Din goana nebună
abia mă opresc la ţărm
cu ochii aţintiţi
spre larg.
Inima ta
ca un pescăruş rătăcit
fâlfâie din aripi
pe o creastă de val zdrenţuită
înspaimântătoare
Te ademenesc înfiorată
iar căuşul mângâietor
al palmelor mele radiază iubire
până simt cum ţi se potoleşte
neliniştea şi tremurul din glas
Acum mi-e frică
să mai deschid pumnii
Tu nu ştii
dar talazurile încă spumegă
de furie
Îngrijorată
mă prăbuşesc
pe nisipul rece neprimitor
privirile mele învelite în nori de teamă
rămân să contemple
albastrul infinit
în timp ce buzele
atinse de jarul apusului
freamată rugi
până la spartul zorilor
elena marin alexe
.............................
