marți, 1 martie 2016

John Popp sau Florin Ianovici?


      Mai zilele trecute am primit un link într-un mesaj de la o prietenă aflată în Italia. Faptul că aceasta credea tot ce scria acolo şi era destul de abătută spunându-mi că ea e dezgustată, că n-o să mai asculte nicio predică a niciunui pastor, niciodată,  m-a determinat să caut peste tot să-mi fac propria părere. Prietena mea mi-a mai scris că Italia fierbe, efectiv, că majoritatea cred spusele unui pastor din Cluj, John Popp, despre F.Ianovici. Am văzut că printre prietenele ei se află şi o doamnă, Mihaela Gheorghe, soţia  unui pastor din Roma. Am interpelat-o pe aceasta cu o întrebare simplă: dacă ştie ceva  cu probe sigure.... M-am lămurit imediat din ce mi-a spus, chipurile îi era tare milă de d-na Mina Ianovici, că citise ea nişte poezii scrise de aceasta. Am căutat şi am citit şi eu poeziile, dar nu aveau legătură deloc cu ce-şi imaginau persoanele avide de bârfă. Şi eu scriu poezie şi mă transpun în versuri cu tot sufletul meu, dar unii cred că ştiu să citească printre rânduri...ce doresc ei să audă şi fac diverse legături.
      De ce sunt cu sufletul şi rugăciunile alături de pastorul Ianovici? Pentru-că sunt literalmente bulversată de răutatea cu care unii îşi morfolesc propriile neputinţe şi complexe, aruncând venin peste tot pe unde au acces nemaiţinând cont de atributele creştinilor, copiilor lui Dumnezeu. Începând cu acest John Popp, care îşi atribuie atâtea titluri de merge cocârjat de greutatea lor, şi continuând cu cei slabi în credinţă, dar tari în cleveteli şi bârfe, de care nu duce lipsă naţia română, unii nu mai au odihnă, ar fi în stare să arunce cu pietre şi-n Dumnezeu, făcând abstracţie de cuvântul şi poruncile sfinte, doar ca să-şi verse preaplinul bârfelor şi frustrările. Din nefericire nu-şi dau seama că aruncarea cu mizerii tinde să le murdărescă haina albă. Cum să uiţi că eşti chemat la Dragoste, Bunătate, Milă şi să te aliezi cu un denigrator care aduce ofensă lucrării lui Dumnezeu? Oare asta aşteaptă Dumnezeu de la noi? Sunt şocată că denigratorilor li s-au alăturat şi unii lucrători, pastori din diaspora de prin Italia mai precis.  Ce poate să-i determine la asemenea atitudine necreştină, nebiblică, decât gelozia? Da, aşa cred eu, că unii lucrători lipsiţi de har şi de spiritualitate, doar ei pot susţine şi îmbrăţişa asemenea bârfe oloage, pe care diversioniştii anti Dumnezeu, ca John Popp, le scot la mezat. Ştim cu toţii cum se fabrică probele când vrei să distrugi reputaţia cuiva.
     Dacă vreau să-mi fac o părere despre cineva, nu ascult bârfe,  intru pe pagina respectivă, caut peste tot şi mă lămuresc. Pe Facebookul lui John m-am lămurit, dar şi pe blogul lui unde mulţi pastori de diverse confesiuni sunt murdăriţi , denigraţi...Limbajul golănesc, scuzaţi-mi expresia voită, lipsit total de bun simţ, de respect, de alură de  urmaş al lui Cristos, m-a şocat.M-a uimit răutatea cu care expune denigrările şi am vrut să-l mai testez ca să fiu sigură. I-am cerut prietenie pe Facebook şi am primit-o imediat, în mai puţin de un minut. Am lăsat un mesaj de bun simţ, cu trimiteri la Biblie şi mi-am văzut de treabă. După vreo 10 minute mesajul meu a primit un like, dar fiind ocupată cu scrisul, am revenit pe pagina lui John după 15 min, aprox. Am constatat cu stupoare că mesajul meu fusese şters, dar, şi eu ştearsă din lista lui .Cu siguranţă, mi-am zis, că nu sunt demnă de standardele unei asemenea prietenii...
Doamne apără!
Eu l-am urmărit ani la rând pe F.Ianovici propovăduind în direct în turneele cu Speranţa şi am văzut dăruirea lui pentru lucrare, iar când oamenii veneau în faţă predându-se lui Dumnezeu, plângând, îngenunchiaţi, plângeam şi eu de bucurie că Dumnezeu încă mai lucrează. Şi EL NU SE FOLOSEŞTE DE VASE MURDARE, CI DIN CONTRĂ. Dumnezeu este sfânt.

