre Înalt.
Elena merge mai departe...

Ating cu degetele oarbe
zarea depărtată.
Nu mă mai mir
că cerul se contopeşte
doar acolo cu marea pătimaşă
de rugăciuni
şi pădurea pierdută
din ochii mei..
De-o veşnicie aproape
sunt amestecate
într-un pahar uriaş
de cristal pur
din care bea Dumnezeu,
doar când
arşiţa şi durerea pământului
ajung până la inima Lui,
la al treilea cer.
Atunci privirile mele
împrumută albastrul cerului
şi-l depozitează
în adâncul sufletului.

Elena M . Alexe

CHEIA

.
motto "Dragostea nu va pieri niciodată"

1Cor.13

Te-am întâlnit  într-o zi frumoasă printre nuanţe vii de smarald, stropită cu raze călduţe de soare şi mi s-a umplut faţa de bucurie. Eram în siguranţă, mulţumită şi fericită când mă ţineai strâns de mână alergând pe cărările vieţii. Soarele mă săruta pe gene în fiecare dimineaţă, înainte de a porni în călătoria sa. Lângă tine până şi nopţile erau luminoase, iar iernile mă îmbrăţişau cu fiori calzi. Roua cădea din belşug pe aria mea, florile erau veşnic înflorite, iar nemărginirea cerului îmi ţinea companie cu  seninul albastrului. Însă rutina îmi fura zilnic stropi de bucurie. De la o vreme parcă mă descopeream călătorind pe aceeaşi rută şi nimic nu-mi mai entuziasma viaţa, aşa că pe neobservate am început să mă îndepărtez  puţin câte puţin. Libertatea avea aroma mierii de salcâm şi eu o gustam din plin, dar, deşi alergam tot mai departe, îngrijorarea nu-şi odihnea încă fruntea pe umărul meu...
- Pot trăi şi fără tine, mi-am zis.

Şi clipele treceau,  ofilindu-mi zilnic petalele gingaşe, dar cine mai dădea importanţă amănuntelor...

Într-o zi, seninul cerului a fost asaltat de norii negri şi m-am speriat, căutându-te cu priviri îngrijorate aţintite pe zări. Am auzit uşa care s-a trântit cu putere şi-ai rămas ascuns sub lacăt greu din bronz masiv.

Împietrită de tristeţe, am rămas cu sufletul pustiu, rătăcită în mijlocul furtunii. Ce goală îmi devenise inima şi ce grea... În jurul gâtului regretele strângeau laţul. Am început să bat cu pumnii în uşa închisă şi abia când pumnii mi s-au zdrelit am văzut lacătul. Zadarnic am tras de el, doar doar s-o deschide.  Am încercat să caut cheia şi am răscolit împrejurul uşii, dar a fost în zadar. Cheia dispăruse fără urmă. Atunci te-am strigat, te-am implorat să ieşi măcar pentru o clipă, să vezi durerea mea târându-se pe plaja fierbinte. Ardeam îmbrăţişând marea cu privirile pierdute  de dorul tău, de neputinţă.  La strigătele mele îmi răspundea cu ţipăt metalic, străin, doar ecoul ... iar tunetele nu mai conteneau.

-Iartă-mi nebunia, şopteam, dar tăcerea mă şi înfăşurase  râzându-mi în faţă cu cinism, în timp ce haosul furtunii se dezlănţuia cu şi mai multă îndârjire. Descurajarea mă îmbia la drum, oferindu-mi alternative deplorabile, de neacceptat.

Copleşită, m-am îndepărtat de ţărm şi am hoinarit nopti întregi prin toate gradinile, ca o hoata de rând, până am găsit cel mai frumos trandafir şi, întoarsă lângă uşa ferecată, ţi l-am oferit, sărutat de căuşul palmelor fierbinţi. Uşa rămase închisă, iar lacătul imens neînduplecat. Atunci mi-am făcut glasul liră de argint, acordată de clipocitul apei în lucirea astrelor şi am cântat toate cântecele vieţii mele, dar tot nu ai deschis.
Printre suspine, mă întrebam:
-Oare unde să fie cheia, mi-o poate da cineva? Aş plăti oricât în schimbul ei!

Şi cum nimeni nu-mi răspundea, m-am aşezat lângă uşa închisă, plângând cu amar până am adormit, sperând poate la o minune. Când m-am trezit, ochii mei scrutau dureros căutând albeaţa zorilor după vreun ajutor, dar negura învăluise zarea luată ostatec. M-am zgribulit lângă uşă, răscolind printre gânduri urme de rugăciuni stropite cu mir de nard.
Deodată, în faţa mea, printre sfioase raze de lumină, am zărit întinse spre mine mâinile ca de alabastru care-mi ofereau cheia uşii fără să aştepte ceva la schimb. Le-am privit printre lacrimi si am tresarit. Purtau pe ele stigmatul cuielor.
Mi-am prins faţa în palme, în timp ce căutam cu înfrigurare şirul vorbelor de mulţumire, căci în sfârşit am înţeles preţul...
Erai Tu... Dragostea.

Elena M . Alexe