ERAM ȘI PARCĂ NU ERAM EU

Parcă se făcea că mi-a alunecat piciorul
în marginea prăpastiei și hăul întunecos
a rânjit de neliniștea inimii mele
Ca un om beat m-am clătinat din adâncul ființei
dar nu m-am oprit să sorb din cupa amară
În zare defilau brazi înalți și mă chemau
să urc trepte diafane
O clipă am plâns
sub îmbrățișarea sufocantă a dezamăgirii
care îmi inundase poiana speranțelor mele
Apoi am auzit dulceața glasului Tău Doamne
strigându-mi numele
Eram și parcă nu mai eram eu
până mi-ai întins masa ospățului împărătesc
mi-ai uns capul cu undelemn
în semn de înaltă cinstire care obligă
atunci mi s-a făcut foame de Tine
de viață veșnică, de bucurie
M-am trezit urcând treptele

elena marin alexe

Nu-i uşor să urci

Să urci spre colinele albe
nu-i drumul atât de uşor,
mai cazi, te răneşti, câteodată
lumina se-ascunde sub nor.

Atunci crezi că nu mai poţi merge,
prin beznă n-ai cum să păşeşti,
aluneci mereu pe cărare,
te-ntrebi de mai poţi să iubeşti...

Te pleci la izvor cu speranţa
că apă vei bea din belşug,
dar iată, te-adapi doar cu lacrimi,
din zori până către amurg.

Nimic nu te-opreşte din cale,
nici rănile care te dor,
la piept strângi eterna dorinţă,
să-ţi fie traiul dulce zbor.

Citeşti într-o carte străveche,
că deşertăciune e tot,
pe dată-nţelegi rostul jertfei
şi-ngaimi într-o rugă: nu pot...

Priveşti înspre cer, cu mirare,
de ce nu se schimbă nimic?
şi râul de amărăciune
devine acerb inamic.

Degeaba aştepţi bucurie,
orice-ai încercat s-a topit
ca fulgul de nea, când e soare,
speranţele s-au năruit.

Te frângi în suspine şi glasul
se zbuciumă-n tine acum,
ai vrea să-ţi găseşti alinare,
puteri, să porneşti iar la drum.

De sus, Cineva te priveşte
şi mâna-ţi întinde la greu,
aşa că mai urci înc-o treaptă,
când prieten îţi e Dumnezeu.

În suflet se naşte nădejde
şi norul dispare uşor
tu uiţi de dureri şi de lacrimi
când fruntea ţi-o pleci, urci în zbor.

elena marin alexe

Premiul Prieteniei !

Acest premiu il daruiesc Marianei ! http://psalmdedor.blogspot.com/

M-am intors printre filele blogului meu si am recitit cu placere comentariile tale pe care le-ai lasat ca semn al trecerii pe aici. Oricare din ele oricum le-ai privi, chiar citind printre randuri, fac sa rasara florile prieteniei. Dar incurajarile pe care le lasa aceste comentarii in urma lor, fac parte dintr-o fabuloasa comoara, pe care tu Mariana, ai strans-o in inima prin dragostea lui Isus.

Psalm de dor, cum se numeste blogul tau, are din chiar titlul, pecetea laudei LUI benefica pentru sufletul doritor de sublimul divinitatii. Iti admir bucuria cu care te implici sa ajuti in diverse acte caritabile. Este unul din multele tale daruri si cu siguranta vei primi rasplata de la El.
Odata intrata in casa blogului tau ma simt imbratisata de bucurie, sinceritate si multa DRAGOSTE, care izvoraste din inima ta si adapa sufletul meu, dar si pe al altor cititori care te citesc constant. Poemele tale frumoase, sunt adevarate trofee, asezate la picioarele Lui.
Te-am simtit langa mine si in momente mai dificile, cand ne-am unit in rugaciune si raspunsul Lui nu s-a lasat mult asteptat.
Cand deschid usa blogului meu , iti caut cu privirea numele printre comentarii si fata mi se inveseleste cand te ragasesc. Simt ca apartinem aceluiasi trup al lui Hristos.
Cu multa bucurie iti daruiesc acest simbol al prieteniei si as dori sa-l consideri un trofeu binemeritat pentru toata stradania ta din casa virtuala, care compune acest minunat Psalm de dor , ca si pentru faptul ca m-ai onorat cu prietenia ta.

Dumnezeu sa te binecuvanteze Mariana!!!

Urmatorul Premiu va fi daruit Duminica 20 Dec. 2009.