Azi rămân nemişcată între zăbrelele vieţii deşi îmi curg lacrimile în cupa mult prea plină a trecătoarei zile...
De o vreme parcă nimic nu-mi
mai place...Ori eu am rămas statornică unor idealuri, ori într-adevăr lumea din
jurul meu se deteriorează treptat dar sigur.
Unii numesc asta proces de
civilizaţie...Eu rămân din ce în ce mai singură, deşi sunt o fire sociabilă şi
foarte prietenoasă. Diferenţa dintre mine şi lumea înconjurătoare se adânceşte
mereu şi îmi dă frisoane. A dispărut aproape complet, compasiunea, respectul,
gratitudinea, credinţa în Dumnezeu, dragostea, adevărul, îngăduinţa, recunoştinţa...
Lumea e invadată de flagelul
minciunii, mediocrităţii, lăcomiei, mândriei, falsităţii, duşmăniei, necredinţei...
Mă doare indiferenţa umană
faţă de frumos, artă, propriul suflet, prietenie, responsabilitate, carte...
.
Întrebarea mea zilnică este:
Ce să fac Doamne? Pot oare să schimb ceva în jurul meu?
Elena M. Alexe
Elena M. Alexe
