De foarte multe ori am auzit asta: suntem un popor creştin de peste 2000 de ani. Pe meleagurile noastre a poposit apostolul Andrei, predicând pe Hristos...Daţi-mi voie să fiu sceptică în privinţa spiritului creştin al românilor. Poporul nostru este plin de răutate şi se vede asta cu ochiul liber.Cum poate să stea răutatea lânga bunătate şi ura să se ţină de mână cu dragostea? Căci Dumnezeu este dragoste.
Ieri după verdictul pe care l-a primit A.Năstase, am intrat pe net să aflu mai multe. Am fost socată de avalanşa de răutate împletită cu bucuria grotescă şi comentarii purulente, pline de vulgarităţi greu de redat.Eu cel putin nu aş reda niciodată asemenea limbaj obscen. Culmea este că nu numai bărbaţii au făcut uz de asemenea expresii ci şi femeile, bucurându-se de ce îl aşteaptă pe Năstase în pucărie. Am cutreierat două ore pe net, dar nu am găsit decât urme vagi de compasiune, la un popor care se consideră posesor al moştenirii creştine şi care să se bucure de necazul altuia, deşi Hristos spune: Plângeţi cu cei ce plâng..
Marea majoritate, zdrobitoare pot spune, jubila distrându-se, de verdictul pe care la primit acest om şi care-i afecteaza cariera, întreaga familie şi pe prietenii lui. Citeam şi nu-mi credeam ochilor.
Mă întreb şi acum, unde şi când a dispărut orice urmă de bunătate din cetăţeanul
român?
Sunt bulversată de atâta înverşunare pe care o întâlnesc mai peste tot, de la copiii care se agreseaza unii pe altii în şcoli, la vecinii plini de ură, care te-ar dori mort ( chestia cu capra vecinului, este valabilă) şi până în lumea politicienilor care sunt mai răi decât câinii, muşcându-se între ei.
M-am gândit ieri şi astă noapte la această lozincă ce se vehiculează mereu prin
ţinuturile mioritice ”Creştini de 2000 de ani” de parca noţiunea de creştin şi credinţa ar putea fi moştenite. Adică noi nu mai trebuie să facem nimic pentru mântuirea noastră. Nu există un lucru mai absurd ca ăsta. Păi dacă ar fi aşa, de ce s-au mai chinuit pusnicii luptând cu pacatele şi ispitele? De ce viaţa de creştin implică o luptă continuă cu tine însuţi?
Pot spune fără a mă teme, că românii nu sunt un popor creştin, ci sunt la fel de păgâni ca şi alte popoare, dacă nu acceptă în viaţa lor dragostea Domnului Hristos.
Chiar şi când toate televiziunile băteau monedă pe încercarea de sinucidere a
acestui om, gurile rele parcă se înmulţeau şi sincer m-am speriat de atâta aversitate din partea celor mai mulţi.
Nu am putut adormi şi m-am rugat pentru familia Năstase, care traversează cea mai grea perioadă din viaţa lor. Sincer m-am înfiorat, încercând să mă pun în locul Doamnei Năstase.
Nu îl susţin pe Adrian Nastase, nu afirm că ar fi nevinovat. Ştim cu toţii cum acest partid din care face parte şi Năstase, a distrus şi a vândut pe nimic o mare parte din fabricile şi uzinele României distrugând economia ţării şi îmbogăţind pe şefii de judeţ, care au devenit baroni. Consider că este drept ca fiecare să răspundă pentru faptele sale în faţa legii şi în faţa lui Dumnezeu, dar acum este vorba de cu totul altceva.
În primul rând este sufletul unui om, care în disperare a încercat sa-şi ia viaţa pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Asta nu este o glumă pe seama căreia să te distrezi, ci o tragedie umană. Sper ca Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea gândul bun, pentru salvarea sufletului.
În ce priveşte părerea mea despre justiţia română, rămâne la fel ca până azi, adică proastă.
Când nu vor mai exista clanuri interlope care sa facă legea în această ţară, în care poliţia îi aresteaza şi justiţia îi face scapaţi, când legea va fi la fel şi pentru cel sărac şi pentru cel bogat, când adevărul va birui în orice proces, atunci poate îmi va înflori speranţa şi voi începe să cred că justiţia română are demnitate. Până atunci însă verdictul de aseară, dat lui Adrian Năstase, nu m-a convins de loc
elena marin alexe
