miercuri, 12 decembrie 2018

Nu-i drumul prea lin


dedicație, cu iubire, familiei pastorului meu Eugen Dan


Se macină lacrimi în moara durerii,
Suspinele gem în surdină,
Apun albe zile sub vălul tăcerii,
Iar dramele -n inimi se-anină.

Biet sufletul rabdă furtuni de tot felul,
Talazuri se-abat să-l doboare,
E-o luptă de veacuri, e- ură,
Dar totul se stinge, dispare,

Când ruga fierbinte mai suie calvarul,
Topită-n șuvoiul de lacrimi,
În cer se ridică din nou stăvilarul,
Și curăță sângele patimi.

Nu-i drumul prea lin, nici cu flori nu-i cărare,
E greu de trecut prin strâmtură,
Să cânți, să zâmbești, când în inimă doare,
Iubire să semeni pe zgură.

Dar totul va trece în ziua măreață,
Hristos te va ține de mână,
Uita-vei amarul din fosta viață,
Pe frunte -ți va pune cunună.

Cu cete de îngeri în coruri celeste,
Ferice vei fi pe vecie,
La masă cu Domnul Iubirii e bine,
Acolo e doar bucurie.

Ridică-ți privirea spre cerul din tine,
Pe buze să scrii rugăciune.
Vei fi fericit, mâna Lui să te-aline,
În taină la greu și la bine.


elena marin alexe Dec. 2018




Niciun comentariu: