La apus de viaţă
s-au îngrămădit
idealuri
şi dorinţe nerostite,
neatinse, neuitate.
Stau acolo
ca într-o sală de aşteptare
a timpului.
Uneori
le mai colind cu gândul
făcut arc
peste vremuri.
Pe unele
abia dacă le mai zăresc,
printre faldurile dese
ale uitării de sine.
Altele se înfiripă repede,
sub privirile mele uluite,
scuturându-şi colbul,
renăscând,
mi se agaţă de inimă rugător:
- Împlineşte-mă, împlineşte-mă!
Le îmbrăţişez,
uşor confuză de insistenţa lor tardivă.
Nu mi-ar ajunge
încă o viaţă, să le desăvârşesc pe toate.
elena marin alexe
