Nemărginirea cu ochii pe mine

Mă opresc,
agasată
să tot calc cu tălpile gândului
spinii rătăciti pe cărarea
dintre lumini şi umbre

plictisită uneori
mă tot adun din îmbrăţişări false
care-mi ocolesc inima
şi merg mai departe
cu lacrimile în pumn

mă opresc
la graniţa clipei galben-ruginie
culeasă din zbor
pe-a timpului potecă
tocită
de atătea suflete rătăcitoare
prin universul Tău Doamne

urc spre albastru
în dor purtată pe culmi
de măreţia operei creată de Tine
Stăpânul absolut al vieţii

nemărginirea
cu ochii larg deschişi
întipăriţi pe inima mea
mă adună din cele patru zări
şi îmi luminează calea

Azi sunt
hotărâtă să nu mă mai opresc
până la marea de cristal