Şi chiar dacă s-ar dovedi o urmă de adevăr  în mizeria scursă pe net despre acest lucrător, eu tot nu aş putea acuza. Avem Judecător care ne va judeca pe fiecare în parte.Mă voi ruga împreună cu familia mea pentru familia pastorului F.Ianovici. Dumnezeul Păcii şi al Adevărului, al Dragostei depline să-i umbrească şi să-i protejeze până în veşnicii!

Să veghem mai mult asupra gurii noastre: Ps 141:3- 4
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor. Amin.


elena marin alexe

16 comentarii:

Dumitru K. Negoita spunea...

Cu multă sinceritate apreciez crezul şi poziţia, atitudinea, înţelepciunea, harul şi moralitatea dvs. Dar şi siguranţa şi curajul. De-ar exista mulţi asemenea gândirii dvs., cu siguranţă că România nu s-ar mai zbate-n coada Europei. Ar fi undeva... Sus.

Costea spunea...

Contează ce simţiţi dumneavoastră. Credinţa nu ţine cont de ziduri. Altfel
s-ar numi fanatism.

Modart spunea...

Deh..."multi au pierit de taisul sabiei,dar si mai multi de taisul limbii" spune Biblia.

elena marin-alexe spunea...

Dumitru K. Negoita
Detest bârfa şi pe bârfitori! Mulţumiri pentru popas, domnule!

elena marin-alexe spunea...

Modart
Aşa este. Limba este un mădular care ucide...

elena marin-alexe spunea...

Costea
Nu-mi plac fanaticii, deloc. Mulţumesc, Costea!

cornel ilioi spunea...

Dumnezeu va lucra, nu am nici un dubiu in aceasta directie. In privinta lui John Popp, are vina sa dar este si dansul o victima, si spun asta fara a-l disculpa sub nici o forma. John Popp este doar un canal fara filtru prin care curge ce i se da.....cu multi ani in urma, cineva imi spunea ca daca vreu ca ceva sa ajunga repede public, tot ce trebuie sa fac e sa-l contactez pe Popp si este de ajuns. VINA mare o au cei care stiind acest fapt, il alimenteaza. La fel s-a intamplat si in acest caz: unul care isi spune si slujitor a lui Dumnezeu, A PLANUIT TOTUL, A INTEROGAT, A SCRIS si din umbra, i-a trimis mesajul acestui Popp, stiind ce se va intampla.
......iar articolul dumitale, IMI PLACE!

Pietro Bertolinni spunea...

Intrati la Google si veti vedea cine este acest individ...a locuit in US, a facut ravagii intr-o firma americana, dupa care "a dat bir cu fugitii",este rudenie cu Nicky Popp (fostul informator comunist"de la Portland Or.Cine i-a acceptat prietenia poo e Facebook a facut-o din 2 motive: #1 din necunodtinta, necercetindui profilul sau #2 de frica sa nu fie murdarit cu toate "mizeriile fabricate"..facindui acestui individ "donatii" in schimbul"tacerii".Foloseste stilul "blackmail" de a stoarce bani de la oameni cu ranguri inalte din diaspora.

Anonim spunea...

