Dacă e vineri , hai la plimbare la braţ cu poezia lui Marin Sorescu!
Am ajuns aici
Printr-o regreatabilă confuzie.
Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.
Am simţit soarele până la apus
Şi luna
Pe la miezul nopţii.
Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am făcut bătături.
Si cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:
"Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!"
6 comentarii:
De azi înainte voi citi poeziile sale.
Zenna
N-o să-ţi pară rău! Adânci trăiri, poartă poemele lui Marin S. ,Merită citit şi iubit.
Seară frumoasă cu binecuvântări pe suflet draga mea Zenna!
"Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am făcut bătături.
Si cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând"
Nu mai poţi spune foarte mult în faţa unor asemenea versuri. Trăirea poetul este exprimată simplu şi complicat, totodată, punând cititorul să mediteze la viaţa de zi cu zi şi călătoria cu final aşteptat prin viaţă.
Gândurile noastre bune la final de săptămână, scumpă doamnă, vă îmbrăţişăm cu mare, mare drag!
O poezie frumoasă, cu final apoteotic:
"Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!"
Vă doresc un sfârşit de săptămâna cât mai frumos!
lisandrulisandru
Complexa gandirea si simpla vorbirea poetului!
Multumesc pentru lecturare Cristian!
Va doresc o noapte cu vise frumoase, dragii mei!
...
O duminica binecuvantata intregii familii!
Trimiteți un comentariu