sâmbătă, 27 noiembrie 2021

NU-I TIMP

În vie cade bruma cernută cu tristețe

dintr-un pocal măiastru, de dincolo de nori,

Se-abat în minte umbre mă cheamă cu blândețe,

iar somnul se ascunde până la primii zori.


Învăluite-n ceată, trec amintiri rebele,

cum au ajuns acolo, aproape că nu știu.

Dar toamna răvașește iar, clipele acele

le poartă-n avalanșa, lăsând un loc pustiu.


Îmi lăcrimează gândul, mă strigă neputința,

o mâna se-ntinde , mă mângâie duios,

Sufletul meu alină, se curmă suferința,

rămân în siguranță, în palma lui Cristos.


Nimic din asta lume nu are importanță,

nimic nu mă abate din drumul ce-am ales,

Doar jertfa -Ți de pe cruce, ea are relevanță,

din clipa-ncare Doamne, din tină m-ai cules.


Nu-i timp, aleargă ceasul și zilele-s rutine

sunt copleșită-adesea și iarăși mă gândesc...

Mă lupt cu mine însămi când îndoiala vine,

ce pot să fac, Isuse, Tu știi că Te iubesc.

 

elena marin alexe


 



 

Niciun comentariu: