luni, 7 octombrie 2013

Ce-aş fi fără Tine?


                             
  ".....M-am rătăcit în pădurea singurătăţii mele..."

                                                                                                                       
                                                                                                    
Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Biată frunză vestejită
Aruncată de furtună
Pe o bancă părăsită.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Cântec trist doinit a jale,
Îngânat de suferinţă
Pe a patimilor cale.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Noapte rece-ntunecoasă,
Zbor înfrânt, fără speranţă,
Neştiind drumul spre casă.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Apă cu gust rău, sălcie,
Sau aş fi oază secată
Părăsită în pustie.

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Pasăre cu aripi frânte
Condamnată-n agonie,
Dezgolită de veşminte..

-Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Un nimic aş fi Stăpâne!   

elena marin alexe                                                             

6 comentarii:

nakudo spunea...

esenta creatiei si a darului divin este exact ce transmiteti dumneavoastra -Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Un nimic aş fi Stăpâne!
dar merg si mai departe si spun asa...avem dreptul si onoarea de a fi speciali,deosebiti,plini de trairi pentru ca asa ne-a vazut si divinitatea cand ne-a daruit viata.Atat de importanti santem in marea iubire noi,oamenii...:-)zambiti,ce poate fi mai minunat decat fericirea?nu cea filozofica, ci cea traita ...a fi nefericit nu necesita nici un efort...oricine poate fi nefericit,da oricine...a fi fericit si cu inima plina e un mare dar....va imbratisez cu multa iubire zambita...

elena marin-alexe spunea...

nakudo
DA. Suntem importanţi doar ancoraţi în IUBIRE.
Te pup oridecâteori mă gândesc la tine, draga mea, Ştefy!

*ELENA* spunea...

Ce-aş fi Doamne, fără Tine?
Biată frunză vestejită
Aruncată de furtună
Pe o bancă părăsită.
Frumos poem scumpa mea,Tiză!
Vă doresc o sptămână frumoasă și
plină de bucurii!
Cu mult drag vă îmbrățișez!

elena marin-alexe spunea...

Şi eu te îmbrăţişez, Tiză dragă, cu toate miresmele acestei toamne...

Radu spunea...

Mi-a trebuit destul de mult , Elena, ca sa gandesc asa , ca-n poezia ta atat de bine inspirata ! Nu eram niciodata singur, El ma veghea la fiecare pas , dandu-mi mereu dovezi de iubire. Am realizat asta in urma cu treisprezece ani, atunci cand am crezut ca m-a scapat din brate, Dar nu a vrut decat sa-mi dovedeasca contrariul.

elena marin-alexe spunea...

Radu
Frumoasă concluzia ..ta Radule! Subscriu la mesajul tău cu toată inima. Mulţumesc!