Acest individ a locuit candva in US...a facut ravagii intr-o firma americana...a dat "bir cu fugitii" 'napoi in Romania si s-a profilat pe "blackmail" o excrocherie din care traieste.Le are la computer si daca nu-si primeste "tributul/donatiile"ii murdareste pe toti din diaspora si Romania.Prada o face in mare % de la crestini neoprotestanti...pastori,predicatori,misionari,catolici,ortodocsi etc.Cine isi asuma curajul sa-l infrunte, in cel putin 5 minute primeste mesaj privat care suna cam asa...."Daca nu-ti stergi mesajul,nu vei avea bani destui sa te aperi caci te v-a minca puscaria." In Europa, USA...astfel de cazuri(blackmail) sant pedepsite de lege. Se pare ca in Romania e TOLERABIL. Acest individ este rudenie cu unul Nicky Popp din Portland,fost informator la securisti (vezi cartea Rascumpararea Memoriei)& ca rudenia dansului traieste din Defaimari publice.Amenintarile sant atit de mizerabile ca multi le ia in serios.

elena marin-alexe spunea...

cornel ilioi
Vă mulţumesc pentru atitudinea creştină de care daţi dovadă. Dumnezeu nu ne-a chemat la ură şi defăimare ci la Dragoste, ca să împlinim legea. O zi bună din Vrancea!

elena marin-alexe spunea...

Pietro Bertolinni
Am căutat despre el, m-am informat chiar înainte de a scrie articolul. Vai de el. Va fi chemat să dea socoteală într-o bună zi, lui Dumnezeu direct. Mulţumesc pentru semnul lăsat aici.

elena marin-alexe spunea...

Anonim
Eu mă tem doar de Dumnezeu.Ce poate să-mi facă omul? Omul poate doar să arunce mizerii pentru care va da socoteală într-o zi. Sunt dezamăgită doar de unii care deşi îşi spun creştini dau curs bârfelor de tot felul şi poartă în gură mizeriile defăimărilor cu o bucurie pe care rareori reuşesc s-o ascundă.

NewsNet Creştin spunea...

V-am trimis un mesaj pe facebook

Daniel Firiza spunea...

In Grecia Antica, Socrate era renumit pentru respectul cu care isi trata prietenii. Intr-o zi o cunostinta l-a intalnit pe marele filosof si l-a intrebat:
“Stii ce-am auzit despre prietenul tau?”
“Stai putin”, a replicat Socrate.”Inainte de a-mi spune ceva as dori sa facem un test. Se numeste testul Filtrului Triplu.”socrate
“Filtrul Triplu?”
“Exact”, a continuat Socrate.”Inainte de a vorbi cu tine despre prietenul meu , ar fi o idee buna sa stam un pic si sa filtram ceea ce vei spune. Acesta este motivul pentru care il numesc testul Triplului Filtru. Primul filtru este Adevarul. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”


“Nu”, spuse omul. “De fapt doar am auzit despre asta si……”
“In regula”, a spus Socrate.”Deci nu stii daca este adevarat sau nu. Acum hai sa incercam si al doilea filtru, filtrul Bunatatii.. Ceea ce vrei sa-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?”
“Nu, din contra………”
“Deci,” A continuat Socrate, “Vrei sa-mi spui ceva rau despre el dar nu esti sigur ca este adevarat. Totusi poti sa treci testul, deoarece mai este un filtru: filtrul Utilitatii.Ceea ce vrei sa-mi spui despre prietenul meu imi va fi de folos?”
“Nu, nu chiar.”
“Bine”, a concluzionat Socrate, “Daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici adevarat, nici bun, nici chiar folositor...
În concluzie un păgîn era mai înțelept decât unii care "spun despre ei înșiși "că sunt sare și lumină. ..mii de dubii am!
Florin Ianovici este omul imperfect folosit de un Dumnezeu perfect. ..dar este în ochii Domnului, slujitorul Său!
Eu locuiesc în Roma și cunosc puțin tendințele unora, dar sunt doar niște umbre. ..

"Barfa stinge lumina inimii si inabuse viata sufletului"
"Nu sufla un cuvant despre pacatele altora atat timp cat tu insuti esti un pacatos"
Apreciez modestia și onestitatea Dvd. Împletite cu empatie față de aproapele. ..consider că cea mai provocatoare frază ar fi. .."Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra. .."Ioan 8:7
Q.e.d.

elena marin-alexe spunea...

NewsNet Creştin
Mulţumiri.

elena marin-alexe spunea...

Daniel Firiza

"Barfa stinge lumina inimii si inabuse viata sufletului"
"Nu sufla un cuvant despre pacatele altora atat timp cat tu insuti esti un pacatos"
Bine atins miezul problemei. A r trebui să ne dea de gândit nouă creştinilor...