Salcia udă loveşte-n fereastră
cu braţele lungi de zână maiastră ..
pletele-i verzi răsucite-n furtună ,
lacrimi de ploaie frenetic adună
cerul se rupe sub vântul ce bate,
nici nu mai văd să citesc într-o carte ,
lumina adoarme, neagră e zarea,
sub cernerea dură geme cărarea .
ploaia topeşte verdeaţa din curte ,
infamă şi rea, nu vrea să asculte
nici jalea grădinii, nici trandafirul ,
care se-neacă visând la zefirul
ce tainic adie, când stelele dorm ,
la puii de păsări ce cântă prin somn.
Greu ropotul cade cu-nverşunare,
doar visul atinge raza de soare.
elena marin alexe
