Unic în măiestrie

Mi s-au rătăcit privirile

în jocul galben auriu

ce smălţuieşte covorul
efemer, care suspină sub paşii mei
osteniţi de cale.

Meşter iscusit, Tesătorul,

a topit nuanţele

din cele patru zări,

le-a cernut prin sita dragostei

şi le-a dat numele - Toamnă.

Unic în măiestrie,

incapabil de erori,

zâmbeşte inimii mele,

care se pleacă cu sfială

într-o eternă reverenţă.

Tăcute, privirile rămân agăţate

de poala hainei Lui.

elena marin alexe

POEM

(celor dragi)

Între cer şi pământ, cred că nu vă miraţi,
Mă încumet să cânt printre nori minunaţi.

Mă trezesc dimineţi, iarba-i udă de-argint,
Eu culeg frumuseţi, caut rime de-alint.

Spre apus port în gând amintiri care ard,
Şi mai scriu câte-un rând sub al soarelui fard.

Trece timpul zglobiu, azi mă bucur că sunt
Şi când n-am să mai fiu doar un biet amănunt,

Veţi citi tot ce-am scris, într-o viaţă de om
Ce-a trecut prin abis renăscând ca un pom...

De pe trepte de cer ochii mei vor zâmbi,
Aripi albe şi moi mă vor duce-n câmpii.

Printre gingaşe flori paşii mei vor călca
Şi-n miresmele lor fruntea mi-o voi culca.

Plânsul

Tiptil, cu sfioşenie, toamna a pus stăpânire pe grădini, dând a înţelege că este regină absolută. Am îndrăznit să-mi strecor privirile prin ferestre si ruginiul tânguitor al frunzelor agonizând, mi-a plâns pe umăr. Paşii mei şovăitori au mângâiat aleea şi ochii s-au prins în hora despărţirii...
Când plâng, copacii rămân dezgoliţi de orgolii şi ochii lor caută parcă un raspuns la Dumnezeu.Cerul însă tace, învăluit în mantii răcoroase de ceaţă.

Pe obraz îmi alunecă regretul stins de  lacrimi, care anunţă o despărţire iminentă şi alung cu duioşie dansul unui fulg prematur, care mi s-a rătăcit pe frunte. Disperate crizantemele se învăluiesc în galben amăgitor sperând încă la braţele călduroase ale soarelui.La un moment dat, totul încremeneşte în aşteptare. Îmi aud până şi respiraţia. O pală de vânt mă bate pe umăr.
Maestrul ridică bagheta.
A început vântoasa!